Tag: energie durabila

  • Solicitări ale Comisiei privind neutralitatea climatică

    Solicitări ale Comisiei privind neutralitatea climatică

    În conformitate cu noul Regulament
    privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, intrat în
    vigoare în decembrie 2018, fiecare stat membru al UE trebuie să stabilească un
    plan național privind energia și clima pentru o perioadă de 10 ani, mai exact
    pentru perioada 2021-2030. Recent, Comisia a
    evaluat proiectele pentru astfel de planuri ale statelor membre şi a făcut
    recomandări.

    În evaluarea sa, Comisia indică mai multe domenii în care
    se pot aduce îmbunătățiri, în special în ceea ce privește politicile orientate
    și individualizate menite să garanteze atingerea țintelor pentru 2030 și
    realizarea unei tranziții echitabile din punct de vedere social și eficientă
    din punctul de vedere al costurilor la o economie neutră din punct de vedere
    climatic până în 2050. Demersurile au loc în contextul în care Uniunea
    Europeană este prima mare economie care a instituit un cadru cu caracter
    juridic obligatoriu pentru a-și îndeplini promisiunile asumate în temeiul
    Acordului de la Paris. Iar acum este prima dată când statele membre au elaborat
    proiecte de planuri naționale integrate privind energia și clima.

    Comisarul
    pentru politici climatice și energie, Miguel Arias
    Cañete: Este prima
    abordare bazată pe colaborare pe care o avem, iar recomandările pe care Comisia
    le-a publicat reprezintă un sprijin pentru statele membre în finalizarea
    planurilor naţionale de înaltă calitate, capabile să atingă obiectivele privind
    schimbare climatică şi să permită trecerea la o energie mai curată. Prima
    concluzie pe care aş formula-o este aceea că vorbim de succes pe mai multe planuri
    – toate statele membre au pregătit planuri naţionale – acesta nu era un lucru
    sigur, dar toate statele membre au reuşit să pună în aplicare această prevedere
    a legislaţiei – apoi, planurile acestea naţionale acoperă nu doar politica de
    energie şi climă, ci şi părţi mari din politica economică şi alte domenii, prin
    urmare planurile acestea sunt deplin integrate.

    În condiţiile în care în forma lor
    actuală planurile sunt încă insuficient de ambițioase, atât din punctul de
    vedere al energiei din surse regenerabile, cât și din punctul de vedere al
    eficienței energetice, pentru îndeplinirea obiectivelor generale ale UE în
    domeniul climei și al energiei se apreciază că este necesară o ridicare
    colectivă a nivelului de ambiție. Aceasta pentru că UE este hotărâtă să își
    îndeplinească angajamentele de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și să
    le ofere cetățenilor ei energie sigură, durabilă și la prețuri accesibile.