Tag: dreptul la deconectare

  • Dreptul la deconectare după programul de telemuncă

    Dreptul la deconectare după programul de telemuncă

    În
    sesiunea de la finalul lunii ianuarie, Parlamentul European a solicitat,
    printr-o rezoluție, un act legislativ al Uniunii, care să garanteze
    lucrătorilor dreptul de a se deconecta digital la încheierea programului.
    Lucrul de acasă sau telemunca a luat amploare în perioada pandemiei, o
    activitate uneori parțial reglementată. În consecință, eurodeputații au cerut
    Comisiei Europene să propună o lege care
    să le permită persoanelor care lucrează digital să se deconecteze de la muncă
    în afara programului de lucru.

    Eurodeputatul Victor Negrescu, din grupul
    Socialiștilor și Democraților, a votat această rezoluție și a explicat de ce
    este necesară reglementarea acestui mod de lucru:

    Este important să
    definim acest tip de activitate, care sunt drepturile salariatului, care sunt
    obligațiile angajatorului, cum este protejat salariatul, ce tip de tehnologii
    sunt folosite, cum este protejată identitatea, cum sunt protejate datele cu
    caracter personal, cum este protejat regimul de muncă și orele prestate,
    practic toate drepturile sociale care sunt, în mod normal, aplicate pentru un
    salariat atunci când merge la locul de muncă. În acest context apare și acest
    drept la deconectare, aplicat deja în câteva state europene, în mod special în
    Franța unde practic s-a scos în evidență necesitatea de a proteja echilibrul
    între viața privată și activitatea profesională. Mai exact, un element de
    normalitate ca, după terminarea orelor de program, salariatul să nu poată fi
    solicitat în a presta activități profesionale în afara respectivului program.
    De aceea, la nivel european, considerăm oportun să definim o legislație
    deschisă, flexibilă, dar cu o serie de prevederi foarte clare în așa fel încât
    toți salariații care lucrează în regim de telemuncă să fie protejați și
    programul de muncă să fie respectat atât cât se poate.


    Eurodeputații
    consideră ca dreptul de a se deconecta este un drept fundamental, care le
    permite lucrătorilor să nu se ocupe de sarcinile de serviciu în afara orelor de
    muncă, fie că este vorba de telefoane, corespondență electronică sau alte forme
    de comunicare digitală, acest lucru trebuind să se aplice inclusiv vacanțelor
    și altor forme de concediu.

    Eurodeputatul Victor Negrescu consideră că sunt
    necesare și alte reglementări:

    Angajatul care stă acasă și
    prestează o activitate profesională ar trebui în mod normal să aibă acces la un
    dispozitiv tehnic, la un calculator furnizat de către angajator. Ar trebui, în
    mod normal, ca tot ce înseamnă programul de muncă să fie definit în baza unui
    act adițional cu respectivul angajator, ar trebui, de asemenea, ca anumite zone
    de activități să fie setate corespunzător,
    să fie protejat salariatul și în ceea ce înseamnă integritatea sa profesională,
    dar și personală.

    Este importantă o abordare europeană, adică angajatul din
    România sau angajatul din Germania sau din Spania ar trebui să beneficieze de
    aceleași drepturi și acest lucru ar trebui să se întâmple mai ales atunci când
    lucrează pentru aceleași companii angajatoare și s-a constatat, din nefericire,
    că aceleași companii angajatoare oferă poate mai multe drepturi în anumite
    state și mai puține drepturi în alte state, deși legislația este una similară.

    În consecință,
    este nevoie de o abordare europeană și tot ce avem noi ca și legislație
    națională trebuie să fie implementat. Aici avem dificultăți și acesta este
    ultimul aspect pe care vreau să-l subliniez, inspecția care se ocupă,
    autoritățile care se ocupă de drepturile sociale și de zonele de muncă nu au
    competența și nu știu cum să gestioneze astfel de situații, adică nu e ca și
    cum te duci peste salariat acasă ca să vezi problemele pe care le întâmpină. Nu
    este ca și cum, salariatul de la sine apelează la autoritate, știind care-i
    sunt drepturile. Deci iată avem nevoie
    să ameliorăm inclusiv acest proces de control pentru a proteja salariatul, dar
    și angajatorul care are nevoie să fie îndrumat corespunzător.


  • Dreptul la deconectare după programul de telemuncă, în atenția Parlamentului European

    Dreptul la deconectare după programul de telemuncă, în atenția Parlamentului European

    Într-un studiu realizat de Eurofound se arată că 27 %
    dintre respondenții care lucrează de acasă au declarat că au lucrat în timpul
    liber pentru a îndeplini sarcini profesionale.



    În aceste condiții, deputații europeni au aprobat o
    rezoluție prin care cer Comisiei Europene să elaboreze o directivă prin care
    lucrătorii să aibă asigurat dreptul de a se deconecta de la mijloacele de
    comunicare online, la finalul programului de lucru. Deși susține această
    rezoluție, europarlamentarul Vlad Botoș consideră că acest drept poate fi
    negociat, individual, și în prezent.


    Angajatul are dreptul de a-și negocia singur orele de
    muncă. Poate prefera să muncească în weekend, poate prefera să muncească seara
    sau noaptea. Nu ne dorim să îngrădim evoluția pe care o avem la ora aceasta în
    modalitățile de muncă însă autoritățile naționale trebuie să fie atente chiar
    și în această perioadă pentru că există abuzuri iar oamenii să nu fie nevoiți
    să muncească mai mult decât prevăd contractele lor.


    Parlamentarii europeni subliniază că dreptul de
    deconectare la finalul programului de lucru este vital pentru protejarea
    sănătății lucrătorilor și ar trebui consemnat inclusiv în acordurile colective
    de muncă dar nu toți partenerii sociali agreează ideea ca aceste reglementări
    să fie date la nivel european.

    Europarlamentarul Iuliu Winkler: Am primit scrisori de la patronatele europene dar și de
    la confederațiile sindicale, inclusiv unele care au ca parteneri și mișcări
    sindicale din România, care insistau asupra dreptului partenerilor sociali,
    deci sindicate împreună cu patronate, de a stabili regulile pentru dreptul de a
    te deconecta și aduceau argumente împotriva unei directive a Uniunii Europene care
    să reglementeze în acest domeniu.



    Procedura la nivel european va fi de durată consideră
    europarlamentarul Maria Grapini care crede că este necesar ca țările europene
    să introducă reglementări privind programul de lucru și dreptul la deconectare.


    Suspiciunea este că s-ar putea lucrătorii să fie puși la
    ore suplimentare care nu sunt plătite. Dar calea este lungă până să se
    transforme într-un act legislativ și noi vrem să recomandăm statelor membre să
    se gândească cum pot, în legislațiile naționale, să clarifice aceste drepturi
    ale lucrătorilor.


    Conform legislației muncii din România, în anexele
    contractelor individuale de muncă sau în regulamentele interne, trebuie să se
    precizeze clar programul de lucru, să se prevadă modalitatea de evidențiere a
    orelor de lucru și modul în care angajatorul are dreptul să verifice
    activitatea tele-salariatului. Legislația prevede și posibilitatea de a presta
    ore suplimentare dar doar cu acordul salariatului.