Marţi, 12 februarie 2019, Biblioteca
Academiei Române găzduieşte o lansare de carte care dezvăluie o parte dintre
feţele nevăzute ale unui ilustru reprezentant al istoriografiei contemporane:
regretatul Dinu C. Giurescu. Volumul vine să se adauge celor 16 cărţi scrise de
Narcis Dorin Ion, manager al Muzeului Naţional Peleş şi, după cum spune
autorul, întregeşte trilogia începută în 2016 cu Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei, București,şi Despre cultura de ieri și românii de azi.
Convorbiri cu academicianul Răzvan
Theodorescu, București, 2017. De ce o trilogie? Nu din superstiţie, nici
din raţiuni care ţin de lumea filmului, ci dintr-o nevoie sufletească. Narcis
Dorin Ion: Dinu Giurescu mi-a fost profesor la
facultate, i-am fost asistent timp de doi ani şi jumătate, la Facultatea de
istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost în comisia de doctorat când mi-am
susţinut teza şi, alături de el, au fost Dan Berindei şi Răzvan Theodorescu.
Deci, a fost şi o datorie morală, de suflet, să realizez această trilogie
dedicată profesorilor mei, oameni care mi-au influenţat hotărâtor formarea
profesională.
Cartea este
rodul unor convorbiri, întrerupte mai multă vreme din motive obiective, şi
reluate cu succes. S-ar putea spune că lansarea volumului este cronica unui
succes gata anunţat. Şi totuşi, unii dintre foştii colegi, prieteni, studenţi
care au citit cartea înainte de lansare au declarat că nu aşa l-au ştiut ei pe
Dinu Giurescu. Se pare, după cum spune autorul, că sinceritatea dezarmantă a
dialogului i-a luat puţin prin suprindere, ca şi asprimea unora dintre vorbele
ilustrului istoric la adresa întâmplărilor pe care le-a trăit în ultimii ani, el
fiind una dintre victimele directe ale comunismului. Narcis Dorin Ion ne
aminteşte Casa copilăriei, din strada Berzei nr. 47, a
fost demolată în 1987 şi atunci s-a demolat un întreg univers. S-a şters de
fapt trecutul familiei şi asta l-a şi determinat pe Dinu Giurescu să ceară
emigrarea în SUA, unde nu şi-a găsit locul. Să nu uităm că familia lui, şi pe
linie paternă şi pe linie maternă, a marcat profund istoria culturală a acestei
ţări. Bunicul lui, Constantin Giurescu a trăit doar 43 de ani şi a înfiinţat
studiile de istorie socială la noi, a fost membru al Academiei Române. Tatăl
lui, Constantin C Giurescu, a fost cel mai tânăr autor al unei sinteze a
istoriei românilor – volum cu mare succes de piaţă în interbelic şi imediat
după 1990. Bunicul matern a fost marele geograf şi savant Simion Mehedinţi
Dinu Giuresciu
s-a numărat, alături de alţi intelectuali ai vremi, printre cei care au semnat
memorii publice împotriva demolărilor furibunde de monumente istorice şi
biserici. A reuşit să fotografieze, în anii 80, toate clădirile care cădeau
pradă buldozerelor. Cu aceste fotografii, scoase din ţară ca prin miracol, a
publicat în 1989, în Statele Unite, o carte intitulată Distrugerea trecutului României. Cuvintele şi imaginile erau un
mare semnal de alarmă. Fidel formaţiei sale şi interesului neabătut faţă de
România, el a continuat să atragă atenţia asupra oricăror derapaje pe care le-a
constatat. Narcis Dorin Ion A venit în ţară după 90, pentru că rostul
lui era aici şi aici avea să-şi împlinească misiunea. La facultatea de istorie
a Universităţii bucureştene, cu promoţii de studenţi, de doctoranzi, la
Academia Română, şi spre finalul vieţii, în viaţa politică. Pentru puţină
vreme, pentru că vocea lui nu a fost luată în seamă. De aceea, cartea Mărturia
unui istoric singuratic, cel puţin în partea finală, are o notă mai
melancolică. O voce ca a lui Dinu Giurescu, mereu prezentă în mass media anilor
90, continuă să tragă nişte semnale de alarmă.
Indiferent de pe care
palier al realităţii ne alegem modelele – dacă nu cumva respingem cu ostilitate
ideea în sine – Dinu C Giurescu este o personalitate care merită mult mai mult
decât ades invocata celebritate de 5 minute