Pe 25 martie 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus,
agențiile de știri dădeau o știre tristă: scriitorul Paul Goma, opozant
anticomunist de referință, murea pe un pat al spitalului universitar
Pitié-Salpêtrière din Paris răpus de o infecție cu Covid-19. Atipic și
nonconformist, Goma a fost personalitatea incomodă pe care niciun regim nu o
poate supune decât prin lichidare fizică. Totuși, a supraviețuit celui mai
brual regim politic din istorie și a lăsat în urma sa o amintire a unui om
hotărât să meargă până la capăt pentru apărarea convingerilor sale.
Scriitorul Paul Goma a criticat
mereu, fără rezerve, tot ceea ce nu i-a convenit, tot ceea ce i s-a părut a fi
împotriva fiinţei umane şi a principiilor unei vieţi decente. S-a născut pe 2
octombrie 1935 în judeţul Orhei din nord-estul Basarabiei sau Republicii
Moldova de azi. După ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1940,
familia Goma s-a refugiat în România. Multe i se pot reproşa lui Paul Goma, dar
nu şi faptul că i-a fost frică.
Conflictele cu regimul comunist au
început în 1955 când, ca student, a intrat în dezacord cu profesorii de
socialism ştiinţific. A apărut astfel cazul Goma care avea să se transforme
în Mişcarea Goma, mișcare anticomunistă care a cuprins în total 430 de persoane.
Scriitorul s-a solidarizat cu revoluţia maghiară din 1956 şi şi-a depus
carnetul de membru al tineretului comunist. A fost prima oară când a fost
arestat şi condamnat la 2 ani de închisoare. După eliberare, a fost trimis în
domiciliu forţat în Bărăgan unde a stat până în 1964. În 1971, pentru că a
publicat romanul Ostinato în Germania de Vest, roman care îi fusese drastic
cenzurat în România, a fost exclus din PCR în care se înscrisese în 1968 pentru
a susţine politica antisovietică a lui Ceauşescu. Apariţia romanului Uşa, în
1974, tot în Germania de Vest, îl transformă definitiv într-un duşman al
regimului.
Din 1970 datează şi primele sale scrisori către postul de radio
Europa liberă. Istoricul Cristina Petrescu a rezumat personalitatea lui Paul
Goma. Se ştie că Goma a fost
iniţiatorul mişcării pentru drepturile omului care a avut ca model Charta 77
din Cehoslovacia, după care Goma a încercat să fie cooptat de către regim, şi
parţial s-a reuşit aceasta, dacă ne uităm la articolele pe care el le publică
până este arestat. Aflat în închisoare, retractează foarte mult din poziţiile
exprimate, este în final eliberat datorită presiunii internaţionale pentru a
ajunge să fie expulzat şi deveni unul dintre membrii marcaţi ai exilului
democratic până în 1989. Rămâne un personaj controversat şi după 1989 mai ales
datorită poziţiilor pe care le-a luat în privinţa sovietizării Basarabiei. Am
să conchid şi am să spun că, în mare măsură, Paul Goma este un erou uitat al
istoriei noastre recente, tocmai că nu şi-a găsit un loc potrivit.
Chiar dacă Goma a susținut regimul
Ceaușescu în august 1968, când acesta s-a opus invadării Cehoslovaciei, el a rămas
un opozant deschis al acestuia. Cristina Petrescu susţine că liderul mişcării
române pentru drepturile omului a continuat să şicaneze regimul. Goma s-a remarcat prin faptul
că în anii 1970 a fost un vârf al nonconformismului în rândurile scriitorilor
români pentru că este primul care reuşeşte să publice undeva în afara României
două volume care îi fuseseră refuzate de cenzură. Unul dintre ele este
pronunţat împotriva regimului, este un volum în care vorbeşte despre deţinuţi
obsedaţi de libertate. Au avut mare succes pentru că au venit în momentul lui Soljeniţîn i se
traducea Arhipelagul Gulag în limbi de circulaţie internaţională, motiv pentru
care Goma este denumit Soljeniţîn român.
Goma reintră în conflict deschis cu
autorităţile comuniste în 1977 când semnează o scrisoare colectivă de protest
adresată Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Belgrad din
acelaşi an şi difuzată la postul de radio Europa liberă. Scrisoarea era un
denunţ al încălcării drepturilor omului în România și începutul mișcării Goma.
Cristina Petrescu.
Deja
există această sintagmă, Mişcarea Goma, care circulă în scrierile istorice,
şi care reprezintă modul în care fost canonizat acest protest colectiv. De
fapt, această nefericită sintagmă corespunde definiţiei Securităţii dată
acestui grup. În acest caz, liniile grupului sunt puţin mai complicate tocmai
pentru că este un grup mult mai mare decât cel de la samizdatul Ellenpontok sau
cel intitulat Aktionsgruppe Banat. Eu voi încerca să fac o uşoară
reinterpretare a acestei mişcări. În primul rând, voi diferenţia între cine a
fost Goma, ca oponent cultural faţă de regimul comunist şi care are parte de o
anumită canonizare, şi mişcarea Goma, care are o cu totul şi cu totul altă
canonizare.
Pe 1 aprilie
1977 Paul Goma este arestat şi în acelaşi an, pe 20 noiembrie 1977, lui, soţiei
şi copilului le-a fost retrasă cetăţenia română şi au fost expulzaţi din
România. Au ajuns la Paris unde au cerut azil politic, însă scriitorul nu a
dorit să ceară cetăţenia franceză. Ca reparaţie, regimul de la București de după
1989 i-a redat lui Paul Goma cetăţenia română.
