Tag: educatie sexuala

  • România la 35 de ani de la accesul metodelor contraceptive pe piața liberă

    România la 35 de ani de la accesul metodelor contraceptive pe piața liberă

    Pentru generațiile anterioare, din perioada comunistă, accesul la metode contraceptive se afla la limita legalității, iar întreruperea sarcinii era considerată o crimă. Care este astăzi relația românilor cu metodele contraceptive? Andrada Cilibiu, activistă feministă pentru Centrul Filia și expertă în drepturi sexuale și reproductive susține:

    „Dat fiind că nu există contracepție gratuită mai ales pentru cele mai vulnerabile dintre noi, nu există informare și nici educație sexuală comprehensivă în școli, evident că rată de utilizare a contracepției va fi mică. Asta este îngrijorător, mai ales din perspectiva a două aspecte: 1) o rată din ce în ce mai mare a infecțiilor cu transmitere sexuală despre care nu prea vorbim, pentru că din păcate, în România tot subiectul acesta asociat cu sănătătea reproducerii și drepturile sexuale rămâne tabu, și un alt aspect este cel al sarcinilor în rândul adolescentelor, al sarcinilor nedorite și al unei societăți care, din păcate, ajunge să echivaleze contracepția cu avortul, ceea ce nu ne dorim.

    Ne dorim ca toate femeile să aibă acces, în primul rând, la contracepție, la informații, la educație sexuală și la întreruperi de sarcină sigure. Dar vedem că, din păcate, în ultimii 10 ani am înregistrat un regres față de cum arăta societate românească acum în deceniu.”

    Andrada Cilibiu descrie cum, în anii 2000, în România s-a înființat o rețea de planificare familială, care oferea acces la discuții individuale cu medici specializați despre metodele de contracepție, despre frici și impasuri emoționale privind relațiile sexuale, sarcină sau alte aspecte ale sănătății reproductive. În plus, adaugă experta, rețeaua oferea metode de contracepție gratuite, iar discuția despre educație sexuală se purta în termeni mai pozitivi. Ce s-a întâmplat, conform expertei, a fost că medicii respectivi au intrat la pensie fără să fi format alți specialiști și fără ca rețeaua să primească alte resurse.

    În plus, anii 2000 au fost marcați de progrese masive ca pregătire pentru intrarea în Uniunea Europeană, care necesita respectarea unor anumite standarde. Republica Moldova, pe de altă parte, este oferită ca exemplu pozitiv, având clinici specializate pentru tineri cu vârste între 10 și 24 de ani, care primesc servicii gratuite de sănătate reproductivă. Întrebată de unde putem lua bune practici, Andrada Cilibiu răspunde:

    „Clar de la modelele de educație sexuală comprehensivă pe care le găsim în țările nordice sau în Regatul Unit sau în Olanda și unde educația sexuală se face, în unele țări, încă începând din primii ani de viață, cu informații pe înțelesul copiilor – mai ales despre consimțământ și despre autonomie corporale — și apoi, ușor-ușor, crescând în vârstă, și cu alte informații despre relații emoționale și sexuale sănătoase.

    Avem exemple de bună practică în ceea ce privește întreruperile de sarcină, care vin tot din Olanda, din Franța, care abia a introdus accesul la dreptul la avort în Constituție. Avem și Spania, de exemplu, cu un program foarte bun de distribuire a contraceptivelor.

    Dar de fapt, majoritatea statelor din UE au planuri naționale de contracepție și oferă contracepție gratuită, mai ales în primul rând adolescenților și persoanelor tinere, dar și grupurilor vulnerabile. România, de fapt, se află în acest cluster de minoritate de țări care nu au deloc, nu oferă deloc contracepție gratuită.”

    În primăvara acestui an, Centrul Filia lansa studiul „Grija pentru democrație. Interesele politice ale femeilor în 2024”, cu un capitol dedicat folosirii contracepției de către femeile din România în zilele noastre. Conform acestuia, 37% dintre respondente au raportat că au folosit metode contraceptive în ultimii 10 ani, 62% au spus că nu au folosit, iar 1% au refuzat să ofere un răspuns. Din grupul femeilor participante la studiu care au folosit o metodă de contracepție, 63% au folosit prezervativul, 55%, pastilele anticoncepționale, 42% metoda retragerii, 38% metoda calendarului, 24% pilula de a doua zi (considerată mai degrabă o soluție de urgență) și în procente mult mai mici metode mai invazive, precum steriletul, legarea trompelor sau implantul contraceptiv.

    La nivelul Europei, Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă privind scăderea îngrijorătoare a folosirii prezervativului de către adolescenți. Studiul OMS a fost realizat între 2014 și 2022, a inclus peste 240 de mii de adolescenți din 42 de țări europene și a arătat că utilizarea prezervativului de către băieții de 15 ani a scăzut cu 9%, între 2014 și 2022 (de la 70% la 61). În cazul fetelor, procentul a scăzut de la 63% la 57% în același interval de timp. Același studiu arăta că 30% dintre fete și 22% dintre băieții activi sexual din România nu au folosit nici prezervativ, nici vreo altă formă de contracepție la ultimul lor contact sexual.

    Andrada Cilibiu spune:  „Din păcate, văd că mulți dintre tineri folosind mai degrabă pornografia ca sistem de referință despre cum să întreținem relații sexuale în siguranță. E foarte multă confuzie în rândul lor și ajung să creadă o grămadă de mituri și stereotipuri și să aibă o grămadă de anxietăți față de proprie imagine corporală, față de relațiile romantice sau emoționale în care în care intră, față de relațiile sexuale ș.a.m.d.

    Neavând nici în familie și, mai ales, nici la școală o autoritate care să le spună informații validate de știință și care intră în zona asta a informațiilor comprehensive despre educația sexuală, din păcate îi lăsăm de izbeliște pe tinerii noștri și aceștia ajung să întrețină relații sexuale sau să intre în relații în care nu recunosc violența, nu recunosc că, ceea ce i se întâmplă nu e ok.

    În acest sens, avem nevoie mai ales de educație sexuală obligatorie și compresivă pentru toată lumea, fără acordul părinților, de servicii sexuale de sănătate sexuală prietenoasă pentru tineri.”

    La nivel de regiune, un alt studiu publicat în 2022 de către revista medicală britanică The Lancet arăta că, în vreme ce media de alegere a prezervativului ca metodă de contracepție în Europa de Est (de către cei ce aleg să folosească una) este de 37,8%, în România, procentul nu ajunge la 31%. Metoda calendarului, pe de altă parte, este folosită de 19,9% dintre românii care aleg o metodă de contracepție, comparativ cu 5,9% la nivelul Europei de Est. Metoda retragerii este preferată de 12,8% dintre români și de 10% de către respondenții din regiune.

  • Mamele și gravidele minore din comunități rurale defavorizate

    Mamele și gravidele minore din comunități rurale defavorizate

    10% dintre
    nașterile din România provin de la mame adolescente, după cum 45% din naşterile din
    Uniunea Europeană în rândul fetelor cu vârste sub 15 ani provin din România,
    aflată pe primul loc la acest capitol. O spune organizaţia Salvaţi
    Copiii, care, într-un raport, arată care este, în egală măsură, legătura
    între nivelul de educaţie şi vârsta adolescentelor din comunități rurale
    defavorizate care devin mame.


    85% dintre
    mamele şi gravidele sub 18 ani nu mai merg la şcoală, majoritatea abandonând
    cursurile înainte de sarcină. Una din 10 recunoaște că nu a fost la şcoală niciodată,
    iar trei sferturi au renunţat la şcoală înainte de clasa a VIII-a.


    Îngrijorător
    este, apoi, că 4 din 10 gravide sau mame minore nu apelează la alte servicii
    medicale pe durata sarcinii în afara celor oferite de medicul de familie. O
    treime din viitoarele mame de vârstă mică spun că nu au făcut nicio analiză
    medicală, motivul principal fiind lipsa banilor – jumătate dintre familiile lor
    au un venit lunar sub o mie de lei, echivalentul a doar circa 200 de euro. Totodată,
    80% nu au utilizat nicio metodă contraceptivă, deoarece nu au avut informații.


    Statistica
    prezentată de Salvaţi Copiii mai arată că trei sferturi din mamele
    sau gravidele minore au rude sau cunoştinţe care au născut atunci când aveau
    mai puţin de 18 ani. Și o treime din ele însele sunt născute de mame minore.


    În Sălaj,
    de pildă, zeci de fete sunt sprijinite printr-un program iniţiat de un grup de
    lucru special constituit la nivel judeţean. Prin acest program, mamele minore
    beneficiază de servicii medicale, sociale şi educaţionale pentru a se putea
    integra în societate.

    Ne vorbește despre aceste mame Violeta Milaş, directorul
    Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj:

    ʺMajoritatea provin din mediul rural, în care aceste tinere sau copii,
    aceste mame minore nu au documente de identitate, certificate de naştere,
    familiile sunt plecate… În momentul în care ajung la spital şi nasc, nu
    există certificat de naştere, nu există buletin. Înregistrarea copilului este o
    problemă. Educaţia şi cultura acestor familii este că e ceva normal să nască la
    această vârstă. A trebuit să le învăţăm lucruri elementare de igienă şi pe urmă
    să ajungă să reuşească să-şi crească proprii copii. În comunităţile unde există
    asistent social pregătit şi asistenţi medicali comunitari, acolo se văd
    rezultate, în sensul că sunt monitorizate, le învaţă anumite lucruri şi
    situaţia acestor mame este mai simplă.ʺ


    La București,
    la Ministerul Sănătății, acum un an a fost reînființată, după o foarte lungă
    absență, o structură care să se ocupe de sănătatea mamei și a copilului. Se
    lucrează, de asemenea, la înființarea a circa 200 de centre comunitare
    integrate la nivel național, plasate în zone locuite de populații vulnerabile,
    care să ofere atât servicii medicale, cât și sociale. Însă, ministrul Alexandru
    Rafila, confirmă: pentru ca gravidele și mamele minore să aibă acces la
    servicii medicale și sociale, autoritățile centrale trebuie să se bazeze pe un
    parteneriat cu cele locale.


    Tot ministrul
    Rafila consideră, însă, și că esențială este educația, iar numărul mamelor
    minore din România s-ar putea diminua doar dacă acestea ar merge la şcoală, iar
    educaţia pentru sănătate ar deveni o disciplină permanentă, care să facă parte
    din curriculă:

    ʺCred că problema principală este legată de
    accesul la educaţie şi, în secundar – dar nu neapărat pe locul doi ca
    importanță, ele derivă una din cealaltă – de accesul la educaţia pentru
    sănătate. Accesul la educația pentru sănătate este foarte important, este
    multidisciplinar, nu se referă exclusiv la educația sexuală, și ar trebui să
    evităm să rămânem cantonați exclusiv în această zonă, a educației sexuale. Avem
    un nou ministru la Educaţie şi sunt convins că o să putem să găsim o soluţie,
    astfel încât educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă,
    adaptată oricărei vârste, care să facă parte din curriculă. Dar nu putem să
    facem educaţie pentru sănătate, dacă aceşti copii nu merg la şcoală. E clar că
    problema este legată de un background cultural, ei aparţin de multe ori unor
    minorităţi, unor grupuri vulnerabile care în mod tradiţional se căsătoresc la
    vârste extrem de tinere şi, ca urmare, au copii.ʺ


    În iulie
    2022, în România a fost promulgată legea privind introducerea, începând cu
    clasa a VIII-a de gimnaziu, a unor ore de educație pentru sănătate, la care elevii
    pot lua parte cu aprobarea părinților. Și în viziunea consilierului
    prezidenţial Diana Păun, această educaţie pentru sănătate este prioritară,
    pentru că ea este filtrul prin care li se oferă generaţiilor prezente şi
    viitoare şansa unor alegeri informate și responsabile. Tot consilierul Diana
    Păun promite și alte schimbări:

    ʺÎn cadrul educaţiei pentru sănătate,
    educaţia sexuală reprezintă o componentă importantă care are potenţialul de a
    schimba aceste statistici cenuşii, ca să nu le spunem negre. În mediul rural şi
    în comunităţile izolate este cea mai mare nevoie de o reţea de medicină şcolară
    funcţională, de educaţie sexuală, de servicii de planning familial, iar Planul Național
    de Redresare și Reziliență a prioritizat acest lucru. Investiţia în dotarea şi
    reabilitarea cabinetelor de planning familial în regiuni vulnerabile, cu număr
    mare de sarcini în adolescenţă şi un număr mare de boli cu transmitere sexuală
    se regăseşte ca pilon important în PNRR pe sănătate şi va contribui la
    îmbunătăţiri considerabile.ʺ


    Nevoi sunt,
    în consecință, multe și pe multiple planuri! O reformă care să conducă la
    schimbări în profunzime trebuie să vizeze, de pildă, în plus, şi resursa umană
    din sănătate – număr necesar de profesionişti cu specializări adecvate și o
    distribuţie a lor geografică optimă. Trebuie colectate, totodată, informaţii şi
    elaborată o situaţie cât mai cuprinzătoare în domeniul sănătăţii mamei şi
    copilului din comunităţile izolate social şi neintegrate. Esențială este, de
    asemenea, comunicarea şi cooperarea dintre serviciile publice de asistenţă
    socială, serviciile medicale și instituţiile educaţionale. Toate aceste
    demersuri – și multe altele! – sunt esenţiale, în condiţiile în care este
    cunoscut, pe de o parte, faptul că graviditatea la vârste tinere presupune
    riscuri legate de sarcină mai mari, iar, pe de altă parte, maternitatea
    prematură le expune pe mamele tinere riscului de a abandona şcoala și de a
    intra în cercul vicios al sărăciei, cu efecte din generație în generație.