Radio România Internațional

Tag: dramaturg

  • Scriitorul Marin Sorescu

    Scriitorul Marin Sorescu


    În februarie 1936, se năștea în satul Bulzești din județul Dolj scriitorul Marin Sorescu. Personalitate prolifică, poet, dramaturg, prozator și critic literare, Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați autori români în perioada comunistă, atât în România, cât și în străinătate. Ziua trecută în actul de identitate este 19 februarie, deși poetul s-a născut pe 29 februarie. Probabil pentru a se evita problemele cauzate de anii bisecți, 19 februarie a rămas data oficială a nașterii sale, menționată și în Dicționarul Scriitorilor Români. După decesul său din 1996, la doar 60 de ani, Marin Sorescu a intrat într-un con de umbră pe care, poate, nimeni nu l-ar fi anticipat în timpul carierei sale.


    Pentru a trasa biografia lui Marin Sorescu, l-am invitat la microfon pe criticul și istoricul literar Paul Cernat.


    Marin Sorescu este un fiu al Olteniei din Bulzeștii Doljului, zonă pe care a valorificat-o în fel și chip în creația sa, dar mai ales în ciclul lirico-epic “La lilieci”, care este una dintre capodoperele sale. A urmat studiile liceale la Craiova, la Colegiul Frații Buzești. Pe urmă a făcut școala militară medie la Predeal, o experiență care l-a marcat și de pe urma căreia au rămas o serie de poezii tipărite postum. A făcut Facultatea de Filologie în perioada “obsedantului deceniu” 1950-1960, către finalul acesteia. Și-a luat licența în 1960 și, la puțin timp după aceea, a și debutat ca poet în perioada de început a destinderii post staliniste pe care a valorificat-o.



    În scurt timp, datorită rodniciei sale literare, Marin Sorescu a devenit cunoscut, scriind și publicând mult, implicându-se în viața literară a vremii și fiind, de asemenea, tradus. Pe lângă celebrele volume de poezii “La Lilieci”, avea să scrie și piesele de teatru “Iona”, “A treia țeapă”, “Răceala”, “Vărul Shakespeare” precum și volumele pentru copii “Unde fugim de-acasă?” și “Cocostârcul Gât-Sucit”. Celebritatea sa, de altfel, avea să-l ajute să scape fără consecințe negative majore și din scandalul “Meditația transcedentală”. La începutul anilor 1980, regimul comunist a marginalizat o serie de intelectuali influenți care participaseră, mai mult sau mai puțin convinși, la mai multe ședințe de yoga și meditației de tip oriental. Printre ei s-a numărat și Marin Sorescu, deși poetul, spre deosebire de ceilalți participanți, nu și-a pierdut nici locul de muncă, nici statutul social.


    Paul Cernat continuă: Din 1970 începe să devină un scriitor cunoscut nu numai în România, ci și peste hotare. S-a vorbit despre el ca despre un globetrotter, tradus în multe țări și în multe limbi. A avut și relații foarte apropiate cu o serie de poeți importanți ai lumii și scriitori importanți cu care a făcut și interviuri, convorbiri parțial reunite în volumul “Tratat de inspirație” din 1985. A fost implicat și în polemici. A fost și un critic literar destul de colțos, plin de vervă și de idei. Mă rog, a devenit un clasic în viață încă de la vârsta de 40-50 de ani. Aș putea să spun că în anii 1980 era deja un un reper al vieții noastre literare din multe puncte de vedere. După 1990 a avut o carieră politică. A fost inclusiv ministru al Culturii. Pentru mulți a fost destul de contrariantă opțiunea lui politică de după 1990. Nu a fost un calcul foarte inspirat al lui și a prins și un moment destul de tensionat, de război politic și cultura care l-a afectat și i-a grăbit, din păcate, sfârșitul. A murit de cancer la sfârșitul anului 1996 când nu împlinise încă 61 de ani.



    Totuși, în puținii ani pe care i-a mai trăit după 1990, Marin Sorescu a obținut Premiul Herder și a reuşit să-și susțină teza de doctorat în filologie la Universitatea București. La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman, toate scrise în același limbaj unic care l-a consacrat. Ce anume îi este specific lui Marin Sorescu ne spune Paul Cernat.


    E combinația de umor și de gravitate, chiar de tragism. Văd în Marin Sorescu un echivalent literar al lui Brâncuși. Cred că această combinație între prospețimea demitizantă și mitologia de substrat e una dintre dintre caracteristicele lui Marin Sorescu. Și, de asemenea, combinația dintre un spirit mucalit tipic oltenesc și o meditație neliniștită asupra rosturilor existenței, asupra fundamentelor ei. Marin Sorescu este un homo duplex. Cu un ochi râde, cu un altul plânge. Depinde ce anume din această personalitate preferăm să accentuăm. Unii au văzut în el mai mult un parodist sau un umorist. Dar el este în egală măsură un spirit grav, un spirit care, de fapt, își propune să reabiliteze miturile și să le salveze în lumea modernă prin intermediul ironiei, prin intermediul familiarității, firescului, comunicării. Și cred că reușește. În plus, e unul dintre cei mai exportabili scriitori români. A luat tot felul de premii internaționale, dar, în opera lui, e vorba și de o combinație foarte eficientă de local și de universal. Aș zice că existența postumă a lui Marin Sorescu merită și ea atenție, pentru că a avut suișuri și coborâșuri. A trecut printr-un moment de eclipsă a receptării o vreme, dar treptat, apele sale s-au așezat și cred că de ceva timp, Marin Sorescu trăiește postum un moment bun.




  • Migraaaanţi după Matei Vişniec – din jurnalele de ştiri pe scena de teatru

    Migraaaanţi după Matei Vişniec – din jurnalele de ştiri pe scena de teatru

    Joi, 19 octombrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, Teatrul
    Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră Migraaaanţi sau Suntem prea mulţi pe nenorocita asta de
    barcă de Matei Vişniec, scenariul radiofonic şi regia artistică Mihai
    Lungeanu. În reluare sâmbătă, 21
    octombrie, de la ora 13:30 la Radio România Internaţional.


    În distribuţie: Alexandru Georgescu,
    Ciprian Chiricheş, Mircea Constantinescu, Ada Navrot, Dani Popescu, Claudia
    Drăgan, Cosmina Olariu, Alexandra Spătaru, Mircea Rusu, Oana Ştefănescu, Rareş
    Zimbran, Cristi Dionise, George Grigore, Violeta Berbiuc, Annemarie Ziegler,
    Răzvan Vasilescu, Frederik Negrescu, Crenguţa Hariton, Delia Nartea, Emilia
    Popescu, Vasile Manta, Andrei Radu.


    Audiţia cu public în avanpremieră va
    avea loc luni, 16 octombrie, de la ora 11:00, la Teatrul Metropolis (str. Mihai
    Eminescu, nr.89). Intrarea este liberă.


    Inspirată
    din actualitate, cea care constituie materia primă a activităţii de jurnalist a
    dramaturgului Matei Vişniec, piesa Migraaaanţi
    cartografiază complexitatea fenomenului migraţiei cu care se confruntă azi
    Europa. Scene scurte preiau situaţii-tip relatate curent de presa
    internaţională şi prezintă neutru puncte de vedere multiple. Destine
    individuale confruntate cu alegeri imposibile, dar şi decizii politice
    controversate, ridică în piesa lui Matei Vişniec chestiunea repetării
    greşelilor în istorie. Şantajul refugiatului disperat, înălţarea gardurilor de
    sârmă ghimpată la graniţele UE, traficul ilegal de persoane, discursul
    politicianist, toate virează în situaţii tragic-absurde ce conduc la
    dezumanizare şi chestionează viitorul Europei.


    Poate oare teatrul să contribuie la înţelegea unor
    astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic şi cultural al
    secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi
    răspunsuri mult mai nuanţate decât toate celelalte discipline ale spiritului
    când vine vorba despre enigma numită om, comentează dramaturgul Matei Vişniec
    tematica ultimului său volum de teatru, Trilogia
    balcanică, publicat în limba română la editura Humanitas în 2016. Din
    această Trilogie balcanică face parte
    şi piesa Migraaaanţi sau Prea suntem mulţi în aceeaşi barcă. Piesa a fost tradusă în
    engleză, italiană şi spaniolă şi montată pe scenele europene dar şi la noi. În
    România, spectacolul lectură susţinut de Teatrul Naţional Radiofonic în cadrul
    Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti#3 (ARCUB, octombrie 2016) a
    prezentat în premieră piesa în faţa publicului românesc şi a prefaţat această
    premieră de teatru radiofonic. Distribuţia comună a lecturii şi a montării
    radiofonice şi viziunea regizorală semnată de Mihai Lungeanu – un sensibil
    regizor şi atent analist al universului dramaturgic al piselor lui Matei
    Vişniec, sunt garanţia unui spectacol coerent şi valoros, fidel piesei
    originale.


    Matei
    Vişniec a fost declarat cel mai jucat dramatrug român al ultimilor 25 de ani pe
    scenele teatrelor româneşti. Piesele sale sunt montate în peste 30 de ţări din
    Europa, America şi Asia şi invitate în marile festivaluri internaţionale de
    teatru la Avignion, Bonn, Edinburgh, Teheran, Sibiu. Dramaturg şi poet, Matei
    Vişniec trăieşte în Franţa din 1987, unde a obţinut şi cetăţenia franceză în
    1993, iar de atunci scrie în limba franceză. Până la exilul francez, însă,
    Matei Vişniec şi-a câştigat prestigiul în literatura română ca poet şi
    dramaturg cu o autentică amprentă metaforică a scrisului său. Opera sa e
    marcată de dubla sa apartenenţă culturală, pe care o comentează astfel: Je
    suis l’homme qui vit entre deux cultures, deux sensibilités, je suis l’homme
    qui a ses racines en Roumanie et ses ailes en France. (Sunt omul care trăieşte
    între două culturi, între două sensibilităţi, care are rădăcinile în România şi
    aripile în Franţa). În prezent este jurnalist la Radio France Internationale
    dar şi colaborator la numeroase reviste culturale franceze, iar activitatea de
    jurnalist a inspirat subiectele pieselor sale în ultimul deceniu.


    Regia de montaj: Monica Wilhelm şi
    Florin Bădic. Regia de studio:
    Janina Dicu. Regia tehnică: Vasile
    Manta. Regia muzicală:
    Stelică Muscalu. Redactor:
    Oana Cristea Grigorescu.

  • “Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru

    “Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru

    Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, “Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru, joi, 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural. Regia artistică: Gelu Colceag.



    Spectacolul face parte dintr-un amplu proiect, iniţiat şi derulat de Teatrul Naţional Radiofonic, de promovare a dramaturgiei originale, prin realizarea unor montări radiofonice inspirate din operele dramatice ale celor mai importanţi scriitori români ai momentului.



    Dramaturg, scenarist şi prozator de succes în peisajul literar contemporan, Radu F. Alexandru deţine un palmares bogat de piese, jucate pe importante scene din Bucureşti şi din ţară. Textele sale dramatice, ofertante pentru creatorii din variate spaţii teatrale, impresionează prin replica incisivă şi profund ancorată în istoria recentă şi care “încântă în mod paradoxal, tocmai datorită jubilaţiei sarcastice care însoţeşte fiecare situaţie, fiecare replică”, aşa cum remarca prestigiosul regizor Silviu Purcărete. Acesta este, poate, unul dintre motivele pentru care piesele sale au un destin atât de percutant. Publicată în urmă cu un deceniu, la editura Universalia, într-un impresionant volum de teatru, a cărui apariţie a fost salutată, cu entuziasm, de maestrul Radu Beligan, “Poveste despre tatăl meu” a primit aplauze pe scena Teatrului Odeon şi a stat la baza unui teleplay de succes, realizat de Casa de producţie a TVR.



    Regizorul Gelu Colceag a lucrat la variantele de scenă, televiziune, iată, şi acum, la montarea radiofonică, invitând aceeaşi echipă, bine sudată de actori, care, cunoscând în profunzime textul dramatic, construiesc în spaţiul sonor personaje extrem de autentice. Jocul firesc şi inteligent al interpreţilor din prim plan ca şi al celor din plan secundar, recreează până în cele mai mici detalii, atmosfera anilor de frică şi teroare, a epocii totalitare, care a lăsat urme uriaşe în conştiinţa multora dintre noi. Gelu Niţu, în rolul arhitectului, Crina Mureşan – Anca, Mircea Constantinescu – Imy, prietenul familiei şi Ioana Anastasia Anton – Irina, fiica cuplului, cea care spune povestea, dar şi Mircea N.Creţu – George şi Dan Bădărău – căpitanul Bujor, sunt tot atatea existenţe care se construiesc dramatic prin raportarea la o dispariţie, incărcată de mister, petrecută în urmă cu 16 ani: fosta soţie a lui Andrei, posibil urmărită şi ucisă de securitate. Fantomele trecutului descoperă răni încă neînchise, dezvăluie nebănuite vulnerabilităţi, şi sfârşesc prin a tăia firele acestor marionete ce par mânuite de un iscusit dar machiavellic păpuşar. Regizorul dozează, cu impecabil simţ artistic, elementul-surpriză, spectacolul dovedindu-se a fi structurat, într-un crescendo ce amplifică tensiunea şi pune ascultătorul în faţa unui imprevizibil şi zguduitor deznodământ. Coloana sonoră a spectacolului este realizată de regizorul tehnic Mihnea Chelaru iar regia muzicală poartă semnătura compozitorului George Marcu. Din echipa de realizatori ai spectacolului mai fac parte: Irina Soare- redactor, Robert Vasiliţă- regizor de montaj.



    Spectacolul radiofonic “Poveste despre tatăl meu” de Radu F. Alexandru va fi lansat, luni, 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, în prezenţa actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, oamenilor de teatru şi a publicului iubitor al fenomenului.


  • Dramaturgul Szekely Csaba, câştigător al Premiului Imison

    Dramaturgul Szekely Csaba, câştigător al Premiului Imison

    La începutul acestui an, dramaturgul Csaba Székely, din Târgu Mureş, a primit din partea Societăţii Autorilor din Marea Britanie, Premiul Imison pentru Cel mai bun scenariu al unui dramaturg debutant. Concurând alături de doi britanici, Csaba Székely este primul scriitor de altă cetăţenie decât britanică, nominalizat la acest premiu şi, bineînţeles, primul care l-a câştigat. Scenariul radiofonic premiat, Do You Like Banana, Comrades?”, mai primise în 2009 Premiul pentru cea mai bună piesă europeană la concursul organizat de BBC, fiind apoi regizat şi difuzat de radioul britanic. Autor, până atunci, de proză scurtă, pentru Csaba Szekely, Do You Like Banana, Comrades?” a fost prima piesă de teatru scrisă. Acest prim succes l-a încurajat să mai scrie o piesă, de data aceasta, pentru scenă. Flori de mină” a câştigat, la rândul său, în 2011, la Festivalul Naţional de Teatru din Pecs, Premiul Vilmos” pentru cel mai bun text. Piesa a devenit prima dintr-o trilogie, fiind urmată de Beznă de mină” şi Apă de mină”. Primele două piese au fost montate atât în România, cât şi în Ungaria şi premiate în ambele ţări. A treia parte a trilogiei, Apă de mină”, a câştigat un concurs de dramaturgie al Teatrului Orkeny Istvan” din Budapesta, unde urmează să fie pusă în scenă anul acesta.



    Aşadar, foarte multe premii în doar câţiva ani pentru tânărul dramaturg Csaba Szekely: E adevărat că am primit prea multe premii în ultimii 2 ani. Când mă întâlnesc cu cineva cunoscut, cu care nu m-am mai văzut de ceva vreme, întotdeauna mă întreabă ce premiu am mai luat. Nu e ceva obişnuit pe la noi. Aceste premii îmi dau foarte multă putere. Am fost nesigur când am început să scriu pentru concursul organizat de BBC şi încă mai sunt nesigur pe mine când stau jos să încep o piesă, să scriu ceva… Încă nu ştiu dacă sunt destul de talentat sau dacă reuşesc să scriu o piesă bună. Şi atunci când primesc un premiu, asta îmi dă puteri şi îmi spune că trebuie să continui, să scriu piesa următoare”.



    Acţiunea din cele trei piese ale trilogiei se petrece în acelaşi sat transilvănean minier, limbajul este asemănător, dar personajele, problemele sunt diferite. Scriitorul Csaba Szekely: Pe mine mă interesează cel mai mult cum acţionează omul în diferite situaţii, ce înseamnă să fii om, ce înseamnă să fii om bun. Şi aceste lucruri se pot prinde foarte bine când vorbeşti despre probleme sociale. Totdeauna au fost probleme sociale, dar acum sunt nişte probleme mai specifice, cel puţin aici, în satele maghiare din Transilvania. Dar piesele au fost prezentate şi în Ungaria şi mi-am dat seama, după reacţiile de acolo, că nu sunt doar probleme din Transilvania, ci şi publicul maghiar din Ungaria cunoaşte situaţiile prezentate. Partea a doua a trilogiei se ocupă cu corupţia şi naţionalismul, iar cei care au văzut până acum spectacolul au fost foarte deschişi. Şi maghiarii, şi românii. Flori de mină” abordează alcoolismul, lipsa locurilor de muncă, rata mare de sinucideri, aceasta din urmă fiind specific transilvăneană. Dar celelalte probleme sunt universale — când rămânem fără loc de muncă şi alegem alcoolul şi suntem disperaţi, nu avem ce să facem şi nici nu vrem să facem nimic. Piesa a treia, Apă de mină”, are ca temă religia. Acţiunea se petrece în casa preotului. Cunoaştem preotul şi învăţătorul satului, deci, de fapt, e vorba despre educaţia spirituală şi educaţia intelectuală din Transilvania şi eşecul educaţiei. Şi mai este vorba şi despre pedofilie în cadrul bisericii şi alte lucruri destul de incomode pentru mulţi”.



    Stilul lui Csaba Szekely de a aborda problemele umane în context social, stil care i-a adus atâta succes, îl are ca reper pe Cehov, recunoaşte dramaturgul: Eu am foarte mult de învăţat de la Cehov, mai ales din dramaturgia lui, ca structură, dar şi ca psihologie, din modul cum înţelege inima rusească sau dragostea, sau melancolia… Îmi plac foarte mult frazele lui Cehov. Formulează foarte intens şi foarte simplu, parcă vorbeşte despre vreme şi totuşi spune totul despre suflet. Am încercat şi eu cu tehnicile mele să fac ceva asemănător. Nu sunt un pesimist, sunt destul de optimist, dar scepticismul mă caracterizează în multe lucruri. Sunt mai optimist decât piesele mele şi cred că optimismul meu se vede din umorul pe care îl folosesc în aceste piese. Cred că trebuie să fiu mai tragic şi mai pesimist când scriu, pentru că altfel lumea rămâne dezinteresată. Publicul rămâne neatins. Pentru mine e foarte important ca publicul să se simtă atins de ceea ce vede pe scenă”.



    În prezent, Csaba Szekely lucrează la o piesă pentru actorii de la Figura Studio, Gheorgheni, care va fi pusă în scenă de regizorul Alexandru Dabija. Acelaşi regizor va monta şi piesa pe care dramaturgul o va scrie special pentru actorii Marcel Iureş şi Nicu Mihoc, un spectacol gândit pentru a călători. Csaba Szekely se pregăteşte să intre şi în lumea filmului. Pentru luna aprilie scrie o adaptare pentru ecran a piesei Flori de mină”. Şi, bineînţeles, s-a mai înscris la un concurs din Ungaria cu o piesă istorică despre Mihai Viteazul (domnitor al Ţării Româneşti la sfârşitul secolului al 16-lea, care a condus vremelnic cele trei principate: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania).