Tag: drum inchis

  • Restricţia de tonaj pe DN1 Ploieşti – Braşov a fost ridicată, pe perioada închiderii circulaţiei pe Valea Oltului

    Restricţia de tonaj pe DN1 Ploieşti – Braşov a fost ridicată, pe perioada închiderii circulaţiei pe Valea Oltului

    Restricţia de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe sectorul de drum DN1 Ploieşti – Braşov, a fost ridicată temporar în contextul închiderii circulaţiei pe Valea Oltului, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

    ” S-a luat decizia ridicării temporare, în perioada 8 iulie – 9 august 2024, a restricţiei de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul de drum DN1, Ploieşti (intersecţie DN1 cu DJ236) – Braşov (intersecţie DN1 cu DN1A) în zilele de marţi – joi, in intervalul orar 6:00 – 22:00″, se arată în comunicatul CNAIR.

    Circulaţia rutieră pe Valea Oltului v-a fi închisă începând din 8 iulie, timp de o lună, pe timpul zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti, a anunţat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

    CNAIR a dat vineri mai multe rute ocolitoare pe unde va fi redirecţionat traficul pe perioada închiderii circulaţiei pe DN7 Valea Oltului, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000. Astfel, variantele propuse pentru autovehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, aflate în tranzit, sunt următoarele: pentru relaţia Bucureşti – Veştem (Sibiu) şi retur, pe traseul Bucureşti – Ploieşti – DN1A – Braşov – DN 1 – Veştem – intersecţie cu DN 7; pentru relaţia Piteşti – Braşov şi retur, pe traseul Piteşti – DN73 – A3 – Râşnov – Braşov; pentru relaţia Bucureşti – A1 Simeria (precum şi zonele de vest, centru şi nord ale ţării) şi retur, pe traseul Bucureşti – A1 – Piteşti – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1.

    Totodată, pentru această relaţie sunt propuse şi următoarele variante alternative: Bucureşti – A1 – Piteşti – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Filiaşi – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1; Bucureşti – A1 – Piteşti – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1; Bucureşti – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Filiaşi – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1; Bucureşti – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1

    Potrivit CNAIR, circulaţia vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea şi punctul de lucru de la km 242 + 600, precum şi între Sibiu/Boiţa şi punctul de lucru de la km 250+000, se va desfăşura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare. Astfel, pentru autovehiculele cu MTMA mai mică de 7,5 tone pot fi utilizate ca variante de ocolire drumurile naţionale şi judeţene din proximitatea sectorului închis circulaţiei pe DN7. De asemenea, în intervalele orare 7:30 – 8:00 şi 16:30 -17:00, executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localităţile din proximitatea acestuia. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor.

  • Republica Bulgaria – Măsuri de restricționare a circulației rutiere cu ocazia Zilei Naționale

    Bulgaria: Pentru data de 03 Martie 2018, cu ocazia Zilei Naționale, pasul Șipka va fi închis circulației rutiere, pe segmentul drumului european E-85 (corespondent drumului național I-5) Gabrovo – Șipka – Kazanlâk. Ca în fiecare an, circulația rutieră va fi redirecționată pe drumul național II-55 prin pasul Republika, pe itinerariul: Ruse – Veliko Târnovo – Debeleț – Pasul Republika – Gurkovo – Kazanlâk și în sens invers.

    În conformitate cu legislația bulgară, pe perioada sărbătorilor oficiale, circulația autovehiculelor cu masă mai mare de 12 t va fi oprită în ultima zi de lucru de dinaintea sărbătorilor (02 martie martie), în intervalul orar 16:00 – 20:00 și în ultima zi de sărbătoare (05 martie 2018), în intervalul orar 14:00 – 20:00, pe următoarele sectoare de drum:

    • Autostrăzile (Trakia, Hemus, Struma, Marița, Cerno More și Lyulin);

    • Drumul național I-1 – satul Rebărkovo – Botevgrad, cu redirecționarea circulației rutiere pe drumul național II-16 Rebărkovo – Svoge – Sofia;

    • Drumul național I-1 – Blagoevgrad – PCTF Kulata;

    • Drumul național I-4 – nodul de comunicare rutieră Koritna – Veliko Târnovo – Șumen;

    • Drumul național I-5 – Ruse – Veliko Târnovo;

    • Drumul național I-8 – PCTF Kalotina – Sofia;

    • Drumul național I-9 – Varna -Burgas;

    • Drumul național II-18 – Centura Sofiei;

    • Drumul național II-99 – Burgas -Țarevo.

    Măsura de oprire a circulației rutiere a autovehiculelor cu masă mai mare de 12 t, menționată mai sus, NU se aplică autovehiculelor care transportă materiale periculoase (ADR), animale vii, produse alimentare perisabile sau încărcături supuse unui anumit regim de temperatură pe timpul transportului.

    Toți cei interesați, persoane fizice și firme de transport, pot obține informații despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informații despre starea actuală a drumurilor de pe aplicația gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției Infrastructura Rutieră – www.api.bg și non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenției menționate funcționează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situațional, care colectează și sintetizează datele privind situația drumurilor republicane/publice.

    Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.