Institutul Inimii, Târgu Mureș, partea centrală a României. O
echipă de cardiologi condusă de medicul Horațiu Suciu realizează un transplant
de inimă pentru o adolescentă de 16 ani. Momentul e de reținut din mai multe
aspecte. Unu (și cel mai important) – o tânără a primit o nouă șansă la viață
și o calitate superioară a vieții. Doi – evenimentul se petrece după doi ani de
pandemie, timp în care nu s-au realizat decât 3-5 transplanturi pe an. Este, dacă
vreți, un fel de premieră. Inima transplantată fusese adusă cu elicopterul de
la Sfântu Gheorghe și a aparținut unui adolescent de 17 ani aflat în
moarte cerebrală în urma unui politraumatism puternic.
Transplanturile de cord la copii sunt foarte rare. La ei, insuficiența
cardiacă este nu doar galopantă, ci și fatală, într-un timp mult mai scurt
decât la adulți. În plus, mai este și problema lipsei donatorilor de vârstă
mică. Lista de aşteptare pentru transplant este mereu lungă pentru toate grupele
de vârstă, fiind o discrepanţă între cererea şi disponibilitatea de organe
pentru intervenţia chirurgicală, astfel că 22 de pacienţi aşteaptă transplantul
cardiac de urgenţă.
Medicul Horațiu Suciu, coordonatorul transplantului și șeful
Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu
Mureș, a declarat pentru colegii noştri de la Radio România Târgu Mureș:
Starea clinică a copiilor aflați pe lista
de transplant se deteriorează destul de repede. Mult mai repede decât la adulți,
la care se poate ține o stabilitate hemodinamică și biologică mai ușor. Copiii
se deteriorează repede și, din păcate, donatorii la grupa de vârst pediatrică
sunt mult mai rari decât la cea de adulți. Aici avem o mare nemulțumire pentru
că, din păcate, un număr prea mic de copii beneficiază de trasplant.
Anual, 400-500 de copii cu malformații congenitale cardiace
rămân neoperați. 10% dintre aceștia sunt urgențe neo-natale care trebuie operate
în prima lună de viață. 40-50% dintre aceștia probabil că decedează fără a mai
ajunge să fie operați. Spunem probabil pentru că nu există statistici, nimeni
nu-i urmărește pe acești copii. Aceasta pentru că singurul centru care poate să
facă astfel de intervenții este la Târgu Mureș, iar capacitatea este limitată.
O mie de copii se nasc anual în România cu malformații congenitale cardiace
grave.
Decizia familiilor de a accepta prelevarea organelor încă funcţionale
ale copiilor în moarte clinică este dificilă, foarte delicată. De obicei,
familiile refuză să discute cu medicii despre posibilitatea prelevării de organe
de la copilul lor. De aceea, cine se gândește să salveze viața altui copil în
timp ce suferă profund după pierderea propriului copil are o idee cu adevărat
eroică. Organul recoltat astfel este de o valoare inestimabilă, iar pentru
echipa de medici este o adevărată provocare să-l păstreze funcţional și să se
asigure că transplantul e un succes.
Medicul Horațiu Suciu explică pentru Radio România Târgu
Mureș:
Pacienții transplantați parcurg o etapă
imediată postoperatorie de insituire a tratamentului imunosupresiv, aici este o
mare provocare, să conducem o terapie în așa fel încât să nu existe respingere
din partea organismului. Deci practic în momentul actual, eforturile și
provocarea sunt în acest sens, al toleranței imunologice. Din punct de vedere
hemodinamic, cardiac, strict chirugical, evoluția este foarte bună. Fetița este
conștientă, este trează, cooperantă și foarte bucuroasă, pentru că era într-o
stare foarte avansată, cu calitatea vieţii foarte deteriorată. Mămica mi-a spus
că abia mai urca un etaj.
Alți doi copii au fost salvați ca urmare a deciziei familiei
de a dona organele tânărului din Covasna care a suferit un accident la sfârșitul
săptămânii trecute.
Ficatul a ajuns la București pentru un
transplant hepatic la o fetiță de cinci ani internată la Spitalul Fundeni cu
Boala Wilson, iar rinichii au ajuns la Cluj, nord-vest, tot pentru un
transplant la un minor.
Potrivit doctorului Suciu, în România sunt rare cazurile în
care tinerii sunt donatori, ponderea minorilor fiind de circa 10-15%. Chiar
dacă numărul donatorilor, în general, este în creştere faţă de anul 1999, el
este foarte mic faţă de numărul de locuitori. Faţă de anul 1999, când am
început noi transplantul cardiac alături de colegii de la Bucureşti, când a
început şi transplantul hepatic şi au fost 11 donatori, e incomparabilă
situaţia acum. S-a ajuns în 2018 spre 200 de donatori pe an. Deci este o
schimbare clară de mentalitate, dar activitatea este una oscilantă, afirmă
Horaţiu Suciu. Se menţine un trend de 100, 100 şi ceva de donatori de organe pe
an, din care marea majoritate a prelevărilor este de ficat şi rinichi, iar
cordul este undeva la 10-15% din aceşti donatori. Numărul relativ mic de
transplanturi cardiace care se fac în România se explică şi prin faptul că
numărul de donatori este mult mai mic decât în alte ţări, raportat la
populaţie. Cauzele sunt multiple. Unele provin din modul cum publicul percepe
transplanturile, altele din nivelul de educaţie medicală, din cum ne raportăm
la nevoie concetăţenilor noştri. Important este că avem resursa umană, medicii,
personalul implicat în această activitate şi încercăm să o facem cât mai bine
şi în număr cât mai mare, a afirmat Horaţiu Suciu.
