Tag: Europe Direct Valcea

  • Teatrul Forum, o formă inedită de promovare a valorilor europene

    Teatrul Forum, o formă inedită de promovare a valorilor europene

    Evenimentul inedit
    se va desfășura în perioada 21-24 septembrie, în mediul online, pe platforma
    webex și va reuni voluntari din cadrul centrelor Europe Direct din București,
    Râmnicu Vâlcea, Târgoviște și două centre din Spania. Este un schimb de
    experiență care vizează, sub forma Teatrului Forum, comunicarea, argumentația
    și valorile europene.

    Dana Rădulescu, coordonatoarea centrului Europe Direct Râmnicu Vâlcea:

    Este o nișă Teatrul
    Forum, un teatru social cu mare impact asupra publicului participant, pentru că
    dă posibilitatea ca în partea a doua, de forum, participanții să intre în piesă
    și să dea o altă tentă finalului pe care l-au preconizat inițial cei care fac
    piesa. Actorii sunt elevi voluntari ai centrelor din Vâlcea, București și
    Târgoviște, fiecare și-a făcut propria echipă, fiecare centru are câte o piesă
    și de-a lungul unui an facem reprezentații de teatru forum. Pentru anul 2020
    planul nostru continuă cu acest eveniment care se numește Stă în puterea ta să
    schimbi ceva, este în cadrul temei mai mari, Un nou elan pentru democrația
    europeană.

    Prioritățile noastre de
    comunicare sunt cele stabilite de Comisia Europeană la începutul de mandat.
    Revenind la program, începem luni, 21 septembrie, cum ne încadrăm într-un grup
    nou, vom începe noi, coordonatorii centrelor Europe Direct, și apoi începem
    efectiv tema cu dezvoltarea abilităților necesare unui actor de teatru forum.
    Vom avea sesiuni de comunicare, de artă teatrală, de argumentație, iar în 23 și
    24 septembrie, avem două dialoguri cu
    centre Europe Direct din Spania. Se pot transmite mesaje extraordinar de
    frumoase cu impact asupra participanților prin această metodă de teatru forum.

    Sperăm să fie un
    eveniment frumos, o experiență interesantă pentru voluntarii noștri, și
    recomandarea pentru ONG uri sau instituțiile dornice de metode non formale să o
    folosească cu mare încredere.


  • Schimb de experiență și bune practici cu Centre Europe Direct din Grecia

    Schimb de experiență și bune practici cu Centre Europe Direct din Grecia

    Pentru a forma şi informa tinerii voluntari care au devenit vectori de informare în cadrul comunităţilor din care provin, precum şi echipa de proiect despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea acestora la construcţia Uniunii Europene, Centrele Europe Direct București, Târgoviște și Vâlcea au organizat în perioada 19-23 septembrie o vizită de informare și schimb de bune practici la două Centre Europe Direct din Grecia — Xanthi și Salonic.



    Vizita noastră a urmărit să le ofere voluntarilor care au participat de-a lungul anului în cadrul Caravanei Stă în puterea ta să schimbi ceva!” precum şi echipei ED București ocazia de a afla cum funcţionează alte Centre Europe Direct din UE, dar şi de a se cunoaşte între ei, de a învăţa despre modul de viaţă şi despre felul în care aceste Centre lucrează, despre rolul tinerilor în construcţia Europei.



    Astfel, în data de 19 septembrie am ajuns la Centrul Europe Direct Xanthi, găzduit de Universitatea din Xanthi, la care am fost întâmpinați cu bucurie de echipa acestuia. Ne-a fost prezentat Centrul precum și activitățile pe care le desfășoară cu cetățenii, am putut schimba idei și experiențe, iar gazdele noastre ne-au servit cu câteva delicioase produse tradiționale.



    În data de 21 septembrie am vizitat Centrul Europe Direct Thessaloniki (Salonic), găzduit de Primărie, unde am fost întâmpinați cu multă căldură de echipa de acolo. Gazdele noastre, Olia, Hrissa și Joan au făcut tot posibilul ca vizita noastră acolo să fie una memorabilă. Am făcut un tur prin clădirea impozantă, construită pe fonduri europene și am vizitat sălile în cadre lucrează colegii de la Europe Direct. Cea mai importantă parte a vizitei a fost dialogul cu colegii noștri din Salonic, care ne-au prezentat istoria orașului, a Primăriei, precum și zecile de activități pe care le organizează lunar Centrul lor.



    Considerăm că schimbul de bune practici a fost foarte util și sperăm că acesta se va concretiza într-o serie de activități comune pe care le vom organiza pe parcursul anului viitor.



    Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul Europe Direct București.

  • Caravana „Stă în puterea ta să schimbi ceva” s-a încheiat cu succes!

    Caravana „Stă în puterea ta să schimbi ceva” s-a încheiat cu succes!

    În perioada 19-23 septembrie voluntarii și echipele Europe Direct București, Europe Direct Târgoviște și Europe Direct Vâlcea au făcut o vizită în Grecia cu scopul de a face schimb de experiență și bune practici cu colegii de la Centrele Europe Direct Salonic și Xanthi. Participanții au fost tinerii implicați de-a lungul anului în Caravana Stă în puterea ta să schimbi ceva!”. În cadrul acestei vizite, trupa de teatru a Europe Direct București a susținut două reprezentații de teatru forum.



    Despre asta este vorba în teatru forum, despre implicare. Dacă te implici și acționezi devii cu adevărat un cetățean european activ. Asta a încercat trupa de teatru în perioada februarie-septembrie să facă și se pare că a reușit, căci toate piesele au avut până la urmă un final fericit și publicul a înțeles cu adevărat câte beneficii oferă calitatea de cetățean european.



    Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul Europe Direct București.