Tag: documente de calatorie

  • Recomandări IGPF pentru mini-vacanţa de Sfânta Maria

    Recomandări IGPF pentru mini-vacanţa de Sfânta Maria

    Se aşteaptă o creştere semnificativă a traficului la graniţele României, în zilele următoare, în mini-vacanţa de Sfânta Maria, în special la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), care a transmis mai multe recomandări pentru tranzitarea frontierei.

    S-au suplimentat arterele de control, în funcţie de configuraţia fiecărui punct şi de dinamica valorilor de trafic, s-a suplimentat personalul planificat la controlul documentelor, precum şi echipamentele de control folosite, fiind utilizate inclusiv staţii mobile, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametri optimi. Aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

    Tot pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu operativitate, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere a frontierei pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren.

    Rămân operaţionale pe perioada weekend-urilor, punctele de prim-ajutor instalate în PTF Nădlac II şi PTF Giurgiu de către autorităţile locale, la solicitarea Poliţiei de Frontieră. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate în cele două puncte, în caz de nevoie, potrivit IGPF.

    La frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autorităţile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate şi totodată cu respectarea metodologiei de lucru.

    În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, IGPF recomandă călătorilor utilizarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

    Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:
    * pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor
    * pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac – Nagylak
    * P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota
    * P.T.F. Turnu – Batonnya
    * P.T.F. Vărşand – Gyula
    * pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek
    * P.T.F. Borş – Artand
    * P.T.F. Borş II – Nagykereki
    * P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany
    * P.T.F. Săcuieni – Letavertes
    * pe raza jud. Satu Mare: T.F. Urziceni – Vallaj
    * P.T.F. Petea – Csengersima

    La frontiera româno-bulgară sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier:
    * pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu – Ruse
    * pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin
    * P.T.F. Bechet (bac)
    * pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopol (bac)
    * P.T.F. Zimnicea – Svistov (bac)
    * pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi / Chiciu (bac)
    * pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche
    * P.T.F. Ostrov – Silistra
    * P.T.F. Negru Vodă – Kardam
    * tot pe raza judeţului Constanţa sunt deschise traficului P.T.F. Lipniţa – Kainardja şi P.T.F. Dobromir – Krushari pentru autovehicule până la limita unei greutăţi totale de 3,5 tone, iar programul de funcţionare este de la ora 8,00 la ora 20,00.


    Pentru scurtarea timpului de control şi implicit fluidizarea traficului, IGPF recomandă:

    *** verificarea valabilităţii documentului de călătorie cu care se intenţionează tranzitarea frontierei; deţinerea documentelor necesare pentru călătoria minorilor, cu recomandarea ca părinţii, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, informaţii disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, astfel încât să fie evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară;

    *** conducătorii mijloacelor de transport să se asigure că au documentele necesare pentru autovehicul: permisul de conducere valabil şi corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare şi dovada inspecţiei tehnice periodice;

    *** pentru bunurile deţinute (altele decât cele de uz personal), să se păstreze documentele de provenienţă şi să se respecte prevederile legislaţiei vamale din România;

    *** documentarea, în prealabil, la reprezentanţele diplomatice din România ale statelor în care se călătoreşte cu privire la condiţiile particulare de intrare şi şedere;

    *** având în vedere creşterea considerabilă a traficului în perioada estivală inclusiv pe aeroporturile internaţionale, li se recomandă pasagerilor să se prezinte la aeroport în intervalul de timp indicat de companiile de zbor şi de administraţia aeroporturilor;

    *** consultarea aplicaţiei Trafic Online, de pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

  • Românii care pleacă din ţară spre Bulgaria pot trece graniţa doar cu documentele de călătorie

    Românii care pleacă din ţară spre Bulgaria pot trece graniţa doar cu documentele de călătorie

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că cetăţenii români care pleacă din ţară spre Bulgaria pot trece graniţa doar cu documentele de călătorie (carte de identitate sau paşaport) în perioada 27 mai -31 iulie, în urma revizuirii de către autorităţile bulgare a condiţiilor de intrare în ţară, în contextul pandemiei de COVID-19.

    Potrivit unui comunicat al MAE, cetăţenii români care sosesc din alte state decât România pot intra în Republica Bulgaria cu condiţia prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente:

    -certificat privind finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19;

    -test molecular tip PCR cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, sau test rapid antigen cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii;

    -documentaţia specifică pentru persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi s-au vindecat.

    Mai multe informaţii cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii români care sosesc în Republica Bulgaria pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51904.

    MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate şi de a respecta cu stricteţe măsurile aplicabile în contextul pandemiei de COVID-19. MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

    De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

    https://www.mae.ro/node/51904 şi http://sofia.mae.ro/.

  • Muntenegru – Precizări privind accesul și comportamentul la meciul de fotbal ME-RO

    Muntenegru – Precizări privind accesul și comportamentul la meciul de fotbal ME-RO

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care doresc să participe, ca suporteri, la meciul de fotbal dintre echipa națională a Muntenegrului și a României, din data de 20 noiembrie 2018, la Podgorița, că accesul pe stadion se va face pe baza biletului și a unui document de călătorie valabil. În conformitate cu legislația muntenegreană, este interzis accesul pe stadion a persoanelor aflate sub influența băuturilor alcolice sau al substanțelor psihotrope, precum și a persoanelor cu comportament violent. Totodată, este interzisă introducerea și comercializarea băuturilor alcoolice, precum și a obiectelor pirotehnice sau de altă natură care pot deranja desfășurarea meciului (lasere, bannere sau alte însemne care incită la ură/discriminare rasială, religioasă, etnică, etc.). Autoritățile muntenegrene pot interzice, în baza legii privind regimul străinilor, intrarea în Muntenegru a persoanelor care prezintă un risc la adresa securității, ordinii și sănătății publice.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă suporterilor – cetățeni români ca, pe durata prezenței în Muntenegru, să manifeste un comportament civilizat și să evite afișarea de însemne ofensatoare /discriminatorii care ar putea conduce la situații conflictuale.

    Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorița: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Muntenegru: +38269871760.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://podgorica.mae.ro, www.mae.ro

  • Campanie comună MAE-MAI de informare a cetăţenilor privind documentele de călătorie

    Campanie comună MAE-MAI de informare a cetăţenilor privind documentele de călătorie

    Astăzi a fost lansată Campania comună MAE-MAI de informare în vederea conștientizării de către cetățenii români a necesității de a solicita eliberarea în timp util a unor noi documente de călătorie.



    Campania se va desfășura cu sprijinul mass-media audio și video din țară și din străinătate, al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și în mediul online.



    Spoturile video aferente campaniei de informare:








    Declarațiile de presă susținute de către secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu, și secretarul de stat MAI, Robert Marin, pot fi urmărite aici.



  • Nu uitați să verificați periodic valabilitatea documentelor dumeavoastră de călătorie!

    Nu uitați să verificați periodic valabilitatea documentelor dumeavoastră de călătorie!

    În ultimii ani, s-a constatat că afluxul solicitanților de servicii consulare crește considerabil pe durata sezonului estival.

    În acest context, MAE recomandă cetățenilor români aflaţi în afara ţării şi care nu mai deţin documente de călătorie valabile, să se adreseze din timp oficiilor și secțiilor consulare în vederea procurarii acestor documente. În acest fel, se va evita aglomeraţia generată de creșterea numărului de solicitanţi de servicii consulare pe durata lunilor de vară.

    Totodată, timpii de așteptare la ghișeele consulare se vor diminua considerabil.


    Pentru informații suplimentare accesați: informatiiconsulare.ro şi econsulat.ro