Tag: Dragoș Neamu

  • Noaptea Muzeelor

    Noaptea Muzeelor

    Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța si patronată în
    prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al
    Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european, care a ajuns
    anul acesta la cea de-a 18-a ediție. Muzee și instituții culturale din zeci de
    țări europene și nu numai și-au deschis porțile în aceeași noapte, în data de
    14 mai. În România, evenimentul a fost organizat de către Rețeaua Națională a
    Muzeelor din Romania, membră a celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor
    -Network of European Museum Organisations (NEMO). După restricțiile din ultimii
    doi ani, cauzate de criza sanitară, muzeele și celelalte institute și entități
    culturale au propus din nou evenimente fizice: intervenții culturale în spații
    muzeale, teatre, castele, palate, cetăți, biblioteci, studiouri de creație,
    centre culturale, grădini de artă, cartiere creative, spații de știință și
    experimente, pavilioane și galerii de artă, mori de hârtie.

    Am vorbit cu Dragoș
    Neamu, manager al Nopții Muzeelor, în timpul evenimentelor desfășurate la cea
    de-a 18-a ediție:

    Se pare că stăm cel mai bine la
    această ediție. De când organizăm Noaptea Muzeelor nu am avut aceste cifre dacă
    vorbim de organizatori, sper să fie record și la numărul de vizitatori. Este
    evident că după doi ani de pandemie- și aici mă refer nu numai la public, mă
    gândesc și la instituțiile de cultură, la muzeele care au decis să intervină cu
    un program bogat – lumea aștepta asemenea evenimente. Sunt 60 de obiective care
    marchează Noaptea Muzeelor numai în București, ceea nu s-a mai întâmplat până
    acum. Faptul că atâtea obiective își așteaptă vizitatorii pentru Noaptea
    Muzeelor nu este ceva nou, s-a creat deja o tradiție în acest sens. Cum am spus
    și la edițiile trecute, Noaptea Muzeelor a devenit de ceva timp mai mult decât
    o Noapte a Muzeelor chiar dacă cei mai mulți dintre vizitatori optează în
    general pentru muzee. Pe lângă muzee, tot mai multe de instituții culturale se
    conectează la acest eveniment, teatre, opere, biblioteci, galerii, șamd. Este
    și motivul pentru care vorbim de această diversitate a spațiilor.


    Ca în fiecare an, Romanian Design Week s-a alăturat evenimentului. Muzeul
    Pandemiei din București a prezentat un proiect expozițional despre violența și
    abuzurile asupra femeilor și copiilor în perioada pandemiei. La Casa Artelor
    Dinu Lipatti au putut fi ascultate înregistrări celebre în interpretarea
    pianistului Dinu Lipatti iar bursierii Fundației Regale Margareta a României au
    susținut un recital extraordinar de muzică clasică. La Teatrul Țăndărică a avut
    loc o prezentare interactivă a păpușilor și vizitatorii au putut vedea cum,
    dintr-o bucată de lemn, se realizează o păpușă sau o marionetă. Pe lângă
    numeroase alte evenimente culturale organizate pentru noaptea de 14 mai, la
    Muzeul Național al Literaturii Române a susținut un concert formația Sarmalele
    Reci, iar invitatul de la miezul nopții a fost actorul Florin Piersic Jr.


  • La Nuit des Musées 2022

    La Nuit des Musées 2022

    Organisée le 14 mai, la 18ème
    édition de la Nuit européenne des musées
    est une occasion pour des dizaines de musées du monde entier d’ouvrir simultanément et gratuitement leurs portes au public large. La Roumanie n’y
    fait pas exception. Du coup, pour cette première édition en présentiel
    post-pandémie, plus de 220 objectifs de plus de 90 localités offrent toute
    sorte d’expositions, d’expériences artistiques inédites, d’installations, de
    spectacles, d’ateliers ou de projections. Dragos Neamu, manager de projet de la
    Nuit des musées, passe en revue les points forts de l’édition 2022.

  • Pauza Mare 04.05.2022

    Pauza Mare 04.05.2022

    Dragoș Neamu, managerul Nopții Muzeelor, Ramona Mezei, directoarea Bibliotecii Metropolitane București, și Călin-Alexiu Stegerean, director general al Muzeului Naţional de Artă al României, sunt invitații Corinei Sabău la “Pauza Mare”. Cea de a XVIII-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc pe 14 mai la nivel naţional şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfăşurate în format fizic, după două ediţii de pandemie. Biblioteca Metropolitană București (BMB) în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează și în anul 2022 un concurs de creaţie literară, adresat liceenilor bucureşteni, intitulat Parol, Mon Cher”, cu tema Universul caragialesc”. Festivalul Internațional de Film Transilvania în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță deschiderea Cinematecii TIFF@MNAR.



  • Pauza Mare 04.02.2022

    Pauza Mare 04.02.2022

    Protagoniştii emisiunii sunt curatorul de artă Adina Rențea, managerul cultural Dragoş Neamu, poetul Marian Bărăscu şi muzicianul rock Adrian Dinu Schwartz, iar printre subiectele editiei se regăsesc noua expozitie a pictorului Ovidiu Panighianț, “Proiecțiile memoriei personale”, vernisată aseară la “Rotenberg-Uzunov Art Gallery”, şi proiectul “Muzeul Pandemiei. Identități fragile. Valul 2”, ce vizeaza agresiunile sexuale și violențele împotriva femeilor:




  • Pauza Mare 08.06.2021

    Pauza Mare 08.06.2021

    Avancronica unei nopţi anunţate (şi mult aşteptate!): “Noaptea Muzeelor” 2021, ce se va desfăşura sâmbată, 12 iunie, pe întreg teritoriul României; o ediţie aparte, despre care ne vorbeşte chiar managerul evenimentului, Dragoş Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale RNMR (Rețeaua Națională a Muzeelor din România):