Pandemia de
Covid-19 a reconfigurat dramatic societatea. Măsurile de carantină luate de toate
țările au reașezat într-o paradigmă nouă existențele. Internetul ne-a apropiat
viețile, a topit distanțele, iar Guvernele au globalizat masca. Partea proastă
o reprezintă izolarea și sentimentul alienării. Partea bună este un câștig la
capitolul timp liber. Am descoperit că putem merge la serviciu
din living și că, prin asta, economisim trei ore pe zi. Dar nu a fost așa pentru toată lumea.
Conform unui
studiu sociologic, doar 3 din 10 români consideră că au avut mai mult timp
decât înaintea pandemiei, în timp ce 4 din 10 simt nevoia să doarmă mai mult.
Vom folosi acest studiu drept pretext pentru a analiza cum influențează o criză
de asemenea anvergură calitatea somnului. În contextul unei carantine
destul de lungi, mulți dintre noi ar spune că am avea destul de mult timp să-l
dedicăm somnului, dar lucrurile nu stau așa. Pandemia a decantat probleme pe
care mulți dintre noi nu știau că le au și a renăscut comportamente atavice.
Psihologul Daniela Ionescu explică:
Cea mai mare teamă a omului este cea de
necunoscut, iar pandemia are foarte multe necunoscute. Informațiile sunt puține
(adesea contradictorii și amenințătoare), sentimentul siguranței de sine este
grav afectat, apar frica și vinovăția și comportamentele de tip ‘luptă sau fugi’.
Un strănut naște automat întrebarea dar dacă… ?, în mintea celui care
a strănutat, dar și a celor din jur. Creierul nostru nu suportă incertitudinea.
Când nu are toate informațiile, pune de la el, chiar deformând realitatea
obiectivă, astfel încât să rezulte un scenariu coerent, pe baza căruia să
acționeze pentru a recăpăta controlul. De aceea deseori ne confruntăm, în
situații ținând de firescul vieții, dar interpretate într-un context perceput
ca periculos, cu reacții nepotrivite, exagerate, uneori aberante.
Acum luați această tendință și puneți-o în contextul unei
carantine de felul celei prin care am trecut în primăvară. Rezultatul -
izolarea și măsurile impuse de distanțarea socială au repercusiuni uriașe
asupra omului, iar o calitate slabă a somnului e primul simptom al faptului că
ceva nu e în regulă. Sociologul Gelu Duminică explică:
Deprivarea de somn apare într-o mulțime de contexte, cum zic toți
specialiștii. În contexte de tensiune, de criză, corpul omului acționează în
diferite feluri. E foarte posibil ca în anumite contexte de criză, tensiunea
resimțită de corp să se materializeze inclusiv prin faptul că nu mai ai somn.
Lipsa de odihnă a creierului și a corpului duce, de asemenea, la o
supratensiune. E un cerc vicios: tensiunea generează lipsa de somn, lipsa de
somn generează tensiune. Perioada asta de Covid a adus o tensiune.
Mai ales în
prima parte. Tensiune generată și de toate mesajele care ne-au venit din
societate (moartea e mai aproape decât crezi, e foarte probabil să i se-ntâmple
ceva ție și celor dragi), dar și despre izolare. Izolarea fiind un factor cu
care noi nu am fost obișnuiți și toată viața noastră a fost dată peste cap. Și
atunci comportamentul omului, zice sociologia, depinde foarte mult de context
și situație. Situația în care ne-am aflat a fost una cu care noi nu eram
obișnuiți. Și atunci, logic, tensiunea a fost mare și s-a materializat și prin
lipsa de somn.
Carantina nu ne-a apărat foarte mult, pentru că animalul
social care e omul a reacționat prin depresii și anxietăți, care slăbesc
sistemul imunitar. Daniela Ionescu:
Suntem programați genetic să trăim în
colectivități. Ne construim echilibrul psihic și evoluăm prin interacțiune,
deci nu poate fi vorba de distanțare socială. Cu cât ești mai conectat fizic,
social și psihic cu ceilalți, cu atât starea ta de sănătate fizică și psihică
este mai bună. Izolarea poate duce la oboseală cronică.
Pot apărea atacuri de
panică, sentimente de tristețe, de neajutorare, abuzul de alcool și droguri,
deseori – ideile suicidare. Nici distanțarea fizică nu aduce beneficii
echilibrului psihic. Avem nevoie de apropieri, de atingeri fizice. Acestea ne
dau încredere, siguranță. Este primul limbaj pe care-l învățăm la venirea pe
lume. Cel mai direct și mai complet, și nu poate fi înlocuit de nicio formă de
comunicare verbală sau scrisă. Atingerea transmite rapid și exact o gamă mult
mai largă de sentimente și trăiri decât, de exemplu, expresia feței sau
gestica.
Distanțarea, de orice fel ar fi ea, duce la creșterea agresivității, a
actelor de vătămare și autovătămare. Generează comportamente aberante și
contribuie la instalarea depresiei, iar printre efectele depresiei se numără și
scăderea imunității. Sau poate că, dimpotrivă, distanțarea ne va ajuta să
înțelegem mai bine măsura relațiilor interumane, ne va ajuta să prețuim mai
mult prezența celuilalt, atingerile, îmbrățișările, să ne dezvoltam empatia,
compasiunea, altruismul, conștiința de sine și de lume.
53% dintre respondenți au recunoscut că mersul la
restaurant și frecventarea barurilor și teraselor sunt activitățile care le-au
lipsit cel mai mult în perioada carantinei. 48% au spus că le lipsesc
concertele și mersul la cinema. În comparație, doar 15% au spus că le-a lipsit
practicarea hobby-urilor. Din nou Daniela Ionescu: Omul este o ființă
socială. Una dintre nevoile lui fundamentale este cea de a aparține, iar
satisfacerea ei presupune relaționare. Stima și încrederea de sine se
construiesc prin experimentarea facilitată de interacțiune.
La fel,
compasiunea, empatia, altruismul, socializarea contribuie în mod esențial și la
dezvoltarea noastră cognitivă și afectivă, dar și la construirea mecanismelor
de adaptare la lume și viață ne ajută să gestionăm stresul și anxietatea.
Izolarea socială poate duce nu numai la boli fizice, dar și la pierderea
simțului realității. Uneori chiar la deces. Pe de altă parte, nevoia excesivă
de socializare poate ascunde deseori dezechilibre psihice pe care individul le
ține sub control concentrându-se pe interacțiunile cu alții.
Socializarea în
prezența și prin intermediul mâncării așa cum se întâmplă și în restaurante,
are la bază amintirea primisii, odată cu laptele matern, de afecțiune confort,
protecție. Mâncarea e un limbaj prin care ne comunicăm intențiile, emoțiile și
facem conexiuni cu ceilalți. A mânca împreună este un schimb energetic, un act
de apropiere, de intimitate. Așa cum mâncarea ne hrănește fizic, relațiile ne
hrănesc emoțional, iar, când avem ambele tipuri de hrană, satisfacția este
completă.
