Tag: echipajul feminin de dublu vâsle

  • Sport Club RRI – Canotaj

    Sport Club RRI – Canotaj

    Statul american Florida găzduieşte,
    anul acesta, Campionatele Mondiale de canotaj. Concursurile au loc pe lacul din
    parcul Nathan Benderson, din apropierea localităţii Sarasota. Competiţia a
    început sâmbăta trecută şi urmează a se încheia duminică, întâi octombrie.


    România a deplasat în Statele Unite
    şase echipaje. În primele zile ale competiţiei au avut loc seriile de
    calificare. Echipajul feminin de dublu vâsle (categorie uşoară), format din
    Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă, s-a calificat în semifinale, după
    ce a terminat pe locul al doilea în prima serie. În concursul masculin de doi
    rame, Vlad-Dragoş Aicoboae şi Cosmin Pascari au ocupat locul al treilea în
    seria a treia, ajungând în recalificări. Marţi, cei doi au câştigat seria a
    doua a recalificărilor, astfel că merg şi ei către semifinale.


    La patru rame feminin,
    Cristina-Georgiana Popescu, Alina Ligia Pop, Beatrice-Mădălina Parfenie şi
    Roxana Paraşcanu au ocupat, luni, locul al patrulea în seria a doua. În proba
    de dublu vâsle masculin, Ioan Prundeanu şi Marian-Florian Enache s-au clasat pe
    locul al treilea în prima serie. Ambele echipaje merg în recalificări.


    Printre cele mai aşteptate
    confruntări s-au aflat cele de la 8+1. La masculin, în seria a doua, echipajul
    românesc a ocupat locul 3, astfel că merge tot spre recalificări. La feminin
    însă, ambarcaţiunea română s-a autodepăşit. Evoluând în seria a doua, echipajul
    nostru s-a impus clar în faţa bărcilor din Canada, Olanda şi China, calificându‑se
    direct în finală. Mai mult, timpul înregistrat de românce, şi anume 6 minute, 7
    secunde şi 32 de sutimi, a fost cu peste o secundă sub cel înregistrat de Noua
    Zeelandă, câştigătoarea primei serii.


    În aceste condiţii, echipajul
    român, compus din Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă,
    Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Iuliana Popa, Adelina Boguş, Laura Oprea, cu
    Daniela Druncea la cârmă, este favorit
    în lupta pentru medalii.