Brașovul
este o vatră folclorică interesantă în România pentru că aici se împletesc
tradiții vestimentare românești, germane și maghiare. Facem, împreună cu
etnologul Alina Mandai de la Muzeul Judetean de Etnografie, o călătorie de la
Rupea la Brașov pentru a remarca valoroasele ii, cojoace și paftale ale
localnicilor din vremea veche și până azi
Astăzi vă invităm în chiar centrul
geografic al României, la Făgăraş. Municipiul Făgăraș se află în judeţul
Braşov, la 66 km de orașul Brașov și 76 km de orașul Sibiu, pe malul râului
Olt, la poalele Munților Făgăraș. Din punct de vedere geografic, orașul Făgăraș
este situat în zona numită Țara Făgărașului, una dintre cele mai vechi și
importante zone geografice și etno-culturale din România.
Turistul ajuns aici poate porni în
drumeţie în Munţii Făgărş, dar din primăvară şi până toamna târziu se poate
aventura şi pe Transfăgărășan, celebra șosea, care leagă Transilvania de
Muntenia și măsoară 151 de kilometri, putând fi o adevărată destinație de
vacanță în sine. Pornind de lângă
Cârțișoara, Transfăgărăşanul intră pe Valea Bâlii și străbate zonele turistice
Bâlea Glăjărie, Bâlea Cascadă și Bâlea Lac – Capra. Un punct de atracție este
tunelul de 887 de metri, care leagă zona Capra de căldarea glaciară Bâlea.
Chiar în centrul municipiului Făgăraș, se
găseşte Cetatea Făgăraşului. Construcția cetății a început în 1310, pe locul unei mai vechi fortificații
de pământ și lemn din secolul al XII-lea, întărită apoi în 1526,de Ștefan Mailat,
fiu al unui boier din regiune, devenit voievod al Transilvaniei.
Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării
Făgărașului, ne-a condus paşii prin cetate.
Oferim un
circuit de vizitare care prezintă istoria Țării Făgărașului, etnografia zonei Făgărașului.
Avem săli multifuncționale amenajate în stilul perioadei medievale și ceea ce
numim noi Sala tronului sau Marele Palat, cum era numit în secolul al 17-lea. Prima
dată vizitatorul intră pe un pod de lemn, traversează șanțul de apărare care
înconjoară cetatea, intră în curtea exterioară a cetății și poate vedea atât
drumul de stradă, cât și bastioanele unde odinioară se obținea pulbere pentru
armamentul cetății. Apoi se vede Turnul temniței, numit așa pentru că în
secolul 16-17 a fost temniţă medievală, iar la etajul al doilea avem prezentată
o scurtă istorie a rezistenței și o contribuție a femeilor în mișcarea de
rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Apoi intră într-o curte interioară
foarte frumoasă, în mijlocul cărei a fost reamenajată fântâna, așa cum era în
secolul al 17-lea, pentru ca, urcând scările cele mari ale acestei cetăți, să
intre pe un circuit de vizitare de la etajul 1 care cuprinde 25 de încăperi și
în care noi prezentăm istoria zonei, începând cu primele descoperiri arheologice
de acum aproape 4000 de ani din așezări din Țara Făgărașului.
Avem o prezentare
a istoriei orașului nostru, a istoriei economice, începând cu breslele care au
activat aici, un număr de 20 de bresle, cu atelierele de glăjărie (sticlărie -
n.r.) din zonă, cele de la Porumbacu, cele mai cunoscute, de la Arpașul de Sus.
Firește, avem prezentată o etnografie a zonei, o zonă extrem de bogată în port
popular, în obiceiuri și în tradiții. Iar în Sala Dietei, numită așa pentru că
Dieta Transilvaniei și-a ținut ședințele aici, în Sala Dietei avem o reconstituire
de epocă impresionantă, unde am pus o replică a unui mecanism de tortură, adus
în cetatea noastră de către austrieci puțin după 1700. În apropierea acestei
săli, odinioară era dormitorul principesei, Casa Doamnei se numește inventarele
cetății, din secolul 17, o îmbinare
între reconstituire și bunuri culturale originale din secolul 17. Ieșim de pe
circuitul expoziţional şi mergem în ceea ce am numit noi astăzi Sala Tronului
sau Marele Palat, 4 săli multifuncționale, amenajate în stil secolul a 17-lea
unde noi astăzi organizăm evenimente culturale.
Biserici
ortodoxe, catolice, franciscane, dar şi o sinagogă ilustrează la Făgăraş
cosmopolitismul istoric al zonei.
Astăzi vă invităm în comuna Bucium, satul Poieni, din judeţul Alba, pentru a descoperi un muzeu local, iniţiativa unui om pasionat de tradiţiile locului: Muzeul Buciumanilor, fondatorul, proiectantul şi executantul fiind Nicolae Ţandrău, un pensionar, cum ni s-a prezentat, preşedinte al Asociaţiei Baia Domnilor, un om plin de poveşti cu tâlc.
Buciumanii, adică locuitorii din Bucium, au fost mineri din moşi-strămoşi, ceea ce le-a oferit un statut ceva mai bun decât celor care trăiau doar din agricultura saracă de munte. După naţionalizare, mineritul privat a fost interzis de noile autorităţi comuniste, oamenilor le-a fost confiscat aurul şi minereul rămas, iar o vreme aceştia au rămas fără locuri de muncă. Mineritul a fost reluat prin companii de stat şi a fost oprit la câţiva ani după Revoluţia din 1989, de această dată din motive legate de protejarea mediului.
Din dorinţa de a păstra vie tradiţia locului, a fost creat Muzeul Buciumanilor, despre care Nicolae Ţandrău ne-a istorisit Acest muzeu este o prezentare pentru cei de acum a activităţii şi metodelor de trai ale buciumanilor. Începând de pe vremea romanilor şi până acum, totul s-a bazat pe producţia de aur şi valorificarea lui. Muzeul are câteva obiective mai deosebite. În primul rând, când intraţi în piaţă, în faţa muzeului şi a clădirii bisericii, vedeţi o suliţă, aşa îi spune localnicul, deci un brad de o înălţime cam de 30 de metri, dar nu cu grosime mare, unul dintre cei mai frumoşi brazi pe care îi poate vedea cineva. Acolo, în piaţă, în jurul lui, pe vremuri, era aşa-zisul târg, cu mese unde se desfăşura un comerţ cu produse alimentare. Peste râu de acest târg, eu am ales locul unde să construim un magazin al satului. La baza acestor obiective se află toate construcţiile pe care le făceau minerii, începând de la galerii pentru scoaterea minereului din subteran, la ştanguri, care reprezintă metoda de prelucrare a minereului, în faza a doua, prima fiind mojarul şi omul care zdrobea minereul. Toate astea au o istorie în galeriile respective începând de la Baia Domnilor, Sfânta Ana, Rondu şamd sunt cele pe care le foloseau şi le-au construit minerii buciumani, pe vremea lor.
Interlocutorul nostru a adăugat Pe lângă asta, există partea etnografică. În apropiere am construit un şopron mare, de vreo 150 de metri pătraţi, în care sunt expuse toate lucrurile şi sculele cu care ei lucrau la mine şi în jurul minei. Căruţa cu jugul în care erau puşi boii, cu care transportau minereul de la galerie la ştanguri. Sau ce foloseau în gospodărie, plugul, grapa, coasa, tot ce există ca utilitate în zonă, de pe vremea când noi nu eram.
Fostul drum al aurului a şi fost recent marcat de la Zlatna la Abrud, de reprezentanţii mai multor asociaţii de profil, care au venit în vizită în zonă.
Plenul Parlamentului a luat act de scrisorile preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi informează pe senatori şi deputaţi cu privire la participarea militarilor români la misiuni în străinătate. Astfel, preşedinte a transmis o scrisoare referitoare la participarea Armatei României la Misiunea Uniunii Europene de parteneriat militar în Niger, cu un efectiv de până la 20 de militari. O altă scrisoare se referă la aprobarea participării Armatei României la misiunea EUFOR Althea, în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina, începând cu luna octombrie 2023, cu o companie de stat major şi cu un efectiv total de până la 180 de militari, cu tehnica, echipamentul, armamentul şi muniţia necesare îndeplinirii misiunilor. Printr-o altă scrisoare, Klaus Iohannis informează asupra participării României, pe parcursul acestui an, la Misiunea Uniunii Europene din Armenia cu personal şi tehnică ale Ministerului de Interne în limita a 15 cadre. Ultima scrisoare a preşedintelui României vizează aprobarea intrării, staţionării şi operării pe teritoriul naţional a unui detaşament din Macedonia de Nord, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO.
Proiectul unei staţii spaţiale, propus de o echipă de elevi români, a obţinut locul doi la concursul NASA Space Settlement desfăşurat în Statele Unite al Americii. Proiectul “Zgriptor” a fost propus de o echipă de opt elevi de la Colegiul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Colegiul Naţional “Victor Babeş”. Elevii, din care o parte sunt şi membri ai echipei Romspace, care a lansat recent în spaţiu primul satelit românesc, au fost susţinuţi printr-o sponsorizare de 13.000 de euro. Cu o capacitate de 10.000 de persoane, “Zgriptor” reprezintă o staţie spaţială în întregimea sa, de la structurile de bază la calculele pentru plasarea sa în orbită, nevoile locuitorilor, sistemele de reciclare a resurselor utilizate şi a deşeurilor, modelul economic şi de guvernare. Concursul NASA Space Settlement este o competiţie anuală pentru elevi din clasele a 6-a până în a 12-a, sponsorizată de Centrul de Cercetare Ames al NASA şi Societatea Spaţială Naţională. Competiţia este deschisă elevilor cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani din orice ţară a lumii. La concurs au fost înscrise peste 4.500 de proiecte din 19 ţări.
Expoziția “Cămașa maramureșeană, măiestrIE și simbol” este deschisă la sediul Academiei di Romania la Roma. Manifestarea este structurată în două secțiuni, una fotografică și una etnografică şi înfățișează un univers rural autentic ce se regăseşte în cele patru “țări” sau zone etnografice din Județul Maramureș: Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și o parte din Țara Codrului. Exponatele aparţin Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Frumusețea cămășilor este potențată de imagini sugestive ce reprezentă instantanee din viața satului și portrete surprinse de artiștii fotografi Mariana Scubli, Gabriel Motica, Vlad Dumitrescu, Dan Griga, Vasile Chira și Marius Ionuțaș. Expoziţia de la Roma, organizată cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș, poate fi vizitată până pe 15 iulie.
Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o suită de activități pentru a marca vizita Regelui Ferdinand, a Reginei Maria și a unei importante delegații de elite politice în Polonia, în perioada 23-29 iunie 1923. Manifestările vor începe la 1 iulie cu prelegerea “Reginele și prințesele României. Stil și tradiție”, susținută de fondatoarea proiectului “Semne cusute”, Ioana Corduneanu. În aceeaşi zi mai sunt programate un atelier pentru copii și părinți susținut de Ioana Corduneanu, intitulat “Cămăși nemuritoare” şi dezbaterea “Monarhia și relațiile româno-polone”, cu participarea ziaristului și diplomatului Bogumił Luft și a istoricului Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș. Dezbaterea va fi urmată de proiecția filmului documentar “Maria – inima României”, regizat de Trevor Poots. La 2 iulie va avea loc o prelegere susținută de Narcis Dorin Ion, cu tema “Casele de vis ale Reginei Maria”, urmată de prezentarea volumului de documente diplomatice și militare “Garanția cea mai sigură a păcii și a civilizației în răsăritul Europei. Alianța polono-română 1926-1932”. Cu prilejul Weekend-ului regal românesc în spaţiul adiacent al Casei Întâlnirilor cu Istoria din Varşovia va fi deschisă expoziția în aer liber “Rochii, fracuri, epoleți. Familia Regală a României în Polonia, 1923” ce va reuni fotografii din timpul vizitei, precum și ecouri în presa poloneză și românească. Expoziţia va rămâne deschisă până la 21 iulie.
Ajungem azi în centrul României și descoperim colecții importante de patrimoniu național în Muzeul de Etnografie al Brașovului. Acesta a luat ființă în anul 1908, la inițiativa a cinci colecționari sași brașoveni, care au constituit patrimoniul Muzeului Asociației Colecționarilor Brașoveni. Suntem întâmpinați de Bogdana Balmuș, șefa relațiilor publice, care ne face o scurtă incursiune în istorie:
Fondatorul a fost Iulius Teutsch. Muzeul se va dezvolta și, începând cu 1912, se va numi Muzeul Săsesc al Țării Bârsei, acesta încheindu-și activitatea la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O parte dintre colecțiile sale ajung fie la Universitatea Brașov, fie la Muzeul Regional Brașov, înființat în 1950. Din anul 1967, în cadrul Muzeului Județean Brașov ia ființă secția de etnografie, care, în 1990, devine instituție autonomă cu statut juridic. Din această prezentare, deducem cam ce patrimoniu se ascunde în Muzeul de Etnografie Brașov. Spunem se ascunde pentru cei care nu îi trec pragul și lansez cu această ocazie invitația să o facă. Patrimoniul deținut de Muzeul de Etnografie Brașov este expus astăzi atât în sediul central din Brașov, cât și în filialele din Săcele și Rupea.
Prin patrimoniul său valoros, muzeul ilustrează civilizația comunității rurale din zonele etnologice Bran, Rupea, Țara Oltului, Valea Hârtibaciului și Țara Bârsei: La Muzeul Etnografic Săcele, turiștii vor vedea o serie de obiecte de patrimoniu reprezentative pentru tradițiile pastorale ale mocanilor, dar și o reprezentare identitară a ceangăilor din zonă. Și acolo Muzeul funcționează într-o clădire monument istoric, care a fost atestată documentar în anul 1543. Turiștii vor vedea în cadrul expoziției permanente cum trăiau oamenii în acele vremuri, ce ocupații și ce meșteșuguri aveau, dar și care erau instalațiile tehnice pe care le-au creat. Vor vedea, de asemenea, un spațiu de locuit și costume tradiționale. S-a pus accent pe evidențierea multiculturalității zonei Săcele prin reprezentarea sugestivă a unei lumi comune atât mocanilor, cât și ceangăilor. Apoi, la Muzeul Etnografic Gheorghe Cernea din Rupea găsim, de asemenea, o reprezentare a comunităților cu populație mixtă: români și sași. Sunt reprezentate ocupațiile, meșteșugurile, obiceiurile, spațiile de locuit. Muzeul poartă numele folcloristului Gheorghe Cernea, o personalitate cunoscută a zonei, care a publicat un fond impresionant de culegeri folcloristice.
Ne întoarcem de la Rupea în Brașov, în inima Brașovului, la Muzeul Civilizație Urbane a Brașovului. Este cel mai nou muzeu deschis după revoluția anticomunistă din 1989, spune Bogdana Balmuș, fiind în componența Muzeului de Etnografie a Brașovului: Este un muzeu de colecție cu specific unic în România. Tematica sa reprezintă o incursiune în istoria urbană a Brașovului. Dacă până acum am vorbit de latura rurală, acum, ne ocupăm de partea urbană a Brașovului cu ilustrarea reprezentărilor specific urbane. Și aici muzeul este găzduit de o clădire foarte veche. Ea a intrat în lista monumentelor istorice în anul 2004. A fost atestată arheologic încă din secolele XIII-XIV și a fost refăcută în anul 1566. Veți descoperi în pivniță, care este expusă vizitării, ancadramente din piatră, de ușă și de ferestre, care au fost descoperite cu ocazia restaurărilor recente. Aceste ancadramente sunt datate din anul 1566. Casa a fost amenajată în așa fel încât să ilustreze preocuparea proprietarilor. Este vorba de negustori bogați patricieni. Ea a aparținut la sfârșitul secolului al XIX-lea familiei Closius. Membrii acestei familii au făcut parte din elita sașilor brașoveni.
În fiecare dintre aceste muzee, veți găsi cărți de impresii în care turiștii din toate colțurile lumii, care ajung aici, se arată fascinați de bogăția informațiilor primite.
Două
expoziţii despre arta sacră, etnografia și tradiţii populare din judeţul Alba
sunt deschise până pe 19 aprilie, la Veneţia, în Italia, la galeriile
Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică. Este vorba despre
expoziţia ‘Arta mozaicului antic şi bizantin’ şi despre o alta intitulată
‘Etnografie şi tradiţii populare din judeţul Alba’. Prima ilustrează
activitatea didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia – Secţia
de Artă Sacră şi cuprinde lucrări în mozaic, realizate de către studenţi,
imagini foto-document cu detalii despre ornamentica şi tehnica mozaicului
pavimentar antic şi bizantin, fotografii cu lucrări realizate de studenţi,
inclusiv cu focalizarea unor detalii tehnice, precum şi picturi în tehnica
icoanei pe sticlă, realizate după mozaicuri din zona Veneţiei şi Ravenna. Cea
de-a doua expoziţie prezintă icoane şi picturi în tehnica temperă pe sticlă, cu
foiţă de aur şi argint, realizate de lect. univ. dr. Simona-Teodora
Roşca-Neacşu, şi fotografii realizate în judeţul Alba de fotograful Vasile
Sârb. Pe 19 aprilie, în cadrul expoziţiei, va avea loc un workshop de artă
sacră, care va fi deschis pentru public și la care vor participa şi studenţi şi
absolvenţi aflaţi la studii în Italia în cadrul unor schimburi universitare.
Ansamblul
folcloric Ceata Junilor participă în aceste zile la Schimbul intercultural al
tinerilor din Sibiu şi Cipru. În acest proiect, până pe 21 aprilie, sibienii
au prilejul să descopere cultura cipriotă şi să aprofundeze valorile europene
în cadrul a patru tipuri de evenimente, găzduite de Cipru: ateliere de dans,
spectacole folclorice, seri interculturale şi un workshop de management
cultural. Mai mult, partenerii ciprioţi vor avea parte de incursiuni în cultura
română prin intermediul cântecelor, dansurilor şi al obiceiurilor specifice
judeţului Sibiu pe care Ceata Junilor le va prezenta. Acest schimb
internaţional este conceput ca un produs cultural şi educaţional complex, menit
să evidenţieze necesitatea dialogului european sub semnul patrimoniului. Prin
complexitatea sa, proiectul îşi propune să contribuie la promovarea la nivel
internaţional a Sibiului şi să consolideze relaţiile tinerilor artişti sibieni
cu tineri dintr-un alt stat european. Ansamblul folcloric Ceata Junilor a
fost înfiinţat în 1991 de către coregraful Ioan Macrea, iar astăzi, sub acest
nume, se regăsesc două generaţii de dansatori.
Dinu
Flămând a fost publicat și în Portugalia. Poetul român este acum mai cunoscut
în această țară, unde pe 18 aprilie i-a apărut un nou volum intitulat Cadeira à
janela (Scaun lângă fereastră). Dinu Flămând este poet, eseist,
critic, traducător, jurnalist de presă scrisă, de radio și de televiziune.
Născut în 1947, el este licențiat în Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai
din Cluj-Napoca (1970). După absolvirea facultății, a lucrat o vreme în redacțiile unor ziare și reviste
bucureștene. La sfârșitul anilor ʼ80, în timpul fostei dictaturi comuniste, a
obținut azil politic în Franța, la Paris, unde a denunțat regimul opresiv din
România, în presa scrisă (Libération, Le Monde) și radiofonică (RFI, BBC,
Free Europe). A fost jurnalist bilingv la radio (RFI) din 1989 până în 2009.
După căderea regimului comunist, s-a reintegrat în literatura română. Are
o vastă operă publicată în România, mai cu seamă de poezie, dar și de critică
literară sau de traduceri. Ca traducător, s-a dedicat mai cu seamă traducerilor
din limba franceză, spaniolă, italiană și portugheză, fiind răsplătit cu
numeroase premii literare. Volumele sale au fost traduse și publicate în
diverse țări precum Franța, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia,
Macedonia de Nord, Mexic, Columbia, Chile, Honduras, Ecuador.
Teatrul
de Balet Sibiu a fost invitat la cea de-a treia ediție a Festivalului
Internațional de Teatru-Dans Poznan din Polonia – Granițele naturii -
Granițele culturii, organizat de Teatrul de Dans Polonez (Polish Dance
Theatre). Baletul sibian va prezenta în Poznan, pe 25 aprilie, pentru publicul
larg, și miercuri, 26 aprilie, în cadrul unui eveniment cu circuit închis, la
care sunt invitați oameni de cultură, personalități și oficiali din Polonia și
România, cea mai nouă producție de dans contemporan realizată la Sibiu,
spectacolul Un bilet dus (One way ticket), creat de coregrafa Sandra Mavhima.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru-Dans Poznan și
fiecare dintre spectacolele prezentate vor încerca să aducă răspunsuri la o
serie de întrebări legate de conceptul de graniță. Unde se află granița dintre
natură și cultură? Există cu adevărat frontiere? Cum pot fi ele traversate? Alături
de Teatrul de Balet Sibiu, pe scena festivalului vor mai dansa artiști și
companii de dans din Ucraina, Cehia și Polonia.
O carte frumoasă în care autorul, Alexandru Stănescu, se întoarce în timp ca să ne arate viața armonioasă a românilor din Șchei, la începutul sec al XVIII-lea și mai târziu. Tradiții, obiceiuri, gastronomie…Un tot concentrat într-o lucrare scrisă de un etnograf.
Ne îndreptăm azi către sudul sud-vestul României. Vom vizita judeţul Gorj şi îl vom privi dintr-o cu totul altă perspectivă. Vom admira case tradiţionale, construite acum sute de ani, după tehnici moştenite din străbuni de către meşteri. Casa ţărănească, tradiţională din Gorj poate fi admirată inclusiv într-un muzeu dedicat etnografiei locale: Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, de la Curtişoara.
Pornim însă călătoria noastră din Hobiţa, comuna Peştişani. Acolo, spune conferenţiar univ. dr. Ion Mocioi, se află o casă muzeu Constantin Brâncuşi, amplasată în anul 1971 pe locul fostei case în care s-a născut celebrul sculptor român. “Casa se numeşte muzeu, fiindcă aici a fost amenajat un muzeu din dorinţa de a face cunoscută localitatea şi casa lui Brâncuşi. Se ştie că adevărata casă a sculptorului a luat foc înainte de anul 1900. O următoare casă a fost făcută de către sora lui Brâncuşi, la o distanţă apreciabilă de locul fostei case. Aceasta s-a păstrat până de curând, când şi ea a luat foc. Casa cuprinde trei camere şi o tindă, doar parter. Este pusă pe o temelie din piatră de râu. Temelia fiind destul de înaltă, are în faţă o scară, realizată din pietre mai mari, de râu. Este acoperită cu şindrilă. S-a păstrat tradiţia de a avea şindrilă continuă şi aşa e acoperită şi acum. Tinda e nepodită, făcută din lut bătut, uscat, întărit, aşadar e rezistentă. De asemenea, în toate cele trei camere, nu a fost scândură, podea, ci tot pământ bătut. Camera din mijloc era folosită pentru bucătărie şi avea o instalaţie specifică vremii, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A treia cameră era de tipul unei magazii, în care se ţineau toate celelalte bunuri ale familiei. Podul era astfel amenajat încât fumul de la vatra de foc din camera din mijloc să poată fi folosit pentru afumarea produselor din carne. În mare, aşa poate fi descrisă pe scurt casa aceasta. În toate camerele au fost aduse obiectele familiilor fraţilor lui Brâncuşi, exact aşa cum erau în vremea în care s-a născut sculptorul. Brâncuşi avea în zonă şi un teren care provenea din moştenirea părinţilor. Mama sa l-a vândut, pentru a-l putea întreţine pe sculptor la Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti.”
Victor Albinel Firescu, şeful secţiei de etnografie şi artă, din cadrul Muzeului Judeţean Gorj, spune că turiştii care ajung la Curtişoara pot vedea satul autentic, de acum două secole. Curtişoara este o comună situată la aproximativ 90 de km de Hobiţa şi la doar 13 km de Târgu Jiu, reşedinţa de judeţ. Nordul Olteniei, în general, şi Gorjul, în mod particular, sunt zonele care au favorizat apariţia şi dezvoltarea unui sistem arhitectural complex, bazat mai ales pe prelucrarea lemnului, spune Victor Albinel Firescu: “Condiţiile sunt de natură fizico-geografică, dar şi socială. O analiză succintă, bazată pe observaţie, scoate în evidenţă o regiune cu o bogată reţea hidrografică, factor determinant în constituirea aşezărilor. Un alt element important determinat de toponimie, este abundenţa materialului principal de construcţie: lemnul. Din punct de vedere social, condiţiile propice creaţiei materiale şi spirituale sunt specifice oamenilor liberi. Persistenţa caracterului liber al comunităţilor poate fi exemplificată până în contemporaneitate prin factorul de rezistenţă la colectivizare în perioada comunistă. Spiritul conservator şi practic al locuitorilor din acest spaţiu este pe deplin dovedit de arhitectura ecleziastică în lemn, mai mult decât de arhitectura laică. Aceasta din urmă capătă diferenţe nuanţe, în funcţie de contextul social şi de perioada istorică. Aşa se face că, în prezent, în Gorj pot fi întâlnite peste 120 de biserici monument, din lemn, bijuterii de artă arhitecturală. Cu adevărat uimitor, este modul de construcţie şi de ornamentare, dar şi durabilitatea în timp. Este efectul priceperii unor meşteri nu foarte şcoliţi, dar cu o experienţă în prelucrarea lemnului acumulată de-a lungul secolelor, transmisă din generaţie în generaţie.”
Din punct de vedere al spaţiului, locuinţa e cea care adăposteşte şi protejează familia, continuă Victor Albinel Firescu, şeful secţiei de etnografie şi artă, din cadrul Muzeului Judeţean Gorj. Este centrul lumii. Este spaţiul dezvoltării armonioase a omului curat, nepătat şi frumos în ansamblu, ferit de relele lumii şi aflat în cea mai strânsă legătură cu natura. Însă cum arată Muezul Arhitecturii Populare din Gorj? “Avem parte de gospodării din toate zonele etnografice ale Gorjului. Muzeul se întinde pe o suprafaţă de câteva hectare. Pe lângă arhitectură în lemn, avem şi arhitectură ecleziastică. Puteţi vedea două biserici. Biserica Gheorghe Tătărăscu, strămutată din Poiana Rovinari în perioada anilor 2000-2002, şi biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, ctitorie de la 1821 a Bălaşei Cornoiu. Cea din urmă este o biserică din zid, cu o pictură naivă, ţărănească, foarte frumoasă. Mi-aş dori să am aici oameni cărora să le pot explica tot ceea ce palpită pe acest pământ, care a dat oameni de mare anvergură, inclusiv în lumea folclorului. Vizitatorul nu poate pătrunde toate lucurile de aici dintr-o simplă vedere. Trebuie zăbovit puţin mai mult asupra lor.”
Invitaţia de final îni aparţine conferenţiarului univ. dr. Ion Mocioi: “Doresc să vină cât mai mulţi turişti să vină, ca să vadă locul unde s-a născut Brâncuşi, casa realizată de tatăl lui Brâncuşi, identică cu cea în care s-a născut sculptorul, care fusese realizată pe la 1870. În grădina aceasta sunt nişte pomi, unii dintre aceştia din vremea sculptorului. Este o atmosferă atrăgătoare, în care veţi găsi sufletul lui Brâncuşi. Părerea mea este că Brâncuşi trebuie vizitat la casa lui, în care s-a amenajat un muzeu, pentru a cunoaşte cât mai mult despre sculptor. Există acolo specialişti, care pot sta de vorbă cu toţi oaspeţii. În acest an, funcţionează şi la Târgu Jiu un muzeu naţional Constantin Brâncuşi, recent aprobat prin lege de către Parlamentul României.”
Iată aşadar locuri de poveste, cu istorii bogate, cu legende, locuri care inspiră şi de unde s-au ridicat personalităţi marcante ale culturii şi spiritualităţii româneşti.