Tag: ecluze

  • Jurnal românesc – 28.07.2016

    Jurnal românesc – 28.07.2016

    Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că îşi propune ca ordonanţa
    de urgenţă privind votul în diaspora să fie pusă în consultare publică până la
    sfârşitul lunii august, aceasta urmând să corecteze deficienţele legii actuale
    care pot duce la restricţii mai mari decât în anii trecuţi. Dacian Cioloş a
    precizat la începutul şedinţei de Guvern că a informat liderii partidelor
    parlamentare despre intenţia Executivului. El a subliniat că numărul mic al
    celor înscrişi, în prezent, în Registrul Electoral nu ţine doar de lipsa de
    informare.




    Într-o scrisoare deschisă, Federaţia asociaţiilor de români din Europa
    (FADERE) i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să se implice pentru
    deschiderea mai multor secţii de votare pentru românii din diaspora, arătând că
    situaţia din 2014 se poate repeta. Până în acest moment nu sunt semnale că
    s-ar fi strâns în vreun loc mai mult de 100 de cereri pentru a se putea
    înfiinţa vreo secţie de vot. Prin urmare, în ţările unde există comunităţi mari
    de români vor fi de cel puţin 4 ori mai puţine secţii de vot decât în 2014! Vă
    rugăm să interveniţi şi împreună cu Guvernul României să asiguraţi suficiente
    secţii de vot. Nu credeam vreodată că va fi posibil să retrăim batjocura la
    care am fost supuşi în 2014. Dar se pare că cele mai negre coşmaruri se
    adeveresc şi că situaţia va fi de câteva ori mai umilitoare – se arată în scrisoarea adresată
    preşedintelui Iohannis.




    Românii din afara ţării au la dispoziţie un ghid online interactiv din
    care pot afla informaţii legate de plata şi declararea taxelor şi impozitelor.
    Documentul pleacă de la cele mai frecvente întrebări referitoare la obligaţiile
    fiscale pe care le au cetăţenii români pentru veniturile obţinute din diverse
    surse atât din ţară, cât şi din afara ei. Pe site-ul Ministerului de Finanţe şi
    al Departamentului Românilor de Pretutindeni se pot găsi şi informaţii despre
    situaţiile în care se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate şi cele de asigurări sociale.




    21 de medicamente
    noi au primit avizul Guvernului pentru a intra pe listele compensate şi
    gratuite. Ministerul Sănătăţii precizează că 12 dintre acestea reprezintă
    tratamente inovative pentru bolnavii de cancer, iar 5 nu au alternativă
    terapeutică şi sunt destinate pacienţilor care suferă de boli rare. Sunt introduse
    pe listele compensate şi gratuite medicamente pentru scleroza multiplă, diabet
    zaharat sau pentru prevenirea bolilor cardiovasculare majore. Unele dintre
    aceste produse vor fi disponibile pentru pacienţi în cel mai scurt timp, iar
    altele imediat după alcătuirea protocoalelor terapeutice de către comisiile de
    specialitate abilitate.




    România este ţara europeană cu
    cele mai puţine deşeuri electrice şi electronice colectate: sub un kilogram pe
    cap de locuitor într-un an de zile. Din cantitatea totală colectată, jumătate
    sunt electrocasnice mari şi aproximativ un sfert – echipamente de telecomunicaţii şi
    calculatoare. Conform ultimelor date centralizate de Biroul de Statistică al
    Uniunii Europene, România colectează mai puţin de un sfert din ţinta Uniunii,
    de patru kilograme.




    Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile a anunţat,
    miercuri, finalizarea primei etape de modernizare a ecluzelor de pe Canalul
    Dunăre – Marea Neagră şi varianta Poarta Albă – Midia Năvodari. Realizarea
    acestui proiect a fost impusă atât de prognozele oficiale care indică o
    creştere cu 4,5 % a valorilor de trafic pe canal în perspectiva următorilor 10
    ani, cât şi de starea tehnică a echipamentelor de ecluzare, vechi de peste 30
    de ani. Modernizarea ecluzelor face parte din proiectul ‘Modernizare ecluze,
    echipamente şi instalaţii’, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial
    Transport 2007-2013.