Astăzi ne stimulăm setea de înalt şi de
perfecţiune, intrând timid în lumea şoimilor şi a dresorilor lor. Originile
şoimăritului se găsesc în Asia de mijloc şi de nord, cu stepe nesfârşite ,
caracterizate printr-o deosebită bogăţie de vânat. Prin intermediul hunilor, al
mongolilor şi al arabilor, precum şi pe calea cruciadelor, şoimăritul a pătruns
în Europa şi a cunoscut o dezvoltare uimitoare. În Principatele Române, aceasta
îndeletnicire vânătorească a ajuns relativ târziu şi s-a menţinut până înspre
mijlocul secolului XIX. Când vorbim despre şoimărit în istoria Ţărilor Române,
trebuie să deosebim clar vânătoarea cu păsări de pradă ca îndeletnicire activă,
de prinderea lor, spre a servi ca element al dărilor interne şi al tributului
către Înalta poartă.
Ne-a spus de unde a început povestea şoimăritului
în România, Dorin Cărăbeţ, biolog, preşedintele Asociaţiei Peregrinus,
asociaţia şoimarilor: Am avut o tradiţie de cel puţin 700 de
ani atestată prin tot felul de documente, pe teritoriul ţării noastre. Şi în
anul 2010 a fost declarat de către UNESCO ca făcând parte din patrimoniul
spiritual al umanităţii. E o recunoaştere pe plan mondial a acestui domeniu, ca
fiind unul care atrage şi leagă oamenii. Atrage şi îi leagă unul de celălalt
prin prietenii foarte strânse şi e un fel de introducere a omului în natură, de
reintegrare. Cu ajutorul păsării de pradă reuşeşti să faci parte din
spectacolul naturii şi să nu pierzi nimic, să nu fii doar spectator. E un mod
de a înţelege natura, animalele, importanţa lor, faptul că fiecare îşi are
locul şi nu trebuie gândit că unul e folositor şi altul nepăgubitor omului.
Natura este un tot unitar şi trebuie lăsată aşa. Nu poţi să iubeşti
păsările de pradă şi şoimăritul, care înseamnă vânătoare, dacă nu îţi doreşti
să protejezi şi păsările de pradă din natură şi să conservi mediul în care ele
trăiesc. Deci, pe de o parte ne ocupăm cu salvarea şi reabilitarea
răpitoarelor, avem diverse activităţi educative cu tineretul, prin şcoli, prin
grădiniţe, participăm la festivaluri medievale cu păsările noastre. De partea
cealaltă, promovăm arta şoimăritului. Ţinem legătura cu şoimari din foarte
multe ţări, participăm la festivaluri cu ei, în străinătate şi ne dorim să
existe şoimărit legalizat şi la noi.
L-am întrebat pe Dorin Cărăbeţ, preşedintele
Asociaţiei şoimarilor, cine sunt şoimarii de astăzi: Şoimarii
sunt persoane care şi-au descoperit pasiunea pentru păsările de pradă şi
natură. Cu ajutorul internetului am reuşit să ne cunoaştem şi să formăm această
asociaţie. Avem o agendă pentru anul viitor, dar încă nu este foarte bine pusă
la punct. În principal este un congres al şoimarilor prin luna martie, va fi a
opta ediţie. În fiecare an de la înfiinţarea Asociaţiei Peregrinus, în 2009,
avem câte o astfel de întâlnire. Sunt multe activităţi la care participăm, când
suntem invitaţi: am fost anul acesta prin secuime, pe la castele medievale, la
Hunedoara, am participat la activităţi educative. La lecţiile de biologie pe
care le ţinem în şcoli, ne prezentăm cu una până la trei păsări de pradă, şi în
sala de clasă le explicăm despre păsările de peadă, despre rolul lor în natură,
facem eventual în curtea şcolii o scurtă demonstrţie de zbor, să vadă cum se
mişcă o pasăre de pradă. Copiii au posibilitatea să cheme şi ei pasărea şi este
un lucru extraordinar pentru ei, se vede pe feţele lor cât sunt de încântaţi.
În general lecţiile alături de pasărea vie au o greutate extraordinară: copiii
sunt doar ochi şi urechi, nu există
niciun pic de plictiseală.
La evenimentele cu caracter istoric, şoimarii sunt
îmbrăcaţi în echipament medieval, cu păsările pe mână, făcând demonstraţii de
zbor cu păsările de pradă, în incinta castelelor sau a cetăţilor, lansând
păsările peste ziduri, să zboare şi apoi
să se întoarcă singure.
Şi
dacă vă întrebaţi, într-o lume aglomerată, poluată şi în care contactul cu
natura este din ce în ce mai redus unde sunt dresaţi şoimii, iată o informaţie
interesantă: Oriunde se poate lucra cu o pasăre de pradă. În orice spaţiu
deschis, putem în interiorul oraşului, în grădină, lângă casă, pe câmp.
Dresajul unei păsări de pradă, spre deosebire de dresajul oricărui alt animal,
presupune încredere din partea păsării şi primirea de recompense. Nu se pot
face corecţii sub nicio formă. Pasărea de pradă doar acceptă şoimarul ca fiind
din echipă, ca făcând parte din echipa lui, inclusiv în vânătoare, dar nu va fi
omul niciodată şeful. Pasărea e şeful. Ea e stăpânul şi vă pot asigura că prin
alura pe care o are, prin atitudine, chiar emană acest lucru. De altfel acest
lucru a fost recunoscut şi prin prezenţa pe blazoane.
Asociaţia pentru şoimărit de astăzi se ocupă şi de conservarea şi dresarea
corbilor, uliilor, dar şi de salvarea unor exemplare rare de păsări, cum a fost
cazul unei berze negre ce a fost recuperată şi ajutată să se însănătoşească de
membrii asociaţiei.
