Din cele 27 de state care compun Uniunea Europeană, România
este pe primul loc la capitolul gospodăriilor supraaglomerate. 45,8% din
populația României trăiește în astfel de locuințe, adică există un număr
insuficient de camere pentru numărul de persoane sau pentru vârsta persoanelor din
gospodărie. Procente record mai înregistrează Bulgaria (41,1%), Croația
(38,5%), Letonia (cu 42,2%) și Polonia (37,6%). Acestea sunt statisticile
oferite de Eurostat, care completează că, la polul opus, statele-membre cu cele
mai scăzute rate de supraaglomerare sunt Cipru (2,2%), Irlanda (3,2%), Malta
(3,7%) și Olanda (4,8%).
Locuinţele considerate ca fiind supraaglomerate sunt şi cele
în care copiii se joacă în aceeaşi cameră cu părinţii care încearcă să lucreze
în regim de telemuncă în timpul perioadei de carantină cauzată de pandemia de
COVID-19. Mai mult, mediile supraaglomerate pot prezenta un risc mai mare de
răspândire a virusului, scrie Eurostat. Supraaglomerarea locuinţei are un
impact psihologic deosebit. Omul nu mai are spațiu personal, iar de intimitate,
ce să mai vorbim? Psihologul Daniela Ionescu ne spune mai exact cum se simte
aceasta asupra ființei umane:
Omul are în jurul său un spațiu unde se
simte bine dacă e singur. Îl percepe ca o prelungire a corpului său. Casa
noastră, mașina noastră, pixul cu care scriem sau chiar scaunul pe care stăm la
birou sunt percepute ca o parte din noi. Deci străinii nu au voie să se
apropie. Este permisă doar intrarea persoanelor cu care ai o relație bună
(părinți, partenerul de cuplu, prietenii apropiați). Delimitarea clară a
bucății de atmosferă pe care să ne simțim proprietari are legătură cu nevoia de
a fi în contact cu noi înșine, cu esența noastră. Aici ne analizăm stările, ne
punem întrebări, facem planuri, facem proiecte. În cazul locuirii la comun,
fiind lipsit de spațiul pe care să-l controlezi în totalitate, să simți comfort
și siguranță, tinzi să te depersonalizezi. Și devii vulnerabil. Cumva, viața ta
începe să nu-ți mai aparțină. Te confunzi cu ceilalți, trăiești prin ceilalți.
Mai mult pentru ceilalți decât pentru tine, te abrutizezi. Românul are, chiar,
o expresie: nu te băga în sufletul meu! Dacă înțelegi principiul spațiului
personal, poți evita neînțelegerile. Înveți să fii conștient de tine șI de
ceilalți. Înveți să impui limite, să refuzi. În felul acesta vei dobândi
încredere și respect în relația cu tine și cu ceilalți. Nu mai vorbim că vei
avea o sănătate mai bună, vei evita transmiterea de viruși și bacterii păstrând
această distanță.
Și copiii au nevoie de spațiu personal.
Adulții trebuie să înțeleagă asta, ca să crească un copil echilibrat, spune
Daniela Ionescu:
Încălcarea spațiului
personal se simte ca și când în casa ta intră neinvitat un străin. Se
declanșează mecanismul de răspuns la primejdie, luptă sau fugi. Crește
producția de adrenalină, iar tu ai o stare de discomfort, devii nervos și
agitat. Crește și agresivitatea. Dacă violarea granițelor personale continua,
așa cum se întâmplă, de exemplu, în locuințele supraaglomerate, și tu nu poți
face nimic să dispară primejdia sau să te îndepărtezi de ea, emoțiile negative
sunt interiorizate. Apar crizele de furie, conflictele, starea de stress. E un
fel de început al autodistrugerii, fiindcă neputința interioară afectează
psihicul dar și fizicul. Așa că, în cele din urmă, probabil, te vei îmbolnăvi.
Cel mai grav, însă, este în cazul copiilor. Adulții nu înțeleg că, după vârsta
de 3-4 ani, și copiii au nevoie de un spațiu intim și personal: intră în camera
lor fără să bată la ușă, îi îmbrățișează fără permisiune, îi silesc să execute
anumite acțiuni. Chiar dacă părintele are intenții bune, acest comportament va
transforma copilul într-o victimă a abuzurilor: fizice, emoționale, dar și
sexuale. Așa că, oricât de redus ar fi spațiul de locuit, delimitează o
suprafață de 1 2 metri pătraţi numai pentru copil și universal lui. Respctă-i-l
și în felul acesta vei crește un adult echilibrat.
Spațiul personal se simte diferit, în
funcție de cultură, civilizație, sex. Dacă bărbații sunt mai agresivi în
delimitarea teritoriului, femeile tolerează mai ușor încălcarea barierelor
personale. Daniela Ionescu explică:
«Spațiul personal trebuie
privit prin prisma culturii, civilizației, sexului și obișnuințelor
individului. Da, explozia demografică și supraaglomerartea ne-au micșorat
spațiul personal și ne-au crescut toleranța la intruziune. De exemplu, dacă
ești născut și crescut într-un apartament mic de bloc, plin de mobile, înconjurat
de frați, părinți, bunici, eventual și ceva animale de companie, sigur te vei
înghesui în autobuz și vei adora cozile. Pentru tine, înghesuiala este un semn
al siguranței și comfortului. Însă să nu te miri dacă eu, născută și crescută
la țară, în spații largi, voi reacționa imediat și chiar agresiv la apropierea
forțată. Bărbații își delimitează rapid teritoriul, mai larg. Reacționează la
orice tentativă de a le fi încălcat. Femeile, prin natura lor, au nevpoie de apropiere
și de afecțiune. Așadar tolerează mai ușor intruziunea în spațiul personal. În
America dar mai ales în țările anglo-saxone, distanța personală este foarte
mare (dacă ai întinde brațul, abia dac-ai atinge degetele celuilalt). În Europa
este mai redusă, iar în Asia, cei 40-50 de centrimetri care pentru noi înseamnă
intim, pentru ei este distanță socială. Oamenii de știință spun că , încălcând
spațiul personal, îi transformăm pe cei din jur, îi transformăm în obiecte,
evitând contactul fizic și vizual cu ei.»
Tot anul trecut, 70-75% din populaţie trăia în locuinţe
subocupate (adică locuinţele sunt considerate prea mari pentru necesităţile
celor care locuiesc în gospodăriile respective) în Malta, Cipru şi Irlanda.
Alte state membre unde mai mult de jumătate din populaţie trăieşte în locuinţe
subocupate sunt Spania, Luxemburg, Belgia şi Olanda. În schimb, mai puţin de
15% din populaţie trăia în locuinţe subocupate în România (7,7%), Letonia
(9,6%), Grecia (10,7%), Bulgaria (11,5%), Croaţia (12%), Slovacia (14%) şi
Italia (14,2%).