Tag: drepturi sociale

  • Accesul la locuinţe decente şi la preţuri abordabile pentru toţi

    Accesul la locuinţe decente şi la preţuri abordabile pentru toţi

    În sesiunea de la finalul lunii
    ianuarie, Parlamentul European a votat o rezoluție referitoare la accesul la
    locuințe decente și la prețuri abordabile pentru toți. Acest demers a fost
    inițiat de Grupul Socialiștilor și Democraților, iar unul dintre motive, de dată recentă, incidă faptul că,
    după declanșarea pandemiei de COVID-19, recesiunea economică și pierderea
    locurilor de muncă pot crește și mai mult pe termen mediu, costurile
    suplimentare pentru locuințe, precum și numărul persoanelor fără adăpost din
    Uniunea Europeană. Nici în acest moment situația nu se prezintă mai bine, după
    cum a remarcat europarlamentarul Victor Negrescu, din Grupul Socialiștilor și Democraților, care a votat
    această rezoluție.

    În primul rând costurile locuințelor au
    crescut foarte mult și, a achiziționa o locuință sau a plăti o chirie, mai ales
    în acest context, devine foarte dificilă. Foarte multe locuințe sunt
    supraaglomerate. România are cea mai mare rată în rândul statelor membre în
    ceea ce înseamnă supraaglomerarea locuințelor, deci aproape jumătate din
    locuințele existente în România sunt ocupate de foarte multe persoane,
    conducând la o supraaglomerare. Nu în ultimul rând, 4,3% din populația
    europeană nu are o locuință și sunt în jur de 700 de mii de persoane care, în
    fiecare seară, dorm pe stradă pentru că nu au acces la o locuință. Noi am
    considerat că este oportun să lansăm un plan de acțiune, la nivel european, cu
    măsuri concrete și să alocăm din banii europeni tocmai pentru a întâmpina
    aceste probleme și a oferi condiții de trai decente pentru cetățeni și accesul
    la locuințe adecvate.

    Parlamentul
    European a propus un obiectiv ca, la nivelul Uniunii Europene, să se pună capăt
    lipsei de adăpost până în anul 2030. Prin această rezoluție, legislativul
    european invită Comisia să ia măsuri mai eficiente pentru a sprijini statele
    membre în reducerea și eradicarea lipsei de adăpost, ca prioritate în contextul
    planului de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale.

    L-am
    întrebat pe europarlamentarul Victor Negrescu cum ar putea fi îndeplinit
    acest deziderat, ca toți cetățenii Uniunii Europene să aibă acces la locuințe
    decente, în condiții de pandemie în care la nivel european toate cheltuielile
    sunt minuțios analizate:

    Planul de Redresare reprezintă o
    soluție. Recomandările noastre din Parlamentul European sunt foarte clare! De
    exemplu, am putea să facem lucruri simple: să avem o bază de date cu locuințele
    accesibile, dar și o bază de date cu cele mai bune practici în domeniu. Ar fi
    bine să avem o evidență a locuințelor care nu sunt ocupate. Ar trebui ca
    autoritățile locale să fie sprijinite în a achiziționa locuințele neocupate
    pentru a le da o destinație socială. Ar trebui să investim în construcția de
    locuințe adaptate categoriilor care au dificultăți în a achiziționa o locuință,
    idei și proiecte care, poate, au mai fost implementate, dar nu într-o manieră
    coerentă la nivel național. Planul de Redresare și Reziliență ne-ar permite
    nouă să investim din respectivele sume tocmai pentru a face față acestei
    situații și, pe lângă planul de redresare, avem și bugetul european unde ar
    trebui să creăm un program de finanțare.


    Poate
    fi realizat acest plan nu numai în mediul urban, ci și în mediul rural?
    Europarlamentarul Victor Negrescu:

    În acordul pe care
    îl semnăm atunci când se lansează un nou program financiar european, noi
    trebuie să spunem acolo unde vrem să
    ducem acești bani. În principiu, prin programul european dedicat dezvoltării
    mediului rural, am putea să alocăm bani pentru această zonă și aceste
    investiții, inevitabil, revin în economie. Atunci când modernizăm locuințe,
    construim locuințe noi, sprijinim sectorul de construcții care este extrem de
    important la nivel național și, ulterior, acest lucru are consecințe pozitive
    în economie. De fapt, inclusiv în raportul nostru vorbim despre beneficiile
    unor astfel de investiții, adică mai exact pentru fiecare trei euro investiți
    în îmbunătățirea condițiilor de locuit, doi euro ar fi recuperați sub formă de
    economii într-un an, ceea ce înseamnă nu doar generarea de creștere economică,
    dar și acumularea de economii, ca urmare a acestor tipuri de investiții, extrem
    de importante.




  • Președinția României la Consiliul UE obține rezultate apreciate de europeni

    Președinția României la Consiliul UE obține rezultate apreciate de europeni

    În domeniul drepturilor sociale și ocupării forței de muncă, au fost finalizate negocierile interinstituționale privind Directiva care urmărește sporirea transparenței și previzibilității condițiilor de muncă în întreaga UE, a spus eurodeputatul Emilian Pavel.

    Emilian Pavel: Coordonarea sistemelor sociale este revizuită și aici sunt progrese foarte mari mai au câteva puncte sensibile ce tin de durata după care dacă muncești într-o țară membră beneficiezi de toate serviciile de Protecție Socială mai iau câteva probleme pentru muncitorii transfrontalieri ce legislație se aplică și cine le plătește sau cine le asigură protecția socilă, dar sun lucruri care se vor rezolva în perioada următoare. Poți bloca sau poți mișca, prioritiza anumite dosare le deblochezi dacă nu oferi alternativă dacă nu lucrezi la un text dacă nu lucrezi la anumite sensibilități daca nu vrei să miști o parte sau alta în cazul coordonării sistemelor sociale germane Franța și Spania daca nu vii și nu le oferi o alternativă, un compromis desigur blochezi acel dosar.

    Deci aici este cea mai mare putere care o are o Președinție rotativă, poate prioritiza, poate mișca dosare sau le poate uita undeva în sertar și să spunem avem și această perioadă scurtă aici este mesajul cel mai important legat de Președinției României și- a asumat că va mișca dosare grele va mișca dosare legislative care zac și care nu au fost asumate de nicio președinție în ultimii doi ani de zile. Sigur, vine cu costuri vine cu foarte multe ore de muncă și s-ar putea să decontăm chiar și politic pentru că sunt dosare sensibile dar ne- am asumat acest lucru pentru că dorim să arătăm în prima Președinție a României că avem capacitatea administrativă de a mișca lucrurile, de a duce proiectul european mai departe.

    În cadrul Președinției României am și stabilit un calendar pentru aderarea la zona euro. Iată încă o dovadă că dorim o integrare mai puternica în proiectul european, dorim să continuam și să dezvoltăm proiectul european și nicidecum să îndepărtăm țara noastră de UE. Dorim să intrăm în zona euro, dorim să dezvoltăm și să mișcam dosare importante pentru dezvoltarea proiectelor europene.

    În domeniul drepturilor sociale și ocupării forței de muncă, au fost finalizate negocierile interinstituționale privind Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori, reducerea expunerii la factorii cancerigeni la locul de muncă și regulamentul de instituire a unei Autorități europene a muncii.