Radio România Internațional

Tag: Europa libera

  • Ausstellung zum 100. Geburtstag der Dissidentin Monica Lovinescu

    Ausstellung zum 100. Geburtstag der Dissidentin Monica Lovinescu

    Am 19. November jährte sich der Geburtstag von Monica Lovinescu, Journalistin, Essayistin und Literaturkritikerin, zum 100. Mal. Die Tochter des Literaturkritikers E. Lovinescu und der Französischlehrerin Ecaterina Bălăcioiu war ihrerseits eine wichtige Figur der rumänischen kulturellen Moderne der Zwischenkriegszeit, eine wichtige Persönlichkeit der rumänischen Diaspora. Jahrzehntelang hat die Journalistin gemeinsam mit ihrem Ehemann Virgil Ierunca am Mikrofon des Radiosenders Europa Liberă, der in Rumänien heimlich gehört wurde, die Propaganda demontiert und die Wahrheit über die vom Kommunismus geschaffene Gesellschaft und Kultur im Lande gesagt.



    Ihre Stimme wurde unter den Rumänen sehr bekannt, die dank ihrem Einsatz besser verstanden, was um sie herum geschah. Zu Ehren der beiden – Virgil Ierunca starb 2006 und Monica Lovinescu 2008 — hat der Kulturverband La Mița Biciclista in Bukarest Ende November eine Ausstellung eröffnet, die bis Ende des Jahres zu sehen ist. Kurator Edmond Niculușcă erklärt, mit welchen Absichten die Veranstaltung organisiert wurde. “Monica Lovinescu hat im Namen von Millionen von Menschen gesprochen. Und, wie Gabriel Liiceanu sagt, hat sie gesagt, was unser Verstand dachte, aber nicht aussprechen konnte, was der Verstand unserer Eltern dachte, aber nicht aussprechen konnte. Die Ausstellung folgt dem Leben von Monica Lovinescu von 1923 bis 2008, von der Geburt bis zum Tod, und führt den Besucher gleichzeitig durch die gro‎ße Zeit der Geschichte: von der Verabschiedung der Verfassung von 1923, der Machtübernahme durch Kommunisten, der Zeit des Ceaușescu-Regimes, dem Fall des kommunistischen Regimes und dem Beginn der 1990er Jahre. In dieser Ausstellung sind auch zwei bewegende Nachstellungen zu sehen.



    Zum einen das Zimmer der Mutter, wie es Ecaterina Bălăcioiu, die Mutter von Monica Lovinescu, in einem Brief mit einigen Fotos an ihre Tochter in Paris beschreibt. Es handelt sich um das Zimmer, in dem Ecaterina Bălăcioiu nach der Machtübernahme durch das kommunistische Regim in Bukarest lebte und in dem sie im Alter von 71 Jahren verhaftet wurde. Von hier aus begann der au‎ßergewöhnliche Briefwechsel mit Monica in den letzten zehn Jahren des Lebens von Ecaterina Bălăcioiu. Zudem gibt es auch eine kommunistische Küche in Bukarest im November 1989, wo Ceaușescu während des letzten PCR-Kongresses im Fernsehen spricht, als er als Staatschef wiedergewählt wird. Es gibt auch einen Radiosender, in dem eine Sendung vom November 1989 zu hören ist, in der Monica Lovinescu über den Sturz des Kommunismus, den Fall der Berliner Mauer und die Absurdität der Situation in Bukarest spricht. “



    Die Ausstellung mit dem Titel “Monica Lovinescu, die Stimme, die uns gegeben wurde” ist vor allem den Jüngsten gewidmet, die nach 1990 geboren wurden und nicht genau wissen, wer sie war. Sie richtet sich auch an Erwachsene und ältere Menschen, die ihren Beitrag zum Kampf gegen die kommunistische Diktatur vielleicht vergessen haben. Wir haben diese Ausstellung eröffnet, um die Erinnerung an Monica Lovinescu wach zu halten”, schlie‎ßt Edmond Niculușcă. “Nur wenige Menschen wissen noch, wer Monica Lovinescu ist. Die Ausstellung in La Mița Biciclista ist für uns, die wir heute leben, damit wir Monica Lovinescu nicht vergessen, denn Monica Lovinescu zu vergessen, bedeutet, die Werte zu vergessen, für die Monica Lovinescu gekämpft hat, die Werte, für die Monica Lovinescu sogar Opfer eines Attentats wurde, die Werte, für die Monica Lovinescu ihr ganzes Leben gegeben hat”.

  • Legende ale jurnalismului românesc – Noel Bernard

    Legende ale jurnalismului românesc – Noel Bernard

    Puţine nume ale jurnalismului românesc din perioada 1945-1989 au avut un prestigiu atât de mare ca acela al lui Noel Bernard. Toţi cei care l-au cunoscut şi-l amintesc nu numai ca director al postului de radio Europa liberă, dar şi ca pe un exemplu de consecvenţă în promovarea şi apărarea drepturilor omului şi probitate profesională.



    Noel Bernard s-a născut la Bucureşti în 1925 din tată evreu şi mamă catolică austriacă. În 1940 a plecat din România împreună cu familia pentru a se stabili în Palestina. După război, a emigrat în Marea Britanie şi s-a mutat în RFG unde a ajuns directorul serviciului român de la Radio Europa liberă. Este considerat un reper în jurnalismul de radio pentru echilibrul, calmul, rigoarea şi perseverenţa cu care a tratat realităţile din România comunistă până în 1981, anul în care a murit, la vârsta de 56 de ani.



    Moartea sa a fost o adevărată lovitură pentru colegii, prietenii şi ascultătorii săi. Eseistul Virgil Ierunca a scris atunci un necrolog memorabil pe care l-a citit la microfonul Europei libere, înregistrare pe care Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română o păstrează în arhiva sa. ”Biografia lui Noel Bernard are ceva din simplitatea de lumină a unui destin. S-a născut şi a murit în studiourile Europei libere. Adică în România. Pentru că în spaţiul imaginar al studioului a fost instalată România reală în care Noel Bernard, acest agnostic cumpătat, a intrat ca într-o religie. O religie ciudată, cu milioanele de credincioşi invizibili, care, din ţara ferecată de istorie şi de nenoroc, îi aşteptau mereu spusa ca un fel de izbăvire. Paradoxul este însă că Noel Bernard n-a propovăduit niciodată. Şi totuşi, ţara îi aştepta cuvintele cu o înfrigurare ce depăşeşte tonalitatea rece a comunicării. Există un mister al vocaţiei. Vocaţia lui Noel Bernard a fost aceea de a opune minciunii ca zgomot adevărul ca şoaptă esenţială. A şopti esenţial adevărul înseamnă a lua cuvintele cele mai simple şi a le aşeza în aşa fel încât fiecare dintre ele să secondeze bătaia de inimă a ascultătorului. Asta nu înseamnă a îmbrobodi adevărul ci a învesti cuvântul cu acea dimensiune secretă ce dă adevărului însuşi o greutate, o necesitate vocativă, o vrednică înrădăcinare. Totul fără emfază, fără semeţie.”



    Noel Bernard a ştiut să facă presă de calitate pentru că a avut dragoste de meserie care a însemnat nu doar dorinţa de a fi cât mai bun, ci de a pune pe primul loc principiile cu care orice om se familiarizează din copilărie: căutarea adevărului, respectul, umanismul. ”Cine l-a ascultat pe Noel Bernard — există cineva care să nu-l fi ascultat? –, nu îi va putea uita vocea. O voce în transparenţa căreia se contopeau subit rostirea răspicată, vigoarea ideii, respectul pentru fapte. Uneori, nu lipseau nici ironia roditoare nici semnul mirării, dar niciodată aceste figuri de retorică ocolită nu se abăteau de la demnitatea elegantă a spusului. Noel Bernard a fost mai mult decât un bun ziarist. Se vor fi găsit poate unii care să nu fie receptivi la această pasiune de privi realitatea. Acestora le vom răspunde cu spusele depasionatului Paul Valery: “adevărul nu se poate obţine decât pasional”.



    Europa liberă a fost în anii dictaturii comuniste, care devenea din ce în ce mai neagră pe măsură ce i se apropia sfârşitul, nu numai un mijloc vital de informare, ci şi un adevărat medicament social. Toate acestea mulţumită aceluiaşi Noel Bernard. “Vom mai spune că secretul lui Noel Bernard nu consta în a învălui pasional ideile şi faptele, astfel ar fi căzut în ideologie, ci în a interoga adevărurile cu pasiune. Noel Bernard n-a fost un ideolog, ci o conştiinţă care a întruchipat setea de dreptate şi libertate a românilor de pretutindeni. Graţie lui, Europa liberă a devenit o tribună a drepturilor omului la care fiecare vine cu jalba lui pentru a fi auzită sus, acolo unde nu ajung nici întâmpinările şi plângerile. Spre Europa liberă şi spre directorul ei a pornit şi jalba istorică a minerilor în grevă pe Valea Jiului. Va uita cineva apoi că în vremea cutremurului românii şi-au îndurat mai uşor suferinţa şi dezastrul graţie lui Noel Bernard, care a transformat Europa liberă într-un studio deschis al apelurilor şi ajutorului?”



    La moartea lui Noel Bernard, cuvintele prietenului său Virgil Ierunca au arătat, prin emoţie şi speranţă, ce înseamnă pentru fiecare dintre noi ce lasă în urma sa. “Dacă inteligenţa nu este, cum se spune, decât o memorie organizată, Noel Bernard şi-a consumat această inteligenţă printr-o risipă inimaginabilă de luciditate, efort, înţelegere şi acţiune. Sosea primul în atelierul lui de lucru şi era cel din urmă care îl părăsea. Tot ceea ce putea interesa România era ascultat, drămuit, interpretat pentru a fi lansat apoi pe unde în ţara fără antene, în ţara sistematic dezinformată. Microfonul a devenit pentru Noel Bernard instrumentul viu al inteligenţei lui şi al memoriei tuturor. Taina morţii se străduieşte să transforme acum această prezenţă scumpă într-o cutremurătoare absenţă. Absenţele însă trebuie să rămână nemotivate în ceasul al 11-lea, ceasul despărţirii de prietenul nostru risipitor. Aici e Europa liberă, fără Noel Bernard, ca şi cum lacrimile ar putea spăla doliul, al dumneavoastră şi al nostru, doliul vântuit al undelor.”



    Radio Europa liberă n-a mai fost la fel după moartea lui Noel Bernard, dar cei care i-au urmat au continuat ceea ce a început el. Iar timpul le-a dat dreptate.

  • Ion Raţiu sau democraţia în exil

    Ion Raţiu sau democraţia în exil

    Ion Raţiu a fost unul dintre cei mai importanţi
    politicieni democraţi români după 1990 care a militat deopotrivă împotriva
    dictaturii fasciste, cât şi a celei comuniste. Întors în România în 1990, a
    fost unul dintre cei care au reconstruit Partidul Naţional Ţărănesc
    Creştin-Democrat şi s-a implicat în refacerea climatului democratic. Ion Raţiu
    s-a născut pe 6 iunie 1917 la Turda, în vestul României, într-o familie de
    intelectuali români care au luptat pentru drepturile naţionale ale românilor
    din Imperiul habsburgic şi Austro-Ungaria. A fost licenţiat în drept la Cluj şi
    economie la Cambridge şi activ în rândul Partidului Naţional Ţărănesc. În 1940
    a fost angajat ca diplomat în Ministerul de Externe şi imediat a fost trimis la
    Londra, în februarie 1940, înainte de prăbuşirea Franţei. După ocuparea
    Franţei, principalul aliat al României, Raţiu a continuat să lucreze la legaţia
    României din Marea Britanie până la începutul lunii septembrie 1940, când
    puterea a fost preluată de generalul Antonescu şi Garda de Fier. Anglofil şi
    francofil, Raţiu a refuzat să accepte alăturarea României coaliţiei conduse de
    Germania nazistă.


    În 1985, într-un
    interviu acordat emisiunii Actualitatea românescă a postului de radio Europa
    liberă şi păstrat în arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea
    Română, Ion Raţiu povestea circumstanţele în care a rămas în Marea Britanie: După plecarea regelui Carol al
    II-lea şi înfiinţarea statului legionar, mi-am dat demisia, în septembrie 1940.
    M-am dus la ministerul de externe englez şi le-am cerut să-mi dea azil politic,
    ceea ce mi-a fost acordat imediat. Am avut marele noroc să primesc o bursă la
    Cambridge şi am studiat timp de trei ani luându-mi un Master of Arts, o diplomă
    ceva mai mare decât licenţa, în ştiinţele economice. În timpul cât eram la
    Cambridge am făcut o serie întreagă de transmisiuni la radio pe teme patriotice
    în chestiunea Transilvaniei, mai ales după luarea Transilvaniei de Nord în 1940,
    şi am fost activ în viaţa studenţescă în asociaţia studenţilor români din Marea
    Britanie.



    Ion Raţiu s-a
    implicat în propaganda de scoatere a României din alianţa Axei şi trecerea ei
    de partea Naţiunilor Unite. Dar el a dorit ca Europa Centrală şi de Est,
    implicit şi România, să rămână sub influenţa democraţiei occidentale după ce
    războiul se va fi terminat: Am
    lucrat în Consiliul Internaţional al Studenţilor unde m-au făcut vicepreşedinte,
    în timpul războiului, şi în Comitetul Executiv Mondial al Tineretului. Pentru
    că toţi eram preocupaţi fiind exilaţi în Anglia de viitorul Europei după
    război, am înfiinţat şi o organizaţie căreia îi spuneam CECCILS, Central East
    European Student a New Society, adică societatea studenţilor şi a tineretului
    din Europa Centrală şi Europa de Răsărit. De asemenea, deşi eram tânăr, am fost
    cooptat în mişcarea românilor liberi care s-a opus alinierii României la
    politica Germaniei naziste şi care a spus tot timpul că locul României era alături
    de marile puteri democratice din Occident care creaseră România Mare. În
    această perioadă am scris articole, am făcut conferinţe, am menţionat deja, am
    vorbit şi la radio, la BBC, bineînţeles.


    Devenit un prosper om
    de afaceri, Ion Raţiu nu a asistat pasiv, din Occident, la comunizarea
    României. A înfiinţat o organizaţie anticomunistă, Uniunea Mondială a Românilor
    Liberi, şi a editat presă de orientare democratică, ziarul Românul liber
    fiind una dintre cele mai influente publicaţii în rândul exilului românesc. Ion
    Raţiu: Am început încă în
    1955 un buletin de ştiri numai în limba engleză pe care îl scoteam săptămânal.
    Îi spuneam Free Romanian Press, era pentru a informa Occidentul, mai ales
    ziarele şi deputaţii şi oamenii politici influenţi din Anglia despre situaţia
    din România. După 20 de ani am transformat acestă publicaţie în ceva mai mare,
    într-o revistă tot şapirografiată, îi spuneam tot Presa Liberă Română, doar că
    era un fel de broşură lunară în care scriam şi în englezeşte şi în franţuzeşte.
    În 1965 am înfiinţat asociaţia Acarda, Asociaţia Culturală a Românilor din
    Anglia, deşi îi spuneam asociaţie culturală potrivit tradiţiei noastre ardelene
    din trecut, cultural însemna
    şi politic pentru afirmarea aspiraţiile noastre.



    În 1985, Ion Raţiu era convins că numai o unitate a
    tuturor românilor putea face ca democraţia să se întoarcă. Astfel, organizaţia
    sa s-a adresat tuturor celor care au dorit să se angajeze în efortul de
    restaurare a democraţiei: În
    1980, împreună cu profesorul Brutus Coste din America, am lansat un apel în
    care am spus tuturora că este cazul să facem ceva pentru ţara aceasta ca să fie
    reprezentată în mod demn în Occident. Până în 1975 funcţionase un Comitet
    Naţional Român care în 1975 a încetat să activeze. Noi am considerat că trebuie
    să se continue această luptă şi atunci am lansat un apel şi ne-am înfiinţat în
    1984. Noi am spus de la început că nu se poate face pe bază de partide, noi am
    spus că toţi românii care vor să facă un efort pentru cauza naţională, să vină
    la noi, indiferent cărui partid aparţin sau au aparţinut în trecut. Asta nu
    înseamnă ca partidele să nu lucreze. Dimpotrivă, partidele trebuie să lucreze
    pentru că nu există democraţie fără partide.



    Revenit
    în România în 1990, Ion Raţiu a continuat să fie acelaşi om cu ferme convingeri
    democratice, un adevărat reper moral. Decedat pe 17 ianuarie 2000 la Londra,
    trupul i-a fost adus în ţară, după propria dorinţă, şi înmormântat în oraşul
    natal Turda.

  • Popularitatea postului Radio Europa liberă

    Popularitatea postului Radio Europa liberă

    A fost un post de radio foarte ascultat, popularitatea sa datorându-se
    profesionalismului şi spiritului critic. În România anilor 1970-1980, Radio
    Europa liberă a fost una dintre puţinele surse credibile de legătură cu lumea
    liberă, o cale pentru spiritele dornice de libertate de a ieşi din cumplita
    închisoare în care regimul ţinea milioane de români. Radio Europa liberă a
    fost, pentru generaţia tinerilor care au făcut revoluţia din 1989, o şcoală în
    toate sensurile cuvântului: a libertăţii, a politicii, a societăţii, a
    culturii. Una dintre dovezile pentru popularitatea de care se bucura postul era
    că numele celor care au lucrat la Radio Europa liberă erau mai cunoscute decât
    ale celor care făceau presă în România. Noel Bernard, Vlad Georgescu, Mircea
    Carp, Neculai Constantin Munteanu, Raluca Petrulian, Doina Alexandru au fost şi
    sunt numai câteva dintre acele nume de care milioane de ascultători români se
    simţeau legaţi pentru adevărul pe care îl spuneau în numele lor. Popularitatea
    unor emisiuni precum Programul politic, realizat de Mircea Carp şi difuzat în
    fiecare seară începând cu ora 18.10, dar mai ales Actualitatea românească şi
    Din lumea comunistă, difuzate în intervalul orar 19.10-20.00, a fost net
    superioară oricăror producţii similare din România comunistă în care funcţionau
    cenzura şi teama.


    Mircea Carp este unul dintre jurnaliştii care se
    confundă cu istoria Serviciului Român de la Radio Europa liberă. A lucrat la
    Radio Europa liberă din 1951, după ce a evadat din România comunistă, după care
    s-a mutat la Vocea Americii. Din 1978 a revenit la Europa liberă unde a
    inventat şi realizat emisiunea de politică externă denumită Programul
    politic, o emisiune de mare audienţă. Intervievat în 1997 de Centrul de
    Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Carp a vorbit despre contribuţia sa
    la creşterea audienţei şi, implicit, a popularităţii Radio Europa liberă. Track: Până am venit eu la Europa
    liberă emisiunile erau mai plate, mai lipsite de dinamică. Vă rog să-mi iertaţi
    lipsa de modestie dar eu am adus o dinamică americană în aceste emisiuni,
    relatări mult mai scurte, relatări cu voci de personalităţi din diferitele
    colţuri ale lumii, inclusiv personalităţi româneşti, la acea oră numai din
    exil, din lumea liberă. Mai puţin important de ce am adus eu în aceste emisiuni
    a fost faptul că însăşi Europa liberă, simţind poate undeva că o prăbuşire a
    Cortinei de Fier este aproape, şi-a înteţit ofensiva, ca să zic aşa.
    Bineînţeles, şi departamentul românesc, dând tot mai mult accentul pe emisiuni
    în care era scormonită situaţia din România, în care era scoasă la suprafaţă
    acea situaţie intolerabilă. Mă refer la tot ceea ce nu se vedea la suprafaţă,
    care poate se ştia de multă lume din România dar nu de toţi în orice caz.
    Faptul că un post de radio din străinătate venea cu aceste amănunte ale
    adevăratei vieţi politice, economice, culturale, militare din România avea
    darul să entuziasmeze pe mulţi din ascultătorii noştri, care nu puteau să
    vorbească, care nu puteau să spună ceea ce gândesc sau ceea ce auzeau, dar
    găseau aceste sentimente ale lor, aceste informaţii, le găseau în emisiunile
    Europei libere. Deci aş putea să spun că aproximativ de la începutul anilor
    ’80, dinamica emisiunilor Europei libere, şi mă refer, în cazul nostru, la
    emisiunile în limba română, îşi înteţise pasul, era tot mai agresivă, fără ca
    să fie violentă, dar era agresivă în cel mai bun înţeles al cuvântului.
    Programul politic a luat o altă dimensiune. Nu se referea numai la ceea ce se
    întâmpla în străinătate, ci, ori de câte ori era posibil, atingea şi subiecte
    româneşti.


    Popularitatea Radio Europa liberă s-a datorat
    libertăţii pe care o lăsa managementul american al postului şi acurateţea
    surselor de documentare ale jurnaliştilor. Sursele de documentare privind
    situaţia din România erau presa occidentală, românii care reuşeau să plece din
    ţară în Occident, oamenii de cultură din ţară care participau la congrese în
    străinătate, români din ţară care furnizau informaţii prin scrisori trimise
    ilegal şi Centrul de documentare şi cercetare al Europei libere. Mircea Carp a
    vorbit despre obiectivele emisiunilor Actualitatea
    românească şi Din lumea comunistă,
    cele care au mărit audienţa postului. Track:
    Apoi a luat fiinţă Actualitatea
    românească, mai întâi cu Emil Georgescu şi pe urmă cu Neculai Constantin
    Munteanu, iar această Actualitate
    românească a devenit unul din elementele cheie ale emisiunilor noastre. A
    luat fiinţă, apoi, programul Din lumea
    comunistă, programul Doinei Alexandru, în care de asemenea se prezenta
    situaţia din ţările cu regimuri comuniste din Europa de Răsărit, eventual chiar
    din Uniunea Sovietică, din Cuba, dar nu din România. Scopul acestui program era
    de a informa ascultărorii noştri asupra situaţiei din celelalte ţări cu
    regimuri comuniste, pentru ca ascultătorii să îşi dea seama că ceea ce se
    întâmplă în România nu sunt elemente izolate ci fac parte dintr-un complex
    întreg de situaţii, dintr-un complex de persecuţii, dintr-un complex de
    atitudini ale regimurilor de la putere, atitudini care erau foarte
    asemănătoare, ceea ce se întâmpla la Varşovia se întâmpla şi la Sofia sau se
    întâmpla la Budapesta. Ascultătorii din ţară aveau astfel prilejul să
    urmărească situaţiile din celelalte ţări cu regimuri comuniste. Toată dinamica
    emisiunilor Europei libere, în anii ’80, a atins sau a tins spre un punct
    culminant care a fost evenimentele din decembrie 1989. Şi, cu o mică răbufnire,
    ca să spun aşa, care a fost răscoala de la Braşov din 15 noiembrie 1987,
    bineînţeles că a fost un prim semnal pe care l-am avut asupra unei situaţii
    clare, că românii nu mai sunt dispuşi să accepte o situaţie care devenise
    absolut de nesuportat din absolut toate punctele de vedere.


    Europa liberă este un exemplu despre cum adevărul
    nu poate fi niciodată amuţit. Iar adevărul este, întotdeauna, învingător pentru
    că este validat de popularitate.

  • Nicolae Stroescu Stînişoară, înhumat la Munchen

    Nicolae Stroescu Stînişoară, înhumat la Munchen

    “Comunitatea românească din Munchen anunță că Nicolae Stroescu Stînișoară, fost director al postului de radio Europa Liberă, scriitor, gânditor și filozof creștin a încetat din viață. Înmormântarea va avea loc vineri, 11 iulie, ora 12.45 (ora Germaniei), la cimitirul Perlach din Munchen. Dumnezeu sa-l ierte!”


    Nicolae Stroescu Stînişoară a absolvit Colegiul “Carol I” din Craiova şi a urmat cursuri de drept şi filosofie la Universitatea din Bucureşti, dar nu a reuşit susţinerea examenului de stat, fiind pus sub urmărire de Securitate.



    După cel de-Al Doilea Război Mondial s-a implicat în activitatea unei organizaţii studenţeşti anticomuniste, purtând numele conspirativ Hans, deşi la acea vreme nu era un filogerman. Între anii 1952 şi 1964, a trăit în clandestinitate, fiind în permanenţă urmărit de Securitate, până în anul 1964, când a fost emis decretul de eliberare a deţinuţilor politici. În septembrie 1969 a emigrat în Republica Federală Germania, unde s-a stabilit la München.



    Şi-a reluat studiile în filosofie şi a devenit colaborator al Radioului Europa Liberă, în anul 1972, apoi, începând cu anul 1978 a lucrat ca redactor şi a realizat emisiunea “Lumea creştină”. În anul 1982 a devenit director asistent al Departamentului Românesc, iar, din anul 1988, a fost director definitiv şi a deţinut această funcţie până în anul 1994, când postul de radio a fost mutat la Praga. În anul 1983 a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din München.



    După 1990 a început să scrie şi să publice volume de publicistică şi de memorialistică. În 1991, lui Nicolae Stroescu Stînişoară îi apare în ţară volumul de publicistică “Pe urmele revoluţiei”, care cuprinde editorialele radiofonice dintre 14 octombrie 1989 şi 22 februarie 1991. A părăsit Europa Liberă în 1994, când i-a apărut a doua carte, “În zodia exilului”, compusă dintr-o serie de “fragmente de jurnal”. În ultimii 15 ani a colaborat constant la revista ieşeană Convorbiri literare.


    Sursa: Mediafax