Radio România Internațional

Tag: Europa de Est

  • Instalarea comunismului în Europa de Est

    Instalarea comunismului în Europa de Est

    Dezbaterea istoricilor plasează debutul trecerii la comunism a Estului Europei în februarie 1948, când comuniştii ceholsovaci preiau total controlul asupra guvernului de la Praga. Ţara era ocupată de trupele sovietice, care luptaseră împotriva naziştilor până la Berlin. Din acel moment au început separarea strictă a Europei şi a lumii în două blocuri ideologice, a apărut noua realitate, postbelică. Surpriza Occidentului a putut fi explicată mai târziu, când au fost dezvăluite culisele înţelegerilor dintre aliaţii care au înfrânt Germania hitleristă.

    Pe un petec de hârtie, se pare că un simplu şerveţel de la masă, Churchill a scris împărţirea Europei de după al doilea mondial. România intra sub cizma sovietică în proporţie de 90%. Restul, 10%, revenea aliaţilor dar era un fel de a nu scrie sută la sută. Urmează Grecia, în care procentele sunt exact invers, iar Churchill, ca să fie bine înţeles, nu a scris numele clar al deţinătorului controlului, Marea Britanie. Urmează Iugoslavia şi Ungaria, împărţite pe jumătate şi Bulgaria, cu un control sovietic de 75%. Cehoslovacia şi Polonia nici nu apar pe infamul plan.

    Întâlnirea acestei împărţiri a fost a patra negociere între aliaţi şi a avut loc la Moscova, în octombrie 1944. Pe frontul european situaţia era extrem de fluidă, România întorsese armele împotriva Germaniei, Hitler se retrăgea din Grecia, dictatorul Horty din Ungaria făcea pace cu aliaţii. Peste şase luni, războiul avea să se încheie, cu sovieticii şi anglo-americanii faţă în faţă, în mijlocul Europei.

    Impunerea comuniştilor în Cehoslovacia, în februarie 1948, la umbra tancurilor sovietice, a fost o surpriză pentru că planul de împărţire a influenţei nu se referea şi la această ţară. Altfel spus, sovieticii nu respectaseră înţelegerea privind Ceholsovacia, şi o trecuseră total sub dominaţia lor. România, însă, fusese lăsată de aliaţii occidentali sub controlul Uniunii Sovietice, sau “Russia”, cum scrisese Churchill şi Stalin aprobase. Desigur, această împărţire secretă a primit şi aprobarea americanilor.

    Astfel că, instalarea comunismului în România, în martie 1945, cu trei ani înaintea acţiunii de la Praga, nu a şocat pe nimeni, fiind considerată conform planului negociat de Churchill şi Stalin. În urmă cu fix 80 de ani, la 6 martie 1945, comunismul sovietic a făcut, de fapt, primul pas în Estul Europei, prin instalarea guvernului Petru Groza. Aliat dar nu şi membru al micului partid comunist român, noul premier a garantat noul guvern, cu comunişti la portofolii importante, precum Internele, Justiţia, Propaganda, Comunicaţiie, Minele şi Petrolul, temporar Sănătatea şi Finanţele.

    Deşi războiul nu se terminase, încă, comuniştii şi aliaţii lor din România au creat o acţiune incendiară, ocupând cu forţa sedii ale administraţiei. În această situaţie deosbit de tensionată, aterizează la Bucureşti un trimis sovietic special, Andrei Vîşinski, fost procuror general al URSS. El îi cere regelui României, Mihai, să demită guvernul existent şi să dea mandatul lui Petru Groza, politician burghez aliat al comuniştilor. Regele invocă înţelegerea de la Ialta, dintre aliaţi, în care se vorbea despre pregătirea alegerilor libere, dar trimisul sovietic se arată foarte agresiv şi spune că el este Ialta. Nici britanicii sau americanii din Comisia Aliată de Control nu au mai mult succes, practic nici nu sunt băgaţi în seamă.

    La 6 martie 1945, la presiunea sovieticilor, regele Mihai semna decretul de numire a pro-comunistului Petru Groza în fruntea noului guvern, care conţinea numai comunişti şi aliaţi devotaţi. La sfârşitul anului 1947, regele era şi el alungat de pe tron. În februarie 1948, când istoricii consideră că, la Praga, s-a instalat comunismul în Estul Europei, românii erau deja de trei ani sub un regim comunist impus cu forţa, forţa armată sovietică, peste orice înţelegere cu aliaţii occidentali

  • Planul Z

    Planul Z

    Ocupate după 1945 și fiindu-le impuse regimuri ale partidelor comuniste, țările Europei Centrale și de Est, practic, nu aveau strategii de apărare națională fiind la cheremul Uniunii Sovietice. Aceasta nu a ezitat să ocupe Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968 și să înlăture conducerile reformiste de acolo. Amenințată și ea de agresivitatea sovietică, România, care condamnase invazia Cehoslovaciei, a căutat să pună la punct un plan prin care să se protejeze.

     

     

    După 1968, liderul român Nicolae Ceaușescu a conceput doctrina militară a ”războiul întregului popor” pentru apărare. Generalul Neagu Cosma a lucrat în structurile informative de dinainte de 1989. Intervievat în anul 2002 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, el a dat detalii despre ceea ce a fost denumit în presa de după 1989 Planul Z. Cosma a ținut să spună că, la origine, planul era conceput după logica oricărei strategii naționale de securitate.

     

    ”Au fost multe discuţii cu privire la dislocarea statului, a comandamentului operaţiunilor militare şi, respectiv, a comandantului suprem. Unii spun că, din laşitate, Ceauşescu voia să fugă cu orice preţ şi a creat o structură specială ca el şi familia lui să dispară din calea invadatorului şi să-şi salveze pielea. Eu vreau să vă răspund cu date concrete că şi evacuarea lui Ceauşescu se înscria în regula războiului, era comandantul suprem al armatei. În orice armată şi în orice ţară, comandantul şi comandamentul trebuie să aibă un loc de retragere, dacă aici nu mai merge, îl am pe celălalt de rezervă şi aşa mai departe.”

     

     

    Denumit Rovine IS 70, planul Z era menit să asigure existența statului român în circumstanțe extreme. Neagu Cosma. ”Planul a primit, pe parcurs, numele de cod Rovine IS 70, iar după decembrie ‘89 presa l-a numit planul Z. Planul Rovine IS 70 stipula ca să fie pus în aplicare în momentul în care, ca urmare a unui act de agresiune îndreptat împotriva statului român, exista pericolul iminent al ocupării vremelnice a capitalei şi a unei părţi din teritoriu. Faptul ar fi îngreunat sau chiar ar fi făcut imposibilă exercitarea conducerii luptei de rezistenţă a întregului popor din acelaşi sediu în care se afla comanda. În plan erau fixate modalităţile scoaterii din clădirea CC-ului a şefului şi iată cum: Nicolae Ceauşescu urma să fie scos din sediul CC-ului prin tunelul care leagă clădirea CC de fostul Palat Regal de vizavi.”

     

     

    Planul prespunea, între altele, în cazul unei invazii și ocupații sovietice, lupte de gherilă, sabotaje, retragerea armatei către frontiera cu Iugoslavia și punerea în siguranță a lui Ceaușescu și a conducerii armatei. Conceput în 8 puncte, el a fost îmbunătățit odată cu trecerea anilor.

    Neagu Cosma. ”Mijloacele de comunicare radio şi staţia TV erau funcţionale deja, erau operaţionale. Echipele de diversiune erau şi ele gata să acţioneze, unele erau deja amplasate în teren. Cu privire la apărarea comandamentului şi a comandantului suprem au fost luate următoarele măsuri. Unu: scoaterea lui Ceauşescu din sediul C.C. al P.C.R., în cazul în care acesta ar fi fost împresurat. Ăsta era un prim punct din plan, cum îl scoatem din sediul CC-ului. Doi: să se realizeze la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele un dozimetru de mici dimensiuni pentru controlul radiaţiilor nucleare.

    Trei: să se studieze căile rutiere de la sud de Carpaţii Meridionali pentru folosirea lor în cazul unei retrageri precipitate. Patru: aceeaşi operaţiune trebuia făcute pentru toate trecătorile catre Carpaţi. Cinci: să se stabilească locul de dislocare a unor instituţii şi comandamente şi căile de deplasare spre fiecare nou stabiliment. Şase: constituirea unor comisii mixte alcătuite din ministru Transporturilor, şeful secţiei organizatorice de la C.C. al P.C.R., specialişti în Transporturi care să studieze şi să prezinte propuneri de fluidizare a circulaţiei feroviare şi rutiere de la Bucureşti la Timişoara. Şapte: au fost microfilmate documentele din arhiva Securităţii, erau uşor de transportat şi ascuns pentru a nu cădea în mâinile invadatorilor. Opt: schimbarea cifrului de stat.”

     

     

    Însă creșterea impopularității regimului, duritatea conducerii și cinismul cuplului Ceaușescu au făcut ca planul Z să fie personalizat și să-și piardă menirea. În 1989, planul de rezistență națională care prevedea și protejarea lui Ceaușescu a fost inutil. L-am întrebat pe Neagu Cosma de ce nu a funcționat planul Z în 1989? ”Nu a funcţionat pentru că nu au fost oameni care să-l aplice. Atunci, în 1968, erau oameni şi-l aplicau până la sacrificiu. Acum nu era nici unul dispus să aplice planul, nici măcar unul, pentru că toţi erau sătui. În rândul ofiţerilor de gardă au fost nu ştiu câte tentative măcar teoretice de a-i anihila pe Ceaușești. Ei erau acolo, ei vedeau ce se întâmplă. De aia Planul Z, sau cum s-a chemat în final, nu s-a mai aplicat. Nu a mai avut cine, nu a vrut nimeni să-l aplice.”

     

     

    Abandonarea planului Z și a cuplului Ceaușescu în decembrie 1989 a fost prima mutare importantă pentru salvarea României. Iar siguranța de stat a redevenit ce trebuia să fie într-un climat normal, liber.

  • Prezență consolidată a NATO pe flancul estic

    Prezență consolidată a NATO pe flancul estic

    Tensiunile militare
    de la granița ruso-ucraineană se află în centrul discuțiilor dintre oficialii
    occidentali și cei ruși pentru identificarea unei soluții pașnice. Rusia a prezentat SUA şi NATO o listă de cereri
    în domeniul securităţii în privinţa cărora nu s-au înregistrat progrese la
    convorbirile de săptămâna trecută. Moscova neagă faptul că ar avea intenția de
    a invada țara vecină, însă a comasat aproape 100.000 de militari în apropierea
    frontierelor Ucrainei. Kremlinul a declarat, prin purtătorul său de cuvânt, că ameninţările
    americane cu sancţiuni drastice împotriva Rusiei nu ajută la detensionarea
    situaţiei din Europa.


    Joi, președintele american, Joe Biden, a dat asigurări că
    orice intrare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată o
    invazieˮ, ceea ce, a spus liderul de la Casa Albă, ar duce la un răspuns
    economic sever şi coordonat.     La rândul său, secretarul de stat american, Antony
    Blinken, a afirmat că puterile occidentale sunt unite în faţa Rusiei, iar
    această unitate le conferă o forţă pe care Moscova nu o are şi nu o poate
    egala.


    Franța, la rândul ei, prin vocea președintelui Emmanuel Macron, și-a
    anunțat disponibilitatea de a participa cu trupe în cadrul NATO, pentru a apăra
    ţările din Europa de Est a căror securitate este ameninţată de Rusia. Şeful
    statului francez a menţionat numele României, unde ar urma să fie decisă o
    prezenţă sporită a trupelor Alianței Nord-Atlantice. Ne vom angaja mai mult în
    cadrul NATO şi ne vom asuma responsabilitatea în misiuni de tip prezenţă
    avansată sporită, în special în România, dacă acest lucru va fi decisˮ    , a
    afirmat Emmanuel Macron.


    Seful statului român, Klaus Iohannis, a
    salutat anunţurile președinților american și francez cu privire la
    disponibilitatea de a participa la prezenţa militară întărită în România, dacă
    situaţia de securitate se deteriorează şi mai mult.


    La rândul său, ministrul
    român de Externe, Bogdan Aurescu, a arătat că anunţurile liderilor de la
    Casa Albă și de la Elysée sunt extrem de importante şi reprezintă dovada
    solidarităţii şi al angajamentului puternicˮ al celor două ţări pentru România.
    Bogdan Aurescu a afirmat că aceste anunțuri reprezintă rezultate concrete ale
    unor eforturi şi acţiuni diplomatice pe care preşedintele României, diplomaţia
    română, alţi factori de decizie români le-au făcut în ultima perioadă. Şeful
    diplomației de la București a arătat că angajamentul SUA are o importanţă
    deosebită pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, din care regiunea
    Mării Negre face parte. Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea continuării,
    într-o manieră coerentă şi unitară, a eforturilor de întărire a posturii aliate
    de descurajare şi apărare pe flancul estic. În
    acest context, a accentuat faptul că ameninţarea nejustificată cu forţa şi
    încercările de subminare a actualilor parametri ai securității europene rămân
    inacceptabile.



  • România în arena internațională în anii 60-70

    România în arena internațională în anii 60-70

    În anii 1960-1970, România își căuta o poziție în politica
    internațională. Căzută după 1945 în sfera de influență a Uniunii Sovietice
    împreună cu întreaga Europă de Est, ea a fost obligată să-și schimbe modelul
    politic și modelul de dezvoltare economico-socială. Inevitabil, politica
    externă a avut și ea de suferit, ruperea relațiilor cu lumea occidentală fiind
    prima directivă dată de Moscova. După 1948, când regimul comunist se instalează
    total, și până la începutul anilor 1960, izolaționismul și adversitatea față de
    Occident, de lumea capitalistă, au fost liniile politicii externe românești.
    Moartea lui Stalin din 1953, condamnarea crimelor sale de către Hrușciov,
    intervenția URSS împotriva revoluției ungare din 1956 au fost repere importante
    ale schimbărilor de relații internaționale în interiorul lagărului socialist.
    Uniunea Sovietică începea să-și diminueze controlul asupra statelor pe care le
    ocupase după 1945 iar conducerile comuniste ale acestora încercau să-și refacă
    relațiile afectate după război.


    România încerca și ea să-și refacă o identitate
    internațională. Ministerul de Externe simțea nevoia unui lider reformator și
    acesta a fost găsit în persoana lui Corneliu Mănescu, ambasadorul României în
    Ungaria. În 1961, Mănescu era chemat la București și i se aducea la cunoștință
    că era numit ministru de externe al României chiar de către Gheorghe
    Gheorghiu-Dej, șeful statului.În acel an 1961, România avea relații diplomatice cu aproximativ 30 de
    state. Lui Corneliu Mănescu acest fapt i s-a părut ridicol iar primul pas a
    fost deschiderea către ONU unde România a găsit prieteni. Unul dintre ei a fost birmanezul U Thant, cel
    de-al treilea secretar general al organizației. Astfel, România era admisă în
    ONU în 1955.

    În 1994, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea
    Română a discutat cu Corneliu Mănescu, atunci în vârstă de 78 de ani.

    U
    Thant a fost un mare prieten al României. U Thant ne-a ajutat să devenim un
    membru onorabil al ONU, cu ajutorul lui, deşi cerut foarte târziu. U Thant ne-a
    ajutat pentru înfiinţarea Centrului ONU la Bucureşti şi pentru altele. Omul
    ăsta a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să ne ajute. Şi, o spun în treacăt,
    în ’68, când România a fost ameninţată cu invazia, U Thant, primul om cu care
    am luat legătura la New York, s-a angajat să convoace o conferinţă
    internaţională extraordinară a ONU pentru a ne sprijini. Aşa că, întotdeauna,
    acest om ar merita să se bucure de stima şi recunoştinţa noastră.


    Corneliu
    Mănescu a făcut ca România să-și refacă relațiile cu Occidentul. Prima a fost
    Franța. În
    ’61, când am preluat Ministerul de Externe, relaţiile României se limitau
    aproape numai la statele care făceau parte din Pactul de la Varşovia. Cu
    statele occidentale, cu care fusesem în aceeaşi linie în lupta împotriva
    armatelor hitleriste, fusesem după 1945 aproape într-o stare de război.
    Relaţiile fuseseră aproape îngheţate. Începând cu ’61, sistematic relaţiile noastre
    s-au extins. În primul rând, am reluat relaţiile cu ţări ca Franţa. În ’61,
    relaţiile noastre cu Franţa fuseseră reduse aproape de zero. Pe ministrul de
    externe francez Couve de Murville, în ’61, în primul meu an ca ministru de
    externe, l-am întâlnit la New York şi m-a invitat în Franţa. I-am dat pe loc
    răspunsul afirmativ. Asta era, din partea mea, un gest nu prea obişnuit. Şi nu
    era acceptat ca cineva să ia pe cont propriu asemenea hotărâre. Bineînţeles că,
    ulterior, mi-a venit aprobarea din ţară.


    O
    altă țară occidentală către care România s-a îndreptat a fost Italia. România a avut faţă de
    organizaţiile internaţionale o atitudine de neiertat, le respingea, respingea
    ajutoare. Pentru mine a fost de neuitat discuţia avută cu premierul Italiei
    Amintore Fanfani la Bucureşti, atunci când i-am spus că România ar avea nevoie
    de ajutorul ţărilor industriale, al Italiei de pildă. Și el a spus bine, dar
    acum veniţi voi cu o astfel de cerere? V-am aşteptat demult dar voi n-aţi venit.
    Noi am dat acest ajutor cui l-a cerut şi în special Iugoslaviei Acestea au
    fost cuvintele lui Fanfani.


    În
    1967 avea să fie făcut pasul cel mare, legăturile cu RFG. În această perioadă am acordat un interviu unui reporter de
    la Christian Science Monitor, îl chema
    Rossi, lucra la New York. A discutat cu mine problema atitudinii noastre faţă
    de RFG, dacă dorim sau nu relaţii, dacă credem că ar fi bine să existe o
    legătură care să aibă un caracter formal, stabil. Și mi-a mai pus o întrebare:
    dacă eu credeam că Germania era fascistă. La care am răspuns: categoric, nu! Acest
    interviu a stârnit o nemaipomenită nemulţumire din partea tuturor colegilor din
    Pactul de la Varşovia. Vârful de lance a fost Germania Democrată care a
    protestat vehement. Îmi reproșau cu ce drept mă pronunţasem în acel fel Degeaba,
    lucrurile fuseseră clarificate. Era ceva care trebuia făcut.


    Corneliu
    Mănescu avea să fie un ministru de externe de succes beneficiind de sprijin politic
    de la cel mai înalt nivel. Avea să fie ales pe 19 septembrie 1967 președinte al
    celei de-a 22-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prima dată când un
    reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. Iar România
    avea o imagine externă excelentă de care se va folosi în tot deceniul al
    optulea al secolului 20.


  • Pandemia se agravează în Estul Europei

    Pandemia se agravează în Estul Europei

    Europa se confruntă cu al treilea val de COVID-19, la un
    an de când Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de coronavirus
    pandemie. În estul continentului, numărul cazurilor de infectare este în continuă
    creștere, punând presiune pe sistemele sanitare. România a atins, zilele acestea, un maxim
    al ultimelor trei luni în privinţa cazurilor noi de COVID-19 – peste 6.000.
    Numărul persoanelor cu coronavirus internate în spital a depăşit 11.000,
    nivel care nu a mai fost atins de la sfârşitul anului trecut. Circa 1200 de
    pacienți sunt, în continuare, la ATI. Ministerul Sănătăţii a avut discuţii cu
    directorii de spitale în vederea identificării de noi locuri pentru tratarea
    cazurilor de infectare cu SARS-COV-2, după ce s-a anunțat instalarea unor
    unităţi mobile la trei spitale din Bucureşti. Ministerul a comunicat că s-a decis ca aproximativ
    140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de
    terapie intermediară, destinate pacienţilor COVID-19, să fie suplimentate în
    unităţile sanitare judeţene. Urmează ca, în perioada următoare, unităţile
    sanitare să comunice ministerului Sănătăţii posibilităţile de a suplimenta, în
    continuare, numărul acestora.

    Experții în sănătate publică afirmă că această
    creștere a numărului de infectări poate să fie generată şi de apariţia tulpinilor
    mutante, fiecare cu caracteristici diferite de transmitere, de contaminare şi
    de forme de manifestare clinice diferite şi mai grave decât tulpina nativă.
    Tările vecine României se confruntă, la rândul lor, cu al treilea val pandemic.
    Bulgaria este a patra țară din blocul comunitar cu cel mai mare număr de decese
    raportat la populație în ultimele 14 zile, după Slovacia, Cehia și Ungaria. Responsabilii
    din sectorul sanitar din Sofia iau în calcul închiderea pentru 14 zile a
    tuturor barurilor şi restaurantelor, a centrelor comerciale şi şcolilor pentru
    a limita răspândirea virusului. Slovacia se confruntă, de asemenea, cu una dintre cele mai
    mari rate ale deceselor din lume din cauza noului coronavirus.

    Situația
    este gravă și în Ungaria, care înregistrează un nou record de spitalizări
    pentru COVID. Această ţară cu mai puţin de 10 milioane de locuitori are, în
    prezent, peste 9.800 de persoane internate, dintre care aproximativ 1.000 sunt
    la terapie intensivă. În ultimele zile, autorităţile de la Budapesta au
    avertizat cu privire la situaţia gravă provocată de pandemie şi, potrivit
    presei locale, ar putea fi introduse noi restricţii în viitorul apropiat. Cehia este ţara cu cel mai mare număr de contagieri din
    Uniunea Europeană – peste 15 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni.
    Companiile mici, cu un număr de 10 până la 49 de angajaţi, vor trebui să
    efectueze teste săptămânale pentru detectarea coronavirusului în rândul
    personalului, măsură care trebuie pusă în practică din 26 martie.

  • Căderea comunismului românesc și victimele sale

    Căderea comunismului românesc și victimele sale

    Deși s-a instaurat la fel în toată Europa Centrală și de
    Est, comunismul a căzut diferit. În prima categorie sunt Polonia, Ungaria și
    Cehoslovacia în care comunismul a fost înlăturat fără violență și victime
    omenești, în a doua categorie se află Republica Democrată Germană și Bulgaria
    în care violențele au fost limitate, iar în ultima categorie a fost România în
    care comunismul s-a prăbușit cu violență și victime. Cazul fostei Iugoslavii,
    cea mai sângeroasă prăbușire a comunismului, este un dosar special cu mult mai
    multe implicații.


    1142 de morți, 3138 de răniți și 760
    de arestați este bilanțul sângeros pe care regimul Ceaușescu l-a lăsat în urma
    sa. În cei 30 de ani care au trecut din 1989 cei care s-au ocupat de Revoluția
    română și istoricii au căutat explicații pentru a înțelege de ce România a fost
    specială față de celelalte țări central și est-europene. L-am întrebat pe
    istoricul Dragoș Petrescu, profesor la Facultatea de Științe Politice și
    Administrative de la Universitatea București, dacă, luând în considerare așa
    cum arăta România în anii ’80, se putea bănui că o schimbare de regim va fi
    însoțită de violență. Post-factum este mai ușor să analizăm dar
    există câteva elemente care totuși ne arată un singur lucru, prin teoria
    politică comparată: este un adevăr dezarmant de simplu. Acele comunisme care au
    fost independente sau care încercau să imprime o linie independentă față de
    Moscova s-au despărțit violent de comunism. Și aici nu este vorba numai de
    România, este vorba și de Albania și de Iugoslavia. În Iugoslavia, evident,
    despărțirea de comunism a fost continuată de un război civil și de epurare
    etnică, lucruri absolut îngrozitoare s-au întâmplat acolo.


    Violența
    a fost element constitutiv al comunismului și unele regimuri, puține, au fost
    capabile să renunțe la ea. Altele, cele mai multe, nu și acesta a fost cazul
    special al României în care Nicolae Ceaușescu a exercitat puterea în mod
    discreționar. Dragoș Petrescu crede că ar fi două explicații pentru ce s-a
    întâmplat în decembrie 1989 în România. Cred că există două elemente
    fundamentale care pot explica această ieșire violentă din comunism a României
    dar și a Albaniei și a Iugoslaviei. În ce privește România, a existat
    monolitismul elitei conducătoare. Să nu uităm că în noiembrie 1989, la
    Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Ceaușescu este reales în
    unanimitate, deși la acea vreme se știa foarte clar că comunismul căzuse în Polonia,
    căzuse în Ungaria, căzuse în fosta Germanie de Est și nu se simțea prea bine
    nici în Cehoslovacia. Cu toate acestea, comuniștii români decid într-un act de
    oportunism și subserviență colectivă să-l realeagă pe Ceaușescu. Ceea ce a
    arătat că nu exista nicio facțiune reformistă nici măcar ca în Bulgaria, unde
    imediat după căderea Zidului Berlinului Todor Jivkov este înlocuit de un
    gorbaciovist, fostul ministru de externe Petar Mladenov.


    A doua
    explicație este cea a existenței unei politici independente față de Moscova.
    Așa-numita independență față de puterea centrului reprezentată de Uniunea
    Sovietică a însemnat că lideri precum Ceaușescu își permiteau să sfideze orice
    venea din partea conducerii sovietice. Pentru Ceaușescu, începutul sfidării
    Moscovei a fost data de 21 august 1968 când liderul român a condamnat invadarea
    Cehoslovaciei de către armatele Pactului de la Varșovia pentru a înlătura
    regimul reformist al lui Alexandr Dubcek. Dragoș Petrescu. A doua chestiune
    privește această independență față de Moscova pe care Ceaușescu a cultivat-o împreună
    cu elita conducătoare din momentul 21 august 1968, momentul lui charismatic.
    Ceaușescu a avut ora lui de glorie atunci când a reușit un lucru de necrezut în
    România: legitimarea partidului comunist în ochii populației. Dar n-a fost o
    legitimare autentică ci o legitimare bazată pe un anume consens între populație
    și conducător. În acea perioadă crescuse nivelul de trai din România, li se
    permisese românilor să circule în străinătate începând cu anul 1967, anul
    internațional al turismului, când se relaxează legislația privitoare la
    călătoria în străinătate. Sunt mai multe de spus aici, dar cert este că, în
    cazul României, lucrurile s-au desfășurat altfel decât în celelalte țări.


    Lozinca
    neamestecului în treburile interne ridicată la rang de principiu de politică
    externă de Nicolae Ceaușescu a făcut ca România să se afunde și mai mult în
    izolaționism. Orientarea României către Lumea a treia, închiderea granițelor și
    mai mult, revenirea la un stalinism din anii ’50 și denunțarea reformelor
    inițiate de liderul sovietic Mihail Gorbaciov au făcut ca nimeni să nu poată
    interveni atunci când starea economică și spirituală a populației României
    ajunsese pe fundul prăpastiei. Dragoș Petrescu. Independența
    față de Moscoa și monolitismul elitei de partid l-au făcut pe Ceaușescu să
    considere că poate face ce vrea la el acasă. Iar primul lucru pe care l-a făcut
    atunci când au izbucnit protestele în Timișoara să dea ordin să se tragă cu
    muniție reală, de război. Iar apoi a urmat operațiunea de transport a
    cadavrelor revoluționarilor din Timișoara la București pentru a fi incinerate
    și apoi, efectiv printr-un act josnic, aruncate la canal pentru a șterge urmele
    măcelului. Aceasta ne-a arătat foarte clar că existau foarte puține șanse ca
    România să se poată despărți non-violent de comunism.


    În
    decembrie 1989, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu din România s-a
    prăbușit zgomotos și violent. Iar victimele au fost prețul pe care românii au
    fost nevoiți să-l plătească pentru a ieși din cercul vicios al dictaturii.

  • Crescuţi pentru a fi liberi

    Crescuţi pentru a fi liberi

    11 radiouri din Europa Centrală şi de Est au răspuns apelului lansat de Radio România Cultural de a transmite, pe 9 noiembrie, data la care a căzut Zidul Berlinului, documentare radio originale reunite sub titlul: Crescuţi pentru a fi liberi. Poveşti din Centrul şi Estul Europei. Acestea au fost realizate la iniţiativa Radio România Cultural de a celebra şi a cerceta deopotrivă cei 30 de ani trecuţi de la căderea regimurilor comuniste. S-au alăturat iniţiativei Radio România cu creaţii radio originale: Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Serbia, Ucraina, Lituania, Cehia, Germania şi Polonia.

    Radio România Cultural contribuie cu documentarul Vlad, despre care Maria Balabaş, autoarea lui, spune: Pe un ton confesiv şi auto-ironic pe alocuri, Vlad vorbeşte despre viaţa lui şi cred că în idealurile, dezamăgirile şi emoţiile lui, suntem atâţia care ne recunoaştem.

    Prin intermediul poveştilor personale, menite să evidenţieze puncte comune din istoria recentă a Estului Europei, începe o cercetare amănunţită asupra imaginarului colectiv specific acestei zone geo-politice. Deopotrivă, poveştile vor reflecta modificările apărute în paradigma individuală: Ce înseamnă libertatea pentru generaţia tinerilor care au crescut în aceşti 30 de ani?

    Ideea îi aparţine Mariei Balabaş şi este dezvoltată împreună cu George Gîlea, cu sprijinul Departamentului Relaţii Internaţionale.

    Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 18:00, Radio România Cultural organizează un eveniment special dedicat acestei iniţiative: o audiţie cu public a unei selecţii de fragmente din documentarele realizate de radiourile participante şi a emisiunii radio live dedicată evenimentului, la Arcub Gabroveni, Sala Mică. Povestitori sunt Maria Balabaş, realizatoarea emisiunii Dimineaţa Crossover şi George Gîlea, realizatorul matinalului.

    Programul Crescuţi pentru a fi liberi poate fi ascultat, de asemenea, pe frecvenţele Radio România Cultural, în transmisiune directă.

  • Parteneriatul Estic, 10 ani

    Parteneriatul Estic, 10 ani

    Lansat în 2009, pentru a susţine şi încuraja reformele democratice
    în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina,
    Parteneriatul Estic a permis blocului comunitar să sprijine şi dezvoltarea
    economică a acestora şi a fost aprofundat, acum cinci ani, prin semnarea de
    către Chişinău, Kiev şi Tbilisi a unor acorduri de asociere şi liber schimb cu
    Bruxellesul.


    De asemenea, tot pentru cetăţenii Republicii Moldova, Ucrainei şi
    Georgiei, a fost liberalizat regimul vizelor. Miniştri de Externe ai Uniunii
    Europene au convenit ca şi cu Belarus, Azerbaidjan şi Armenia să înceapă
    discuţiile pentru încheierea unor acorduri similare. Reprezentanţii statelor
    membre ale Uniunii şi ai celor şase parteneri vor continua să evalueze
    progresele realizate în cadrul unui plan de lucru pentru anul 2020, care
    vizează obţinerea de noi beneficii concrete în vieţile cetăţenilor din întreaga
    regiune.


    Pentru România, vecină Ucrainei şi Republicii Moldova, Parteneriatul Estic a fost, dintru început, unul dintre cel mai
    importante programe comunitare. Prezent, luni, la Bruxelles, la ceremoniile
    aniversare, preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru continuarea
    angajamentului Uniunii în cadrul Parteneriatului Estic, pentru aprofundarea şi
    consolidarea acestuia.


    Şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu, a susţinut
    o pledoarie identică: E nevoie să ne gândim şi la ce se va
    întâmpla după 2020 în materie de Parteneriat Estic. Aici, cel puţin noi, în
    România, am pornit de la ideea că pe lângă colaborarea în general sectorială
    care are loc între Uniunea Europeană şi diversele ţări din Parteneriatului
    Estic, pentru noi este nevoie să depăşim această etapă în viitor şi să ne
    gândim foarte serios la modul în care Uniunea Europeană se va relaţiona cu ţările
    din Parteneriatul Estic.


    Securitatea, stabilitatea şi prosperitatea,
    democraţia şi statul de drept în Europa de Est şi Caucazul de Sud reprezintă
    priorităţi pentru blocul comunitar. De aceea, Uniunea Europeană reafirmă că este
    hotărâtă să aibă o cooperare strânsă, diferenţiată şi reciproc avantajoasă, cu
    toţi cei şase parteneri, indiferent de nivelul de ambiţie al fiecăruia. Pe de
    altă parte, notează analiştii, Rusia consideră Parteneriatul Estic un mijloc al
    Occidentului de a se extinde spre graniţele sale.


    Dintre cei şase parteneri,
    Armenia şi, mai ales, Belarus continuă să graviteze pe orbita Moscovei. Supuse,
    în ultimul deceniu, agresiunii militare ruseşti, Georgia şi Ucraina sunt,
    dimpotrivă, profund ostile fostei metropole. În Azerbaidjan, preşedintele
    autoritar Ilham Aliyev e complet lipsit de apetit pentru reforme democratice.
    Iar după scrutinul parlamentar neconcludent din februarie, Republica Moldova
    rămâne dramatic divizată între stânga filorusă şi dreapta declarat
    pro-occidentală.

  • Raport european privind calitatea produselor

    Raport european privind calitatea produselor

    Ceea ce românii remarcaseră demult a fost, în cele din urmă, convenit şi la Bruxelles: calitatea unor produse alimentare comercializate în ţări din Estul Uniunii Europene, inclusiv în România, dar şi în Bulgaria, Slovacia, Ungaria sau Polonia, este inferioară celei pe care o au produse similare vândute în Vest. Oficiali din toate aceste state est-europene au solicitat, în trecut, Uniunii să nu mai permită multinaţionalelor să folosească ingrediente de calitate inferioară pe pieţele mai ieftine în care fac livrări.



    Cu titlu de exemplu, din 29 de alimente studiate, anul trecut, la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din Bucureşti, 9 prezentau diferenţe. Printre acele alimente se numărau conserve de peşte, şuncă, bacon şi parizer. Zilele acestea, un raport dezbătut de deputaţii din Comisia pentru Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European arată că problema dublei calităţi a fost semnalată în ţări din Europa de Est, iar fenomenul trebuie cunoscut la toate nivelurile, pentru a face presiuni asupra producătorilor.



    Căci, întrebarea care se naşte automat este dacă a existat intenţia acestora de a-i înşela pe consumatori. Este nevoie, totodată, de modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte etichetarea produselor, pentru că – mai spun în raport eurodeputaţii – nu trebuie să existe diferenţe la produsele care sunt comercializate cu acelaşi ambalaj, dar în ţări diferite.



    De altfel, discuţia trebuie să plece de la chestiunea unui tratament egal de care trebuie să se bucure toţi consumatorii Uniunii Europene. În plus, eurodeputaţii mai susţin că testele de calitate trebuie să fie extinse şi la alte produse, nu doar la cele alimentare, pentru că, şi în aceste cazuri, se constată diferenţe. Potrivit corespondentului Radio România la Bruxelles, măsurile luate la nivelul Parlamentului European se adaugă celor anunţate, deja, de Comisia Europeană, care a publicat o nouă metodologie de comparare a calităţii produselor alimentare vândute pe teritoriul Uniunii Europene.



    Această nouă metodologie vrea să clarifice şi să consolideze drepturile consumatorilor, interzicând practicile de aplicare a unor duble standarde în materie. Autorităţile naţionale care se ocupă cu siguranţa alimentară şi protecţia consumatorilor au obligaţia de a se asigura că alimentele introduse pe piaţa unică respectă reglementări stricte în materie de securitate. Iar consumatorii trebuie să fie informaţi şi nu trebuie să fie induşi în eroare de ambalaj.



    Sub coordonarea Centrului Comun de Cercetare, laboratoare din mai multe state membre ale Uniunii vor aplica această metodologie într-o campanie de testare paneuropeană, pentru a colecta date cu privire la amploarea problemei reprezentate de dublul standard de calitate a produselor. Primele rezultate ar urma să fie disponibile la sfârşitul acestui an.