Tag: echipaj

  • Bronz olimpic la canotaj, proba feminină de 8+1

    Bronz olimpic la canotaj, proba feminină de 8+1

    România a obținut, sâmbătă, a patra medalie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. În întrecerile de la canotaj, echipajul feminin de 8+1, compus din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrila, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Laura Oprea, Adelina Boguș, Andreea Boghian și Daniela Druncea, a obținut bronzul.

    Victoria a revenit echipajului Statelor unite, care domină de ani buni întrecerile în proba de 8+1. Ambarcațiunea română a început concursul timid și a ajuns, la 500 de metri, pe locul 5, la fel ca și la jumătatea cursei. La 1500 de metri, canotoarele române erau pe ultimul loc. Au recuperat însă metru cu metru, iar pe ultimii 500 de metri au vâslit extraordinar și au terminat cursa într-un mod remarcabil, la doar 12 sutimi de secundă în urma echipajului Marii Britanii, medaliat cu argint.

    Medalia echipajului de 8+1 marchează revenirea canotajului feminin românesc în topul mondial. După ratarea podiumului olimpic la Londra, acum patru ani, și rezultate slabe obținute la Mondiale, în ultima vreme, incluzând și emoțiile la calificarea la Jocurile Olimpice, echipajul feminin de 8+1 al României aduce o medalie pe care o așteptam cu toții, dar la care doar optimiștii mai sperau…

    Astfel, România are acum patru medalii la Jocurile Olimpice de la Rio: aur la spadă feminin, pe echipe, argint la tenis, dublu masculin, și bronz la haltere, masculin, categoria 85 de kilograme, și la canotaj, proba feminină de 8+1.

  • Sport Club RRI: Canotaj

    Sport Club RRI: Canotaj

    Canotajul românesc se poate lǎuda, încǎ o datǎ, cu o
    prezenţǎ consistentǎ la Jocurile Olimpice. Nu mai puţin de cinci echipaje şi-au
    câştigat biletele pentru Rio de Janeiro. Ultimele douǎ dintre acestea au
    obţinut calificarea marţi, la Regata preolimpicǎ de la Lucerna.


    În proba feminină de 8+1, echipajul român, compus din
    Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Boguş,
    Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Irina Dorneanu şi Daniela Druncea, a încheiat
    pe prima poziţie, cu timpul de 6 minute, douǎ secunde şi 560 de miimi. Pe locul
    2 a terminat Olanda, la aproape douǎ secunde în urma ambarcaţiunii române.


    În finala probei de dublu vâsle categoria uşoară,
    Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă au ocupat locul 2, cu timpul de 6
    minute, 59 de secunde şi 68 de miimi. Româncele au fost devansate de
    reprezentantele Olandei, cronometrate în 6 minute, 54 de secunde şi 91 de
    miimi.


    Primele două echipaje în fiecare din aceste finale au
    obţinut calificarea la Jocurile Olimpice.


    Din pǎcate, în finala probei feminine de patru vâsle,
    echipajul României, alcătuit din Elena Logofătu, Nicoleta Paşcanu,
    Viviana-Iuliana Bejinariu şi Ioana Vrînceanu, s-a clasat pe locul 5, ratând
    biletele pentru Rio.


    România avea deja trei echipaje calificate la Olimpiadǎ,
    şi anume cel masculin şi feminin de doi rame fără cârmaci, precum şi cel
    masculin de patru rame fără cârmaci.


    Mai trebuie spus cǎ echipajul feminin de 8+1 a întins
    pânǎ la capǎt nervii suporterilor canotajului românesc. La principalul concurs
    care putea asigura locul la Rio, şi anume la Mondialele de anul trecut, din
    Franţa, sportivele române nu au reuşit nici mǎcar calificarea în finala A.
    Multiplu campion olimpic şi mondial, echipajul românesc de 8+1 nu lipsise, în
    ultimii 40 de ani, de la Jocurile Olimpice. Acum, la Lucerna, lucrurile s-au
    reparat, dar rǎmâne de vǎzut ce va urma la Rio.