Acum 40 de ani
se pregătea de publicare cartea Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu.
Apărută efectiv în 1984, din cauza unei întârzieri în tipografie, romanul avea
să cunoască un impresionat succes atât de public, cât și de critic, fiind
considerat azi una dintre cele mai importante lucrări de literatură română
postbelică. Tradus în multe limbi străine, imediat după revoluția din 1989,
romanul a fost și dramatizat în 1986 și piesa de teatru, regizată de Cătălina
Buzoianu, avea să fie jucată cu casa închisă, neîntrerupt până în 1990, într-o
distribuție de excepție. Popularitatea câștigată de dramatizare, multiplele
reeditări și traduceri ale romanului au determinat editura Polirom ca la 40 de
ani de la prima ediție să scoată încă una, aniversară și integrală ce conține
și pasajele cândva cenzurate. Iată cum se raportează la acest succes chiar
autoarea Gabriela Adameșteanu. Succesul nu este ca o scenă pe care te
urci. El ți se dă nu chiar cu lingurița, dar tot cam așa. Mai întâi vine o
cronică, pe urmă mai trăiești un pic, mai apare după un timp altă cronică, după
aia apar niște necazuri. Imediat după aia trăiești altceva. Deci succesul nu e
ceva care se instalează ca o aureolă pe capul tău. Sau cel puțin atunci nu era
așa. Oamenii nu se gândesc și nu trăiesc în cărțile lor. Oamenii trăiesc în
viața lor, nu în cărțile lor. Cel care scrie cărți aș zice că e o altă persoană
și acea persoană n-ar trebui să aibă trăsături omenești sau să fie influențată
de vanitate. Cel care scrie cărți ar trebui să stea să scrie cărți și cealaltă
parte a omului să trăiască.
Prozatoarea
Corina Sabău, colega noastră de la Radio România Internaţional, sintetizează motivele pentru care Dimineață
pierdută își merită locul în istoria literaturii române contemporane, dar și
în bibliotecile cititorilor. Corina Sabău. Așa cum spunea Monica Lovinescu în
cronica ei de la Europa Liberă din 1984, Gabriela Adameșteanu este unul dintre
cei mai importanți romancieri, iar pentru mine Dimineața pierdută este cel
mai complex și puternic roman de după Moromeții de Marin Preda. Voi spune și de ce.
Pentru că Gabriela Adameșteanu face parte din familia prozatorilor adevărați. A
pronunțat ceva mai devreme cuvântul vanitate. Da, este o prozatoare obiectivă,
dar în același timp empatică, o prozatoare generoasă și deloc vanitoasă. Nu-și
încarcă personajele cu propriile opinii, cu propriile idei. Rezistă foarte bine
acestei tentații. Nu întâmplător este unul dintre cele mai obiective romane
care traversează aproape un secol de istorie și unul dintre puținele romane
care nu idealizează perioada interbelică, așa cum au făcut-o scriitorii din
perioada respectivă și cum, din păcate, continuă și alții din ziua de astăzi să
o facă.Este un roman pe care trebuie să-l
citești dacă vrei să vezi cum a evoluat romanul românesc pentru că, dincolo de
tot ce a reușit Gabriela Adameșteanu să facă în acest roman, el reprezintă și o
extraordinară reușită stilistică. Ea a reușit să creeze mai multe registre
stilistice absolut impecabile. Această carte de aproape 500 de pagini include
și un roman de familie, și unul psihologic, și istoric și, după părerea mea,
este și un roman feminist, căci Gabriela Adameșteanu reușește să surprindă
rezistența la emanciparea femeilor.
Ediția aniversară a Dimineții pierdute cuprinde și un
dosar de presă cu cronici și fotografii de epocă referitoare la piesa de teatru
omonimă regizată de regretată Cătălina Buzoianu.