Radio România Internațional

Tag: documentar

  • „În căutarea paradisului pierdut”, de la oraș la sat

    „În căutarea paradisului pierdut”, de la oraș la sat

    Migraţia de la oraș la sat este un fenomen social în expansiune în România. Fenomenul este explorat în documentarul „În căutarea paradisului pierdut”, care a fost prezentat recent la Bucureşti, prin 3 proiecţii. Alături de film, fenomenul este adus în faţa publicului, printr-o cercetare şi un demers de etapă, şi printr-o expoziței foto-video.

     

    „În căutarea paradisului pierdut” și-a propus să spună o poveste contemporană despre oameni care au ales să-și reconfigureze viața, părăsind mediul urban pentru cel rural. Fenomenul a fost documentat în satele Șomartin (judeţul Sibiu) și Jurilovca (judeţul Tulcea), printr-un set de 16 interviuri și 8 filmări cu persoane care s-au stabilit în aceste sate în ultimii 5 ani. Procesul de cercetare a fost condus de către antropologii Bogdan Iancu și Alexandru Vârtej, de la SNSPA, care au colaborat cu echipa video a proiectului: regie şi imagine – Andrei Dudea, sunet – Dan Dobre, montaj – Maria Bălănean. Fotofrafiile sunt realizate de Cristiana Verbină, Alexandru Vârtej şi Andrei Dudea.

    Am discutat după una dintre proiecţiile de la Bucureşti cu Andrei Dudea, regizorul filmului.

     

    Profesorul Bogdan Iancu este unul dintre cei care au cercetat la faţa locului migraţia de la oraș la sat.

  • Jurnal românesc – 03.07.2024

    Jurnal românesc – 03.07.2024

     Taberele din acest an se vor desfăşura simultan, în serii consecutive de câte şapte zile, în perioada iulie – septembrie, în locaţii din județele Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Hunedoara și Vrancea. Timp de o săptămână, copiii şi tinerii din afara graniţelor ţării vor participa la o serie de activităţi culturale, educative şi sportive organizate în cadrul taberelor, iar alături de facilitatori şi voluntari implicaţi în program vor avea posibilitatea să descopere o parte a României şi să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare în limba română.
    Programul este dedicat promovării în rândul tinerilor români din afara graniţelor a conştiinţei naţionale româneşti şi dezvoltării unei relaţii apropiate cu statul român.

     

    O sută de copii din comunităţile româneşti din Leonidio vor fi beneficiari ai primei ediţii a proiectului ‘Interferenţe cultural-artistice româno-greceşti în Peloponez’, lansat de unitatea administrativ-teritorială Polovragi. Este urmărită astfel promovarea imaginii României în afara granițelor, având în vedere necesitatea de perpetuare a ideii de românism, precum și conservarea tradițiilor și obiceiurilor autohtone, în zonele unde conviețuiesc comunități însemnate de români. Proiectul este finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi se va desfăşura în perioada 3-7 iulie și contribuie  la îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a elementelor identitare românești (tradiții, obiceiuri, personalități  culturale, evenimente naționale importante) prin participarea copiilor la demonstrații, ateliere meșteșugărești, spectacole susținute de artiști îndrăgiți de publicul iubitor de folclor. De asemenea, proiectul creează oportunitatea ca participanții să poată urma cursuri de educație nonformală, oferite de Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu,  cu durată de 3 ani, în urma cărora vor putea să dobândească o diplomă, după susținerea unui examen.  Totodată, evenimentul va oferi ocazia de a împărtăşi şi celebra diversitatea culturală, în timp ce comunităţile Polovragi şi Leonidio explorează posibilitatea unei relaţii de înfrăţire.

     

    Documentarul „Nasty”, despre viața și cariera marelui jucător roman de tenis Ilie Năstase, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu este proiectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, care se desfășoară până pe 6 iulie. Ilie Năstase a devenit un nume important al tenisului în anii ’70 şi ’80, câştigând titluri la US Open, Roland Garros şi Wimbledon. Meciurile sale au atras mulţimi mari şi o atenţie uriaşă din partea presei, atât datorită stilului său de joc, cât şi a personalităţii sale. Amuzant, simpatic şi, uneori, arogant şi excentric, Năstase a fost aclamat, huiduit, dar niciodată ignorat.„Lucrăm de cinci ani pentru acest proiect, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase și am avut șansa să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. Cred că, în final, eforturile noastre se vor vedea pe marele ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie și pentru România, dar și pentru tenis”, spune regizorul Tudor Giurgiu. “Nasty” a fost inclus în selecţia celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2024, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume.

     

    Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția invită publicul, în perioada 5-14 iulie, să viziteze expoziția „Death by Diamonds and Pearls” semnată de artiștii Romana Ţopescu şi Dragoş Trăistaru. Aceasta va cuprinde pictură–obiect şi lucrări de grafică digitală (C-print pe dibondşi video 4K). Evocând referinţe culturale, memoria afectivă, memoria gestului, lucrările propun conexiuni între vechi şi nou şi explorează noţiuni precum mit, violenţă, ipocrizie, poftă de putere, dualitate. Artiştii pun în discuţie, în limbaj vizual contemporan, valorile sociale şi condiţia umană în diferite perioade de timp. Cei doi sunt membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. Romana Ţopescu are o bogată activitate în domeniul designului grafic, al designului de obiect (în special bijuterie) şi în scenografia de teatru. În 2019 a primit Premiul pentru scenografie pentru spectacolul „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” la Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) Bucureşti. Dragoş Trăistaru este grafician, fotograf, regizor şi scenograf; realizează animaţie şi grafică pentru film. El are expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate. În 2019 a câştigat împreună cu Romana Ţopescu premiul pentru scenografie la Festivalul de Teatru Fest(in) Bucureşti. O parte din expoziția de la Veneția a fost prezentată la Londra în cadrul Show Studio – Fashion Film Award.

  • Cvartal, primul documentar despre blocurile roșii din București

    Cvartal, primul documentar despre blocurile roșii din București

    Meritul este și al unor istorici tineri care-și aduc cercetările academice mai aproape de publicul larg prin conferințe și tururi ghidate prin oraș. Cel mai nou proiect de acest fel se numește „Cvartal” și include un film documentar și o serie de broșuri care prezintă câteva zone bucureștene sau mini-comunități găzduite în așa-numitele cvartaluri de blocuri roșii. Oamenii le-au denumit astfel din cauza înfățișării care amintea de arhitectura sovietică și, poate, din cauză că au fost clădite în anii ‘50.

     

    Pentru a le face mai bine cunoscută istoria și a clarifica aspectele arhitecturale, istoricul Răzvan Andrei Voinea și regizorul Dan Mihai Radu au realizat documentarul Cvartal. Cum a fost pus în aplicare acest proiect aflam acum chiar de la Dan Mihai Radu:

    “Acest proiect a început în urmă cu un an și jumătate. Dar colaborarea noastră are loc de mai mult timp, de vreo cinci ani am început să colaborăm, iar misiunea colaborării noastre constă în a facilita accesul către cercetarea istorică unui public cât mai numeros. Și în felul acesta am făcut o serie de filme scurte, documentare, distribuite pe internet și bazate pe cercetarea lui despre parcelele locative construite între 1910 și 1945.

    Apoi, am făcut o aplicație de mobil, cu realitate augmentată, care povestește istoria acestor cercetări pentru un public tânăr orientat către jocuri. Este o aplicație de mobil care seamănă cu un joc. Te plimbi prin parcelare și afli povestea locului. Când am ajuns și la acest moment al studiului său orientat către ansamblurile construite între 1945 și 1958, am hotărât să facem un film documentar și zece cărți care să spună povestea comprimată a fiecăruia dintre cele zece cvartale din București studiate de către Răzvan și echipa lui.”

             

    Cvartalurile respective sunt situate în zone precum Panduri, Vatra Luminoasă, Bucureștii Noi, Olteniței, Drumul Sării, Drumul Taberei, Tei sau Cățelu. Caracteristica lor principală: sunt construite ca un ansamblu de blocuri nu foarte înalte, similare, chiar identice și unite între ele, având în centru un fel de curte interioară sau grădină, și care dădeau impresia traiului într-o comunitate mică.

    Arhitectura lor semănă cu cea sovietică, dar adevărul este că aspectul lor e foarte puțin tributar celui rusesc, fiind concepute de mari arhitecți români, unii dintre ei remarcați încă din perioada interbelică. Pe această istorie mare, dar și pe istoriile personale, se concentrează documentarul Cvartal, căci descendenții primilor ocupanți ai blocurilor roșii își spun povestea pe peliculă.

    Cum s-a petrecut acest lucru aflăm tot de la regizorul Dan Mihai Radu:  “În general, oamenii sunt foarte deschiși. Când am mers, în perioada de pre-producție și de documentare a filmului și am spus că noi vrem să facem un film despre istoria cvartalului, oamenii s-au deschis și au răspuns pozitiv solicitărilor noastre.

    Ulterior, când intram în detalii și le spuneam că vrem să filmăm în intimitatea apartamentului lor, mulți nu au mai fost atât de deschiși. Probabil că, trăind în acest prezent în care suntem cu toții asaltați de conținutul video, oamenii se deschid din ce în ce mai puțin sau o fac din ce în ce mai puțin autentic. Și oamenii își schimbă un pic discursul, încep să-și livreze amintirile un pic altfel decât în realitate.

    Aici procesul s-a îngreunat un pic, drept pentru care noi am strâns aproape 20 de ore de material filmat numai cu interviuri și, la un moment dat, filmul risca să intre într-o zonă de a face un material cu „talking heads”, ceea ce nu este cel mai dorit lucru pentru un film documentar proiectat într-o sală de cinema. Așadar, fiindcă toate aceste ansambluri sunt experimente arhitecturale, am ales și noi o formă experimentală din punct de vedere cinematografic pentru documentarul nostru.”

     

    Rezultatul experimentului a fost proiectat gratuit în toate cartierele vizate pentru ca locuitorii lor să-l vadă fără probleme și să cunoască astfel mai bine istoria locului au trăit mare parte din viață.

  • “Cazul inginerului Ursu”, un documentar despre căutarea dreptății

    “Cazul inginerului Ursu”, un documentar despre căutarea dreptății

    De peste 30 de ani Andrei Ursu luptă pentru a face cunoscut adevărul despre moartea tatălui său. Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securității după ce a denunțat decizia lui Nicolae Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din 1977. Regizat de Liviu Tofan și Șerban Georgescu, Cazul inginerului Ursu este un documentar zguduitor despre căutarea dreptății într-un sistem care i se opune, lansat recent în cinema. Liviu Tofan, cineast și jurnalist timp de două decenii la redacția românească a postului Radio Europa Liberă, coregizor al documentarului Cazul inginerului Ursu, ne-a vorbit despre cele două povești pe care le spune filmul:

     

    „Sub titlul acesta, Cazul inginerului Ursu, se găsesc două povești ale unor ingineri Ursu, tatăl și fiul. Sunt povești emblematice, cea a lui Gheorghe Ursu pentru istoria României sub comunism, în anii 80, iar cealaltă, a lui Andrei Ursu, pentru România de astăzi, emblematică fiind lupta lui de peste 30 de ani în justiție pentru a se face dreptate tatălui său. Sunt două povești care încep de la cutremurul din 1977, aș spune că două povești cu bulină roșie: o bulină roșie pe România comunistă și cealaltă bulină roșie pe justiția din România democratică. Din păcate, cea de-a doua poveste, povestea lui Andrei Ursu, nu este mult mai încurajatoare decât cea a lui Gheorghe Ursu. Suntem, iată, la 35 de ani de la Revoluție, în așteptarea unei pronunțări corecte în dosarul morții disidentului Gheorghe Ursu, o pronunțare corectă nu doar din punct de vedere juridic, ci și istoric.

     

    Personalitățile lui Gheorghe și Andrei Ursu sunt extraordinar de puternice și funcționează ca adevărate modele într-o societate atât de dată peste cap cum este societatea noastră astăzi. Avem aici două modele rare, două modele care sunt temeiul filmului. Gheorghe Ursu a fost omorât de Miliție și fosta Securitate pentru că a refuzat orice compromis în anchetă, știm asta din documentele Securității. A refuzat categoric să își implice prietenii în anchetele Securității și a fost atât de categoric încât a fost călcat în picioare. Este un model de onoare și de verticalitate care n-a abdicat o secundă de la principiile sale. Iar fiul lui este un om care își sacrifică efectiv viața pentru un ideal. Andrei Ursu și-a pus de două ori efectiv viața în joc, făcând greva foamei pentru ideile lui, considerând că ideile lui sunt mai importante decât viața sa. În asta constă, de fapt, valoarea filmului: în puterea acestor două modele.”                          

     

    Prima proiecție a documentarului a avut loc în vara anului trecut, cu câteva zile înainte de anunțarea sentinței definitive de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În ciuda cazului meticulos construit, inculpații au fost achitați definitiv, iar filmul rămâne singura formă de dreptate și recunoaștere în cazul disidentului Gheorghe Ursu. Liviu Tofan, coregizor al documentarului Cazul inginerului Ursu:

     

    „O bună parte din film o reprezintă lupta lui Andrei Ursu în justiție. Este redată întreaga cronologie a problemelor și obstacolelor de care s-a lovit din 1990, sub diverse forme: amânări, respingeri, invocări de argumente de genul fapta e prescrisă, pe scurt, o mulțime de  obstacole. Să ne să amintim că după 1990, unul din cei doi inculpați de acum, Vasile Hodiș, unul dintre anchetatorii vinovați de moartea lui Gheorghe Ursu, nu mai era ofițer de Securitate. Era, în schimb, ofițer SRI mulți ani de zile, deci a rămas în sistem, în sistemul care s-a opus tot timpul lui Andrei Ursu.

     

    În anul 2000, în disperare de cauză, pentru prima oară, Andrei Ursu face greva foamei. A făcut două greve ale foamei la modul cel mai serios și a avut câștig de cauză de ambele dăți, tocmai pentru că autoritățile și-au dat seama că el nu glumește și că e dispus să moară pentru convingerile lui. Și atunci au cedat. Astfel că în anul 2000, cazul i-a fost redat procurorului Dan Voinea, care a continuat anchetele. Cea de-a doua grevă a foamei a lui Andrei Ursu a avut loc în octombrie 2014, când Andrei Ursu era din nou într-un impas total. Și atunci, în contextul preelectoral din acea toamnă, autoritățile au cedat din nou. Atunci a fost de fapt marea cedare, când tot ce i se respinsese lui Andrei Ursu a fost brusc acceptat. Abia atunci s-a admis și anchetarea celor doi foști ofițeri de Securitate, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș. Până în 2014, sistemul a refuzat pur și simplu ca niște foști ofițeri de Securitate să fie anchetați.”

     

    Produs de Kolectiv Film, în co-producție cu Fundația „Gheorghe Ursu”, Victoria Film, Asociația Follow Art și Societatea Română de Televiziune, documentarul a avut deja o serie de proiecții speciale în cursul anului 2023, la Cinema Union, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului Român și Grădina cu Filme, precum și în cadrul unor Festivaluri de Film (TIFF Sibiu și Oradea, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov – FFIR, Fălticeni – Centenarul Monica Lovinescu) și în câteva orașe de pe traseul Caravanei TIFF.