Tag: eteatru

  • O nouă colecție de spectacole radiofonice, pe site-ul eTeatru.ro

    O nouă colecție de spectacole radiofonice, pe site-ul eTeatru.ro

    Teatrul Național Radiofonic lansează, pe eTeatru (www.eteatru.ro), o nouă colecţie de spectacole sonore: Radio România 95. 95 de ani de Radio — 95 de ani de literatură. Adaptări radiofonice din literatura lumii. Prin această colecție, Teatrul Național Radiofonic se alătură proiectului cultural, de înaltă ținută intelectuală, care este Târgul de Carte Gaudeamus — ediția București 2023, ce se va desfășura în perioada 22 — 26 noiembrie, la Pavilionul Central (A) de la Romexpo.



    Noua colecție de spectacole radiofonice, de pe eTeatru.ro, va fi lansată la 22 noiembrie și va cuprinde transpuneri sonore ale unor titluri celebre din literatura națională și universală (teatru și proză dramatizată radiofonic), opere de autentică valoare culturală, care au fost publicate, în România și pretutindeni în lume, în cei 95 de ani de când există Radioul public.



    Montările radiofonice, realizate după cărți românești și străine apărute în ultimii 95 de ani, vor fi grupate în link-uri, dedicate anilor ’30, ’40, ’50 ș.a.m.d., până la momentul actual, iar la Târgul Gaudeamus vor fi instalate panouri cu cod QR, care vor trimite direct la pagina colecției de pe eTeatru.ro.



    Ne dorim să venim în întâmpinarea spectatorilor noștri, care sunt pasionați cititori și totodată fideli ascultători de radio și vă propunem această colecție sonoră, ce cuprinde importante opere ale literaturii naționale și universale, în versiuni radiofonice remarcabile. Ascultându-le, publicul va accede mari valori culturale, se va apropia de universul unor creații literare semnificative, va aprofunda ideile unor mari scriitori și se va lăsa purtat de vocile inconfundabile ale actorilor prezenți în distribuțiile spectacolelor radiofonice.



    Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian, Marin Sorescu, Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, Octavian Paler, Constantin Abăluță, Matei Vișniec, Radu F. Alexandru, Vlad Zografi, Petre Barbu, Alexandra Badea, Ema Stere, Lia Bugnar, Elise Wilk, Samuel Beckett, Friedrich Dürrenmatt, Bertolt Brecht, Thomas Mann, Jean-Paul Sartre, Eugene O’Neill, Tennessee Williams, Ray Bradbury, Archibald Joseph Cronin, Fernando Arrabal, Václav Havel, Mario Vargas Llosa reprezintă doar o parte dintre autorii pe care vi-i prezentăm în pagini sonore expresive, în viziuni regizorale profunde și interesante, susținute de actori de primă mărime ai scenei și ai teatrului radiofonic.



    Literatura lumii este, fără îndoială, fascinantă, iar spectacolele, rezultate din transpunerile sonore ale acestor opere literare și dramatice, sunt proaspete, vii, incitante, păstrează intacte, peste ani, gândul, intenția, ideea, emoția artistică.

  • Pe eTeatru.ro, o nouă colecție dedicată Radio România – 95 de ani

    Pe eTeatru.ro, o nouă colecție dedicată Radio România – 95 de ani

    Teatrul Național Radiofonic a lansat, pe www.eteatru.ro, o nouă colecţie de spectacole sonore, alcătuită cu prilejul aniversării, la 1 noiembrie, a 95 de ani de Radio România. Vă oferim cele mai bune montări radiofonice din toate timpurile, realizate după texte importante ale dramaturgiei naţionale şi universale, purtând semnături regizorale remarcabile şi interpretate de marii noştri actori.

    Radio România 95. Spectacole de colecţie adună titluri reprezentative din 8 decenii de radiofonie teatrală, începând cu anii ’50 ai secolului trecut, de când datează cel mai vechi spectacol păstrat pe bandă de magnetofon: Hagi Tudose de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în regia lui Ion Şahighian, cu Nicolae Bălţăţeanu în rolul titular, înregistrare din anul 1951.

    Teatrul radiofonic a devenit, fără îndoială, de-a lungul timpului, o instituţie culturală cu adevărat naţională, cu un prestigiu indiscutabil, aşa cum îi dorea Tudor Vianu în 1929. Bucurându-se de privilegiul de a fi teatrul cu numărul cel mai mare de actori, având posibilitatea de a-şi alcătui distribuţiile prin selectarea celor mai buni interpreţi ai scenei româneşti, Teatrul Naţional Radiofonic a realizat, în timp, un portofoliu impresionant de spectacole excepţionale.

    Montările pe care le propunem au nu doar valoare istorică şi documentară, ci şi o inestimabilă valoare artistică, fiind ascultate cu aceeaşi bucurie proaspătă, la zeci de ani de când au fost realizate şi după repetate audieri. Producţiile contemporane completează nuanţat această sinteză a celor mai bune spectacole sonore şi se poate spune că, pe parcursul deceniilor, teatrul radiofonic s-a definit ca o artă cu legi de sine stătătoare, iar mijloacele de expresie proprii universului auditiv s-au reînnoit în permanenţă, în funcţie nu doar de modificarea tipului de sensibilitate estetică, ci şi de progresele tehnice ale radiofoniei. Astfel, se poate detecta o evoluţie din ce în ce mai sigură a artei teatrale sonore spre rafinament şi cizelare a expresiei artistice, sub raportul arhitecturii şi al plasticii auditive.

    Teatrul Naţional Radiofonic a reuşit să-şi creeze propriile personalităţi şi să-şi contureze propriul drum artistic. Aici, au existat şi există autori redutabili de scenarii radiofonice, aici piesa românească şi-a găsit totdeauna locul în repertorii, aici actorii au putut juca marile roluri visate, în care nu fuseseră distribuiţi pe scenă şi tot aici s-au format individualităţi regizorale de marcă. El este, în acelaşi timp, şi teatrul cu cel mai mare număr de spectatori, cu un public eterogen, extrem de diversificat. În toate aceste decenii teatrul radiofonic a reuşit să exploreze teritorii fascinante, atotcuprinzătoare, să înglobeze o gamă largă de idei, sentimente, emoţii, proiecţii în imaginar.

    Sărbătorim, la Teatrul Naţional Radiofonic, împlinirea a 95 de ani de Radio România, dăruind tot ce avem mai bun publicului nostru fidel. Şi ne dorim ca noua colecţie, postată pe site-ul www.eteatru.ro, să ofere o fericită complementaritate între valorile trecutului şi realizările actuale.

  • Premiera iHamlet de Elise Wilk, la Radio România Actualităţi

    Premiera iHamlet de Elise Wilk, la Radio România Actualităţi

    Teatrul Naţional Radiofonic anunţă premiera producţiei iHamlet de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihnea Chelaru, joi, 4 octombrie, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi. De vineri, 5 octombrie, producţia poate fi ascultată şi pe www.eteatru.ro, secţiunea Colecţii, în playlistul Radio Teen-Fest.

    Teatrul Naţional Radiofonic inaugurează în cadrul festivalului de teatru pentru adolescenţi Excelsior Teen-Fest secţiunea Radio Teen-Fest, o secţiune de teatru radiofonic pentru adolescenţi şi tineri, disponibilă online pe www.eteatru.ro.

    Radio România oferă în ultimii ani publicului tânăr o serie de producţii de teatru radiofonic care abordează problematici ale vârstei adolescenţei racordate la realităţile vieţii contemporane. Familia disfuncţională, descoperirea iubirii şi a sexualităţii, raportul cu şcoala şi exersarea relaţiilor sociale, confruntarea cu moartea sunt câteva din temele pieselor produse în ultimii ani la teatrul radiofonic. În acord cu creşterea interesului acordat de dramaturgi şi regizori acestui nou public, Teatrul Naţional Radiofonic susţine debutul noilor dramaturgi, descoperă şi adaptează piesele dedicate acestui segment de public în formare. Complementar acestei direcţii de susţinere a dramaturgiei noi, actualizările dramaturgiei clasice oferă tinerilor o cale de acces spre temele perene ale literaturii dramatice, recontextualizate în lumea contemporană. Nu în ultimul rând, scenarii radiofonice originale, scrise special pentru mediul auditiv, pun în pagină sonoră teme ale romantismului negru, ale culturii pop, ale istoriei ultimului secol citite din perspectiva valorilor tinerilor de azi.

    Acum puteţi asculta o serie de autor Elise Wilk: Pisica verde, Exploziv, iHamlet (adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru), scenariile originale ale Ilincăi Stihi care semnează şi regia artistică: Maldoror, Argentina şi Biblia neagă a lui William Blake şi debutul absolut al autorului Sandu Macrinici cu Ping-pong (regia Mihnea Chelaru)

    .

    Producţia în premieră iHamlet este prezentă în această toamnă în două concursuri internaţionale de teatru radiofonic, la Prix Europa Berlin (13-19 octombrie) şi la Prix Ex Aequo Bratislava (13-16 noiembrie).

    Regizorul Mihnea Chelaru revine cu iHamlet la dramaturgia Elisei Wilk, pe care a urmărit-o cu consecvenţă, găsindu-i de fiecare dată un echivalent sonor original, validat de premiile obţinute. După succesul montării radiofonice Pisica verde la New York Festivals World’s Best Radio Programs 2016, a urmat Exploziv (Marele premiu Asia Pacific Broadcasting Union ABU 2017, marele premiu Grand Prix Maruliç 2018 şi medalia de aur la New York Festivals 2018). iHamlet este o provocare pentru Mihnea Chelaru nu doar din perspectiva regiei artistice, ci şi pentru adaptarea textului original şi transpunerea sonoră a piesei scrise special pentru un spectacol multimedia, montat în premieră absolută de regizoarea Catinca Drăgănescu la Teatrul Excelsior în 2017. iHamleteste o variantă contemporană a capodoperei shakespeariene, translată în prezentul tinerilor de azi, după cum o sugerează şi particula i din titlu. Ne aflăm în universul cotidian al liceenilor, originea princiară a lui Hamlet e convertită în nobleţea idealurilor tinereţii care judecă relaţiile de familie din prisma refuzului compromisului şi a valorilor etice absolute. Tragedia suportă, şi ea, ajustarea la fapte comune. Ofelia e exponenta instabilităţii iubirii juvenile. Părinţii sunt despărţiţi de un divorţ, nu de moartea tatălui. Gertrude e o femeie pragmatică, Claudius e noul iubit al mamei, iar cei doi sunt vinovaţi în ochii lui Hamlet pentru plecarea tatălui. Trădările se reduc la măsura vieţii cotidiene, doar Hamlet resimte existenţa la scara cosmică a vârstei, ce antrenează gesturi pe măsură. Familia disfuncţională compromite echilibrul emoţional al adolescentului Hamlet, iar răspunsul la dilema a fi sau a nu fi rămâne suspendat între traversarea crizei familiale şi posibilitatea negării vieţii ce îşi pierde sensul în absenţa iubirii.

    Producţia de teatru radiofonic convinge prin calitatea adaptării piesei originale, prin ritmul alert şi contrapunctul planurilor sonore, dar mai ales prin prospeţimea şi autenticitatea interpretării actoriceşti a întregii distribuţii.

    Elise Wilk aparţine valului tânăr al dramaturgiei româneşti contemporane, afirmată prin câteva piese de teatru multipremiate şi montate constant în teatrele din ţară sau în mediul independent. Născută în 1981, Elise Wilk a studiat jurnalistica la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi are un două masterate, unul de literatură şi comunicare la Universitatea Transilvania din Braşov, respectiv de scriere dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureş.

    iHamletde Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia Mihnea Chelaru. Distribuţia: Dan Clucinschi, Oana Predescu, Daniela Ioniţă, Oliver Toderiţă, Cosmin Şofron, Vlad Bîrzanu, Adrian Dima, copilul Pavel Hăloiu, Stelică Muscalu, Rusu Rrenata, Janina Tudor. Muzica originală: Codrin Lazăr, la violoncel: Eduard Târâş, regia de studio: Janina Dicu, redactor: Oana Cristea Grigorescu.

  • Inovaţie la Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

    Inovaţie la Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

    Astăzi s-a dat startul celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, care se desfăşoară în perioada 29 mai – 3 iunie, în sălile Marshall Garden Hotel. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, festivitatea de decernare a premiilor urmând a avea loc la Palatul Elisabeta, vineri, 2 iunie, ora 18:00.

    Competiţia Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă Inovaţia în creaţia radiofonică şi aliniază 45 de producţii din 26 de ţări. Toate cele 45 de producţii radiofonice precum şi textele în limba engleză ale acestora pot fi accesate pe site-ul www.eteatru.ro.

    Grand Prix Nova este primul eveniment internaţional important organizat de Radio România la care particip şi mă bucur că am sprijinit o echipă excepţională să finalizeze organizarea acestui eveniment. Succes tuturor participanţilor, cât şi membrilor juriului care vor avea o sarcină foarte dificilă!, a declarat Georgică Severin, Director General Interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, în cadrul evenimentului de deschidere a festivalului.

    Grand Prix Nova şi-a cucerit o frumoasă reputaţie în mediul internaţional, prin calitatea producţiilor selectate în competiţie şi prin stimularea inovaţiei în spectacolul de teatru radiofonic – Atila Vizauer, Directorul Centrului Cultural Media Radio România.

    Juriul este format din cinci personalităţi internaţionale: Amandine Casadamont din Franţa, sound artist independent, colaborator constant cu France Culture, Bernanrd Clarke, autor şi producător la RTÉ lyric fm Irlanda,Shanti Bhagirathan, directorul grupului The Capital Maharaja Organisation din Sri Lanka şi Ilinca Stihi, regizor, unul dintre fondatorii Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii internaţionale ale festivalurilor de profil şi autoare a numeroase spectacole mult-premiate. Preşedintele juriului este anul acesta Dimitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama şi Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), autor distins cu numeroase premii pentru spectacole de teatru radiofonic şi Ars Acustica: Apreciez faptul că Radio România priveşte radioul ca un mijloc mass-media de promovare a culturii şi mă bucur că a ales pentru acest festival un motto de succes – Voicing the Future.

    Concurenţii îşi dispută şase trofee, distincţii dedicate celor două secţiuni – Spectacole Radiofonice şi Forme Scurte.

    Radio România îşi onorează în fiecare an actorii, dovedind încă o dată apreciere pentru ceea ce reprezintă specificul interpretării la microfon în reuşita unui spectacol sonor. În cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova se vor oferi distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent. În 2017, vor fi premiaţi:

    Maria Ploae – Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în spectacolele Olga Greceanu – Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse… scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric şi Maria Rosetti – Prima ziaristă din România, Maria Rosetti – De la Plymouth la Bucureşti, scenarii de Raisa Radu, regia artistică: Petru Hadârcă;

    Dan Aştilean – Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Gaev din spectacolul Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte şi Robinson Crusoe din spectacolul O zi din viaţa lui Robinson Crusoe de Dan Cojocaru, regia artistică: Diana Mihailopol;

    Bianca Elena Babaşa – Premiul pentru debut, pentru rolul Bianca, din spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru.

    Grand Prix Nova 2017 propune Capitalei o serie de evenimente dedicate specialiştilor, dar şi marelui public. Singurul festival din România consacrat creaţiei radiofonice invită în premieră, la patru zile de dialog şi performance cu artiştii experimentului radiofonic internaţional în secţiunea Soundscape Eden.

    Atelierele sunt susţinute de membrii juriului secţiunii Concurs a acestei ediţii. Accesul e liber. Atelierele se vor desfăşura în limba engleză, în Grădina Eden (Calea Victoriei, nr.107).