Tag: Enxhi Rista

  • Enxhi Rista aus Albanien: „Mein Traum ist, eine große Regisseurin zu werden“

    Enxhi Rista aus Albanien: „Mein Traum ist, eine große Regisseurin zu werden“




    Enxhi Rista schrieb sich zunächst bei der Philologischen Fakultät der Babeș-Bolyai-Universität in Klausenburg ein, wo sie Rumänisch lernte. Danach zog sie nach Bukarest, wo sie sich einen Traum verwirklichen wollte, nämlich Filmwissenschaft und Regie zu studieren. Das tat sie auch an der Nationalen Universität für Film- und Theaterkunst (UNATC), wo sie ein Masterstudium belegte und nun als Doktorandin forscht. Sie arbeitet aber schon in der rumänischen Filmindustrie, und zwar als Filmproduzentin, Regisseurin und Projektkoordinatorin. In dieser letzten Rolle ist sie Mitglied im Organisatoren-Team mehrerer Filmfestivals wie Caravana Metropolis Cinema în Aer Liber“ (zu dt. Metropolis-Karawane für Freilichtkino“), und Kinodiseea International Children Film Festival.“ Sie wirkte auch bei einigen bekannten Film-Produktionen mit, darunter Die letzte Transhumanz“ von Dragoș Lumpan und Touch Me Not“, das vielfach preisgekrönte Dokudrama von Adina Pintilie. Enxhi Rista hat also schon vielfach Erfahrung in der rumänischen Filmindustrie gesammelt. Doch wie begann alles und was veranlasste sie, nach Rumänien zu ziehen?



    Meine rumänische Story begann, als ich 17 Jahre alt war und noch in Albanien lebte. Ich hatte an einem Film-Workshop teilgenommen, bei dem ich einen Kurzstreifen drehen durfte; dabei wurde mit klar, dass das meine Zukunft sein wird — ich wollte Filmregisseurin werden. Also bat ich meine Eltern um Unterstützung, und insbesondere meine Mutter war mir eine Stütze — sie verstand, dass das mein Lebenstraum ist. Meine Familie ist aromunischstämmig, das hat mir erleichtert, ein Stipendium in Rumänien zu erlangen. Und so kam ich 2013 nach Rumänien. Zunächst habe ich Rumänisch an der Philologischen Fakultät in Klausenburg gelernt, denn vorher war mir die Sprache nicht geläufig; danach zog ich nach Bukarest, wo ich Filmregie an der Nationalen Universität für Film- und Theaterkunst studierte. Jetzt bin ich Doktorandin im dritten Studienjahr an derselben Hochschule. Meine Habilitationsschrift befasst sich mit einem sehr interessanten Thema, nämlich dem albanischen Kino im balkanischen Kontext.“




    Enxhi Rista hat also ihren Traum verwirklicht, sie hat auch mehrere Filme gedreht; einer davon, der Streifen Er liebt meine Augen“ von 2019, wurde auf der Gopo-Filmgala mit einer Trophäe ausgezeichnet. Der Film wurde auch bei internationalen Filmfestivals in Deutschland und Portugal gezeigt. Die junge Regisseurin erzählt, wie der Dokumentar-Film entstanden ist:



    Ich mag es sehr, Dokus zu drehen, ich hatte bereits zwei gemacht, doch »Er liebt meine Augen« ist der beste unter den dreien. Alles begann mit einem Workshop zusammen mit Studenten aus Deutschland; wir fuhren nach Botoșani in Nordostrumänien und dort suchten wir einen Monat lang nach Sujets im Umfeld der örtlichen Haftvollzugsanstalt. So fand ich meine Hauptfigur, die eine sehr interessante Lebensgeschichte hat. Der Mann sa‎ß — mit mehreren Unterbrechungen — seit 20 Jahren ein. Jedes Mal, wenn er zeitweilig freikam, zeugte er ein Kind mit seiner Ehefrau, und so kam es, dass sie innerhalb dieser 20 Jahre 6 Kinder bekamen. Es ist eine schöne Liebesgeschichte, die beiden sprachen über Liebe, Leben und Eifersucht, doch der Film ist in erster Linie über die Liebe der beiden füreinander. Und der Titel »Er liebt meine Augen« ist eigentlich die getreue Wiedergabe einer Aussage dieser Frau. Ich hatte bis dahin kaum eine Ahnung von der Welt der Vollzugsanstalten, doch auch dort gibt es schöne Geschichten und beeindruckende Menschen. Ich wusste, dass ich mich in einer Haftanstalt befinde, doch habe ich immer versucht, das Gute in der Umgebung und in den Menschen zu finden.“




    Doch was schätzt Enxhi an ihrer Wahlheimat Rumänien und was bewog sie, hier zu bleiben?



    Rumänien ist mein Zuhause und ich bin sehr stolz darauf. Es fühlt sich an, als ob ich hier aufgewachsen wäre, auch wenn ich erst im Alter von 17 Jahren hierherkam. Hier wurde ich erwachsen, hier bin ich persönlich wie beruflich gewachsen. Ich fühle mich einfach überall heimisch in Rumänien. Ich mag das hiesige Kulturleben, hier kann man viele Konzerte und Filmsets besuchen, was in Albanien weniger möglich ist, denn Albanien ist ein kleines Land und dort gibt es nicht so viele künstlerische Events wie in Rumänien. Sicherlich werden auch in Albanien einige Filme im Jahr gedreht, doch eben weniger als in Rumänien. Ich muss nicht immer selbst Regie führen, ich mag es auch, Teil des Produktionsteams zu sein. Mein Traum bleibt allerdings, mit der Zeit eine gro‎ße Filmregisseurin zu werden.“




    Enxhi Rista hat sich perfekt in Rumänien integriert. Doch fehlt ihr manchmal ihre erste Heimat Albanien nicht?



    Doch — mir fehlt meine Familie. Ich vermisse meine Mutter und ihr Essen. Meine gesamte Familie ist in Albanien geblieben — meine Mutter, mein Vater, meine Gro‎ßmutter und weitere Verwandte. Als Kind hatte ich in Albanien kaum Freunde, für mich begann alles hier in Rumänien. All meine Freunde sind hier, meine Mutter hat mich einmal besucht, und ich hoffe, dass diese Pandemie bald vorbei ist, damit mich beide Elternteile — Mama und Papa — besuchen können.“

  • Enxhi Rista

    Enxhi Rista

    Mai întâi a studiat la Universitatea
    Babeș Bolyai din Cluj, unde a învățat românește la Facultatea de Litere, apoi a
    venit la București, unde și-a urmat un vis: acela de a face film. A absolvit
    regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică
    I.L. Caragiale, a urmat aici un masterat, iar acum studiază pentru a deveni
    doctor în cinematografie. Enxhi lucrează în industria filmului, unde are mai
    multe roluri- e producătoare de film, e regizoare, coordonatoare de proiecte,
    face parte din echipa câtorva festivaluri de film- Caravana Metropolis Cinema
    în Aer Liber, Kinodiseea International Children Film Festival. A colaborat la
    câteva filme celebre, printre care Ultima transhumanță, în regia lui Dragoș Lumpan și Touch Me Not, în regia Adinei Pintilie.
    Se numără printre organizatorii Galei Stela Popescu, a participat la un
    workshop de film documentar la Penitenciarul din Botoșani, o colaborare între
    Germania și România. Așadar, Enxhi are o bogată experiență profesională în
    industria filmului românesc, deși e foarte tânără. Am întrebat-o cum a ajuns în
    România și cum a fost începutul:


    Bună ziua,
    vă mulțumesc foarte mult pentru invitație. Povestea mea a început când aveam 17
    ani și eram încă în Albania. Acolo am participat la un workshop de film și am
    realizat un scurtmetraj și în momentul respectiv am înțeles că asta vreau să
    fac în viață, vreau să devin regizoare. Așa că i-am rugat pe părinții mei să mă
    lase să studiez film și mama a fost sprijinul meu principal, ea a înțeles ce
    vreau să fac în viață. Noi venim dintr-o familie de aromâni, prin urmare am
    reușit să obțin o bursă de studii în România. Iar în 2013 am venit în România. În primul an am învățat limba la Cluj la Facultatea de
    Litere, am făcut acolo doar un an și am învățat limba română, pentru că nu
    știam deloc să vorbesc în română, apoi am venit în București, unde am absolvit
    regie de film la UNATC, licență. Apoi am urmat un masterat în producție de
    film, iar acum sunt la doctorat în anul trei și scriu o lucrare pe o temă
    foarte frumoasă, despre cinematografia albaneză în contextul balcanic.



    Visul lui Enxhi s-a împlinit, așadar,
    iar ea a regizat între timp mai multe filme, dintre care unul a atras atenția
    juriului Galei Premiilor Gopo, care l-a răsplătit cu un trofeu Gopo la ediția
    din 2020: El iubește ochii mei, realizat
    in 2019. Filmul călătorește internațional, a ajuns mai întâi la un festival din
    Germania, iar acum se află la un festival din Portugalia. Enxhi ne povestește
    despre film:


    Mie îmi
    place foarte mult să fac documentare, am mai făcut și alte două documentare,
    dar El iubește ochii mei consider
    că este cel mai bun documentar pe care l-am realizat. A fost un workshop cu o
    echipă de studenți din Germania, ne-am dus și am stat o lună la penitenciarul
    din Botoșani și acolo am început să căutăm subiecte. Așa l-am găsit și eu pe
    personajul din filmul meu, care avea o poveste de viață foarte interesantă. Era
    de 20 și ceva de ani în penitenciar, cu pauze foarte mici, timp în care ieșise
    afară, o lăsase însărcinată pe soția lui, făcuse o faptă și intrase din nou în
    închisoare. Avea șase copii cu ea într-un timp foarte scurt în care ei au stat
    împreună, pentru că practic au stat câte o săptămână în acești 20 și ceva de
    ani. Dar ei se iubeau foarte mult și vorbeau foarte frumos despre ce înseamnă
    dragostea, viața, iubirea, gelozia și așa mai departe. Mi s-a părut foarte
    interesant să fac un documentar despre acest cuplu, este un documentar despre
    iubire în primul rând, și se numește El iubește ochii mei pentru că soția lui mi-a spus că el iubește
    ochii la ea și asta mi s-a părut foarte frumos. A fost un subiect care mi-a
    plăcut foarte mult, deși eu nu aveam niciun contact cu această lume până în
    momentul în care am intrat în penitenciar și acolo am descoperit povești foarte
    frumoase și oameni care m-au impresionat. Știam unde mă aflu, știam că eram
    într-un penitenciar, dar totuși încercam să găsesc partea bună a lucrurilor și
    a oamenilor.



    Ce apreciază Enxhi în România și de
    ce a dorit să rămână aici? Am întrebat-o de ce a ales să intre în industria
    filmului românesc și nu s-a întors în Albania și unde e, de fapt, acasă acum
    pentru ea:


    România
    este acasă și spun aceasta foarte mândră. Îmi place foarte mult în România și
    n-aș vrea să plec, mă simt foarte bine aici și cumva simt că aici am crescut.
    Eu am venit la 17 ani în România și simt că am trecut și perioada de
    adolescență aici și perioada aceasta de acum, adică am crescut foarte mult în
    România. Aici este casa mea, am crescut și din punct de vedere personal, și
    profesional. Mă simt foarte bine și nu aș vrea să mă întorc, sper să pot să
    rămân cât mai mult în România. Îmi place totul aici, mă simt acasă din momentul
    în care ies pe stradă, mă simt foarte bine în orice loc unde mă duc. Îmi place
    viața culturală aici, pot să mă duc la concerte, mă duc la foarte multe filmări,
    lucru pe care n-aș putea să-l fac în Albania, având în vedere că suntem și o
    țară mică și nu se întâmplă atât de multe evenimente artistice și mai ales
    filmări. Da, acolo se fac filme, dar se fac puține pe an, iar în România pot să
    particip la foarte multe filmări, iar acest lucru mă atrage. Îmi place nu
    neapărat să fiu regizoare, vreau să fac parte din echipa de producție a unui
    film. Normal că visul meu e să ajung o regizoare mare, dar așa, încet-încet…


    Enxhi s-a integrat perfect în România
    și am întrebat-o dacă îi lipsește Albania:


    Îmi
    lipsește familia foarte mult, îmi e dor de mama și de mâncarea ei. Cam asta.
    Acolo mi-au rămas mama, tata, bunica și niște rude, atât. Eu n-am avut prieteni
    când am fost acolo, adică pentru mine viața a început aici, în România. Toți
    prietenii mei sunt aici, mama a venit doar o dată și sper să trecem de pandemie
    ca să-i pot chema pe amândoi aici, și pe mama și pe tata.