Vineri, 20 martie, s-au petrecut, în România, cel puţin trei evenimente astronomice. Evident, a fost echinoxul de primăvară, ziua când noaptea este egală cu ziua. Această egalitate vine din creşterea zilei, pe măsură ce iarna pleacă, şi continuă cu scăderea nopţii, ce ne duce spre o vară cu multă lumină. Altfel spus, ziua tot creşte de la solstiţiul de iarnă, din decembrie, ajunge să fie egală cu noaptea, acum, la exchinox, şi va mai creşte până în iulie, la solstiţiul de vară. Atunci, în emisfera nordică a Terrei, trăim cea mai lungă zi-lumină.
Revenind, pe 20 martie, lumina zilei va dura tot atât cât durează întunericul nopţii. Spre deosebire de solstiţiu, care se află într-un dualism opus între cele două emisfere, echinoxul este acelaşi peste tot în lume. La solstiţiu, când este de vară la nord, este de iarnă la sud, deci când este ziua cea mai lungă în emisfera nordică, în cea sudică noaptea cea mai lungă. Şi invers, continuă jocul iernii şi al verii, al zilei şi nopţii, la nord şi sud. Dar, echinoxul înseamnă egalitate peste tot, pe tot globul, fie că într-o emisferă este primăvară şi în alta toamnă, peste tot lumina şi întunericul vor fi la egalitate.
Un alt fenomen astronomic petrecut în ziua echinoxului de primăvară 2015 a fost SuperLuna. Aceasta înseamnă că faza de Lună plină, numită şi Lună nouă, se suprapune cu momentul în care Luna se află cel mai aproape de Pământ. Astfel de momente se petrec de 5-6 ori pe an. Mult mai rare sunt eclipsele, inclusiv cele de Soare. O astfel de eclipsă are loc atunci când, în continua lor rotaţie, Luna ajunge între Soare şi Pământ. Atunci, lumina Soarelui, văzută de pe Pământ, în plină zi, ajunge să fie umbrită de Luna interpusă în drumul luminii solare spre Pământ.
În România, eclipsa din ziua echinoxului a avut intensitatea maximă cu patru minute înainte de miezul zilei. Vremea a fost închisă dar asta nu a împiedicat total studierea eclipsei parţiale de Soare. Următoarea eclipsă parţială de soare va putea fi observată în 2020, dar un triplu eveniment precum cel din 20 martie curent — eclipsă, echinox şi SuperLună – nu se va repeta prea curând. Românii ştiu să aprecieze evenimentele astronomice, în special eclipsele, mai ales după 11 august 1999. Atunci, România a fost unul dintre cele mai bune locuri pentru studierea eclipsei totale de Soare din 1999, ultima a mileniului al doilea pentru că, în 2000, nu a fost nicio eclipsă de soare. Deşi durata ei a fost relativ scurtă, a fost cea mai studiată eclipsă totală din istoria omenirii. Românii s-au pregătit temeinic pentru eclipsa din 1999.
În staţiunea vâlceană Ocnele Mari s-a petrecut faza maximă a eclipsei, dar întreg teritoriul României a asigurat o bună vizibilitate. Petrecându-se într-o zi de vară, 11 august, eclipsa a fost vizionată de foarte mulţi români, care au venit în parcuri, pregătiţi cu ochelarii speciali. Mulţi dintre ei au retrăit momentul şi au scos aceşti ochelari speciali din cutia cu amintiri.
De atunci au trecut peste 15 ani şi pentru mulţi, mai ales cei tineri, momentul este sinonim cu istoria. Pentru alţii sunt vii emoţiile când totul s-a întunecat, în mijlocul zilei, când s-a făcut brusc mai răcoare şi s-a stârnit un vânt ciudat. Altfel, putem privi colecţiile din care nu pot lipsi moneda de 500 de lei de atunci, bancnota de 2.000 de lei şi timbrul care costa 1.100 de lei, toate dedicate ultimei eclipse totale de soare a secolului şi mileniului, ambele trecute.