Tag: e-cons

  • Jurnal românesc – 09.09.2021

    Jurnal românesc – 09.09.2021

    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, principalele demersuri de reformă consulară derulate la nivelul MAE, precum şi măsurile avute în vedere în continuare. Şeful diplomaţiei române a arătat că eforturile s-au axat pe creşterea accesibilităţii şi eficienţei serviciilor consulare, optimizarea şi îmbunătăţirea sistemelor informatice din platforma E-Cons, digitalizarea şi debirocratizarea serviciilor consulare, identificarea de noi instrumente şi adaptarea acestora pentru o mai bună gestionare a situaţiilor de criză consulară, precum şi pe acordarea asistenţei şi protecţiei consulare. Aurescu a punctat faptul că redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României prevede înfiinţarea a 19 noi oficii consulare până în 2025.

    Ministrul a amintit că secţiile consulare ale ambasadelor României de la Londra, Chişinău, Madrid, Roma şi Paris se află în proces de transformare în Consulate Generale de sine stătătoare, că a fost dispusă reluarea demersurilor de operaţionalizare a Consulatului General de la Salzburg, prevăzută pentru anul viitor, că înfiinţarea unui Birou consular la Belfast se află într-o fază avansată şi că se aşteaptă aprobarea autorităţilor ucrainene pentru deschiderea unui Birou consular la Ismail. Totodată, au fost relocate oficiile consulare de la Nicosia, Dubai şi Londra şi sunt în curs de relocare, extindere sau modernizare sediile de la Marsilia, Viena, Milano şi Edinburgh. În ceea ce proveşte comunităţile româneşti aflate la mare distanţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, ministrul a spus că, până la 1 septembrie, au fost organizate 30 de consulate itinerante şi că până la sfârşitul anului, vor mai fi organizate alte 80 de astfel de activităţi.

    Aproape 500 de elevi români reveniţi în ţară din 35 de ţări vor începe anul şcolar în judeţul Timiş, a anunţat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marin Popescu. Acesta a arătat că numărul elevilor repatriaţi în judeţ este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi, dar a dat asigurări că infrastructura şcolară suplimentară va putea face faţă solicitărilor. Majoritatea elevilor repatriaţi sunt în Timişoara. Avem câte un caz de revenire din Canada, Cuba, Brazilia, Australia. Pe primul loc în topul ţărilor de unde revin este Germania (125 de elevi), urmată de Italia (80), Spania (75), Anglia (52), Austria (24) şi SUA (20). Din Republica Moldova, Irlanda şi Portugalia au venit câte 10 copii, a afirmat Marin Popescu. Acesta a apreciat că, probabil, cei mai mulţi elevi repatriaţi se află în judeţul Timiş şi în capitala Bucureşti.

    Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă că începând din decembrie introduce două noi rute din România spre Spania şi Belgia. Românii vor putea călători de la Iaşi spre Madrid, în zilele de joi şi duminică, începând cu 2 decembrie, şi din Suceava către Bruxelles, în fiecare marţi şi sâmbătă, începând din 4 decembrie. Operatorul aerian transmite că aceste noi rute vin în completarea zborurilor deja operate de pe aeroporturile din România către destinaţii populare printre români din Spania şi Belgia. Wizz Air precizează că biletele pentru cele două rute sunt deja disponibile online şi prin intermediul aplicaţiei pentru dispozitive mobile.

    Un amplu eveniment cultural dedicat celebrării Zilei Limbii Române va fi organizat pe 10 septembrie de Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român la Budapesta, alături de Consulatul General al României la Seghedin. Programul evenimentului, realizat de Catedra de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice Juhász Gyula, din cadrul Universității din Seghedin în colaborare cu Asociația Culturală a Românilor din Seghedin va fi compus din două paneluri. Primul va fi simpozionul Versuri și muzică despre limba română, moderat de conferenţiar doctor Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice. Al doilea moment va fi lansarea volumului Pachetul, publicat la Timișoara, sub coordonarea profesorului universitar doctor Otilia Hedeșan, de la Universitatea de Vest din Timişoara. ICR Budapesta precizează că, în paralel, publicul va avea ocazia să urmărească un scurt film documentar cu profil etnologic. Ziua Limbii Române este sărbătorită anual la 31 august.


  • Dialog cu diaspora pe teme consulare 2018 UPDATE

    Dialog cu diaspora pe teme consulare 2018 UPDATE

    În marja celei de-a doua reuniuni regionale consulare din cadrul campaniei Dialog cu diaspora pe teme consulare 2018, care se desfășoară la Roma, au avut loc astăzi, 19 mai 2018, întâlniri ale reprezentanților din centrala Ministerului Afacerilor Externe, cu membri ai comunității românești din Republica Italiană, precum și cu diplomații cu atribuții consulare acreditați pe teritoriul acestui stat.


    Au fost prezentate cele mai noi informații privind serviciile consulare oferite cetățenilor români din străinătate: platforma electronică de servicii consulare E-Cons, serviciile de atenționare prin SMS, aplicația pentru telefoane inteligente Călătorește în siguranță, precum și campaniile publice de informare cu privire la situațiile de risc la care pot fi expuși cetățenii români în străinătate.

    De asemenea, au fost prezentate demersurile de modernizare și informatizare a rețelei consulare române prin implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, lansat public sub deviza Consulatul, mai aproape de casa ta, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza, E-Pass, Sistemul Național de Informații privind Vizele, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate – modulele de Call-Center și Mail-Center, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni).

    În acest context, a fost subliniată importanța informării corecte și în timp real a cetățenilor români care beneficiază de noile platforme pentru servicii consulare, iar membrii comunității prezenți la reuniune au fost încurajați să valorifice avantajele acestor sisteme și să disemineze informațiile primite în rândul comunităților românești locale.

    Directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a evidențiat utilitatea serviciului de atenționare prin mesaje tip SMS – Un SMS îți poate salva viața, a aplicației pentru telefoane inteligente Călătorește în siguranță, a sistemului de atenționare prin SMS a cetățenilor români cărora le expiră pașapoartele simple electronice, implementat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și a informațiilor cu privire la situațiile de risc la care pot fi expuși cetățenii români în străinătate. În acest context, a fost prezentată și activitatea Celulei de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, a cărei utilitate în situații de urgență a fost dovedită în repetate rânduri.

    Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de activitatea consulară, prilej cu care membrii comunității românești din Italia au purtat un dialog aplicat și deschis cu reprezentanții MAE, atât despre serviciile consulare, cât și despre alte teme de interes pentru românii din afara țării.

    Reamintim că la cea de-a doua reuniune regională consulară participă reprezentanții misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare române din: Republica Italiană (Roma, Milano, Torino, Bologna, Trieste, Bari, Catania), Regatul Spaniei (Madrid, Barcelona, Sevilla, Bilbao, Zaragoza, Castellon de la Plana, Ciudad Real, Almeria), Republica Elenă (Atena, Salonic), Republica Bulgară (Sofia), Republica Serbia (Belgrad, Vârșeț, Zajecar), Republica Croația (Zagreb), Republica Slovenia (Ljubljana), Republica Slovacă (Bratislava), Republica Cipru (Nicosia), Republica Cehă (Praga), Republica Macedonia (Skopje), Bosnia-Herțegovina (Sarajevo), Confederația Elvețiană (Berna), Republica Albania (Tirana), Muntenegru (Podgorica) și Israel (Tel Aviv).

    Sesiunea de lucru din 18 mai 2018, condusă de secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu, și directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a cuprins paneluri de discuții privind problematica specifică activității consulare, cu precădere gestionarea situațiilor deosebite care determină activarea Celulei de Criză a MAE, precum și utilizarea în cadrul procedurilor consulare a sistemelor informatice componente ale platformei integrate E-Cons, care deservește în prezent întreaga rețea consulară a MAE.

    De asemenea, în cadrul reuniunii, diplomații cu atribuții consulare au analizat rezultatele obținute până în prezent de la implementarea și operaționalizarea ultimelor sisteme informatice consulare, componente ale platformei integrate E-Cons, accesibile la adresele www.econsulat.ro și www.informatiiconsulare.ro.

    Dialogul cu reprezentanții consulari constituie un demers extrem de util pentru instituirea unor practici unitare în activitatea de profil, iar uniformizarea serviciilor specifice la nivelul rețelei consulare definește o preocupare permanentă a Departamentului Consular din cadrul MAE, subsumată obiectivului de adaptare continuă a activității consulare la standardele și exigențele europene în domeniu.

  • Ministrul Natalia-Elena Intotero, vizită de lucru în Republica Italiană

    Ministrul Natalia-Elena Intotero, vizită de lucru în Republica Italiană

    Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut ieri, 4 mai, o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților din regiunea Puglia și provincia Bari, în cadrul vizitei de lucru în Republica Italiană. Demnitarul a avut convorbiri cu șeful de de cabinet al președintelui regiunii Puglia, Claudio Stefanazzi, cu coordonatorul pentru politică internațională, Bernardo Notarangelo, cu prefectul provinciei Bari, Marilisa Magno, și cu primarul orașului, Antonio Decaro.

    În cadrul convorbirilor, ministrul Natalia-Elena Intotero a reiterat buna cooperare dintre autoritățile române și cele italiene și a abordat posibile direcții de acțiune în vederea unor proiecte comune benefice ambelor comunități. Discuțiile au vizat apărarea drepturilor cetățenilor români de pe teritoriul Italiei, promovarea imaginii acestora precum și demararea unor campanii de informare. A fost abordată și problematica abuzurilor și a exploatării prin muncă, iar demnitarul român a subliniat importanța măsurilor de prevenție. Crearea de mijloace și instrumente de susținere și sprijin pentru românii din sudul Italiei poate conduce la stoparea fenomenului de exploatare prin muncă. Românii au o contribuție foarte importantă în cadrul activității agricole din zonă și le-am mulțumit reprezentanților autorităților locale pentru deschiderea manifestată față de propunerile noastre. Ne dorim o relație cât mai stransă cu partenerii italieni pentru a le putea fi alături românilor noștri, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.


    Consulatul General al României la Bari a achiziționat trei infokioșk-uri care să fie instalate în spații ale autorităților locale și/sau sedii locale ale sindicatului CGIL din Regiunea Puglia, aflate în apropierea zonelor unde sunt concentrate comunitățile muncitorilor români. Proiectul se adresează, în mod expres, lucrătorilor cazați temporar în cooperativele agricole, și care nu beneficiază de facilități de acces la internet sau alte medii de informare. Cele trei dispozitive au configurate trei secțiuni: Consulară, cuprinde informații privind Sistemul Informatic E-Cons, precum și detalii de creare a unui cont în Portalul Extern SIMISC pentru programare și accesare informații consular; Muncă, oferă informații în materie de legislația muncii din Republica Italiană, în limba română și italiană; Pensie, oferă informații pentru situațiile în care un lucrător român a lucrat legal atât în Italia, cât și România, căruia i se aplica prevederile Regulamentelor europene, cu privire la coordonarea sistemelor de securitate sociala pentru persoanele angajate legal cu contract de muncă. Informații privind stagiile de cotizare prevăzute de legislația din Italia, modul de a beneficia de toate tipurile de pensie și bonificații existente în Italia.


    Din toate secțiunile, utilizatorii au posibilitatea tipăririi materialelor sau a informațiilor consulare pe care le doresc, la imprimanta cu care este dotat fiecare dispozitiv. Acestea au, de asemenea, instalat programul Time Viewer, astfel încât să poată fi accesate de la distanță, î

  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Simplificarea procedurilor de emitere a cazierului judiciar. Interviu cu Bogdan Stanescu directorul Direcţiei Consulare din cadrul MAE.



  • UPDATE Reuniune regională consulară la Beirut

    UPDATE Reuniune regională consulară la Beirut

    UPDATE: Delegația Ministerului Afacerilor de Externe condusă de secretarul de stat pentru afaceri strategice și bilaterale în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut o întâlnire la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Emigrațiilor din Liban cu Secretarul general Charbel Wehbe (adjunctul ministrului afacerilor externe și emigrațiilor).

    Partea libaneză a subliniat dificultățile pe care le întâmpină Libanul ca urmare a conflictelor regionale și a prezenței pe teritoriul său a unui număr foarte mare de refugiați, în special sirieni. Secretarul general a reafirmat dorința de dezvoltare a dialogului bilateral cu partea română în domenii diverse, în special economic.

    Secretarul de stat George Ciamba a subliniat rolul Libanului în stoparea fenomenului migraționist către Europa precum și în ceea ce privește stabilitatea zonală. Demnitarul roman a ținut o prelegere pentru tinerii diplomați libanezi cărora le-a prezentat actualele provocări ale NATO și a răspuns unor întrebări ale acestora.


    Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au avut întâlniri cu membrii comunității românești din Republica Libaneză, precum și cu diplomații cu atribuții consulare acreditați pe teritoriul acestui stat.

    La data de 13 mai 2017, au fost prezentate demersurile de modernizare și informatizare a rețelei consulare române, prin implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, lansat public sub deviza Consulatul, mai aproape de casa ta, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza, E-Pass, SNIV, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate – modulele de Call-Center și Mail-Center), precum și a Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni.

    În acest context, reprezentanţii delegaţiei au accentuat importanța informării corecte și în timp real a cetățenilor români care beneficiază de noile platforme pentru servicii consulare, încurajându-i totodată pe membrii comunității prezenți la reuniune să valorifice avantajele acestor sisteme şi să disemineze informațiile primite.

    Reprezentanţii MAE au amintit de utilitatea accesării serviciilor de atenționare prin sms – Un SMS îți salvează viața, a aplicației pentru telefoane inteligente Călătorește în siguranță, dar și a informațiilor cu privire la situații de risc la care pot fi expuși cetățenii români în străinătate.

    Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de activitatea Departamentului Consular, prilej cu care membrii comunității românești din Republica Libaneză au purtat un dialog deschis și aplicat cu reprezentanții MAE, atât despre serviciile consulare puse la dispoziția cetățenilor români, cât și despre alte teme de interes pentru românii din străinătate.

    Informații suplimentare:

    Campania Dialog pe teme consulare se află la a treia ediție, fiind lansată în anul 2015. În luna februarie 2017 campania a debutat la Lisabona și a continuat în prima jumătate a anului în scopul prezentării beneficiilor sistemului de servicii consulare E-Cons. Această campanie are rolul de a explica direct cetățenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate și informatizate care le stau la dispoziție, astfel încât platforma E-Cons să fie utilizată cât mai eficient.

    Sursa: Comunicat MAE

    ———————

    În cadrul campaniei Dialog pe teme consulare – 2017, care se desfăşoară la Beirut, în perioada 11 – 13 mai 2017, a fost organizată o reuniune regională consulară, la care participă reprezentanții misiunilor diplomatice și oficiilor consulare din Republica Libaneză, Qatar, Republica Belarus, Republica Turcia, Republica Arabă Egipt, Federația Rusă, Republica Tunisiană, Republica Algeriană, Regatul Maroc, Republica Irak, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Arabă Siriană, Ucraina, Republica Moldova, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuwait.



    Sesiunea de lucru este condusă de secretarul de stat, George Ciamba și de secretarul general, Cosmin Dinescu. În cadrul acesteia au loc discuții pe probleme specifice activității consulare, gestionarea situațiilor deosebite ce au ca efect activarea Celulei de Criză a MAE care lucrează în regim de permanență, precum și utilizarea sistemelor informatice, componente ale platformei integrate E-Cons.



    În cadrul reuniunii, diplomații cu atribuții consulare vor analiza rezultatele obținute la un an de la implementarea și operaționalizarea ultimei componente a E-Cons, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni (SIMISC). Totodată, discuțiile vor viza aspecte legate de metodele de promovare a portalului Extern al SIMISC și de valorificarea instrumentelor de comunicare în relația cu cetățenii români, fiind exprimate concluzii după primul an de operare a SIMISC.



    Dialogul cu reprezentanții consulari este un demers util pentru impunerea de practici unitare la nivel consular, iar uniformizarea serviciilor specifice la nivelul întregii rețele consulare a Ministerului Afacerilor Externe este una dintre preocupările aflate permanent în atenția Departamentului Consular, având ca obiectiv adaptarea acesteia la exigenţele şi standardele europene în domeniu.

  • Update: Bonn – Campania MAE „Dialog cu Diaspora pe teme consulare”

    Update: Bonn – Campania MAE „Dialog cu Diaspora pe teme consulare”

    UPDATE: În
    cadrul campaniei Dialog cu Diaspora pe teme consulare – 2017, care s-a
    desfăşurat la Bonn, în perioada 6-8 aprilie 2017, a fost organizată o reuniune
    regională consulară, la care au participat reprezentanții a 30 de misiuni
    diplomatice și oficii consulare din Germania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda,
    Austria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Albania,
    Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Cehia, Elveţia, Estonia, Lituania, Polonia,
    Slovacia, Ungaria.




    Sesiunea
    de lucru a fost condusă de secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu, și de
    directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, și s-a
    desfășurat pe parcursul a două zile. În cadrul acesteia au avut loc discuții pe
    probleme specifice de natură consulară, gestionarea situațiilor deosebite ce au
    ca efect activarea Celulei de Criză a MAE care lucrează în regim de permanență,
    precum și utilizarea sistemelor informatice, componente ale platformei
    integrate E-Cons.




    În
    cadrul reuniunii, diplomații cu atribuții consulare au analizat experiența de
    lucru la un an de la implementarea și operaționalizarea ultimei componente a
    E-Cons, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru
    Cetățeni (SIMISC). Totodată, discuțiile au vizat aspecte legate de metodele de
    promovare a portalului Extern al SIMISC și de valorificarea instrumentelor de
    comunicare în relația cu cetățenii români, fiind exprimate concluzii după
    primul an de operare a SIMISC, precum și propuneri de linii de acțiune pentru
    viitor.




    Dialogul
    cu reprezentanții consulari este un demers util pentru impunerea de practici
    unitare la nivel consular, iar uniformizarea serviciilor specifice la nivelul
    întregii rețele consulare a Ministerului Afacerilor Externe constituie una
    dintre preocupările aflate permanent în atenția Departamentului Consular, având
    ca obiectiv adaptarea practicii consulare la exigenţele şi standardele europene
    în domeniu.




    La
    finalul lucrărilor, reprezentanții conducerii Ministerului Afacerilor Externe
    au apreciat utilitatea continuării acestui format de reuniune, care permite un
    schimb de bune practici între misiunile diplomatice și oficiile consulare din
    regiune.


    * * *

    Campania Dialog cu Diaspora pe teme consulare a
    continuat la Bonn, în perioada 6 – 8 aprilie 2017, prilej cu care secretarul
    general al MAE și conducerea Departamentului Consular au avut întâlniri cu
    membrii comunității românești din Republica Federală Germania, precum și cu
    diplomații cu atribuții consulare acreditați pe teritoriul acestui stat.




    În cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai mediului
    asociativ românesc și ai presei de limba română din Germania, care a avut loc
    joi, 6 aprilie 2017, la sediul Consulatului General din Bonn, au fost
    prezentate demersurile de modernizare a activității consulare, prin
    implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, lansat public sub deviza Consulatul,
    mai aproape de casa ta, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza,
    E-Pass, SNIV, Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate
    – modulele de Call-Center și Mail-Center), precum și a Sistemului Informatic
    pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni.




    În deschiderea evenimentului, secretarul general al
    MAE, Cosmin Dinescu, a subliniat importanța organizării în continuare a
    campaniei Dialog cu Diaspora pe teme consulare, ca principal liant între
    Ministerul Afacerilor Externe și cetățenii români stabiliți în străinătate, în
    calitatea acestora de beneficiari direcți ai serviciilor consulare. În
    continuarea lucrărilor reuniunii, directorul general al Departamentului
    Consular, Bogdan Stănescu, a accentuat importanța informării corecte și în timp
    real a cetățenilor români care beneficiază de noile platforme pentru servicii
    consulare, încurajându-i totodată pe membrii comunității prezenți la reuniune
    să valorifice avantajele acestor sisteme şi să disemineze informațiile primite.
    De asemenea, oficialul MAE a explicat utilitatea accesării serviciilor de
    atenționare prin SMS – Un SMS îți salvează viața, a aplicației pentru
    telefoane inteligente Călătorește în siguranță, dar și a informațiilor
    cu privire la situații de risc la care pot fi expuși cetățenii români în
    străinătate. Directorul general al Departamentului Consular a subliniat că
    modalitatea optimă de a identifica în mod direct problemele cu care se
    confruntă cetăţenii români care călătoresc sau muncesc în străinătate este
    dialogul permanent cu reprezentanţii acestora.




    Campania Dialog cu Diaspora pe teme consulare la
    Bonn a oferit şi prilejul inaugurării oficiale a spaţiilor de lucru cu publicul
    ale Consulatului General al României la Bonn, care au fost recent reamenajate
    din fondurile MAE. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și
    răspunsuri legate de activitatea Departamentului Consular, prilej cu care
    membrii comunității românești din Germania au purtat un dialog deschis și
    aplicat cu reprezentanții MAE, atât despre serviciile consulare puse la
    dispoziția cetățenilor români, cât și despre alte teme de interes pentru
    românii din străinătate.




    Informații suplimentare:


    Campania Dialog cu Diaspora pe teme consulare se
    află la a treia ediție, fiind lansată în anul 2015. În luna februarie 2017,
    campania a debutat la Lisabona și va continua în prima jumătate a anului pentru
    a prezenta comunităților românești din diaspora beneficiile sistemului de
    servicii consulare E-Cons. Această campanie are rolul de a explica direct
    cetățenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate și
    informatizate care le stau la dispoziție, astfel încât platforma E-Cons să
    fie utilizată cât mai eficient.

  • Jurnal românesc – 22.02.2017

    Jurnal românesc – 22.02.2017


    Ediţia 2017 a campaniei “Dialog cu diaspora pe teme consulare”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe, a debutat luni, la Lisabona, informează MAE. Conducerea Departamentului Consular a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti, precum şi cu diplomaţii români cu atribuţii consulare din Portugalia. Campania “Dialog cu diaspora” va continua în prima jumătate a anului, pentru a prezenta comunităţilor româneşti din diaspora beneficiile sistemului de servicii consulare “E-Cons”. Această campanie are rolul de a explica direct cetăţenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate şi informatizate, care le stau la dispoziţie sau se află în curs de implementare, astfel încât platforma “E-Cons” să fie utilizată cât mai eficient. În cadrul întâlnirii de luni cu cetăţenii români stabiliţi în Portugalia, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a prezentat modificările legislative recente privind eliminarea cvasitotalităţii taxelor consulare, condiţiile în care solicitanţii de servicii consulare beneficiază de regimul de gratuitate astfel instituit, precum şi demersurile adoptate la nivelul MAE pentru adaptarea activităţii reţelei consulare la noul context.



    La Apşa de Mijloc, în regiunea ucraineană Transcarpatia, peste 100 de elevi şi cadre didactice au participat la manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Limbii Materne. Au avut loc concursuri literare şi artistice din lirica scriitorilor români, un simpozion şi lansarea unui număr nou al revistei şcolii din localitate. La Bucureşti, ziua a fost marcată, la Teatrul de Comedie, prin spectacolul “Blues şi poezie. La Comedie”, în care s-au citit poeme scrise în limbile minorităţilor. Ziua Internaţională a Limbii Materne are scopul de a promova diversitatea lingvistică şi culturală. UNESCO a proclamat manifestarea în 1999, iar data de 21 februarie a fost aleasă pentru că în 1952, în această zi, studenţii care demonstrau pentru recunoaşterea limbii lor materne – bangali, ca limbă naţională a Pakistanului, au fost ucişi de poliţie la Dhaka, astăzi capitala Bangladesh-ului.



    O delegaţie a deputaţilor Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării se va deplasa în Finlanda pentru a discuta despre cazul doctoriţei din Piatra Neamţ, Camelia Smicală, căreia i-au fost luaţi copiii de catre autorităţi. Măsura a intervenit în 2015 în urma unor acuzaţii venite din partea soţului doctoriţei, cu care se află în divorţ. Preşedintele comisiei, Constrantin Codreanu, a precizat că o delegaţie română va merge cât mai repede în Finlanda pentru a afla punctul de vedere al autorităţilor de acolo. El spune că, potrivit declaraţiilor mamei, acesteia i-au fost încălcate drepturile. Ea nu a beneficiat nici de traducător, nici de avocat. Doi dintre copiii Cameliei Smicală sunt în plasament, iar unul a fost adoptat de o familie din Finlanda.



    Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat fazarea a 2 proiecte majore din judeţele Ilfov şi Maramureş. Investiţiile au fost începute între 2007-2013 şi vor putea fi finalizate în actuala perioadă de programare. Proiectul este cofinanţat prin Fondul de coeziune, cu aproximativ 54 de milioane de euro. Se are în vedere extinderea şi reabilitarea surselor de apă freatică, a conductelor de apă şi a unor staţii de tratare şi clorurare. De asemenea, proiectul prevede construirea şi reabilitarea unor rezervoare de apă şi a unor staţii de pompare.


  • Campania „Dialog cu Diaspora pe teme consulare” a debutat la Lisabona

    Campania „Dialog cu Diaspora pe teme consulare” a debutat la Lisabona


    Ediția din anul 2017 a campaniei “Dialog cu diaspora pe teme consulare”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe, a debutat la data de 20 februarie 2017, la Lisabona, unde conducerea Departamentului Consular a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti, precum şi cu diplomații români cu atribuţii consulare din Portugalia.




    În cadrul întâlnirii cu cetățenii români stabiliți în Portugalia, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a prezentat modificările legislative recente privind eliminarea cvasitotalității taxelor consulare, condițiile în care solicitanții de servicii consulare beneficiază de regimul de gratuitate astfel instituit, precum şi demersurile adoptate la nivelul MAE pentru adaptarea activității rețelei consulare la noul context.



    Totodată, a fost subliniată importanța reunirii la aceeași masă a reprezentanţilor MAE şi a cetăţenilor, ca beneficiari direcţi ai serviciilor consulare. În acest context, au fost prezentate eforturile de reformare și modernizare de substanță a activității consulare, prin implementarea Sistemului Informatic Consular E-Cons, lansat public sub deviza “Consulatul, mai aproape de casa ta”, împreună cu toate subsistemele componente (E-Viza, SNIV, E-Pass, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (modulele de Call-Center și Mail-Center). De asemenea, au fost explicate modalităţile de accesare a serviciilor consulare prin intermediul Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (www.econsulat.ro).



    În marja reuniunii, reprezentanții comunității românești din Portugalia şi-au exprimat aprecierea cu privire la rezultatele demersurilor desfășurate de către Ministerul Afacerilor Externe în ceea ce privește informatizarea și eficientizarea serviciilor consulare oferite cetățenilor români în străinătate.



    De asemenea, acțiunea a reprezentat o oportunitate pentru expunerea eforturilor constante depuse de către Ministerul Afacerilor Externe în gestionarea eficientă a situațiilor de criză în care au fost implicați cetățeni români în afara granițelor ţării.



    Campania “Dialog cu Diaspora” va continua în prima jumătate a anului 2017 pentru a prezenta comunităților româneşti din diaspora beneficiile sistemului de servicii consulare “E-Cons”. Această campanie are rolul de a explica direct cetăţenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate și informatizate, care le stau la dispoziţie sau se află în curs de implementare, astfel încât platforma “E-Cons” să fie utilizată cât mai eficient.




  • Campania “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” la Roma

    Campania “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” la Roma

    Campania “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” s-a desfăşurat, în perioada 12-14 mai 2016, la Roma, unde conducerea Departamentului Consular din cadrul MAE a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Republica Italiană, precum şi cu diplomații cu atribuții consulare acreditaţi în Italia. La sediul Accademia di Romania din Roma a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Italia, în cadrul căreia au fost prezentate cele mai noi informații despre serviciile consulare oferite cetățenilor români din străinătate: platforma electronică de servicii consulare E-Cons, serviciile de atenționare prin sms și aplicația pentru telefoane inteligente “Călătorește în siguranță”, campaniile de informare cu privire la situații de risc la care pot fi expuși românii în străinătate.



    Suntem permanent preocupați de îmbunătățirea serviciilor consulare și adaptarea lor la cerințele românilor din străinătate, încercăm să venim în întâmpinarea tuturor problemelor și situațiilor cu care v-aţi putea confrunta, atât prin servicii consulare de calitate, cât și prin acordarea de protecție consulară. Dialogul cu românii din diaspora este extrem de util pentru calibrarea eforturilor rețelei consulare și cunoașterea problemelor pe care le întâmpinați“, a afirmat Bogdan Stănescu, directorul general al Departamentului Consular, la întâlnirea cu românii din Roma.



    Când vorbim despre avantajele aduse de E-cons, în beneficiul exclusiv al cetăţenilor români din străinătate, de la momentul lansării CCSCR – Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate, componentă E-Cons — şi până în prezent (ianuarie 2015 — mai 2016) au fost recepţionate prin telefon, e-mail şi platforma online şi soluţionate aproximativ 1.500.000 de cereri din partea românilor din Diaspora”, a mai declarat Bogdan Stănescu.



    În context, conducerea Departamentului Consular a organizat la Roma şi o reuniune regională de lucru cu șefii oficiilor consulare din Italia (Roma, Milano, Torino, Trieste, Bologna, Catania), în cadrul căreia au fost discutate probleme specifice din practica de natură consulară, problematici legate de actele de stare civilă şi de organizarea de consulate itinerante. A fost subliniată necesitatea existenței unor practici unitare la nivelul rețelei consulare din Italia, șefii oficiilor consulare din Italia urmând să participe periodic la reuniuni de lucru pentru a face schimb de bune practici. De asemenea, diplomații cu atribuții consulare au discutat despre implementarea ultimei componentei sistemului E-Cons, SIMISC (Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni), sistem deja operaţionalizat la nivelul a 30 de oficii consulare, dintre care două oficii consulare din Italia. Au fost discutate aspecte practice cu privire la funcționarea SIMISC, adaptate la problematica specifică solicitărilor de servicii consulare din Italia, implementarea sistemului la celelalte oficii consulare româneşti din Italia fiind planificată pentru a doua jumătate a anului 2016.



    Campania “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se află la a doua ediție, fiind lansată în anul 2015. În luna februarie 2016, campania a debutat la Madrid. Programul “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se desfășoară, în anul 2016, în statele cu comunităţi importante de cetăţenii români, unde se desfăşoară o intensă activitate consulară: Spania, Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie. Conducerea Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe se va deplasa în aceste state pentru a prezenta cetăţenilor români, beneficiarii direcți ai acestor programe, ultimele noutăţi cu privire la sistemul de servicii consulare E-Cons.



    Platforma E-Cons reuneşte următoarele componente, implementate şi funcţionale:


    – Portalul pentru facilitarea solicitării vizelor – E-Viza


    – Sistemul Naţional de Informații privind Vizele — SNIV


    – Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie — E-Pass componenta MAE;


    Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate — CCSCRS(implementat şi funcţional).



    În același timp, o a cincea componentă, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni, este în curs de operaţionalizare etapizată la toată reţeaua consulară românească.

  • Campania 2016 “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” a debutat la Madrid

    Campania 2016 “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” a debutat la Madrid

    A doua ediţie a programului “Dialog cu diaspora pe teme consulare” a debutat la Madrid, în perioada 19-21 februarie 2016, unde conducerea Departamentului Consular din cadrul MAE a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania, precum şi cu toți șefii oficiilor consulare de pe teritoriul acestui stat.



    Vineri, 19 februarie, s-a desfăşurat la sediul secției consulare din Madrid o întâlnire cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Spania, care au primit informații despre ultimele noutăți cu privire la serviciile consulare și au semnalat problematicile cu care se confruntă pe plan consular.



    “Ne bucurăm să avem un dialog deschis, orientat pe chestiuni concrete, cu cetățenii români beneficiari de servicii consulare stabiliți pe teritoriul Spaniei. Pentru Departamentul Consular sunt foarte importante reacțiile acestora cu privire la serviciile consulare, mai ales ca urmare a implementării acestui amplu sistem informatic, E-cons. Campania “Dialog cu diaspora pe teme consulare” este deja la a doua ediție, tocmai pentru că reacţia primită la prima ediție desfășurată în anul 2015 a fost extrem de utilă în procesul de rafinare a procedurilor E-cons, astfel încât acestea să răspundă cât mai bine cerințelor și necesităților cetățenilor care se prezintă la ghișeele oficiilor consulare”, a afirmat Bogdan Stănescu, directorul general al Departamentului Consular.



    Tot la Madrid, conducerea Departamentului Consular a organizat o reuniune regională cu șefii oficiilor consulare din Spania (Barcelona, Bilbao, Sevilla, Almeria, Castellon de la Plana, Ciudad Real, Zaragoza, Madrid) și Portugalia, în cadrul căreia au fost discutate probleme din practica consulară, problematică notarială și de stare civilă. Uniformizarea practicilor consulare este una dintre preocupările constante aflate permanent în atenția Departamentului Consular, dialogul cu diplomații cu atribuții consulare fiind extrem de util pentru perfectarea tuturor procedurilor incluse în componentele sistemului E-cons, care are ca obiectiv inclusiv impunerea de practici unitare la nivel consular.



    La reuniune au participat şi reprezentanţii instituţiilor partenere în implementarea sistemului E-Cons: Direcţia Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, pentru demararea unui dialog constructiv cu șefii oficiilor consulare, care să îmbunătățească colaborarea instituțională și să faciliteze identificarea de soluții concrete pentru unele situații cu care se confruntă cetățeni români solicitanți de servicii consulare.



    Programul “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se desfășoară în prima jumătate a anului 2016 în statele cu comunităţi importante de români unde se desfăşoară o intensă activitate consulară: Spania, Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie. O echipă a Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe se va deplasa în aceste state pentru a prezenta cetăţenilor români, beneficiarii direcți ai acestor programe, ultimele noutăţi cu privire la sistemul de servicii consulare E-Cons. Campania “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” este la a doua ediție, fiind lansată în 2015.



    Platforma E-cons reuneşte următoarele componente:


    -Portalul pentru facilitarea solicitării vizelor – E-Viza (implementat şi funcţional);


    -Sistemul Naţional de Informații privind Vizele — SNIV (implementat şi funcţional);


    -Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie — E-Pass (implementat şi funcţional);


    -Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate — CCSCRS (implementat şi funcţional);


    -Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (în curs de finalizare).

  • Vizita ministrului delegat Dan Stoenescu în Regatul Spaniei

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan
    Stoenescu, a participat vineri, 19 februarie 2016, în cadrul vizitei
    întreprinse în Regatul Spaniei, la sesiunea de informare cu privire la noile
    modalități de vot pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate. În
    acest sens, a fost organizată, la sediul secției consulare a ambasadei țării
    noastre din Madrid, o reuniune cu reprezentanții mediului asociativ și cei ai
    comunității românești din Spania.


    Discuțiile au vizat teme de interes pentru
    diaspora românească și campania de informare organizată de Autoritatea
    Electorală Permanentă și a Ministerul Afacerilor Externe privind modificările
    legislative din domeniul electoral.


    În același timp s-a desfășurat și campania de
    informare a Departamentului Consular privind implementarea unor proiecte ample
    ce vizează informatizarea prestării serviciilor consulare, prin crearea unei
    platforme electronice integrate, cunoscută sub denumirea de E-Cons și lansată
    public sub deviza Consulatul, mai aproape de casa ta.


    În ceea ce privește scrutinul din acest an,
    ministrul delegat Dan Stoenescu, alături de reprezentanți ai Autorității
    Electorale Permanente și ai Ministerului Afacerilor Externe, au prezentat noile
    prevederi legislative și procedurale din domeniul electoral aplicabile
    persoanelor cu domiciliul sau reședința în străinătate și procedurile privind
    organizarea alegerilor parlamentare din 2016. Referitor la noile facilități
    oferite cetățenilor români solicitanți de servicii consulare, aceștia au fost
    informați cu privire la serviciile informatice integrate din cadrul Platformei
    E-Cons.


    Totodată, ministrul delegat a subliniat
    contribuţia semnificativă pe care o are comunitatea românească din Spania în
    cadrul societății și economiei din această țară, precum și importanţa accederii
    şi afirmării membrilor comunităţii în structurile de reprezentare şi
    administrative, la nivel local şi central, pentru promovarea intereselor
    românilor în relaţia cu autorităţile din Spania. De asemenea, a fost reliefată
    și importanța păstrării și consolidării legăturii pe care tinerele generații
    din cadrul comunităților românești de peste hotare o au cu țara de origine,
    prin însușirea unor cunoștințe legate de istoria, limba și civilizația
    românească. În acest sens, ministrul delegat a abordat posibilitatea
    organizării de cursuri facultative de limba română, ca limbă maternă, în
    învăţământul public spaniol preuniversitar.


    În plus, oficialul român a reiterat faptul
    că, la nivel bilateral, autoritățile de la București continuă demersurile
    pentru crearea cadrului juridic care să permită dubla cetăţenie pentru românii
    rezidenți din Spania.




  • Lansarea Programului MAE “Dialog cu Diaspora pe teme consulare – ediţia 2016”

    Lansarea Programului MAE “Dialog cu Diaspora pe teme consulare – ediţia 2016”

    Ministerul Afacerilor Externe demarează, la 19 februarie 2016, ediţia 2016
    a programului Dialog cu diaspora pe teme consulare, care are ca obiectiv informarea
    celor mai numeroase comunităţi de români care locuiesc în străinătate cu
    privire la programele și proiectele derulate de MAE pentru modernizarea
    activității consulare. Acest proiect de comunicare și interacțiune directă a
    celor 3 actori principali ai activității consulare – cetățeanul român, consuli
    și Centrala MAE – este la a doua ediție, fiind lansat în anul 2015,
    bucurându-se de un real interes în rândul comunităților românești.




    Programul Dialog cu Diaspora pe teme consulare se va desfășura în prima
    jumătate a anului 2016 în statele cu comunităţi importante de români unde se
    desfăşoară o intensă activitate consulară: Spania, Italia, Franţa, Germania,
    Marea Britanie. Astfel, o echipă a Departamentului Consular din cadrul Ministerului
    Afacerilor Externe se va deplasa pentru a prezenta cetăţenilor români,
    beneficiarii direcți ai acestor programe, ultimele noutăţi cu privire la
    sistemul de servicii consulare E-Cons. Primele întâlniri vor avea în cursul
    acestei săptămâni la Madrid.




    În cadrul întâlnirilor cu românii din diaspora, reprezentanții Centralei
    MAE vor putea să discute direct cu aceştia problemele cu care se confruntă în
    plan consular, precum şi cele mai eficiente modalități de soluționare pe termen
    lung.




    Echipa Ministerului Afacerilor Externe va organiza cu acest prilej și
    reuniuni regionale cu diplomații cu atribuţii consulare din statele aflate în
    proximitatea celor vizate direct de campanie, în vederea schimbului de bune
    practici în ceea ce priveşte folosirea E-Cons şi a Manualului de proceduri
    consulare. La reuniuni vor participa şi reprezentanţii instituţiilor partenere
    în implementarea sistemului E-Cons: Direcţia Evidenţa Persoanelor şi
    Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din cadrul Ministerului Afacerilor
    Interne şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).




    Informaţii suplimentare:


    Departamentul Consular a dezvoltat în ultimii trei ani un proces de
    modernizare şi adaptare a instrumentelor consulare la evoluțiile legate de
    mobilitatea cetățenilor români peste hotare, astfel încât reţeaua consulară să
    poată face faţă solicitărilor de servicii şi de asistenţă consulară în situații
    de urgenţă, la parametrii optimi de eficiență și operativitate.




    Departamentul Consular a dezvoltat astfel platforma E-Cons, care integrează mai multe instrumente
    informatice în domeniul consular. Datorită implementării acestor instrumente
    moderne, cetăţenii români au posibilitatea de a accesa mult mai uşor
    informaţiile consulare, nu mai sunt nevoiţi să meargă la oficiul consular
    doar pentru obţinerea unor informaţii, timpul petrecut la ghişeu este mai
    redus, iar acolo unde este posibil, depunerea unor documente se face online.
    Sistemul implementat uşurează şi munca funcţionarilor consulari şi contribuie
    la o gestionare mai eficientă a activităţii consulare.




    Platforma E-cons
    reuneşte următoarele componente:


    ØPortalul pentru facilitarea solicitării vizelor – E-Viza (implementat şi funcţional);


    ØSistemul Naţional de Informații privind Vizele – SNIV (implementat şi funcţional);


    ØSistemul Informatic Integrat de Management al
    Documentelor de Călătorie – E-Pass
    (implementat şi funcţional);


    ØCentrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din
    Străinătate – CCSCRS
    (implementat şi funcţional);


    ØSistemul
    Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni
    (în
    curs de finalizare).



  • Jurnal românesc – 20.01.2016

    Jurnal românesc – 20.01.2016

    Ministrul
    delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut o
    întâlnire de lucru cu preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, cu care a discutat despre
    demararea campaniei de informare privind modalităţile de exercitare a dreptului
    la vot în cazul comunităţilor din diaspora, informează un comunicat al
    Ministerului Afacerilor Externe. La întâlnire s-a convenit conjugarea
    eforturilor celor două instituţii pentru informarea asupra modificărilor
    legislative din domeniul electoral şi promovarea votului prin corespondenţă în
    cadrul comunităţilor româneşti din afara graniţelor. ‘Întrevederea a prilejuit
    stabilirea unui calendar cu sesiunile de informare derulate de Autoritatea
    Electorală Permanentă în parteneriat cu MAE, referitoare la modalităţile de
    exercitare a dreptului la vot, destinate cetăţenilor români cu domiciliul sau
    reşedinţa în străinătate. Totodată, ministrul delegat a salutat decizia
    Autorităţii Electorale Permanente de a adresa cetăţenilor României cu drept de
    vot de peste hotare o scrisoare deschisă care prezintă variantele şi
    procedurile de vot pe care le au la dispoziţie, potrivit noii legislaţii
    electorale’, precizează MAE.






    Consilierul prezidenţial pentru Relaţia cu Românii din afara
    Graniţelor, Sandra Pralong a făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, o vizită
    în Spania, având un prim contact cu asociaţii din comunitatea de români de
    acolo care este în continuare cea mai mare între străini – aproximativ 800 de mii
    de persoane. Doamna Pralong s-a intâlnit şi cu autorităţile din Madrid şi
    Murcia. La finalul vizitei, a avut o scurtă întâlnire cu presa de limbă română.
    Ea a declarat, pentru Radio România, că
    în discuţiile cu reprezentanţii asociaţiilor de români a propus
    românilor de aici să se pregătească învăţând prin cursuri online cum să caute
    fonduri pentru proiectele lor. Pentru Sandra Pralong, una dintre concluziile
    după vizita în Spania este că migraţia trebuie să devină obiect de studiu
    pentru universităţi, iar lucrările ştiinţifice să ajungă ulterior o sursă de
    inspiraţie pentru politicile destinate diasporei.






    Parchetul General a cerut aviz Preşedinţiei României pentru
    urmărirea penală a fostului ministru de Interne, George Homoştean, în perioada
    comunistă, în dosarul morţii disidentului Gheorghe Ursu. Homoştean este
    cercetat pentru complicitate la infracţiuni contra umanităţii. Gheorghe Ursu,
    disident anticomunist, a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind
    bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de
    anchetă.






    Cetăţenii români aflaţi în străinătate vor putea obţine, într-o
    perioadă de timp mai scurtă şi parcurgând o procedură mai simplă, documente cu
    valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, după ce Guvernul a
    modificat legislaţia în acest sens, printr-o Ordonanţă adoptată marti. Astfel,
    cetăţenii români aflaţi în străinătate vor avea la dispoziţie o procedură
    informatizată de obţinere a cazierului judiciar, ca parte a Sistemul Informatic
    pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni. Sistemul face parte din amplul proces de
    informatizare şi modernizare a prestării tuturor serviciilor consulare demarat
    de Ministerul de Externe prin crearea
    unei platforme electronice integrate, cunoscută sub denumirea E-cons, ce integrează mai multe sisteme
    informatice care deservesc domeniul consular.

  • Campania MAE “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” în Spania

    Campania “Dialog cu diaspora pe teme consulare” iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe – care a debutat săptămâna aceasta la Roma – a continuat joi și vineri la Madrid, unde conducerea Departamentului Consular a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania şi cu diplomații români cu atribuții consulare din Spania și Portugalia.



    Directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a prezentat românilor stabiliți în Spania demersurile MAE pentru modernizarea rețelei consulare, atât în ceea ce privește informatizarea serviciilor consulare, cât și în privința îmbunătățirii logisticii consulatelor. “Secția consulară din Madrid a fost unul dintre beneficiarii direcți ai programului de reamenajare la standarde Schengen a consulatelor României, fiind mutată anul trecut într-un sediu nou, foarte modern, unde toate serviciile consulare funcționează la standarde înalte. Dorim să oferim cetățenilor români din Spania servicii consulare de calitate și suntem în permanență preocupați de nevoile de natură consulară ale acestei comunități românești, care este printre cele mai numeroase la nivel european”, a afirmat Stănescu.



    Ambasadorul României în Spania, Ion Vâlcu, a subliniat că activitatea consulară este prioritară pentru Ambasada României la Madrid, deoarece are o incidență directă asupra vieții comunității românești din Spania, apreciind că activitatea în plan consular este rezultatul unui efort instituțional conjugat între Centrala MAE și secțiile consulare din străinătate.



    Şeful Departamentului Consular a apreciat importanța dialogului care reunește reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, atât de la nivelul Centralei MAE, cât și consulii aflați în străinătate, și reprezentanții cetățenilor români din diaspora, ca beneficiari direcți ai serviciilor consulare: “Pentru noi este foarte important să avem o comunicare directă cu cetățenii români care au nevoie de servicii consulare, pentru a le da posibilitatea să ne prezinte problemele lor, dat fiind că numai un dialog deschis ne va permite să îmbunătățim constant serviciile consulare, astfel încât cetățenii sa fie mulțumiți de serviciile de la ghișeu”, a afirmat Bogdan Stănescu.



    Prin platforma E-cons care informatizează serviciile consulare, proiect dezvoltat de MAE sub deviza “Consulatul mai aproape de casa ta”, cetățeanul are posibilitatea de a se informa înaintea prezentării la ghișeu cu privire la serviciile solicitate, economisind bani și timp prin evitarea deplasărilor repetate la sediul secției consulare: “Românii din străinătate au acum mai multe canale care oferă informații consulare, fie prin Call Center, Mail Center sau prin accesul la portaluri de informații, iar când proiectul Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni va fi finalizat anul acesta vor avea chiar posibilitatea verificării online de către consuli a documentelor depuse pentru obținerea de documente notariale si de stare civilă. Dorim să reducem la minim numărul deplasărilor la ghișeu, precum și durata așteptării, economisind astfel timpul românilor care se prezintă în număr mare la secțiile consulare, în special în statele cu comunităţi mari de români”, a explicat Bogdan Stănescu.



    În cadrul întâlnirii cu reprezentanții diasporei, Departamentul Consular a atras atenția si asupra pericolului traficului de persoane și al implicării în raporturi de muncă ilegale, făcând apel la cetățeni să se informeze riguros înainte de a accepta ofertele de muncă și de a semnala imediat, atât autorităților locale competente, cât și misiunilor diplomatice și oficiilor consulare române orice nereguli constatate.



    Conducerea Departamentului Consular a organizat la Madrid o reuniune regională cu consulii din Spania (Madrid, Barcelona, Sevilla, Bilbao, Castellon de la Plana, Almeria, Ciudad Real, Zaragoza) și Portugalia (Lisabona), în cadrul căreia au fost discutate chestiuni tehnice cu privire la funcționarea sistemului informatic E-cons și problematică specifică de natură consulară de pe plan local. A fost subliniată importanța extinderii dialogului cu diaspora pe teme consulare prin organizarea de către diplomații cu atribuții consulare de la misiunile prezente de întâlniri cu comunităţile de români din circumscripțiile consulare.



    Campania “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” se desfășoară în prima jumătate a anului 2015, o echipă a MAE urmând să de deplaseze în destinațiile cele mai solicitate din punct de vedere consular, după Italia și Spania în Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Belgia şi Grecia, pentru a prezenta comunităților românești locale, destinatare ale programelor respective, sistemul de servicii consulare E-Cons. Campania are rolul de a explica direct cetăţenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate și informatizate care le stau la dispoziţie sau se află în curs de implementare, astfel încât platforma E-Cons să fie folosită cât mai eficient.

  • A new government program for Romanians abroad

    A new government program for Romanians abroad

    “Dialogue with the Diaspora on consular themes” is a program launched early this week by the Romanian foreign ministry. According to the ministry, the program is meant to provide Romanians at home and abroad with correct information and full access to modern consular services. “Efforts have been made in recent years to modernise these services” writes a foreign ministry release, “and it is high time this modernisation was reflected in the interaction between people and the consular staff”.



    The program sets new guidelines as to the behaviour of consular staff, who are encouraged to be open, friendly and reliable and show concern for the needs of each citizen requiring their services, as laid down in the Code of Conduct of the Romanian Consular Corps.



    The program is carried out in the first half of 2015, with a foreign ministry team travelling to countries with large Romanian communities where Romanian consular offices are particularly busy, countries such as Italy, Spain, France, Germany, Great Britain, Austria, Belgium and Greece. The foreign ministry experts will meet the Romanian communities in these countries and present them with E-cons, the new system of computerised consular services. The first meetings will take place next week in Rome and Madrid.



    In addition, the Romanian Foreign Ministry’s Consular Department has launched a Facebook page containing news alerts, useful consular and travel information and announcements about the activity of the Consular Department. Twice a month, Romanian citizens will be able to use the Facebook account to interact with the staff and ask questions related to given consular topics. They will receive an answer in 24 hours at the most. Besides meetings with the representatives of the Romanian Diaspora, and in an attempt to make an exchange of best practices, the Romanian authorities will also hold regional meetings with diplomats and consular staff from the states located in the proximity of the countries with large Romanian communities.



    The Romanian foreign minister Bogdan Aurescu, believes that, in the long term, the program could be extended to cover other topics of interest for the Romanians abroad, such as the voting process abroad. In last November’s presidential elections, thousands of Romanians living abroad could not exercise their voting right due to a flawed management of the election process.



    Last week, while on a visit to Paris, Romania’s president Klaus Iohannis pointed out that providing legislative solutions to improve the voting system was not only a constitutional obligation but also a sign of respect for Romanian voters. The president also said that if Romanians wanted to be respected in Europe and the world, the Romanian authorities should be the first to respect them.