Tag: educaţia digitală

  • Interviu cu eurodeputatul Victor Negrescu

    Interviu cu eurodeputatul Victor Negrescu

    Eurodeputatul S&D Victor Negrescu (PSD) a acordat un interviu amplu postului nostru de radio în timpul primei sesiuni plenare de toamnă a Parlamentului European.



    Am discutat cu domnia sa despre criza energetică, folosire energiei ca armă de către Rusia, războiul din Ucraina, creşterea preţurilor, creşterea inflaţiei, aderarea Ucrainei şi a Republicii Moldova la UE, aderarea României la Spaţiul Schengen, educaţia digitală în Uniunea Europeană, şomajul în rândul tinerilor europeni, mai ales după pandemie, conferinţa privind viitorul Europei.



  • Spațiul european al educației

    Spațiul european al educației

    După decenii de cooperare în domeniul educației la nivelul UE, în 2017, Comisia Europeană prezenta viziunea creării unui Spațiu european al educației până în anul 2025. De atunci și până în prezent s-a lucrat la numeroase inițiative care să completeze, să detalieze, să dezvolte acea viziune.

    Practic, se dorea ca în Europa:

    – să fie perfect normal ca tinerii să urmeze o parte din studii în străinătate;

    – diplomele de învățământ școlar și superior să fie recunoscute în toate țările UE;

    – să devină o regulă generală ca orice european să știe două limbi străine;

    – toată lumea să aibă acces la o educație de înaltă calitate, indiferent de nivelul socio-economic.

    Ne aflăm, în prezent, într-un moment în care educația a suferit perturbări majore din cauza epidemiei de COVID-19 și a unei treceri rapide la învățarea online și la distanță.

    În plus, utilizarea în masă a tehnologiei a scos la iveală lacune și puncte slabe. Iar cele mai recente inițiative în direcția creării Spațiului european al educației vizează exact întrebările ridicate de acest dificil an 2020. Este vorba despre Comunicarea privind Spațiul european al educației și Planul de acțiune pentru educația digitală.

    Despre acesta din urmă am vorbit deja. Dar… la ce ne gândim când spunem spațiu european al educației? La această întrebare l-am invitat să răspundă pe Ciprian Fartușnic, cercetător științific, Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.


  • Plan european de acţiune pentru educaţia digitală

    Plan european de acţiune pentru educaţia digitală

    Criza COVID-19 a scos în evidență inegalități grave în UE în ceea ce privește accesul la educație. Deputaţii europeni au cerut, printr-o rezoluţie recent adoptată, ca eliminarea decalajului digital în educație să devină o prioritate, în condiţiile în care accesul la educaţia şcolară a devenit extrem de dificil pentru foarte mulţi copii. Practic, spun aceştia, în perioada pandemiei, 32% dintre elevi nu au avut acces la educație în unele state membre timp de mai multe luni. Nici la nivel mondial situaţia nu arată mai bine.

    Potrivit UNESCO, chiar și în țările cele mai dezvoltate din lume, în timpul primului val de COVID-19, accesul la educația digitală a fost de aproximativ 90%, ceea ce înseamnă că 10% dintre elevi au fost lăsați în urmă. Iar în ceea ce priveşte țările cu venituri reduse, mai puțin de 25% dintre acestea au oferit o formă de învățare la distanță.

    Această criză a plasat învățarea la distanță în centrul practicilor educaționale şi, astfel, a ieșit în evidență nevoia presantă de a îmbunătăți educația digitală. În acest sens, Comisia Europeană a adoptat un nou Plan de acțiune pentru educația digitală (2021-2027).

    Acest plan de acţiune are două dimensiuni esenţiale. Una este cum să creeze un ecosistem în jurul educaţiei digitale, care porneşte de la elemente de bază cum ar fi accesul la infrastructură şi tehnologie, dar merge şi pe elemente cum ar fi cum să integrezi în orice plan de educaţie componenta etică, atunci când vine vorba de utilizarea tehnologiei. Este momentul în care Comisia conectează dezbaterile despre digital cu cele despre educaţie, pentru că de multe ori ele se întâmplau în zone diferite. (Veronica Ștefan, expert internațional în sectorul digital, colaborator al instituțiilor UE).


  • Parlamentul European vrea reducerea decalajului digital în educație

    Parlamentul European vrea reducerea decalajului digital în educație

    Anul acesta a adus provocări și probleme fără precedent în educație și formare profesională. Nu mai puțin de 100 de milioane de cursanți din întreaga Uniune au fost afectați de închiderea școlilor, a spus comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, la dezbaterile din Parlamentul european care au precedat adoptarea rezoluției privind accesul egal la educația digitală.

    Pandemia provocată de coronavirus a creat probleme nu doar în statele membre ale Uniunii, unde timp de mai multe luni, în primăvară, aproape o treime dintre copii nu a avut acces la educația online. Potrivit UNESCO, chiar și în țările cele mai dezvoltate din lume, 10 la sută dintre elevi nu au putut învăța.

    Cel mai important, dar și cel mai alarmant lucru este că pandemia i-a afectat cel mai mult pe elevii vulnerabili din mediile defavorizate, pe cei care nu au parte de susținere acasă, a mai spus Ylva Johansson.

    Iar membrii Parlamentului European se tem că toate aceste probleme se vor reflecta într-o scădere a veniturilor pentru o întreagă generație și vor avea un impact negativ asupra productivității muncii și a competitivității Uniunii Europene în ansamblu.

    Prin urmare, spun ei, eliminarea decalajului digital trebuie să reprezinte o preocupare imediată. Comisia ar trebui să acorde prioritate investițiilor în conectivitate și echipamente, în special în zonele sărace, de la țară, precum și în instruirea cadrelor didactice și a formatorilor în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii.

    Unul din primele lucruri pe care trebuie să îl facem este să ne asigurăm că școlile au echipamentele necesare pentru a trece prin această transformare digitală. Vom pune la punct ghiduri care să ofere asistență de-a lungul întregului proces. Plecând de la asigurarea conexiunii la internet și a dispozitivelor tehnice necesare până la mijloacele prin care profesorii vor putea stăpâni noile metode de învățare, a dat asigurări luna trecută Margrethe Vestager, vicepreședintă a Comisiei Europene, însărcinată cu pregătirea tranziției către era digitală.

    Ea a prezentat recent planul de acțiune al executivului comunitar în domeniul educației digitale. Planul își propune ca școala online să devină accesibilă în întreaga Europă prin dezvoltarea unui sistem de înaltă performanță și prin consolidarea aptitudinilor și competențelor digitale.

    Membrii Parlamentului European au salutat acest plan, dar au propus în același timp crearea unei platforme care să faciliteze schimbul de bune practici între statele membre.