Tag: Dragos Bogdan

  • ‘Braga’ producers in the old Bucharest

    ‘Braga’ producers in the old Bucharest

    In Romanian, in informal conversations, people use the expression ‘ieftin ca braga, in a word for word translation ‘cheap as fermented millet drink, to say that something is very cheap, affordable to anyone. The expression was concocted starting from the popularity of the oriental fermented millet drink called ‘braga, a very popular drink in the Romanian space for many centuries thanks to its slightly sweet and acidic flavor. ‘Braga or ‘boza as it is called in Turkish and the Slavic languages used to be the favorite drink of the modest people of the old Bucharest, especially during the scorching summer days, when they used to drink it cold, with ice or sometimes accompanied by various pretzels which are still available in many street kiosks today. But the story of ‘braga was different.



    With the modern world, but especially in the last part of the communist period, the soft drink once preferred by Romanians was no longer available. Only recently has it begun to be made again in marketable quantities, and the few surviving producers have brought out the old recipes for newer producers to take over.



    One of them is Dragoș Bogdan, who will next outline the history of ‘braga consumption in the Romanian principalities: “In the past there was this expression ‘ieftin ca braga – the word for word translation being ‘cheap as fermented millet drink and in English meaning very cheap, which obviously referred to the low value of the product, but on the other hand it meant that everyone could afford it, so it was very popular and very common everywhere in the markets. In villages, those who made ‘braga offered it to the children playing in the street for free or bartered it for fruit, which they received from the childrens fathers on an established date. The millet drink – ‘braga was so cheap and its consumption was part of daily life that those who made it became regular visitors. In modern times, braga somehow competes with the soft drinks that, at the end of the 19th century and the beginning of the 20th century, begin to appear. These beverages were made in production units, small factories that used the recipes we know very well today, of soft drinks. They were individually bottled in recipients of various sizes. And then, this manner of advertising was adopted by the manufacturers of soft drinks, which were produced on automated production lines, not by human hand. So, their product met the sanitary requirements. Maybe that’s why ‘braga started to lose ground and was forgotten for a while. In Bucharest, especially, this happened also because it became the capital of Greater Romania, and the intention of the leaders was to make Bucharest a European capital. This meant that, in addition to the majestic, imposing buildings, there was also the idea of cleaning the streets of some of Bucharest’s itinerant trade. That is why, somehow, the ‘braga producers migrated to the border areas, settling on the city outskirts. After the Second World War and the establishment of the communist power, when all trade and production belonged to the state, some ‘braga producers did not want to join these production cooperatives or state food production units and made ‘braga more or less legally.



    Towards the end of the 1980s, in Bucharest you could find braga only extremely rarely, maybe only in the houses of the old braga producers who made it for their own use. However, there were more chances to enjoy it in Galati, Brăila, Turnu Severin and Giurgiu, Danube regions where the ethnic communities had been more diverse and the cultural exchanges with the former provinces of the Ottoman Empire more intense.



    But what is ‘braga made of? Dragoș Bogdan returns with details: “All ‘braga producers do pretty much the same thing, namely a fermented drink from boiled grains, which are then mixed with water and a sweetener, either sugar or honey. The drink is filtered a little and then left to ferment for a few days. ‘Braga should be sweet and sour and a little acidic. But each producer has its own recipe. Why? Because they do it according to their own taste. If one sees that adding or excluding an ingredient or changing an amount makes the drink better, then one will stick to that better version. So, recipes are not very strict when it comes to ‘braga, but the taste is more or less the same. Anyway, there are very few braga makers left in the country(…).



    Wishing to share his passion for ‘braga with others, and out of a desire to reconnect with the fashionable oriental gastronomy of the capital’s past, Dragoș Bogdan opened his own braga pub in a historical area of Bucharest.



    Dragos Bogdan: “It was a relationship that was built in time, because ‘braga requires a period of adaptation, of getting to know it, and, as you get to know it, more questions arise. So, between 2013-2014, I did some research in all the countries of the Balkans, the ones that used to be part of the Ottoman Empire, and I looked for ‘braga. I looked for recipes, consumption habits and I learned that, where I found braga, those I talked to, even though I didn’t know their language, treated me like a brother, like an acquaintance, like someone with whom they have something in common. And then I realized that braga is a vehicle that can transport us anywhere in the Balkans and make us feel closer to those we meet. Later, in 2016, I decided to open my own millet drink pub, with my own millet drink production, which I still have today.



    For the time being, he owns one of the few places in Bucharest where you can drink fermented millet drink. (LS)

  • Braga şi bragagii din vechiul Bucureşti

    Braga şi bragagii din vechiul Bucureşti

    Ieftin ca braga este o expresie des întâlnită și azi în discuțiile
    neprotocolare dintre români. Se referă la produse sau servicii care au prețuri
    extrem de accesibile, fiind la îndemâna oricui. Originea ei se referă la
    popularitatea băuturii orientale denumită bragă, foarte prizată în spațiul
    românesc de-a lungul multor secole datorită gustului său dulce-acrișor, puțin
    alcoolizat. Braga (sau boza, cum i se spune în limba turcă și în limbile de
    origine slavă) era preferata românilor modești, mai ales a bucureștenilor care,
    pe canicula din timpul verii, o consumau rece, uneori cu gheață, alteori
    acompaniată de celebrii covrigi care și azi se vând la chioșcuri.

    Dacă, însă,
    covrigii au avut făcuți, vânduți și savurați neîntrerupt, nu același lucru s-a
    întâmplat cu braga. Odată cu timpurile moderne, dar mai ales în ultima parte a
    perioadei comuniste, răcoritoarea preferată odinioară de români nu prea se mai
    găsea. De-abia recent, în ultimii ani, a reînceput să fie fabricată în
    cantități ce pot fi comercializate, iar puținii bragagii rămași în viață au
    scos la iveală vechile rețete pentru a fi preluate de bragagii mai noi.

    Unul
    din ei este Dragoș Bogdan care ne și schițează acum istoricul consumului de
    bragă în țările române.

    Pe vremuri exista expresia ieftin ca
    braga, care evident că se refera la o valoare mică a produsului, dar pe de
    altă parte însemna că toată lumea și o putea permite, astfel încât era foarte
    populară și foarte des întâlnită peste tot în târguri. Pe ulițe erau bragagii
    care veneau cu cobilița în spinare și care chiar nu pretindeau bani de fiecare
    dată, ci pe uluca de la poarta casei nota câte cănițe a dat copiilor care se
    jucau în stradă, spunându-le că, la un moment dat, peste câteva zile, o
    săptămână, zece zile, cum considera el tatăl lor trebuia să-i dea o para.
    Într-atât era de ieftină și așa de mult s-a încetățenit consumul ei, încât
    bragagiul era un obișnuit al casei. În timpurile moderne, braga intră cumva în
    competiție cu băuturile răcoritoare care, la sfârșit de secol XIX și început de
    secol XX, încep să apară.

    Erau făcute în unități de producție, mici făbricuțe
    care foloseau rețetele pe care astăzi le știm foarte bine, de sucuri
    răcoritoare. Ele se ambalau în mod individual în sticle de diverse mărimi. Și
    atunci, a fost adoptată această manieră de a-și face reclamă a producătorilor
    de băuturi răcoritoare neatinse de mână. Adică produsul lor corespundea
    cerințelor sanitare. Poate de aceea braga a început să piardă teren și cumva să
    intre într-un con așa de umbră. În București, mai ales, se întâmplă lucrul ăsta
    și din pricina că devine capitala României Mari, intenția conducătorilor fiind
    de a face din București o capitală la nivel european. Asta însemna că, pe lângă
    clădirile maiestuoase, impozante, apare și ideea de a curăța străzile de o
    parte a comerțului ambulant din București. De aceea, cumva, bragagii migrează
    către zonele mărginașe, devin obișnuiți ai mahalalelor și rămân cantonați
    acolo. După cel de-al doilea Război Mondial și instalarea puterii comuniste,
    atunci când tot comerțul și producția aparțin statului, unii bragagii n-au vrut
    să se înscrie în cooperativele astea de producție sau în unitățile de producție
    alimentară de stat și au făcut braga mai mult sau mai puțin licit.


    Spre sfârșitul anilor 1980, la București
    nu mai găseai bragă decât extrem de rar, poate doar în casele bragagiilor vechi
    care o făceau pentru uz propriu. Totuși, șanse să o savurezi erau mai multe la
    Galați, Brăila, Turnu Severin și Giurgiu, regiuni dunărene unde etniile
    fuseseră mai diversificate și schimburile culturale cu fostele provincii ale
    Imperiului Otoman mai intense. Dar din ce este făcută, totuși, braga ?

    Dragoș Bogdan: Ideea este că toți bragagii fac cam
    același lucru, adică o băutură fermentată din cereale fierte, care apoi sunt
    amestecate cu apă și un îndulcitor, fie zahăr, fie miere, cu alte cuvinte ce îi
    dă mâna fiecăruia să pună băutura. Aceasta se filtrează puțin și apoi se lasă
    la fermentat câteva zile. Și braga trebuie să fie dulce acrișoară și să piște
    puțin la limbă, să fie un pic înțepătoare așa. Dar fiecare bragagiu și are
    propria lui rețetă. De ce? Pentru că o face după gustul propriu. Dacă văd că
    dacă o dată rețeta îmi iese mai bine băutura adăugând sau excluzând un produs
    sau modificând o cantitate, mă străduiesc să o fac așa cum consider eu că este
    cel mai bine. Și atunci rețetele nu sunt foarte stricte în ceea ce privește
    braga. Braga seamănă, cam la toți bragagii are cam același gust. Oricum,
    bragagii au rămas foarte puțini în țară(…) și ceea ce este important este atât
    similaritatea produselor, cât și deosebirea, adică faptul că o bragă nu seamănă
    una cu alta. Iar asta nu face decât să îmbogățească zestrea.


    Dorind să împărtășească și cu alții
    pasiunea pentru bragă, Dragoș Bogdan și-a deschis propria bragagerie într-o
    zonă istorică a Bucureștiului și din dorința de a reînnoda legătură cu
    gastronomia orientală la modă în trecutul capitalei.

    Dragoș Bogdan: A fost o relație care s-a construit în timp pentru că braga necesită o
    perioadă de adaptare, de cunoaștere și, pe măsură ce o cunoști, ți se nasc și
    mai multe întrebări și mai multe curiozități. Așa încât, undeva în 2013-2014,
    am făcut o cercetare în toate țările Balcanilor, cele care intrau înainte în
    componența Imperiului Otoman și am căutat braga. Am căutat rețete, obiceiuri de
    consum și am constatat că acolo unde am găsit-o cei cu care discutam, deși nu
    le cunoșteam limba, mă tratau ca pe un frate, ca pe un cunoscut, ca pe cineva
    cu care au ceva în comun. Și atunci mi-am dat seama că braga este un vehicul
    care poate să ne transporte oriunde în Balcani și să ne facă să ne simțim mai
    apropiați de cei pe care îi întâlnim. Ulterior, în 2016, am hotărât să îmi
    deschid propria bragagerie cu propria producție de bragă pe care și astăzi o
    am.


    Și momentan, aici se află unul dintre
    puținele localuri din București unde se poate consuma bragă artizanală, în
    speranța că, în curând, vom putea rosti expresia ieftin ca braga și în sensul
    ei propriu.