Tag: Dumitru Mihalescul

  • Jurnal românesc – 15.10.2018

    Jurnal românesc – 15.10.2018

    Preşedintele
    Klaus Iohannis a afirmat, luni, după întâlnirea, la Roma, cu omologul italian
    Sergio Mattarella, că a transmis mulţumiri pentru felul în care românii sunt
    trataţi şi integraţi în Peninsulă. ‘Am subliniat comunitatea de valori, istoria
    comună, cultura bogată comună şi am ajuns foarte repede şi cu sentimente foarte
    pozitive la discuţii despre cele două comunităţi reciproce, comunitatea
    italiană, foarte numeroasă deja, din România şi comunitatea românească din
    Italia’, a precizat Iohannis, în cadrul unor declaraţii comune de presă cu
    Sergio Mattarella. Potrivit şefului statului, în Italia sunt aproximativ 1,2
    milioane de români, reprezentând cea mai mare comunitate românească din afara
    graniţelor ţării. Cu ocazia vizitei de stat în Italia a preşedintelui Klaus
    Iohannis, duminică seara, culorile tricolorului României au iluminat unul
    dintre cele mai importante monumente din centrul Romei: Columna lui Traian,
    opera emblematică a arhitectului Apolodor din Damasc şi una dintre cele mai
    mari sculpturi antice în basorelief, care ilustrează naşterea poporului român
    şi legăturile istorice profunde dintre România şi Italia. Evenimentul face
    parte din seria de iniţiative culturale dedicate Centenarului Marii Uniri,
    având o semnificaţie specială pentru relaţia bilaterală privilegiată între
    România şi Italia, state legate de afinităţi istorice, culturale şi
    lingvistice, dar şi de comunitatea românească din Italia şi cea italiană din
    România. Iniţiativa marchează, de asemenea, aniversarea a 10 ani de la semnarea
    Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic Consolidat româno-italian.




    Senatorul pentru românii din diaspora în
    Parlamentul de la București și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului
    Europei, Viorel Badea, consideră că este necesară o strategie-cadru pentru
    Republica Moldova pe termen mediu și lung, care să fie respectată cu sfințenie
    de orice guvern român, indiferent de culoarea politică. În plus, e
    necesară redobândirea, de către moldoveni, a cetățeniei române în maximum o
    săptămână, cu scuzele de rigoare, a declarat Viorel Badea într-un interviu
    pentru Europa Liberă, citat de IPN, agentie de presă independentă, cu sediul la
    Chişinău. Viorel Badea spune că,
    din păcate, nu există o continuitate în proiectele României pentru Moldova și
    că fiecare guvern care a venit la putere a schimbat ritmul de lucru. Politicianul
    român propune ca toți reprezentanții partidelor politice din România să se așeze
    la masă şi să stabilească o strategie comună pe termen mediu şi lung.




    Deputatul PNL de
    Suceava, Dumitru Mihalescul, i-a solicitat ministrului Românilor de
    Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, precizări legate de măsurile pentru
    susținerea predării limbii române în comunitățile de români din afara
    frontierelor țării. Parlamentarul sucevean a arătat că ministerul condus de dna
    Intotero trebuie să răspundă problemelor a peste șase milioane de români care
    trăiesc în străinătate, incluzând atât românii plecați temporar sau definitiv
    la muncă în străinătate, precum și comunitățile de români separați de România,
    în urma tratatelor de pace de după cel de-al Doilea Război Mondial. În
    Programul de guvernare 2017-2020, guvernul s-a angajat să sprijine ‘comunitățile
    de români din străinătate, pentru o reintegrare facilă la întoarcerea în țară,
    prin creșterea cu 100% a numărului de elevi participanți la cursul de limbă,
    cultură și civilizație românească și introducerea acestui curs în unități
    școlare din cât mai multe state membre ale UE, a amintit deputatul liberal
    Dumitru Mihalescul.