Tag: drepturi consumatori

  • Noi reguli pentru creditele de consum

    Noi reguli pentru creditele de consum


    De pe un afiș publicitar, ne zâmbește larg o familie caucaziană. Fericirea lor este datorată unui credit. La televizor, un clip publicitar ne arată cum probleme financiare ale unui vârstnic sunt rezolvate datorită unui credit instant. Ceea ce apare scris foarte mic pe afiș, și fugitiv pe ecran, este costul real al împrumutului. De multe ori, chiar și în fața ofițerului de credit al unei bănci comerciale, clienții nu sunt informați așa cum trebuie despre toate costurile creditului. Dar, aceste lucruri ar trebui să se schimbe după introducerea în legislația națională al unui nou set de reguli.



    Parlamentul European a adoptat, săptămâna aceasta, reguli noi privind creditele de consum pentru a proteja consumatorii de îndatorarea excesivă, dar și pentru corecta informare a acestora de către instituțiile care oferă împrumuturi.


    Cele mai importante schimbări adoptate de deputații europeni sunt: evaluarea corespunzătoare a bonității consumatorului; plafonarea taxelor și comisioanelor; opțiunea de a renunța necondiționat la credit timp de 14 zile; reclamele ce trebuie să avertizeze în mod clar că orice împrumut are un cost.



    Noile reguli vor impune creditorilor să ofere consumatorilor informațiile standard într-un mod mai transparent și să asigure accesul facil la toate informațiile esențiale pe orice dispozitiv, inclusiv pe telefoanele mobile.



    Totodată, eurodeputații au subliniat necesitatea ca publicitatea pentru credite să nu încurajeze îndatorarea excesivă a cetățenilor și să includă un mesaj explicit cu privire la costurile asociate creditului.



    Pentru a stabili dacă un anume împrumut este potrivit nevoilor și posibilităților consumatorului, creditorii vor trebui să acceseze anumite informații. Acestea sunt legate de la obligațiile financiare și la cheltuielile curente ale solicitantului, iar creditorii nu trebuie să ia în calcul datele colectate de pe rețelele de socializare sau informațiile despre starea de sănătate a acestuia, susține legislativul european.



    Regulile privind creditele de consum aflate în vigoare au fost adoptate în 2008, de aceea era nevoie de o actualizare pentru a se adapta la contextul actual, subliniază forul legislativ european.



    Directiva privind creditele de consum include reguli care are ca scop protejarea cetățenilor europeni, dar și promovarea pieței împrumuturilor pentru consum în UE. Creditorii sunt obligați să ofere informații care permit clienților să compare ofertele din piață și să ia decizii în deplină cunoaștere a condițiilor de creditare. În același timp, consumatorii au la dispoziție 14 zile pentru a renunța la un contract de credit, dar și opțiunea de a rambursa anticipat împrumutul, ceea ce reduce costurile totale.



    Noile reguli se vor aplica creditelor până la 100.000euro, dar fiecare stat membru poate extinde pragul în funcție de condițiile locale. Parlamentul European dorește ca


    Parlamentul European mai menționează că trebuie reglementări și pentru descoperirea de cont (overdraft) , dar și pentru depășirea a limitei de credit. Cu toate acestea, eurodeputații au concluzionat că fiecare stat membru să decidă dacă aplică regulile pentru creditele de consum și pentru alte produse bancare: împrumuturile de până la 200 de euro, credite fără dobândă sau credite care se rambursează în mai puțin de trei luni cu costuri reduse.



    Regulile trebuie să treacă de votul Consiliului UE, apoi fiecare stat va trebui să le introducă în legislația națională.



    Video în limba engleză / Sursa: Parlamentul Eurpoean



  • Noi propuneri privind repararea bunurilor casnice

    Noi propuneri privind repararea bunurilor casnice


    Comisia Europeană a adoptat o nouă propunere privind norme comune de promovare a reparării bunurilor în statele UE. Normele vor permite consumatorilor europeni să facă economii și sunt menită să îmbunătățească obiectivele prevăzute în Pactul verde european prin reducerea deșeurilor.



    Prin propunerea înaintată, Comisia vrea să asigure consumatorilor opțiuni “mai simple și mai ieftine” de reparare a produselor achiziționate precum electrocasnicele sau dispozitivele mobile (telefoane, tablete ș.a.), după expirarea garanției sau când bunurile devin nefuncționale în urma uzurii.



    Potrivit unui comunicat al Executivului european, populația UE renunță la bunuri care pot fi reparate și folosite în continuare sunt deseori aruncate și înlocuite, ceea ce produse 35 de milioane de deșeuri, responsabile pentru consumul a 30 de milioane de tone de resurse și generatoare a peste 260 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect se seră în fiecare an. Înlocuirea acestor produse cu unele noi aduce cheltuieli anuale de aproximativ 12 miliarde de euro pentru cetățenii UE. Noile norme propuse de vor genera creștere economică și noi investiții în valoare de 4,8 miliarde, după cum arată estimările Comisiei.



    Dreptul la reparare în Uniunea Europeană (video în limba engleză)




    Dacă normele înainte de Executivul european trec de votul Parlamentului și sunt aprobate de Consiliu, atunci consumatorii europeni vor beneficia de o serie de măsuri privind dreptul la reparare.



    Astfel, de-a lungul perioadei în care bunurile se află în garanție, vânzătorii vor avea obligația să ofere reparații pentru toate problemele de funcționare, în afara cazurilor în care costurile sunt mai mari decât înlocuirea produselor.



    Odată ce garanția legale expiră, consumatorii vor beneficia de noi drepturi pentru o reparare cât mai accesibilă. Printre acestea, europenii vor avea la dispoziție un formular european de informații privind reparare ce va putea fi solicitat oricărui reparator. Aceștia vor oferi informații exacte privind condițiile și prețul reparațiilor și va facilita compararea de către consumatori a ofertelor de reparații.



    Pentru firmele care asigură servicii de reparații a electrocasnicelor și a altor bunuri va fi elaborat un standard european de calitate, menit să ajute consumatorii să îi identifice pe reparatorii care se angajează să asigure o calitate mai bună. Standardul de reparare ușoară” va fi deschis tuturor reparatorilor din întreaga UE care doresc să se angajeze să respecte standarde minime de calitate, de exemplu pe baza duratei sau a disponibilității produselor, mai menționează comunicatul Comisiei.



    Totodată, consumatorii din blocul comunitar vor avea la dispoziție o platformă online unde pot accesa companii care oferă reparații, dar și vânzători de bunuri recondiționate. Platforma va permite efectuarea de căutări în funcție de zonă și de standardele de calitate, în beneficiul consumatorilor opțiunile cele mai bune oferte, dar și al reparatorilor care vor avea mai multă vizibilitate. De asemenea, măsurile propuse de Comisie aduce obligația producătorilor de a-i informa pe consumatori cu privire la produsele pe care sunt obligați să le repare ei înșiși.



  • Dublul standard, din nou în atenția UE

    Dublul standard, din nou în atenția UE


    Cetățenii din Uniunea Europeană ar putea primi despăgubiri din partea producătorilor de alimente care încarcă drepturile consumatorilor. Regula se aplică și pentru comercianții care au în vânzare produse care nu respectă aceleași standarde ca în țările din vestul Europei. Europarlamentarii au înaintat noi propuneri pentru legislația Uniunii Europene pentru a proteja mai bine consumatorii de produsele cu dublu standard de calitate.



    “Reamintim că Directiva 2005/29 / CE privind practicile comerciale neloiale este principalul instrument de protecție a consumatorilor de practicile înșelătoare și neloiale; invităm Comisia să modifice anexa I la Directiva privind PCN, adăugând practica dublei calități la lista neagră; solicită Comisiei să ofere un cadru juridic care să permită consumatorilor să solicite despăgubiri din partea producătorilor atunci când au fost încălcate drepturile consumatorilor”, se arată în amendamentul Parlamentului European.



    PE cere ca numele producătorilor de alimente cu dublă calitate să fie publice



    În același document, s-a cerut înființarea unei entități acre care să verifice dacă producătorii urmăresc compoziția rețetei în cazurile în care apare o suspiciune de dublă calitate. De asemenea, aleșii din forul comunitar propun ca numele producătorilor care comercializează produse de calitate diferită în estul şi vestul Europei să fie făcute publice.



    “Comisia invită producătorii care plasează produse cu dublu standard de calitate pe piața unică să ia măsuri imediate pentru a furniza informații privind compoziția produselor, diferențele de compoziție, precum și motivele acestor diferențe și să facă aceste informații clare și vizibile pentru consumatori pe ambalajul produselor”, se mai arată în amendamentul parlamentarilor europeni.



    Petre Daea: Analiezele confirmă dublul standard



    În același timp, la Sofia, a avut loc Forumul la Nivel Înalt al cărui principal subiect a fost dublul standard al producătorilor de alimente. Prezent la reuniunea din capitala Bulgariei, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a susținut că problema dublului standard se poate rezolva prin reglementări unice la nivel Uniunii Europene care să cuprindă definirea standardului dublu, metodologia de determinare a acestuia și instrumentele legale de gestionare a abaterilor.



    “Constatările pe care le-am făcut atent și cu mijloace legale au confirmat existența lui (n.red. dublului standard). Forumul se înscrie în această logică de a găsi soluții. În acest context, doresc să afirm că România a urmărit cu atenție această problemă, folosindu-se de instrumentele juridice de care dispune. Cu aportul colegilor din Belgia, Germania, Olanda, s-au făcut analize la produse identice aflate în rețeaua comercială din România și aceste țări. Rezultatele au fost trimise la Comisie, răspunzând astfel scrisorii comune a celor trei comisari”, a spus ministrul român.



    Premierul bulgar, indignat din cauza diferenţelor de calitate



    Premierul bulgar, Boiko Borisov, a fost mai incisiv în discursul suținut la reuniunea de la Sofia: “Produsele alimentare sunt dăunătoare, dar, în schimb, mai scumpe. Este timpul să punem pe masă standardele duble ale UE la produsele alimentare[…]Toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt unul dintre cei mai mari apărători ai perspectivei europene. Nici prin minte nu mi-a trecut că este posibil ca asemenea mari companii de renume să îşi permită să facă un astfel de lucru. Le-am tratat cu un mare respect, am ajutat ca aceste lanţuri de magazine să intre în Bulgaria, pe piaţa liberă. Nu vi se pare scandalos?”



    Borisov i-a “amenințat” pe liderii europeni ce vor fi prezenți la reuniunea de la Sofia din 16 -17 mai, că vor fi primiți cu alimente de calitate scăzută. Ceea ce mănâncă bulgarii vor mânca şi omologii mei — voi vedea cum serviciile lor vor califica mâncarea şi dacă le vor da să mănânce.”



    Invitată la întâlnirea de la Sofia ce a avut loc la începutul săptămânii, comsiarul european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Věra Jourová, a reiterat angajamentul Uniunii Europene de a asigura aceeași calitate pentru toți europenii: “Vrem ca consumatorii europeni să vadă o Europă echitabilă în coșurile lor de cumpărături. Este obligația noastră comună să facilităm îndeplinirea acestui lucru.”



    Citeşte şi: România, acţiuni pentru identificarea produselor alimentare cu dublu standard de calititate