În 2020, în plină pandemie, s-a
finalizat, totuși, un considerabil și valoros efort colectiv concretizat prin
ampla lucrare în cinci volume intitulată Enciclopedia imaginariilor și
publicată de editura Polirom. Realizată de scriitori și profesori universitari,
lucrarea tratează, din perspectiva imaginarului, cinci domenii ale culturii
române precum literatura, istoria, religia, lingvistica și artele. Concept care
depășește noțiunea de imaginație sau de fantezie, considerată a fi
creatoare doar de iluzii, de ficțiuni sau de lumi fictive, imaginarul a devenit
în sine un obiect de studiu academic de mulți ani și în România, aflăm de la
Corin Braga, coordonatorul volumului dedicat literaturii.
Imaginarul este o
funcție care structurează formele noastre de cunoaștere, așa cum procedează și
rațiunea, și simțurile. El este foarte important pentru a înțelege felul în
care ne raportăm la lume. Există un imaginar social, există imaginare
colective, dar există și imaginare individuale. La rândul lor aceste imaginare
colective pot fi împărțite pe domenii: imaginarul literar, istoric, teatral,
artistic, etc. Există chiar și un imaginar religios și unul geografic, chiar și
unul lingvistic. Așa am structurat enciclopedia în cele cinci volume ale sale.
Iar primul volum se referă la imaginarul literar, deci la reprezentările care
structurează viziunile și universurile imaginare din piesele de teatru,
romanele și poeziile care alcătuiesc literatură română.
Volumul
despre imaginarul literar conține 20 de capitole scrise de 20 de autori
diferiți, sub coordonarea lui Corin Braga. Primul capitol se referă la literatura
folclorică descrisă din perspectiva imaginilor care creează universul aparte al
creațiilor populare. Este, așadar, vorba de un demers diferit de istoria
literară obișnuită, ordonată după criteriul cronologic, sau de cea tematică,
ordonată în jurul unor idei.
Corin Braga. Istoriile literare acoperă, de obicei,
perioade mai mari sau mai mici, depinde de focalizare – pe secole sau pe
curente literare – și, astfel, se vorbește de literatură veche, de literatura
secolului al XVIII-lea, de iluminism, de romantism și de literatura pașoptistă
pentru a ajunge la epoca marilor clasici și de acolo la literatura interbelică
precum și cea postbelică. Dar, din perspectiva acestei enciclopedii a
imaginariilor și a conceptelor de bazin semantic sau constelații de
simbolurilor, fără să lăsăm deoparte cronologia tradițională, noi am structurat
materialul în alt fel: în constelații de simboluri care circulă peste epoci,
care trec de la un curent literar la altul și care se regăsesc și în secolul al
XVIII-lea, dar ajung până în secolul XX.
De pildă, după acel prim capitol
dedicat universului folcloric avem un alt articol care este dedicat
imaginarului religios din literatura română, adică reprezentărilor religioase.
Și plecăm de la acele texte, care sunt mai degrabă religioase decât literare,
scrise de Dosoftei și Antim Invireanul și ajunge până în secolul XX la toți
scriitorii care și-au găsit inspirația în religia. Aici mă refer la Psalmii
lui Tudor Arghezi, la poezii lui Lucian Blaga, Ioan Alexandru sau Vasile
Voiculescu. Ne-au interesat constelațiile de simboluri care realizează un
sistem, căci nu sunt adunate la întâmplare, pentru a vedea cum evoluează până
în prezent.
De aceeași abordare ca literatura
religioasă, au parte în Enciclopedia imaginariilor din România, și literatura
de inspirație istorică, de pildă. Nu se renunță de tot la diacronie, se
urmărește și evoluția în timp, dar se sparg categoriile prea limitative care nu
permit transgresarea unor concepte, explică profesorul universitar Corin Braga. Avem câteva articole care se referă la iluminism și la imaginarul de
tip rațional și cultural al iluminiștilor. Un alt capitol tratează imaginarul
levantin, balcanic, de inspirație orientală din literatura noastră, un altul
care se referă la imaginarul romantic sau altul care se referă la imaginarul
decadentist.
Drept exemplu vă dau curentul romantic care are fazele lui: are o
formă de pre-romantism, una de romantism militant sau de pașoptism, cu Eminescu
ajungem la marele romantism, având în el un mare romantic de talia lui Novalis
sau Byron. Dar apoi influențe sau teme romantice – precum visul, iubita sau
fantomele – se regăsesc în continuare în literatura noastră și după disiparea
romantismului. Se regăsesc, de pildă, la scriitorul contemporan Mircea
Cărtăresc.
El folosește o imaginație onirică și reprezentări din acestea de vis
care derivă, pe undeva, din Eminescu. Tot așa a existat un grup oniric de poeți
care prin Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag se revendica din marele onirism
romantic, chiar dacă-și avea propriile lor definiții.
Așadar, Enciclopedia imaginariilor
din România oferă nu doar o abordare proaspătă a istoriei culturii române, dar
și interpretări noi ale legăturii dintre prezent și trecut în literatură, dar
nu numai.