Radio România Internațional

Tag: empatie

  • Her Webinars 2023 Winter Edition

    Her Webinars 2023 Winter Edition

    Her Time România lansează a opta ediție a seriei Her Webinars 2023 Winter Edition”, un eveniment educațional ce se va desfășura în săptămâna 4-9 decembrie 2023, online, pe platforma ZOOM. Pentru că societatea cultivă din ce în ce mai tare ideea de competivitate în diverse domenii, iar misiunea Her Time România este de a încuraja dezvoltarea personală cu ajutorul sprijinului colectiv, Her Webinars 2023 Winter Edition” își propune să facă recunoscută importanța comunităților în viața și societatea noastră, fiind creatoare de solidaritate, empatie și schimbare socială.



    Participanţii (accesează link-ul de înscriere) vor avea ocazia să interacționeze cu speakeri din diverse domenii de interes și să învețe din ceea ce au de împărtășit. Webinariile își propun să doteze participanții cu abilităţi de leadership esențiale pentru clădirea unor comunități puternice și de durată.



    Progarmul webinariilor:


    – luni, 4 desembrie : Nu vorbi peste mine: self-esteem și public speaking” cu Simina Tulbure, Deputat REPER


    – marţi, 5 decembrie: Împreună pentru spații sigure la muncă” cu Mirela Popa, agency manager Best Jobs


    – miercuri, 6 decembrie: Making art with a purpose” cu Daia Diana Grigore, artistă vizuală, și Silvia Niculae (Arhipera), artistă interdisciplinară


    – joi, 7 decembrie: Comunități online pentru mai bine” cu Maria Carusi, psiholog


    – vineri, 8 decembrie: Beyond the game: solidaritate în sport” cu Adina Badea, sportivă WFK/WSF



    Proiectul este dedicat educării, sprijinirii și training-ului tinerilor. De-a lungul a 7 ediții, Her Webinars au adus împreună peste 35 de mentori și mai mult de 1000 de participanți în sesiuni de networking, vizând dezvoltarea de hard skills dar și de soft skills.



    HerTime România este o organizație non-guvernamentală și prima platformă de leadership și networking feminin din România. Organizaţia oferă resurse gratuite de informație și dezvoltare, precum competiții, internshipuri, webinarii și o reţea de peste 10.000 de tineri și mentori în diverse domenii.

  • Cum să comunicăm cu empatie?

    Cum să comunicăm cu empatie?

    Nu mă ascultă! Nu mă aude! Nu mă Înţelege! Sau chiar: Nu face niciodată ce îi spun! Iată formule pe care le auzim mereu în discuţii. Dar oare ne punem problema că fiecare avem nevoi, poate diferite, dar şi modalităţi diferite de la ni le atinge?



    Octavia Udrescu şi Decebal Popescu sunt Facilitatori de Comunicare Nonviolentă din 2020, de când au început să ţină ateliere şi workshopuri cu intenţia de a crea o comunitate de oameni capabili să vorbească într-un mod conectant şi autentic.



    L-am întrebat pe Decebal de ce ţin aceste Ateliere de Comunicare Nonviolentă (Ateliere CNV): “Sunt mai multe motivaţii: una dintre ele este această credinţă a mea că este o şansă pe care o avem noi, ca oameni, să trăim o viaţă mai fericită şi mai împlinită. Am fost învăţaţi – şi nu este vina cuiva anume – să avem un discurs de genul: eu am dreptate şi tu greşeşti; aşa este bine şi aşa este rău. Ei bine, ceea ce am descoperit prin ceea ce practic la Atelierele CNV este că poate vedem lucrurile diferit, şi cu puţină bunăvoinţă putem să găsim o cale prin care atât nevoile mele de creştere şi de dezvoltare, cât şi nevoile tale să fie împlinite. Asta pentru mine este fabulos!”



    Octavia ne-a povestit cum reacţionau cei care veneau la ateliere, odată ce înţelegeau că toţi avem diferite strategii pentru a ne împlini nevoile: “Oamenii veneau înapoi şi ne spuneau: am început să ascult! Nu puteam să ascult, mi se părea o prostie ce zicea celălalt, dar acum tac. Şi măcar ascult şi am aflat nişte chestii interesante. Dar dacă noi pornim cu ideea asta, că noi suntem cei mai deştepţi şi nu zicem: hai, să vedem ce spune celălalt, cum e lumea lui? Vom fi surprinşi. Că poate şi ideile lor sunt interesante, că poate ne dorim acelaşi lucru, că avem aceleaşi intenţii, dar în mod diferit le facem. Fiecare are altă modalitate de a-şi împlini aceste strategii. Este fascinant! Pentru mine, natura umană este fascinantă şi comunicarea asta conştientă aduce puntea de salvare ca să mă înţeleg pe mine. Dar ce vreau? De când am avut copii, mă uitam la ei şi încercam să îmi amintesc în copilărie cum reacţionam eu, ce făceam eu atunci, ce făceam mai ales la adolescenţă. Ce făceam? Cum mă comportam? Ţipam la mama? Trânteam uşi? Bineînţeles! Dar de ce oare făceam lucrurile astea?”



    Octavia ne-a mărturisit că a aplicat întâi şi întâi aceste tehnici acasă, cu fetele ei, luând experienţele ca pe o provocare. Care a fost rezultatul? “Am o relaţie mult mai bună cu mine şi cu familia şi arăt mult mai multă înţelegere faţă de ei când îmi spun “Nu”. Am discuţii cu fiica mea, care e adult, are 20 de ani şi am nevoie să mă ajute să întind rufele, de exemplu. Şi negociez cu ea şi îi spun “aş avea nevoie”, iar ea ştie şi ea principiile şi zice “vezi că ai fost cam pasiv agresivă când ai spus şi ai încercat să mă bagi în vină”. Şi zic, “am greşit, ce ai vrea să fac?” Şi îmi zice: “Aş vrea să îmi spui din timp când ai nevoie de ajutorul meu şi să nu mă forţezi ca în secunda aia să fac!” Aşa că zic” Bine vezi că astăzi o să spăl, aşa că aş avea nevoie în următoarea oră ca tu să îmi întinzi rufele.” Sunt şocată că funcţionează! Dar în momentul în care puneam eu presiune, acum vreau, nu se întâmplau lucruri. Acum când am deschiderea să primesc şi un “nu” şi să întreb “când ar fi bine pentru tine să faci lucrurile alea?”, lucrurile se întâmplă. Pentru că de fapt e nevoia omenească de a contribui, pe care toţi o avem, dar vrem să avem această libertate (n.r. să alegem) când să contribuim şi cum să contribuim.”



    Tot de la Octavia am aflat că prin autoempatie am putea să acceptăm “nu-urile” mai uşor: “Să îmi dau seama că e un moment greu pentru mine să primesc un “nu” şi să mă gândesc ce aş putea face ca să mă simt puţin mai bine. Adică să mă simt fizic mai bine, pentru că atunci când primesc un “nu”, mai ales de la familie, o iau direct în suflet şi mi se strânge stomacul şi zic “nu mă iubeşte”. Şi atunci îmi zic, stai că nu e vorba de dragoste aici, e foarte important pentru ea sau pentru el să facă altceva. Pot să accept asta. Şi îmi zic hai să mă uit la flori, hai să desenez ceva, hai să fac ceva care să îmi aducă puţină alinare şi puţin confort!”



    Cât despre participanţii la ateliere, Decebal Popescu ne-a spus: “Ne-ar plăcea să avem un public mai numeros şi mai bine echilibrat din punctul de vedere al genului, însă majoritatea persoanelor pe care le-am avut la atelierele noastre sunt femei care sunt preocupate de o relaţie mai bună, în principal, cu propria persoană. Însă am avut o deosebită satisfacţie să avem un public consistent de părinţi, atât mămici, cât şi tătici, părinţi de adolescenţi. Şi, ca de obicei, încercăm să asigurăm un spaţiu în care toate vocile să fie auzite. A fost o experienţă minunată când le-am alocat fiecăruia dintre participanţi două-trei minute să spună de ce a venit la acest atelier. Iar la final i-am întrebat cum a fost pentru voi să fiţi ascultaţi fără să fiţi întrerupţi timp de două sau trei minute? Iar reacţia a fost: “adică vrei să spui că acelaşi lucru ar trebui să îl facem şi noi cu copiii noştri?”



    O experienţă necesară oricui, pentru că toţi dorim să comunicăm, şi fără limită de vârstă, cu menţiunea că pentru a fi eficiente pentru copiii pre-adolescenţi, atelierele CNV ar fi indicat să fie făcute şi de părinţi şi de copii, în tandem.






  • Ce a învățat omenirea din războiul din Ucraina

    Ce a învățat omenirea din războiul din Ucraina

    Astăzi este despre bunătate, compasiune și empatie, în contextul războiului din Ucraina, a cărui singură parte bună este că a trezit o extraordinară emoție colectivă. Impresionantele eforturi, făcute din proprie voință, de români, dar și de restul Europei au scos la suprafață o capacitate fundamentală a oamenilor, anume aceea de a se pune în locul celuilalt, de a reacționa urgent pentru a-l scoate din impas. Această calitate este specifică doar omului și arată capacitățile nebănuite de empatie ale speciei noastre, o deschidere profundă și totală spre aproapele nostru. Dacă războiul acesta are ceva bun, atunci aceasta este, cum scriam, descoperirea faptului că bunătatea a existat și există în om, că empatia e reală și deplină. Poate că acum, mai mult decât oricând, se cuvine să medităm mai mult la aceste calități care ne despart de celelalte mamifere.


    Am vorbit cu Elena Maria Dumitrescu, psihoterapeut cu specializare în Terapie Cognitiv Comportamentală, despre uriașa dezlănțuire de empatie a lumii întregi față de drama ucraineană. Am întrebat-o mai întâi cum să ne explicăm bunătatea din punct de vedere psihologic. Iată răspunsul:


    Fiecare dintre noi este parte dintr-un întreg pe care-l numim viață, univers, energie fundamentală, creație sau divinitate. Aș pune bunătatea laolaltă cu compasiunea, cu faptul că îmi pasă și că sunt dispus să îmi ajut semenii. Mai mult dect atât, această nevoie are influență atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv și avem exemple din natură în acest sens. Furnica de foc trăiește în mușuroaie, de-a lungul albiilor râurilor, iar când apa crește, ea știe că nu are nicio șansă de una singură. Atunci, toate furnicile se prind unele de altele și formează o plută imensă. Rămân împreună, plutind la suprafață până când apele scad și astfel se salvează frunica, mușuroiul și mai ales specia. Atât religia, cât și Darwin care a pus la îndoială natura divină a omului, ne-au arătat că fiecare specie vine utilată pentru supravieţuire. Noi, la rândul nostru, avem de dăruit atât celorlalți, cât și nouă înșine pentru a trăi, pentru că se pare că naturii nu-i pasă dacă o specie supraviețuiește sau nu, și ea trebuie să dovedească faptul că merită acest lucru.



    Prietenia. Cea mai înaltă și mai pură formă de expresie umană. Românii au provocat admirație în toată lumea cu deschiderea fantastică înspre ucrainenii fugiți din calea războiului. Salvează prietenia specia umană? Elena Maria Dumitrescu:


    Suntem prieteni cu poporul ucrainean, iar prietenia este cea mai înaltă formă de comunicare dintre oameni, atât la nivel energetic și psihologic, cât și la nivel spiritual. Pentru că tot ne aflăm în contextul Postului Mare, avem exemplul biblic în care Isus îi numește atât pe apostolii Săi, cât și pe femeile mironosițe, prieteni. În multe rânduri, ne vorbește despre importanța și puterea vindecătoare a prieteniei, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Din perspectivă psihologică, lucrurile stau în același fel, pentru că relațiile de prietenie reprezintă una dintre resursele cele mai importante pentru starea noastre de sănătate. Aș vrea să subliniez faptul că empatia, această capacitate umană de a-l înțelege pe celălalt ca și când am fi în locul lui, nu presupune să cunosc persoana sau persoanele respective. Empatia, compasiunea și bunătatea reprezintă triada care aduce plus valoare în reațiile noastre de toate tipurile. Avem nevoie de solidaritate pentru că, așa cum spuneam, solidaritatea este cea care ne susține atât ca individ, cât și ca specie. Pentru asta, este necesar să depășim autosuficiența, superficialitatea și lenevirea, care, personal, cred că sunt cei mai mari dușmani ai noștri și să înțelegem că fiecare poate să facă ceea ce ține de sine.



    Există limite ale empatiei sau nu? Psihologul Elena Maria Dumitrescu ne explică limitele şi pericolele acesteia şi îndeamnă la justa măsură:


    Viața se ocupă de echilibrul energetic și spiritual al fiecăruia dintre noi și al sistemului din care facem parte. Empatia reprezintă poziția de echilibru în sferă relațională. Se întâmplă de multe ori ca nevoia noastră de a ajuta să fie mai mare decât a celui care are nevoie de ajutor. Astfel, ajutorul nostru este cel pe care noi ni-l imaginăm, din diferite motive: de a supracomensa unele aspecte din viața noastră, de a atenua sentimentul de vinovăție, din dorința de perfecționism, de imagine, standarde sau multe alte aspecte. De multe ori, când depășim o limită a empatiei, ne identificăm cu situația persoanei aflate în dificultate și, astfel, ne luăm rolul de salvator, oferindu-i și accentuând la celălalt poziția de victimă mai mult decât cere situația respectivă. Vom fi atenți mai mult la nevoia noastră decât la nevoia reală a celuilalt. Asta implică un consum inutil de resurse la nivel biologic, fiziologic și energetic și, de cele mai multe ori, dăunează relațiilor dintre oameni, pentru că nu mai reprezintă contextul real. Tot ceea ce depășește poziția de echilibru și duce către extreme nu este benefic. Pentru că tot ceea ce este prea mult dă pe dinafară. iar tot ceea e este prea puțin nu ajunge.





  • Implicarea civică la genul feminin

    Implicarea civică la genul feminin

    Într-o perioadă în care spiritul civic din
    România ia amploare și trece printr-un reviriment accentuat mai ales în anii
    din urmă, nu se putea ca activismul feminin să rămână în urmă. Implicarea
    civică a femeilor a crescut, în ultima vreme, tot așa cum au evoluat și
    spiritul antreprenorial al femeilor, dar și prezența lor pe scena politică.
    Piața de carte nu putea să nu remarce acest progres, un proiect editorial în
    acest sens debutând în 2011. E vorba de trei volume, coordonate de economista
    și politiciana Andreea Paul-Vass și publicate de editura Polirom, în care mai
    multe femei își spun povestea lor de succes în politică, economie și activism
    civic. Cel mai recent volum intitulat Forța civică a femeilor a fost lansat
    anul acesta și demonstrează faptul că doamnele sunt majoritare în sectorul
    non-guvernamental, aflăm de la Andreea Paul-Vass. În 2011, apărea Forța politică a femeilor, cu actante în toate partidele
    politice. În 2106, apărea al doilea volum, Forța economică a femeilor, la
    care au contribuit antreprenoare absolut excepționale Și, în anul 2018, era
    necesar să dăm valoare spiritului civic la genul feminin. În fiecare moment în care apărea unul dintre volume în
    spațiul public, eu eram activă în domeniile respective. De aceea, am vibrat
    ascultând poveștile celorlalte doamne care au avut nebunia frumoasă de a-și activa
    spiritul civic. Noi, femeile, avem un reflex înnăscut de a reechilibra
    lucrurile, de a înfrumuseța societate, de a îndrepta nedreptățile… În
    societatea civilă, femeile sunt dominante. Pe harta inovatorilor sociali,
    femeile contribuie cu 53% în demararea și conducerea organizațiilor non-guvernamentale.
    În antreprenoriat, lucrurile nu stau la fel de bine, dar nici prea rău. În ceea
    ce privește forța economică a femeilor, azi în România, unul dintre trei
    antreprenori este de genul feminin. În politică, situația e mult mai
    îndepărtată de cea din zona economică și de cea din zona civică. Când apărea
    Forța politică a femeilor, aveam în jur de 10% – 11% de femei în Parlament.
    Iată că, la mai puțin de un deceniu de apariția acestui volum, s-a dublat
    numărul femeilor în Parlamentul României.


    Empatia generică
    a femeilor poate fi o explicație pentru faptul că ele sunt implicate în multe
    proiecte de întrajutorare socială, de coagulare a comunităților și de
    conștientizare a unor chestiuni medicale sau ecologice. Dar, în cazul României,
    mai există o explicație, detaliată acum de jurnalista Daniela Palade
    Teodorescu, redactor-șef al revistei Cariere. Aceste femei, practic,
    demonstrează că există forța civică și sunt exemple de persoane – în special,
    mame – care n-au mai stat să se plângă că au un copil bolnav și statul nu face
    nimic, că au părinți bolnavi, că au copii cu dizabilități. Pur și simplu au
    spus: Eu sunt schimbarea. Nu mai are rost să aștept ceva de la sistem, să
    aștept ca schimbarea să vină de sus. Eu voi milita pentru drepturile copiilor
    mei, ale părinților mei sau ale celor suferinzi. De fapt, această carte
    tratează despre ceea ce mie îmi place să numesc puterea vulnerabilității. E
    vorba de femei care, la un moment dat, s-au aflat într-o situație limită de
    viață, au depășit-o și ca urmare, au spus că vor să facă ceva și pentru semenii
    aflați în aceeași situație. (…) Sunt multe eroine anonime, femei care au
    trudit într-un nemeritat anonimat și nu înțeleg de ce se vorbește de ele.
    Consideră că fac ceea ce fac pentru că le-a împins nevoia. Dar, totuși, faptul
    că au ajuns în lumina reflectoarelor, le-a motivat și mai mult, au primit
    confirmarea că ceea ce fac e corect, deci merg mai departe și-și continuă
    demersul.


    Poveștile celor
    100 de femei publicate în cartea Forța civică a femeilor demonstrează și
    solidaritatea feminină. Valoarea unei femei este dată și de numărul celorlalte
    femei pe care le ajută să se ridice, spune una din protagonistele cărții.
    Daniela Palade Teodorescu revine cu detalii. Când ai un copil cu
    autism și ești plimbată de la un cabinet la altul, de la un spital la altul,
    când acel copil e subdiagnosticat, îți spui că nu poți să continui așa, trebuie
    să faci ceva pentru copil: Eu, la un moment dat, o să dispar, dar el în ce
    lume va trăi? Cine va avea grijă de el? Cum va trăi el autonom? De aici,
    grație rețelelor sociale, reușesc să închege comunități ale persoanelor cu
    nevoi similare care, la rândul lor, pot avea o forță foarte mare.


    În general,
    sectorul nonguvernamental e bine dezvoltat în România, lucru care, potrivit
    unor experți, nu face decât să demonstreze ineficiența statului în anumite
    domenii. Statul nu se implică prea mult în domeniile care suscită cel mai mult
    interesul societății și nu le finanțează suficient, consideră feminista Mihaela
    Miroiu, profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și
    Administrative (SNSPA). Un alt proces care se întâmplă în România
    și care e vizibil în cartea asta privește faptul că o organizație
    non-guvernamentală se profesionalizează în timp. Asta înseamnă că oamenii care
    lucrează acolo devin experți din ce în ce mai buni în domeniile lor de
    activitate. În timp ce în politică, amatorismul, impostura și diletantismul cresc
    exponențial, în sectorul apolitic sau neguvernamental crește expertiza
    exponențial. Avem o fractură în societate, așadar. Vestea bună e că măcar o
    parte a acestei fracturi merge bine: antreprenoriatul civic.



    În 2017, un studiu privind sectorul nonguvernamental din România, realizat de
    Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, arăta că din cele 88.000 de
    ONG-uri existente, numai 42.000 erau active.