Radio România Internațional

Tag: Dragos Petrescu

  • La Roumanie, 30 ans après la chute du communisme

    La Roumanie, 30 ans après la chute du communisme

    L’effondrement des régimes communistes en 1989 a ouvert un nouvel espace de liberté et de nouvelles opportunités à l’Europe centrale et de l’Est, et donc à la Roumanie. 30 années sont passées depuis, l’intervalle d’une génération, et il est sans doute grand temps de dresser un premier bilan. Où se retrouve donc la Roumanie d’aujourd’hui par rapport à celle de 1989 ?


    Les historiens et les spécialistes en sciences humaines n’ont de cesse de rappeler le sentiment de nostalgie que domine une bonne partie de la population roumaine, à l’instar de celle des autres pays de l’ancien bloc communiste européen. En effet, dans tous les pays de la région, une bonne partie de la population garde un sentiment mitigé, parfois ému, de l’époque communiste. Mais la nostalgie, qui donne des couleurs au passé, tout en adoucissant les traits des vicissitudes dépassées et en chargeant le présent de tous les maux, est commune à la psychologie humaine. Les Roumains n’en font pas exception, et les plus âgés en sont particulièrement réceptifs. En dépit de ce sentiment répandu, il n’en est pas moins vrai que la Roumanie a subi une transformation radicale pendant ces 30 dernières années. Pour mieux appréhender la nature de ces changements, nous avons approché l’historien Dragoș Petrescu, professeur à la faculté de Sciences politiques et administratives de l’Université de Bucarest : « Du point de vue du Roumain moyen, nous avons sans doute beaucoup avancé ces trente dernières années. Ma génération ne pouvait même pas concevoir de voyager librement en Occident. Cela en va tout différemment pour les générations post 1989. A l’heure actuelle, la Roumanie fait partie de l’UE et de l’OTAN. L’économie de marché a peut-être des syncopes, mais elle est fonctionnelle. L’on peut se targuer d’un secteur privé dynamique, d’investissements étrangers solides. Beaucoup d’éléments nous indiquent que la Roumanie se trouve sur la bonne voie. »


    La nostalgie pour le passé trouve souvent ses racines dans l’impuissance de la société actuelle de répondre aux attentes de ses membres. Des clichés, des automatismes forment ce que l’on appelle la culture politique et dont on a du mal à se débarrasser selon Dragoș Petrescu : « Il existe encore beaucoup d’éléments qui ne tiennent qu’à nous, à notre culture politique. Il faudrait pouvoir rendre effectives les valeurs démocratiques, prendre notre destinée en main, devenir conscients qu’il faut agir de notre propre chef, sans toujours attendre aide et conseil de l’extérieur, et cela en commençant à nous préoccuper de notre sécurité nationale. Par exemple, le fait que la Roumanie n’est pas encore capable à défendre son espace aérien par ses propres capacités, c’est mauvais signe. La corruption politique, la sous-traitance de la décision politique au plus offrant nous ont mené ici. Cet état des choses n’est pas le résultat de la politique menée par le régime Ceausescu, c’est le résultat des choix politiques plus récents, le fait des politiciens que les Roumains ont parfois mandatés à la légère pour défendre leurs intérêts nationaux. Il faut élire en connaissance de cause, pour éviter de le regretter plus tard. »


    Mais quelle serait donc la part de l’héritage communiste dans les frustrations actuelles ? Dragoș Petrescu penche pour une responsabilité partagée entre, d’une part, l’héritage communiste et, d’autre part, la société roumaine, telle qu’elle était déjà bien avant l’époque communiste. Ecoutons-le : « Il ne s’agit pas juste de l’héritage communiste. C’est un héritage plus ancien encore, celui d’un pays qui avait un certain retard dans son développement. Vous savez, il existe cet axe géographique du développement du continent européen, et dont faisait déjà état le célèbre sociologue allemand Max Weber, un axe qui part du Sud-Est du continent pour remonter vers le Nord-Ouest, les pays à dominante protestante. Nous, les Roumains, nous nous retrouvons ici, dans le Sud-Est du continent, dans cette éthique orthodoxe, où les choses ont l’air plus compliqué qu’ailleurs, où les gens attendent plus volontiers à recevoir de l’aumône plutôt que de vouloir apprendre à travailler plus efficacement et à vivre mieux. Il s’agit de toutes sortes d’éléments qui relèvent de ce qu’est une périphérie, et qui génèrent un état de sous-développement par rapport au centre. »


    Mais à l’instar de toute autre société, celle roumaine doit pouvoir miser sur son avenir. Dragoș Petrescu mise sur les générations futures, celles qui, selon lui, deviendront le moteur du changement, en remplissant en cela leur rôle, tout autant que les générations qui les ont précédées : « Il existe des signes d’optimisme. Prenez cette diaspora transnationale qui part travailler en Occident, et qui intègre de ce fait la culture politique des pays hôtes, une culture politique plus mature. Et puis, ces gens rentrent en Roumanie, et leurs exigences sont différentes. Il y a ce slogan qui dit « Nous voulons un pays comme ailleurs ». Cet ailleurs, c’est les démocraties consolidées, et cette exigence, ce dynamisme qu’expriment les jeunes générations au contact de l’Occident me rend optimiste. »


    30 années après le changement de régime qui a eu lieu fin décembre 1989, la Roumanie peut se targuer d’être un pays stable, et pour lequel la liberté demeure une valeur essentielle. C’est, au fond, l’essentiel. (Trad. Ionuţ Jugureanu)

  • România la 30 de ani după comunism

    România la 30 de ani după comunism

    După 1989 a urmat o nouă perioadă în istoria României, a Europei Centrale și de Est în general, zona geopolitică din care ea face parte. Este perioada istoriei recente în care reflecția este mai mult influențată de ideile și așteptările contemporane decât cea asupra societăților din trecutul mai îndepărtat. Ce a obținut România în 30 de ani de la căderea comunismului? Unii ar spune că multe, alții dimpotrivă.



    Istoricii și specialiștii în științe psiho-sociale au studiat cel mai răspândit sentiment în societățile postsocialiste, și anume acela al nostalgiei după deceniile de dinainte de 1989. În toate țările foste comuniste ale Europei Centrale și de Est există un sentiment, o atitudine emoțională față de ce a fost înainte de 1989. Oamenii tind să edulcoreze trecutul și să-l lege de propria viață, indiferent de asprimea unui regim politic sau chiar de perioadele mai nefericite. Astfel, nostalgia colorează în culori vii trecutul și în culori sumbre prezentul în care adesea individul nu se mai regăsește. În puține cuvinte, nostalgia idealizează trecutul, consideră că acolo se află tot ce a fost bun, și ridiculizează prezentul învinovățindu-l de toate relele.



    Nici România nu face excepție de la nostalgie, cei mai în vârstă fiind cei mai predispuși la ea. Însă pe cât este de explicabilă, pe atât nostalgia este de nedreaptă. România este în prezent cu mult peste cum era în urmă cu trei decenii, din toate punctele de vedere. România s-a transformat mult, este în cea mai sigură situație din întreaga ei istorie modernă în ciuda inerțiilor care o trag în jos.



    Revenind la întrebarea de la început, ce a obținut România în 30 de ani de la căderea comunismului?, l-am întrebat pe istoricul Dragoș Petrescu, profesor la Facultatea de Știinţe Politice și Administrative a Universității București, care sunt câștigurile în cele trei decenii scurse din momentul 1989: ”Din punctul de vedere al României există niște câștiguri certe, iar generația mea care nu visa vreodată să ajungă să călătorească în Occident, trăită mai ales în perioada de criză a anilor 80, evident că le percepe altfel decât generația care s-a născut după 1989. România este membră a Uniunii Europene, este membră NATO, în mod evident economia de piață poate că nu este pe deplin funcțională dar funcționează. Există un sector privat dinamic, există investiții străine. Sunt foarte multe lucruri care ne arată că România este pe calea cea bună.”



    Multe dintre reproșurile pe care atitudinea nostalgică le face societății actuale în genere sunt de fapt propriile slăbiciuni și manifestări ale neputinței. Sunt manifestări ale mentalului colectiv, ale automatismelor și ale clișeelor de care oamenii scapă greu. Dragoș Petrescu a pus toate acestea pe seama culturii politice care nu se poate schimba atât de ușor. Track: ”Există însă foarte multe lucruri care depind de noi, ca români, de cultura politică. Și anume de o generalizare a unei culturi politice democratice de care însă cumva pe deplin conștienți că trebuie să facem, fără să ne mai văităm, fără să așteptăm ajutor din afară, începând de la lucruri foarte serioase care țin de securitatea națională. Faptul că România nu este încă capabilă să-și apere singură spațiul aerian cu forțe proprii sau să contribuie cu forțe proprii ne spune ceva. Corupția politică, vânzarea deciziei politice cui oferă mai mult ne-a adus aici. Și de asta nu este de vină regimul Ceaușescu ci politicenii pe care românii, de multe ori, prin alegeri nesăbuite sau fără să pună prea mult preț pe propriul vot, le-au făcut. Este foarte important pe cine alegem pentru că apoi s-ar putea să ne pară rău.”



    Neîmplinirile sunt ale societății actuale sau sunt ale moștenirii comuniste? Dragoș Petrescu crede că este vorba despre o combinație între moștenirea comunistă și ce a existat înainte de comunism: ”Avem o moștenire, e adevărat, dar nu este moștenirea dificilă a trecutului comunist. Este o moștenire a unei țări aflate la baza diagonalei dezvoltării europene, care pleacă din sud-est și se duce către nord-vestul eticii protestante, așa cum spunea marele sociolog german Max Weber. Noi, românii, suntem aici în sud-estul eticii ortodoxe unde lucrurile sunt mai complicate, unde lumea mai degrabă așteaptă la pomană decât să fie învățată cum să muncească și să trăiască mai bine. Sunt foarte multe lucruri care țin de subdezvoltarea unei zone care a fost denumită semiperiferie.”



    Ca orice societate și cea românească trebuie să privească înainte pentru a avea un sens al existenței. Dragoș Petrescu spune că generațiile viitoare vor face schimbările, așa cum generațiile trecute și cele actuale au adus România până în acest moment istoric: ”Pe de altă parte, există lucruri care ar trebui să ne facă să fim mai optimiști, și anume diaspora transnațională care pleacă să muncească în Occident, se socializează politic în țările mai dezvoltate. Dar ea se întoarce acasă și ar vrea să vadă lucrurile schimbate. Sloganul acesta care mie îmi place, vrem o țară ca afară, de fapt vrem o țară ca democrațiile consolidate în esență, ar putea să ne arate că există acest dinamism al unor generații tinere.”



    La 30 de ani după momentul 1989, România este într-o situație actuală stabilă, în care libertatea este referința de bază. Ceea ce, în definitiv, este cel mai important lucru.