Tag: echipament protectie

  • Sistemul medical sub presiune

    Sistemul medical sub presiune

    În România creşte numărul medicilor,
    asistentelor şi infirmierelor care ameninţă cu demisia sau chiar au făcut acest
    gest. Teama de infectare cu noul coronavirus, dar şi lipsa, în multe cazuri, a echipamentelor
    de protecţie adecvate a dus la această situaţie ieșită din comun, la mai multe
    spitale din ţară. În ultimele zile, demisii s-au înregistrat la Spitalul de
    Psihiatrie şi Neurologie din Braşov, la spitalul CFR din Timişoara sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Aici, mulți au
    anunțat că vor să se pensioneze, iar zeci de angajaţi – medici, asistenţi, infirmieri,
    brancardieri, registratori medicali – pur și simplu și-au luat concediu
    medical, îngreunând foarte mult situația și așa extrem de complicată.

    Pentru a
    face faţă unui aflux de pacienţi infectaţi cu Coronavirus, conducerea
    spitalului din Arad a început să angajaze personal medical pe o perioadă
    determinată de 6 luni. În vreme ce unele cadre medico-sanitare speriate
    părăsesc sistemul, sunt şi oameni care, în pofida tuturor inconvenientelor, vor
    să rămână și să ajute. Este şi cazul asistenţilor medicali şi infirmierelor
    care fuseseră concediaţi de la Institutul de Psihiatrie Socola din
    cauza unor restricţii bugetare. Ei spun că vor să muncească şi cer să fie
    trimişi acolo unde este nevoie. Eforturi se fac, pe de altă parte, pentru
    redresarea situaţiei de la Suceava, unde, potrivit managerului
    interimar al celui mai mare spital din zonă, dr. Florin Filip, numărul
    persoanelor infectate cu noul coronavirus este de ordinul sutelor, iar
    personalul medical este subdimensionat, după ce majoritatea cadrelor medicale au
    fost infectate şi plasate în izolare.

    Preşedintele
    Klaus Iohannis a transmis un mesaj de încurajare cadrelor medicale, dând
    asigurări că autorităţile fac tot ce
    trebuie pentru asigurarea echipamentelor de protecţie şi buna desfăşurare a
    activităţii.

    Klaus Iohannis: Ştim că vă este greu, dar sunteţi
    în prima linie. Noi toţi, românii, ne uităm la voi cu speranţă, cu încredere.
    Sunteţi linia de apărare a populaţiei împotriva acestei epidemii. Ştiu că nu
    este simplu şi ştim cu toţii că, din păcate, vor veni zile şi mai grele, dar
    avem încredere în voi, iar noi, autorităţile, politicienii, vom face tot ce
    este necesar pentru a vă asigura materialele de protecţie de care aveţi
    nevoie.

    Şeful statului a mai spus că autorităţile se ocupă cu
    prioritate de categoriile cele mai vulnerabile. Este nevoie de mai mulți bani
    pentru sistem, avertizează specialiștii. În 2017, cheltuielile cu sănătatea, în România, erau de 5,2% din PIB, acesta
    fiind cel mai mic procent înregistrat în rândul ţărilor din UE, aproape
    jumătate din media comunitară.