O nouă politică
de stat îşi propune dublarea consumului de carte până în 2020. Proiectul de
lege, adoptat în luna noiembrie a anului trecut, cuprinde mai multe măsuri legislative
menite să-i încurajeze pe români să citească mai mult. Iar Pactul pentru
carte reprezintă, se pare, o iniţiativă fără precedent în România. Despre
situaţia pieţei de carte din România ne vorbeşte Luana Stroe, redactor la
Muzeul Naţional al Literaturii Române. Cred că este un moment fast pentru o
iniţiativă de tipul acesta, pentru că piaţa editorială de la noi este tot mai
variată. În ultimele săptămâni, a fost o adevărată explozie în presă şi pe
site-urile culturale de la noi. Topuri peste topuri, bilanţuri de sfârşit de
an, retrospective, toate vorbind despre anul editorial 2018. Iar adevărul este
că, anul trecut, au apărut foarte multe cărţi bune. Avem scriitori excelenţi,
avem traducători excelenţi. Mai mult decât atât, simt că există o abundenţă în
ceea ce priveşte literatura autohtonă. Au apărut foarte multe colecţii de
literatură contemporană, colecţii bine închegate, bine gândite. Rămâne doar ca
publicul cititor să iasă în întâmpinarea lor cu ceva mai multă constanţă .
Criticul literar Alex
Ştefănescu crede că iniţiativa adoptată în Parlamentul României poate fi una de
succes, atâta timp cât societatea românească este sprijinită să depăşească
neajunsurile financiare. Alex Ştefănescu a declarat, pentru Radio România
Actualităţi, că există probleme inclusiv la nivelul distribuţiei cărţilor către
cititori. Sunt şanse să reuşească, dacă este
completată şi cu alte măsuri. Problema, este în primul rând, cea a banilor. Eu,
spre exemplu, am avut o editură particulară, condusă de soţia mea, Domniţa
Ştefănescu. Ieşea mereu în pierdere, pentru că la târgurile de carte, când
vedeam că tinerii se uită cu jind la cărţi şi că nu au bani să le cumpere, le
făceam cadou. Le tot făceam cadou, apoi plăteam şi impozite pentru cărţi, ca şi
cum le-am fi vândut. Piaţa cărţii a scăzut dramatic din cauza lipsei de bani a
populaţiei, care este nevoită să cheltuiască cea mai mare parte din venituri pe
alimente. Apoi, există şi o cauză mai discretă, proasta difuzare a cărţilor,
care nu ajung la cei care le aşteaptă. Poşta nu îşi face datoria, trimiţi
colete cu cărţi care nu mai ajung la destinaţie sau ajung, dar cu mare
întârziere.
2019 este, în
România, Anul Cărţii. Poate cea mai importantă măsură legislativă a programului
dedicat lecturii o constituie apropierea cât mai multor elevi de şcoală
generală şi liceu de literatura de ieri şi de azi. Luana
Stroe: Proiectul acesta prevede şi un program numit România citeşte şi miza
ar fi promovarea lecturii în şcoli. Cred că nu este nimic mai potrivit. Nu am
prea des contact direct cu elevii de azi, dar atunci când se întâmplă,
discuţiile mele cu ei ajung mai tot timpul la literatura contemporană. Şi e
ceva complet nou pentru ei, din păcate, apropo de modul în care funcţionează
PR-ul cultural. De multe ori le citesc poezie contemporană. Le-am citit, la un
moment dat, o poezie din Cântece excesive a lui Dan Sociu şi au rămas de-a
dreptul fermecaţi. La urma urmei, cred că aici e cheia, să le oferim măcar o
mostră din ce se întâmplă astăzi, din ce se scrie astăzi, cred că asta i-ar
face să se apropie într-un alt fel de lectură. Şi să le acorde, apoi, şi ceva
mai mult credit marilor clasici. Mă gândesc că, poate, literatura contemporană
ar fi un fel de anxiolitic pentru materia de bacalaureat.
Cu toate că
Pactul pentru carte îşi propune sprijinirea difuzorilor de cărţi către
public, Alex Ştefănescu crede că cei care se confruntă cu cele mai mari
probleme sunt, de fapt, editorii de carte. Mă miră faptul că se încurajează în mod
special librăriile. Eu am toată simpatia faţă de prietenii mei, librarii. Dar
în momentul de faţă s-a ajuns la o lăcomie de rechin a difuzorilor, care iau
40-50% din încasări şi nu îşi fac datoria. Bineînţeles că există şi librari cu
vocaţie, dar în multe cazuri nu se întâmplă asta. Dacă o carte costă 100 de
lei, 40-50 de lei îi încasează librarul, autorul ia 10 lei, alţi 10 lei îi ia
editorul. Restul se duce la tipografie, pe bună dreptate, şi ca impozit către
stat. Iar librarul, care ia o asemenea sumă mare, nu îşi asumă nicio
răspundere. El îţi dă banii după ce ţi se vinde cartea, dacă se vinde. Nu face
nimic ca să se vândă, uneori chiar uită să o pună pe raft, iar la sfârşit ţi-o
restituie cu mare întârziere şi deteriorată. E foarte bine că sunt sprijiniţi
librarii, dar în primul rând trebuia să fie sprijiniţi editorii.
Societatea
românească are, poate mai mult ca niciodată, nevoie de cărţi. Fie că aleg
paginile clasice sau variantele lor în format electronic, Luana Stroe consideră
că Anul Cărţii 2019 îi va apropia mai mult pe români de ideea de lectură. Cred că au o destul de bună căutare cărţile digitale, dar şi
audiobook-urile. Ies foarte multe şi foarte bune şi cred că priza este mai
bună, mai ales la publicul foarte tânăr. Totuşi, deşi acest tip de carte are un
impact puternic, cartea pe hârtie va rămâne favorita. Toată povestea cu acest
an 2019 – anul cărţii mă face să mă gândesc la o carte a lui Umberto Eco cu Jean–Claude Carrière, intitulată Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi. Mi
se pare un motto potrivit pentru acest proiect. Eu, una, îmi conserv
entuziasmul şi sper că lucrurile vor merge bine. Având în vedere că piaţa de
carte este una puternică şi productivă, cred că există toate şansele să
construim un public ceva mai solid şi mai stabil.
Conform unei
analize comparative realizate de Eurostat, la mijlocul anului 2018, doar un
sfert dintre tinerii români de 20 de ani citesc mai mult de cinci cărţi pe an,
cel mai redus nivel din regiune şi cu mult sub ponderea tinerilor din ţările
nordice, care citesc cu mult mai mult.