Tag: editie speciala

  • Premiera în presa românească la Radio România Actualităţi

    Premiera în presa românească la Radio România Actualităţi

    Jurnaliştii Radio România Actualităţi sunt primii care ajung să vadă Laserul de la Măgurele înaintea testelor de punere în funcţiune a instalaţiei de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (ELI-NP).

    RRA este primul post care va difuza o ediţie specială (în premieră astăzi, 7 iunie), în direct între 13:20 şi 14:00, cu specialiştii şi cercetătorii institutului, despre proiectele lor, dar şi despre perspectivele cercetărilor ştiinţifice de pe platforma de la Măgurele. În ediţia de astăzi a emisiunii Probleme la zi la Radio România Actualităţi se va vorbi, printre altele, despre pregătirile pentru Day 1 (începerea testelor la laserul de mare intensitate), stadiul realizării proiectului finanţat din fonduri europene şi guvernamentale, modul în care este pregătit Parcul Ştiinţific – MHTC, dar şi despre cum va fi reprezentată în curând România prin acest proiect la Expo Astana – 2017, Expoziţia Mondială de la Astana (capitala Kazahstanului), care are ca temă Energia viitorului.

    Invitaţii speciali ai ediţiei de astăzi a emisiunii Probleme la zi la RRA sunt: academicianul Nicolae Zamfir – directorul Institutului de Fizica şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei de la Măgurele, profesorul Kazuo Tanaka – directorul ştiinţific ELI-NP dar şi alţi specialişti şi cercetători ştiinţifici.

    Emisiunea va fi transmisă on air şi online, pe www.romania-actualitati.ro, între 13:20 şi 14:00