Radio România Internațional

Tag: domiciliu

  • Reglementări privind evidenţa populaţiei

    Reglementări privind evidenţa populaţiei

    Camera Deputaţilor de la București a adoptat, miercuri,
    în calitate de for decizional, o lege care vizează îmbunătăţirea calităţii
    serviciilor de evidenţa persoanelor şi crearea de facilităţi cetăţenilor români
    la obţinerea actelor de identitate. Astfel, documentul prevede, între altele,
    că la o adresă nu mai pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de
    zece persoane. Limita nu se aplică,
    potrivit noii legi, în cazul proprietarului sau membrilor familiei extinse.

    Prin familie extinsă se înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia
    acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea
    grad inclusiv’, arată documentul. Nerespectarea acestei prevederi se
    sancţionează cu amendă de la 75 lei (15 euro) la 150 lei (30 euro).

    Deputatul
    social-democrat Viorel Sălan, unul dintre iniţiatorii proiectului, spune că se
    impunea îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu.

    Viorel Sălan: Poate
    că este cel mai grăitor, constatând că la începutul acestui an, într-unul din
    sectoarele Capitalei existau într-o singură locaţie circa 18.000 de persoane
    care aveau viza de reşedinţă.

    La rândul său, deputatul AUR Titi Stoica
    consideră că actualele modificări ale legii nu sunt suficiente și este nevoie
    şi de alte schimbări în legislație.

    Noua lege mai prevede că
    cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de
    către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, indiferent de
    locul de domiciliu sau de reşedinţa persoanelor fizice. Conform
    noii legi adoptate, persoanele fizice considerate defavorizate care nu pot face
    dovada adresei de domiciliu vor fi înregistrate pe baza unui certificat
    eliberat de unitatea administrativ-teritorială care indică adresa la care este
    stabilit domiciliul lor. Potrivit inițiatorilor proiectului, și schimbarea domiciliului va fi mult
    mai flexibilă de acum. Noua legislație
    prevede că persoanele fizice care găzduiesc alte persoane care nu și-au
    înregistrat adresa de reședință reală în cartea de identitate, trebuie să se
    prezinte alături de acestea la serviciul public comunitar responsabil pentru
    a-și da consimțământul pentru cazare. Această obligație se aplică atunci când
    persoanele fizice cazează în mod continuu alte persoane pentru o perioadă mai
    mare de 30 de zile.

    Cât privește persoanele fizice care locuiesc la o altă
    adresă decât cea înscrisă în cartea de identitate, acestea trebuie să se
    adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor. Ele trebuie
    să-si actualizeze adresa sau să își înregistreze domiciliul în termen de 15
    zile de la mutare și să solicite înscrierea în cartea funciară.


  • COVID-19 și violența de gen

    COVID-19 și violența de gen

    Încă de la
    începutul pandemiei și de la instituirea primelor restricții de circulație în
    primăvara anului trecut, au apărut semnale că violența domesctică a escadalat
    peste tot în lume. Statele membre ale UE, inclusiv România n-au făcut excepție,
    iar femeile au îndurat, în anumite privințe, dificultăți chiar mai mari decât
    de obicei, după cum ne spune Andreea Rusu, directoare executivă a Centrului
    FILIA, asociație dedicată protecției drepturilor femeii.

    Andreea Rusu. În România, în primele nouă luni ale anului s-au înregistrat peste
    20.000 de cazuri de loviri sau alte violențe în familie. De asemenea, numărul
    de apeluri la numărul unic de urgență 112 a fost mai mare cu 18% decât în
    aceeași perioadă a anului 2019. Totodată la numărul verde pus la dispoziție de
    Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, unde
    femeile pot obține informații despre serviciile la care pot să apeleze în caz
    de violență, s-a dublat în perioada de urgență. De asemenea, femeile s-au lovit
    și de alte piedici. De pildă, pentru a depune de acasă cererea pentru ordin de
    protecție, aveau nevoie de acces la internet, de calculator și imprimantă. Dar
    se știe foarte bine că România stă foarte prost în ceea ce privește accesul la
    internet în zonele rurale, mai ales, sau în cele devaforizate. Multe femeie pur
    și simplu nu au în casă mijloacele tehnologice necesare pentru așa ceva


    În timpul stării
    de urgență din perioada martie-mai, când libertatea de mișcare a fost amplu
    restricționată, multe femei au fost practic blocate în case cu agresorii lor,
    neavând nici cum să plece, nici la cine să apeleze pentru ajutor. De asemenea,
    pe lângă faptul că cererea pentru ordin de restricție trebuia depusă online,
    unele judecătorii au fost închise sau au funcționat cu program redus. În
    majoritatea cazurilor, femeile agresate au rămas cu impresia lor că, în
    momentul acela, prioritatea era sănătatea publică, iar siguranța și
    integritatea celor abuzate devenise irelevantă pentru autorități. Aceasta este,
    în orice caz, concluzia la care au ajuns organizațiile non-guvernamentale.

    Andreea Rusu revine cu amănunte. Mai multe dintre beneficiarele lor s-au
    întors acasă la agresori sau au rămas blocate în aceași locuință fie pentru că
    se temeau să iasă din cauza virusului, fie pentru că, pur și simplu, din cauza
    agresorului nu mai puteau să vorbească cu nimeni altcineva. În alte țări, au
    fost găsite ale modalități prin care victimele agresiunii domestice puteau să
    alerteze poliția sau direcțiile de asistență socială, cum ar fi să apeleze
    numere dedicate pe Whatsapp sau să meargă la o farmacie și să spună acolo un
    cod anume. În momentul în care ești cu un agresor în casă este foarte greu să
    iei legătură cu ong-uri sau cu oficiile de asistență socială ca să spui prin ce
    treci. Nu întotdeauna o victimă poate să sune la 112 și nu întotdeauna apelul
    lor era considerat o urgență


    În condițiile
    acestea, victimele au primit, totuși, ajutor atât cât s-a putut tot prin
    intermediul tehnologiei digitale. Cum au putut interveni asociațiile civice sau
    non-guvernamentale care, în mod obișnuit, le ajutau pe aceste femei? Andreea
    Rusu. Discuțiile s-au mutat în cele mai multe cazuri în mediul online cu
    victimele care și-au permis și au avut acces la această variantă. Din acest
    motiv, accesările pe site-urile speciale ale colegelor noastre de la alte
    asociații au crescut. De asemenea, au fost lansate și câteva campanii online
    care în această perioadă de criză pandemică au ajutat victimele. Însă, din
    păcate, femeile care locuiesc în medii vulnerabile și nu cunosc nicio
    organizație non-guvernamentală au fost singure, iar opțiunile lor au fost
    puține, dacă nu de-a dreptul inexistente


    Deși toată UE a
    fost afectată de un număr crescut de plângeri privind violența domestică,
    statele membre au reacționat oarecum diferit atunci când au intervenit contra
    abuzurilor. Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE) – o agenție a UE
    cu sediul la Vilnius – a realizat un studiu privind impactul bolii COVID 19
    asupra victimelor violenței domestice. Care sunt principalele informații
    înregistrate la scurt timp după instituierea carantinei în multe țări ale UE,
    aflăm de la Veronica Collins, reprezentanta EIGE.

    În Franța,
    doar în prima săptămână, s-a înregistrat o creștere cu 32% a reclamațiilor
    privind violența domestică. În Lituania, numărul acestor reclamații a crescut
    cu 20% de-a lungul a trei săptămâni comparativ cu aceeași perioadă a anului
    2019. Acestea sunt primele două cifre pe care le-am primit. În cazul Lituaniei,
    datele provin de la poliție, iar în cazul Franței, aceste cifre au fost apărut
    în presă. Încă nu avem acces deplin la informații solide provenite de la
    autoritățile statelor membre, iar studiul nostru se axează mai degrabă pe
    inițiativele guvernamentale de a le proteja pe femei contra violențelor și de a
    le asigura accesul la servicii de sprijin cum ar fi adăposturi și linii telefonice
    dedicate lor. Inițial, în anumite state, s-a înregistrat chiar o scădere a
    raportărilor cazurilor de violență, probabil din cauză că victimele erau
    izolate la un loc cu agresorii și nu puteau ieși sau telefona


    Tot din studiul
    EIGE se desprind și motivele pentru care în situații de criză, cum este această
    pandemie, se înmulțesc cazurile de violență domestică. Veronica Collins. Motivele care au dus la această creștere a violenței domestice sunt
    numeroase. Unul din ele este nesiguranța economică, nesiguranță care duce la
    tensiuni crescute în cadrul familiei și căminului. Dacă victima nu este, din
    punct de vedere financiar, independentă, pentru ea devine și mai greu să iasă
    dintr-o relație abuzivă în condiții de insecuritate economică generală. De
    asemenea, stresul și anxietatea generalizată pot duce la consum ridicat de
    alcool, o altă cauză a creșterii violenței. Tot în perioade de criză și de
    restricții, victima nu mai are acces la rețeaua de sprijin formată din prieteni
    sau cunoștințe



    Deși unele state-membre au luat măsuri pentru
    protejarea victimelor violenței domestice în această perioadă, studiul EIGE
    relevă faptul că sunt insuficiente intervențiile circumstanțiale, fiind nevoie
    de o strategie integrată care să poată fi aplicată în orice tip de criză.

  • Educaţia la domiciliu

    Educaţia la domiciliu

    Educaţia la domiciliu sau homeschooling, o variantă permisă legal în alte state, este practicată şi în România, deşi legea învăţământului nu a legiferat-o în mod expres. Există, însă, portiţe legale, similare mai degrabă învăţământului la distanţă. Copilul poate fi înscris la o şcoală-umbrelă din străinătate, dintr-o ţară unde educaţia la domiciliu e legiferată sau unde învăţământul la distanţă e permis pentru clasele primare, gimnaziale şi liceale. Care sunt motivele pentru care unii părinţi fac această opţiune pentru copiii lor, aflăm de la Magdalena Balica, expertă în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.”



    Există, în ultima vreme, un interes pentru o astfel de abordare, mai ales, ca o reacţie a părinţilor nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în sistemul educaţional. A lua o decizie la nivel de sistem pentru a oferi dreptul la homeschooling este un subiect delicat. Eu cred că orice părinte care decide să-şi ţină copilul acasă, propunându-şi în acelaşi timp să-i ofere un mediu educaţional propice, îşi asumă o mare responsabilitate.”



    Unul din părinţii care şi-au asumat această responsabilitate este Gabriel Curcubet, pastor prezbiterian din Odorheiu-Secuiesc, tatăl a patru copii, toţi educaţi la domiciliu, de la cel mare care va împlini 18 ani până la cel mic de 13 ani. De ce a optat pentru homeschooling?



    Gabriel Curcubet: Eu, ca pastor prezbiterian, gândesc şi din perspective creştine şi sociale. Mă gândesc şi la ce primeşte copilul în societate precum şi la modul în care trebuie să se poarte în societate. Acasă copilul îşi însuşeşte mai bine anumite maniere sociale sau principii etice pe care la o şcoală publică nu are cum să le deprindă. Noi am pus în practică mai multe metode de învăţare. Pe cel mai mare l-am învăţat numai noi. L-am înscris într-o şcoală din SUA şi l-am învăţat numai noi până în clasa a şasea. După aceea, l-am înscris la o şcoală din Ungaria care permitea învăţământul la distanţă şi unde lua parte la anumite lecţii prin Skype. S-a pregătit şi singur pentru SAT şi TOEFL. A luat rezultate foarte bine şi acum încearcă să se înscrie la o universitatea din străinătate. Ceilalţi copii sunt înscrişi la o şcoală din SUA şi, în mare parte, tot noi îi învăţăm, dar nu le predăm chiar toate materiile. Există şi programe pe calculator care-i ajută. Sunt materii la care pot să înveţe chiar şi singuri.”



    Dacă modalităţile de predare sunt diferite în cazul educaţiei la domiciliu, atunci este firesc ca şi modalităţile de testare să fie altfel faţă de cele utilizate în învăţământul instituţionalizat. Gabriel Curcubet: Testarea în familiile care practică educaţia la domiciliu diferă foarte mult de şcolile publice. Acolo totul e centrat pe note, dacă un copil nu ştie ceva, atunci el primeşte o notă mai mică, dar predarea continuă. Noi nu facem aşa. Copiii trebuie să înveţe lecţia respectivă. Timp este destul ca să înveţe o materie. De pildă, geografia de clasa a cincea poate fi studiată completă şi într-o săptămână de un copil educat acasă. Este o diferenţă mare între a învăţa acasă şi a învăţa la şcoală. La şcoală, atenţia lor poate fi distrasă. Sau se pierde timp cu drumul până la şcoală. Acasă, într-un sfert de oră înainte de micul-dejun, un copil poate să înveţe mai multe decât învaţă într-o oră la şcoală.”



    Dar un copil educat acasă nu cumva este un copil izolat de cei de vârsta lui, se pot întreba unii sceptici? Nu, răspunde Gabriel Curcubet, şi aduce drept dovadă activităţile de voluntariat la care participă copiii lui şi sporturile de echipă pe care le practică. Totuşi, experţii în educaţie consideră că interacţiunea copiilor cu cei de vârsta lor nu este propice doar jocului sau socializării, ci chiar procesului de învăţare. Magdalena Balica de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.



    Eu cred că în momentul de faţă, având în vedere resursele imense pe care le avem la dispoziţie cu ajutorul noilor tehnologii, şcoala nu mai are acest apanaj al deţinerii cunoaşterii totale. Nu cred că un copil care nu merge la şcoală n-ar avea suficiente şanse să ajungă şi să-şi atingă potenţialul maxim. Dar cred că învăţarea are şi componente sociale importante. De pildă, teoriile recente arată că un copil faţă în faţă cu un obiect al învăţării poate să-şi atingă potenţialul maxim învăţând singur. Dar, în momentul în care poate interacţiona, în procesul de învăţare, cu un co-vârstnic, are loc un salt care se numeşte zona proximei dezvoltări”. De fapt ce se întâmplă? Copilul are şansa ca propria lui înţelegere asupra lucrului respectiv să fie confruntată cu modul de înţelegere al altei persoane. Compararea şi raportarea propriei tale înţelegeri la înţelegerea celorlalţi reprezintă un moment de reflecţie care produce salturi extraordinare în învăţare.”



    Trecând de la cazurile individuale la legiferarea acestei alternative educaţionale, Magdalena Balica consideră că România nu ar fi pregătită pentru această decizie, având în vedere rata deja mare de abandon şcolar de la noi.



    A da, peste noapte, o lege care să permită oricui şi oricum homeschooling-ul ar fi o mare pierdere pentru că aceşti părinţi aflaţi în situaţii dificile ar putea-o interpreta ca pe o scuză, în plus, pentru a nu-şi trimite copiii la şcoală. Nu ne putem asuma un asemenea risc. Dimpotrivă, aceste categorii sociale au nevoie de sprijin pentru a-şi trimite copii la şcoală. Mai este şi o altă chestiune. Ţările care au legiferat această opţiune au sisteme de evaluare a cunoştinţelor copiilor foarte bine puse la punct, sisteme de recunoaştere a abilităţilor diferite ale copiilor. În România încă mai este de lucrat la sistemul prin care se recunosc competenţele fiecărui copil la o anumită vârstă. Probabil că, în viitor, opţiunea homeschooling-ului va funcţiona atâta vreme cât vom şti să folosim noile tehnologii. Şi din această perspectivă România nu stă foarte bine în prezent.”



    Cu toate acestea, Gabriel Curcubet, prin organizaţia pe care o reprezintă, denumită Asociaţia Home Schooling România”, a intrat în legătură cu un număr de aproximativ 200-300 de familii care practică educaţia la domiciliu. Doritori ar fi chiar mai mulţi, spune el. Dar negocierile cu reprezentanţii Ministerului Educaţie, pentru legalizarea acestei alternative în România, nu au avut prea mult succes până acum.

  • Jurnal românesc – 23.06.2014

    Jurnal românesc – 23.06.2014

    Cetăţenii români cu domiciliul în România pot opta, începând din 23 iunie, pentru primirea paşapoartelor la domiciliu sau la reşedinţă – informează Direcţia Generală de Paşapoarte. În acest fel, este eliminată obligaţia de a veni la ghişeu pentru ridicarea documentului, dar depunerea actelor necesare eliberării paşaportului se va face în continuare personal. Contravaloarea acestui serviciu este de aproximativ 9 lei, cu TVA. Paşaportul va fi livrat prin curier doar titularului, sub semnătură de primire. Destinatarul va fi înştiinţat prin sms cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea. Dacă în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea notificării destinatarul nu este găsit la adresă, documentul va fi returnat la sediul Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor.



    Pentru 166 de mii de absolvenţi de gimnaziu a început evaluarea naţională, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi Literatura Maternă pe 24 iunie. Proba scrisă la matematică, ultima din cadrul acestui examen, este programată în 25 iunie. Rezultatele finale se vor afişa pe 1 iulie. Şi în acest an, evaluarea naţională se va desfăşura într-o singură sesiune în săli de examen aflate sub supraveghere video. Modalitatea de calculare a mediei de admitere în liceu conferă evaluării naţionale a absolvenţilor claselor a VIII-a din acest an o altă semnificaţie decât cea din anul trecut. Astfel, media obţinută la evaluarea naţională va avea o pondere de 75% în media de admitere la liceu, în timp ce notele obţinute în clasele 5-8 vor avea o pondere de numai 25%, şi nu de 50%, cum a fost anul trecut.



    Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, s-a întâlnit la New York cu reprezentanţii comunităţii româneşti, context în care au fost discutate modalităţile concrete în care membrii valoroşi ai comunităţii se pot implica în promovarea investiţiilor şi a imaginii României în capitala financiară a lumii, informează MAE. La sediul Consulatului General al României din New York, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai presei de limba română din SUA, pe care i-a felicitat pentru contribuţia valoroasă la menţinerea limbii şi identităţii româneşti într-un mediu atât de divers din punct de vedere cultural şi lingvistic, încurajându-i, totodată, să exploreze posibilităţile de finanţare oferite de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, pe care îl coordonează.



    Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, lansează Programul anual de tabere ARC” 2014, care se va desfăşura în perioada 23 iunie — 18 august, în serii de câte şapte zile — la Centrul de Agrement al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Tulcea. Programul de Tabere de Vară ARC” se adresează copiilor şi tinerilor români de peste hotare care îşi asumă în mod liber identitatea culturală românească — persoane de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României.