Tag: exploatare

  • Spania: Peste 50 de cetăţeni români, ţinuţi în semisclavie, eliberați de poliție

    Spania: Peste 50 de cetăţeni români, ţinuţi în semisclavie, eliberați de poliție

    52 de cetăţeni români, care erau ţinuţi în semisclavie la o plantaţie din regiunea Sevilla, au fost eliberaţi de poliţia spaniolă. Condiţiile în care trăiau şi munceau aceşti oameni au fost descrise de autorităţi drept “greu de imaginat”. Gruparea responsabilă este formată din patru români şi se ocupa cu aducerea de conaţionali pentru a presta munci agricole, în special cules de portocale şi măsline.

    Suspecţii recrutau muncitori prin anunţuri postate pe reţelele sociale şi promiteau câştiguri mari, cazare decentă şi transport gratuit. Odată ajunşi în Spania, păcăliţilor le erau confiscate actele de identitate sub motivul realizării contractelor de serviciile sociale, deşi ancheta a scos la iveală că niciunul dintre cei 52 de români nu era înscris pentru aceste beneficii. De asemenea, salariile primite erau mult mici decât cele promise, în condiţiile în care lucrătorii munceau din zori şi până după apusul soarelui. Indivizii motivau suma diminuată prin necesitatea acoperirii datoriei pe care muncitorii o aveau pentru cazare şi transport.

    Victimele erau ameninţate cu violenţa în caz că s-ar fi adresat autorităţilor. Indivizii responsabili au fost arestaţi de poliţiştii din Andaluzia, iar cele 52 de victime sunt acum în custodia serviciilor sociale spaniole.

    Corespondentul Radio România Actualități în Spania, Alin Petrică, a transmis următoarele: „Este un nou caz în care poliţia spaniolă arestează români care exploatează, prin muncă, alţi români. De data aceasta este vorba despre o grupare din Andaluzia, din zona Sevilla, care aducea conaţionali pentru a face munci agricole, în special cules de portocale şi măsline. Recrutau muncitori prin anunţuri puse pe reţelele sociale, promiţând câştiguri mari, cazare decentă şi transport gratuit.”

  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Comisia Europeană propune norme mai stricte pentru
    combaterea traficului de persoane – o formă de criminalitate aflată în continuă
    evoluție.


  • Exploatarea minereurilor, un rău necesar?

    Exploatarea minereurilor, un rău necesar?

    Pentru a deveni din ce în ce mai autonomă în aprovizionarea cu materii prime critice, esențiale pentru industria viitorului, Uniunea Europeană dorește redeschiderea minelor. Şi în România există astfel de proiecte precum cel de la Moldova Nouă, în judeţul Caraș-Severin. Aici ar putea fi reluată exploatarea unuia dintre cele mai mari zăcăminte de cupru din Europa,



    Am discutat pe acest subiect cu europarlamentarul Gheorghe Falcă, cu Andrei Szabo, președintele Asociației Euroland Banat, cu Mehmet Egriboyunoglu, reprezentantul companiei care urmează să reia exploatarea cuprului la Moldova Nouă, şi cu primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță.




  • România. Dialog direct 08.07.2021

    România. Dialog direct 08.07.2021

    Exploatarea prin muncă forţată, o realitate și în context pandemic. Participă: Manuela Paraschivoiu, funcționar în cadrul Biroului de plângeri Fillea CGIL Roma Lazio, Emilia Spurcaciu, specialist relații publice Asociaţia INCA România (Institut confederal de asistenţă din cadrul CGIL – Confederația Italiană Generală a Muncii) și comisar-șef Ciprian Ghițuleasa, purtător de cuvânt al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, instituție care, împreună cu INCA România derulează până în decembrie 2021 campania de prevenire a traficului de persoane Munca fără forme legale — un pas mai aproape de traficul de persoane”:



  • Reglementări privind exploatarea pădurilor

    Reglementări privind exploatarea pădurilor

    Considerată,
    cândva, una dintre ţările cu mare potenţial forestier, România a ajuns, azi, să
    deţină o suprafaţă de păduri sub media europeană. Cauza o constituie, în primul
    rând, retrocedarea unor păduri confiscate abuziv, în anii comunismului şi
    tăierile iresponsabile efectuate în ultimii 25 de ani.

    Greepeace a constatat
    că, în fiecare oră, în România, se taie trei hectare de pădure, suprafaţa
    forestieră totală despadurită şi degradată fiind, numai în ultimii 10 ani, de
    280 mii de hectare din circa 6 milioane de hectare, fond forestier total.
    Studiul Greenpeace mai relevă că aproape jumătate din suprafeţele despădurite
    se află în arii protejate. Foarte grav este faptul că sunt afectate chiar
    pădurile virgine considerate, în România,
    printre cele mai mari din Europa. În acest context, autorităţile -
    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Regia Naţională Romsilva (cel mai
    mare frurnizor de materie primă) – au
    fost chemate să ia măsuri urgente pentru salvarea ‘plămânilor’ României.

    În
    2015 şi la începutul acestui an, situaţia dramatică a exploatării pădurilor a
    fost clamată inclusiv în stradă, la Bucureşti şi în provincie, unde mii de oameni au acuzat factorii de
    raspundere ai statului de proasta gestionare a fondului forestier. Reprezentanţi
    ai societăţii civile au cerut, între altele, examinarea contractelor cu trei
    firme austriece de prelucare a lemnului
    care derulează, în România,
    afaceri de peste un miliard de euro, anual. Numeroase nereguli din
    cauza legislaţiei cu carenţe au dus, în
    ultimul timp, chiar la blocarea tranzacţiilor pe piaţa lemnului.

    O primă măsură
    de îndreptare a fost anunţată, miercuri, de Ministerul Mediului. Este vorba
    despre clarificarea modalităţii de stabilire a preţului de referinţă la
    licitaţiile de masă lemnoasă din fondul forestier proprietate publică şi a
    preţului de pornire a licitaţiilor. În România, preţul masei lemnoase puse în
    vânzare de către stat ajunsese mai scump decât în alte ţări europene, situaţie
    care a creat mari probleme, atât celor 4400 de companii de explatare cât şi
    celor 7000 de companii prelucrătoare care, între 2007-2013, au defrişat,
    exploatat şi prelucrat, în România, o
    suprafaţă de padure echivalentă cu suprafaţa Bucureştiului.


    Cu toate noile
    reglementari dispuse de guvernul României, e de presupus, totuşi, că problema pădurilor va continua să suscite
    comentarii fierbinţi in societatea româna, tot mai responsabilă pentru destinul
    ecologic al ţării.

  • Bucureştiul, între memorie şi exploatare

    Bucureştiul, între memorie şi exploatare

    “Memorie” este un proiect participativ despre memoria colectivă a Bucureştiului, care lansează candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Proiectul se desfăşoară la Hanul Gabroveni din Bucureşti, reabilitat recent, şi este structurat sub forma unei trilogii (Memoria, Explorarea, Imaginarea Oraşului), în care oraşul devine atât cadru de desfăşurare, cât şi protagonist. “Bucureştiul a fost generos cu scriitorii lui, i-a lăsat să se hrănească din substanţa sa, uneori în mod dureros, handicapant, lăsându-se hrănit la rândul lui, ca pasărea uriaşă din poveste, de către cei care au scris despre el. Ei au mai tăiat din când în când câte o bucată din propria coapsă, pentru ca în schimb oraşul să-i transporte dintr-o parte în alta, pe spatele lui. Scriitorii i-au întors generozitatea şi paradoxurile, deşi adesea împărţiţi, la fel ca mai toţi locuitorii lui, între iubire şi ură pentru oraşul în care trăiesc. L-au transformat în cadru de desfăşurare, dar şi în personaj. L-au venerat, l-au blestemat, l-au explorat până în cea mai halucinantă intimitate a lui.” Am citat-o pe scriitoarea Svetlana Cârstean, curator al evenimentelor literare desfăşurate la Hanul Gabroveni.



    Suntem la faza Memorie şi rămânem la această etapă până la mijlocul lunii mai. Unul dintre evenimentele desfăşurate la Hanul Gabroveni şi organizat într-un weekend – pentru că avem multe evenimente şi în weekend – a fost dedicat literaturii. Am făcut o selecţie foarte riguroasă de autori, pentru că avem autori foarte buni şi i-am invitat să vorbească despre oraş. I-am pus faţă-n faţă, pentru că în felul acesta se poate crea o tensiune interesantă, se pot auzi lucruri puse în paralel, în oglindă, chiar în contradicţie. Unii spun că iubesc necondiţionat Bucureştiul, alţii spun că se simt înstrăinaţi în acest oraş, unii spun că se simt acasă doar când se întorc în Bucureşti, alţii spun că pot părăsi oricând acest oraş. Am alcătuit un program de trei zile dedicat literaturii. Unul din evenimente i-a avut ca invitaţi pe scriitorii Ioana Pârvulescu şi Răzvan Petrescu, moderaţi de criticul Florina Pârjol. A urmat o dezbatere Adrian Schiop–Mihai Duţescu, amândoi scriitori, Mihai Duţescu şi arhitect, dezbatere moderată de criticul Paul Cernat. Evident, toţi scriitorii incluşi în acest program au o legătură foarte importantă în scrisul lor cu Bucureştiul. O altă dezbatere le-a avut ca invitate pe scriitoarele Gabriela Adameşteanu şi Simona Sora, moderatoare fiind criticul şi istoricul literar Andreea Răsuceanu. Pe Andreea Răsuceanu plănuiesc să o invit într-o conferinţă, pentru că este o extraordinară specialistă în geografie literară şi lucrează la o carte care are ca temă Bucureştiul în literatura contemporană, de la Mircea Cărtărescu la Simona Sora.”



    Tot în cadrul proiectului “Memorie” a existat şi un maraton de poezie cu Adela Greceanu, Florin Iaru, Octavian Soviany, Miruna Vlada şi Elena Vlădăreanu, moderaţi de Svetlana Cârstean: “Fiecare dintre aceşti scriitori a acceptat să scoată la iveală relaţia lui cu Bucureştiul. Astfel că din întâlnirea noastră a ieşit ceva extraordinar şi vreau să continui pentru că sunt mulţi alţi scriitori pe care îmi doresc să-i aud povestind despre Bucureşti. Acesta este însă doar unul dintre proiecte. Există în Hanul Gabroveni şi o expoziţie care mi-e foarte dragă, foarte diferită de ceea ce am văzut în Bucureşti. E vorba de o mică arhivă cu fotografii vechi din Bucureşti. Orice poate veni să-şi aleagă o fotografie, apoi să meargă la infokioskul din Gabroveni, fotografia va fi scanată, iar vizitatorul o poate lipi într-un alt spaţiu expoziţional, unde să scrie ce crede despre acea fotografie, ce amintiri îi trezeşte. Am văzut foarte mulţi oameni care au făcut lucrul acesta, şi avem amintiri de felul de acesta şi de la scriitori.”



    Prima parte a trilogiei dedicată Bucureştiului – Memoria Oraşului — are ca scop şi alcătuirea unei hărţi cognitiv-afective a Bucureştiului pornind de la imagini fotografice şi secvenţe filmate extrase din colecţii personale şi fonduri documentare, la care locuitorii oraşului sunt invitaţi să participe cu propriile mărturii fotografice şi istorii subiective ce surprind dinamica vieţii bucureştene. Sunt invitaţi să contribuie, în mod direct, cu propriile fotografii şi secvenţe filmate, atât cei care trăiesc în oraş, cât şi cei care lucrează cu oraşul. Svetlana Cârstean, curator: Intrând în povestea asta şi gândindu-mă la ce gen de evenimente să organizez, cum să aduc oameni cât mai interesanţi, nu m-am gândit la consecinţele de altă natură, nu m-am gândit că voi fi obligată să mă repoziţionez. Procesul memoriei” a început cu câţiva oameni şi cred că va continua cu cât mai mulţi. Acesta este şi unul dintre scopurile proiectului şi unul din criteriile de apreciere a candidaturii, acela de activare cât mai credibilă şi mai masivă a comunităţii. Îmi doresc ca nu numai oamenii din mediul nostru artistic să povestească despre Bucureştiul lor, deşi şi acest aspect este foarte interesant, pentru că nu s-au mai adunat scriitorii să vorbească despre Bucureştiul lor. Este interesant să-l auzi pe prozatorul Adrian Schiop spunând că, atunci când va avea bani, îşi va cumpăra un apartament în Ferentari. Sau altcineva, în replică, spunând că vrea să plece cât mai departe de Bucureşti. Eu nu sunt născută în Bucureşti, am crescut în oraşul Botoşani, iar primii ani din viaţă i-am petrecut la ţară, la bunicii mei, deci am fost traumatizată de două ori, odată la şapte ani când a trebuit să accept oraşul, chiar dacă era un oraş mic, şi a doua oară când am venit în oraşul cel mare, în metropolă. Locuiesc în Bucureşti din 1988, asta înseamnă că în septembrie împlinesc 27 de ani în Bucureşti, teoretic aş putea spune că aici sunt acasă aici şi într-un fel sunt acasă. Totuşi, nu mă simt cu adevărat acasă, nu mă simt adoptată complet de acest oraş. Am văzut oraşul în diverse faze ale lui, am trăit în multe apartamente, case, unele care se prăbuşeau, altele care nu se prăbuşeau, unele ghetoizate din Piaţa Reşiţa, altele de pe Bulevardul Dacia. Cred că acest proiect îmi va aduce surprize permanente şi mi-e foarte clar că trebuie să mă repoziţionez faţă de subiect.”



    În anul 2021, există oportunitatea ca numele oraşului Bucureşti să se alăture listei lungi de oraşe din diverse state europene, ce au purtat de-a lungul timpului, vreme de un an, titlul de Capitală Europeană a Culturii. Competiţia naţională pentru alegerea oraşului ce va reprezenta România s-a deschis în decembrie 2014. La acest titlu candidează, alături de Bucureşti, oraşele: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Craiova, Arad, Sfântu Gheorghe, Oradea, Alba Iulia, Brăila şi Braşov.

  • Românii sunt bine intergraţi pe piaţa muncii din Germania

    Românii sunt bine intergraţi pe piaţa muncii din Germania

    Conform datelor, în Germania erau stabiliţi, în 2014, peste 350 de mii de români. Faţă de 2013, cifra a cerscut cu circa 85 de mii de nou veniţi. Cifrele sunt proporţionale cu cle din anii trecuţi, astfel că nu se poate vorbi de un val de emigranţi, susţine Fundaţia Friedrich Ebert România.



    Studiul mai arată că muncitorii din sud-estul Europei sunt bine intergraţi pe piaţa muncii, deşi sunt prost plătiţi şi ocupă poziţii ce nu corespund nivelului lor de calificare. Ponderea cetățenilor români şi bulgari cu studii superioare în Germania este de 26,3%, dar numai 13,7% dintre ei au un loc de muncă în care să fie nevoie de o diplomă de studii superioare.”


    Astfel, lucrătorii români şi bulgari este au un venit mediu brut de 1885 euro/lună, vizibil sub cel al lucrătorilor germani şi a altor lucrători străini stabiliţi în Germania”.



    Rata şomajului în rândul cetăţenilor români din Germania a fost de 6,6% în 2014, semnificativ mai redusă față de rata șomajului în rândul altor imigranți, dar și față de rata generală a șomajului în Germania.



    Există, însă, diferenţe între cetăţenii proveniţi din cele două state vecine. Dacă bulgarii suferă la capitolul integrare, românii sunt cel mai bine integrați dintre toţi imigranții din Germania provenind din UE”. De asemenea, rata şomajului în rândul românilor este 6,6%, mai micât în rândul altor emigranţi.



    Referitor la acuzaţiile de turism social” aduse românilor şi bulgarilor, studiul arată că nici statisticile judiciare ale poliției nu pot prezenta cifre privind fraudarea sistemului de protecție socială din Germania. În anul 2013, au fost înregistrați doar 141 de suspecți din România și 54 de suspecți din Bulgaria, adică 0,05% din cetățenii celor două țări stabiliți în Germania. A emigra în Germania în vederea obținerii de beneficii sociale este aproape imposibil datorită rigorilor legislației germane.”



    Datele au fost preluate din studiul Între exploatare şi integrare. Românii şi bulgarii din Germania. Bilanţ după un an de libertate de circulaţie a forţei de muncă”, autor Matthias Jobelius şi poate fi citit integral aici.

  • Respingerea Legii minelor

    Respingerea Legii minelor

    For decizional, Camera Deputaţilor a respins proiectul de modificare a Legii minelor, după ce, cu numai o zi înainte, el fusese respins şi de Senat. Între altele, proiectul prevedea că în exploatările din România nu pot fi folosite tehnologii care afectează mediul înconjurător, dar obliga, totodată, la utilizarea celor mai avansate metode de exploatare.



    Grupul parlamentar al PNL, formaţiune din coaliţia la putere, a susţinut proiectul. Deputatul Răzvan Mironescu apreciază că el este bun atât pentru cetăţeni, cât şi pentru economie. Demersul nostru este de natură să descurajeze practicile ilegale, imorale sau periculoase în industria extractivă şi să favorizeze exploatarea sigură, eficientă şi profitabilă a resurselor naturale ale ţării noastre, folosind cele mai noi tehnologii disponibile în fiecare domeniu.



    În schimb, proiectul de modificare a Legii minelor a fost ţinta criticilor partidelor din opoziţie. Printre cei care au votat ‘împotrivă’ s-a numărat deputatul PDL, Lucian Bode: În acest proiect legislativ, nici apa de izvor, din păcate, nu scapă de impozitarea Guvernului. Se introduce o redevenţă inclusiv pentru aşa ceva. Nu suntem de acord nici cu amendamentele care se referă la fondul forestier, la drumurile de acces şi exemplele ar putea continua.



    Legea minelor nu serveşte interesele României şi ale românilor – a afirmat şi deputatul independent Vasile Oajdea: Este o lege, după părerea noastră, periculoasă. Ea loveşte în interesele cetăţeanului simplu, nu garantează dreptul la proprietate, mai mult, serveşte intereselor străinilor, a marilor corporaţii şi, din acest motiv, cred că nu ar trebui adoptată.



    Recent, ziarul România Liberă explica că noile prevederi din proiectul Legii minelor ar fi trebuit să acopere şi activitatea de la Roşia Montană. Deşi nu exista nicio referire explicită la această exploatare din centrul ţării, nici măcar în titlu — nota publicaţia — proiectul reglementa, implicit, extragerea minereurilor auro-argentifere “de interes public deosebit”, definite drept ‘proiecte prin care se extrag anual cel puţin cinci tone de aur’. Or, o singură exploatare se încadrează 100% în această categorie — cea de la Roşia Montană, unde firma canadiană Gold Corporation estimează că va exploata 15 tone de aur anual, folosind o cantitate impresionantă de cianuri.



    Atât la Bucureşti, cât şi la Cluj Napoca, mai multe instituţii publice au fost ocupate de militanţi ecologişti şi reprezentanţi ai unor organizaţii civice, care se opuneau proiectului Legii minelor, apreciind că acesta dă undă verde unor exploatări precum cea de la Roşia Montana.



    Din septembrie, în fiecare duminică, în centrul capitalei au loc proteste ale opozanţilor respectivului proiect minier, pentru a contesta preconizate activităţi de exploatare în zona monumentelor arheologice, devierea de cursuri de apă sau exproprieri forţate.

  • Decizie parlamentară privind exploatarea de la Roşia Montană

    Decizie parlamentară privind exploatarea de la Roşia Montană

    Înfiinţată în urma protestelor de stradă, comisia parlamentară specială a dat câştig de cauză manifestanţilor.



    Proiectul de lege, iniţiat de Guvern, privind exploatarea auriferă de la Roşia Montană a primit aviz negativ, iar comentatorii spun că respingerea acestuia în plenul Legislativului e doar o chestiune de timp. Săptămâni în şir, comisia a audiat geologi, fizicieni, chimişti, militanţi ecologişti, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai influentei Biserici Ortodoxe, iar majoritatea opiniilor au înclinat spre respingerea proiectului.



    Decizia finală a fost, însă, luată după consultările dintre liderii USL, premierul social-democrat Victor Ponta şi preşedintele liberal al Senatului, Crin Antonescu, ale căror partide ocupa două treimi din locurile din Parlament. Ei au anunţat că, în locul acestui proiect – cu dedicaţie pentru concesionarul Roşiei Montane -, va fi iniţiat un nou proiect legislativ, care să prevadă un cadru general pentru exploatările miniere viitoare din România.



    Roşia Montană rămâne, oricum, cea mai preţioasă din portofoliul subsolului românesc. Potrivit geologilor, acolo s-ar afla cel mare zăcământ de aur din Europa continentală: cel puţin 250 de tone, cu o valoare de piaţă de circa 11 miliarde de dolari. În plus, ar mai fi 1.600 de tone de argint, evaluate la trei miliarde de dolari, precum şi zăcăminte de metale rare — titan, vanadiu, nichel, cobalt, wolfram, utilizabile în industriile aerospaţială, militară, medicală -, despre care specialiştii spun că, de fapt, ar valora mai mult decât aurul şi argintul.



    Disputele au izbucnit după ce concesionarul a anunţat că pentru extragerea aurului se va folosi cianură, cu efecte potenţial devastatoare asupra mediului şi a sitului care adăposteşte galerii de mină de pe vremea Imperiului Roman.



    În raportul comisiei speciale, parlamentarii solicită, printre altele, desecretizarea documentelor clasificate şi a licenţei de exploatare, pentru ca autorităţile competente să rezolve suspiciunile de corupţie. De asemenea, ei cer guvernului să studieze posibilitatea utilizării altor tehnologii, mai puţin periculoase, şi să apeleze la instituţii independente pentru studii de impact.



    În privinţa sitului arheologic, este evocată includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO.



    Dacă, în plan politic, pentru opoziţia democrat-liberală respingerea proiectului de către Comisia parlamentară echivalează cu o moţiune de cenzură, în societate dezbaterile sunt mai nuanţate. Majoritatea se bucură că primejdia lacului de cianură a fost îndepărtată, dar îşi şi doreşte valorificarea, cu metode mai sigure, a zăcămintelor pe care România, o ţară mai degrabă pauperă, nu le poate ignora.

  • Aur şi cianuri

    Aur şi cianuri

    Compania canadiană Roşia Montana Gold Corporation a obţinut, în 1999, de la statul român, o licenţă de exploatare pe o perioadă de 20 de ani a zăcămintelor aurifere din Munţii Apuseni. De atunci, proiectul împarte societatea românească în două tabere. De o parte sunt cei care, alături de ecologişti şi istorici, se opun, considerând că dincolo de interesele economice trebuie să primeze conservarea mediului, a vestigiilor şi a patrimoniului arhitectural din zonă. De cealaltă parte sunt cei care spun că punerea în aplicare a proiectului ar salva o zonă grav afectată de şomaj.



    Recent, proiectul de la Roşia Montana a primit aviz favorabil de mediu din partea ministerului de resort şi a ajuns în Parlament, trimis de guvernul de la Bucureşti.



    Mii de oameni au ieşit în stradă cerând oprirea proiectului atât în capitala României, cât şi în alte oraşe din ţară, la Paris, New York sau Bruxelles. Motivaţiile diferă – unii sunt nemulţumiţi de redevenţa prea mică, alţii de impactul asupra mediului înconjurător a unei mine de suprafaţă de dimensiuni foarte mari, în timp ce alţi protestatari resping tehnologia prin care s-ar extrage aurul. Aceasta ar implica folosirea de cianuri la extragerea aurului din minereul excavat, iar sterilul rezultat ar urma să fie depozitat într-un imens baraj de decantare.



    Siguranţa barajului a fost auditată de experţi, iar tehnologia nu este periculoasă — susţin reprezentanţii firmei canadiene. Vicepreşedintele Departamentului de Mediu al Roşia Montana Gold Corporation, Horea Avram: Înainte să ajungă în iaz, sterilele astea de procesare vor fi neutralizate, iar concentraţia de cianură va fi undeva la o medie de 3 mg/litru. Principala calitate a acestui reactiv este că se degradează natural. Deci, este o informaţie falsă că în acel iaz de decantare vor rămâne cianurile. Dacă noi am opri astăzi exploatarea, ar însemna ca în doua-trei luni de zile concentraţiile să scadă sub 0,01%, adică de zeci de ori sub limitele stabilite de Uniunea Europeană şi de România.”



    La manifestaţii în favoarea proiectului au recurs şi oamenii din Roşia Montana, iar mai mulţi mineri s-au blocat, pentru câteva zile, în subteran, cerând să înceapă exploatarea aurului. Pentru că – spun ei – fără reluarea mineritului, şomajul în zona va fi masiv şi regiunea condamnată la sărăcie.



    600 de locuri de muncă nu merită un proiect despre care se spune că ar avea un impact devastator asupra mediului, afirmă, însă, Asociaţia Alburnus Maior, opozant vechi al proiectului. Argumentele fiecărei tabere vor fi analizate într-o comisie parlamentară specială, înfiinţată în această săptămână, şi de la care se aşteaptă să înainteze apoi plenului Parlamentului o imagine completă asupra situaţiei. În cazul respingerii proiectului, statul român riscă un proces cu daune de peste 2 miliarde de dolari. Suma ar reprezenta profitul estimat şi investiţiile de 550 de milioane făcute până acum de compania candiană. În ce constau aceste investiţii ?



    Ionel Blănculescu, consilier al premierului: După cum am observat din materialele prezentate de către companie, de către guvern, rezultă o listă de investiţii, între care am observat că cea mai importantă este un studiu geologic, despre care am înţeles ca a durat vreo şapte ani de zile



    300 de tone de aur şi 1600 de tone de argint se pot extrage de la Roşia Montana, spun reprezentanţii firmei canadiene, acesta fiind al treilea cel mai mare depozit din lume. În plus, se estimează existenţa unor cantităţi însemnate de metale rare, considerate de mulţi adevărata miză a proiectului. Roşia Montana Gold Corporation ar urma să plătească statului român o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, după ce iniţial valoarea fusese stabilită la 2%. Luând în calcul valoarea metalelor preţioase, României ar urma să-i revină circa un miliard de dolari. Proiectul minier ar urma să se întindă pe o perioadă de 25 de ani — doi necesari pentru construirea infrastructurii de minerit, 16 ani pentru exploatarea propriu-zisă şi încă şapte ani pentru reabilitarea zonei şi închiderea exploatărilor.



    România trebuie sa-si exploateze resursele naturale respectând standardele europene în materie, a subliniat premierul Victor Ponta, potrivit căruia prin dezbatere publică vor fi cunoscute aspecte esenţiale care ţin de materializarea sau nu a acestui proiect. Pentru că, de aproape 15 ani de când acest proiect există, informaţiile apărute au fost în mare parte confuze, lăsând loc de speculaţii.

  • Comisie parlamentară pentru Roşia Montana

    Comisie parlamentară pentru Roşia Montana

    Situat în inima Transilvaniei, ţinut cunoscut pentru bogăţiile sale subterane, Roşia Montană, acest mic sat care stă pe o mină de aur, la propriu, are o istorie îndelungată. Acum două mii de ani, romanii au fost printre primii care au exploatat aurul de la Roşia Montană, construind un labirint de galerii pentru a extrage metalul pretios, iar aceste puturi romane pot fi vizitate astăzi. Depozitul de aur de 300 de tone de sub Rosia Montana este, în prezent, considerat a fi unul dintre cele mai mari din Europa şi al treilea cel mai mare din lume. Miza este chiar mai mare pentru că, pe lângă aur, specialiştii estimează existenţa unor cantităţi însemnate de metale rare, folosite în tehnica de vârf. Iar acestora li se adaugă 1.600 de tone de argint.



    Blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, investiţia de la Roşia Montană a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, recent, de Guvernul de la Bucuresti şi prezentată ca proiect de exploatare cu noi standarde de mediu, de unde statul estimeaza beneficii de 78% din ceea ce genereaza proiectul.



    La sfârşitul lunii trecute, Executivul lua decizia de a aproba un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor aurifere de la Rosia Montana de către o companie canadiană. Documentul fusese transmis Parlamentului spre adoptare. Aceasta hotarare a generat, insa un val de proteste, din 1 septembrie, ale celor care se opun proiectului minier de la Rosia Montana in Bucuresti, în mai multe oraşe din ţară dar şi din străinătate precum Londra, Bruxelles, Istanbul.



    Contestatarii proiectului sunt susţinuţi de ecologişti şi istorici care avertizeaza că extracţia cu cianuri prevazuta implică riscuri majore de poluare ireversibilă a mediului, iar exploatarea minieră ar urma să distrugă vestigii istorice din perimetrul respectiv.



    In schimb, sustinatorii proiectului, indeosebi localnici, spun că deschiderea minei ar crea locuri de munca şi ar rezolva problemele economice şi sociale din zonă.



    Aparent intimidat de aceste nemulţumiri, premierul Victor Ponta nu şi-a mai asumat acest proiect controversat şi a anunţat constituirea unei comisii speciale în Parlament care să analizeze planul minier de la Roşia Montană.



    Marţi, conducerile celor două Camere au decis constituirea Comisiei care îi va chema la audieri pe toţi cei implicati şi, ulterior, va întocmi un raport care va ajunge la cele două Camere. In jurul datei de 1 noiembrie, Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, va vota adoptarea sau respingerea proiectului de lege.

  • Dilemele exploatării aurului

    Dilemele exploatării aurului

    Pentru palida mişcare ecologistă din România, proiectul de exploatare a zăcământului auro-argintifer de la Roşia Montană, iniţiat de Guvern, este un bun prilej de a ieşi în prim-plan. Deşi nu au fost unele de mare anvergură, protestele organizate, în ultima săptămână, de militanţii ecologişti au atras, totuşi, atenţia asupra proiectului, a cărui istorie a început undeva pe la sfârşitul anilor ‘90.



    Controversa care însoteşte proiectul este legată, în principal, de procedurile tehnice folosite la exploatarea zăcământului, bazate pe cianuri, care, susţin ecologiştii, ar putea afecta iremediabil mediul. Pe de altă parte, aceştia insistă şi asupra faptului că galeriile romane din zonă, considerate, altminteri, vestigii de o importanţă aparte, sunt puse, şi ele, în pericol.



    La argumentele prezentate de opozanţii proiectului Roşia Montana, Executivul de la Bucureşti oferă răspunuri în care sunt puse în evidenţă beneficiile economice ale acestuia. Unele care, în contextul economic dificil al ultimilor ani, nu sunt deloc de neglijat — cinci miliarde de euro ar urma să intre în visteria statului, la care se adaugă şi cele cateva sute de locuri de muncă pe care compania care va opera exploatarea se angajează să le rezerve pentru baştinaşi.



    Statul român, care, recent, a renegociat clauzele contractului cu firma canadiană, şi-a mărit atât redevenţele, de la 4% la 6%, cât şi participaţia la proiect, de la 20 la 25%. Chiar şi aşa, lucrurile nu merg strună pentru Executivul de la Bucureşti. Acesta a călcat pe bec când a trimis proiectul în Parlament fără să obţină, în prealabil, avizul obligatoriu al Ministerului Justiţiei, care nu a ascuns faptul că proiectul încalcă unele articole din Constituţie şi contravine legislaţiei privind exproprierile.



    Pe de altă parte, în meciul dintre activistii care apara mediul şi Guvern a intervenit, aproape firesc, arbitrul, rol asumat de şeful-statului, Traian Băsescu. În funcţie de cum merg lucrurile în Legislativ, acesta a evocat posibila organizare, anul viitor, a unui referendum naţional care să tranşeze definitiv dosarul, idee împărtăşită şi de premierul Victor Ponta. În cazul în care proiectul va primi undă verde, exploatarea propriu-zisă va debuta la finele lui 2016 şi ar urma să se încheie după 2030.


  • Aur şi cianuri

    Aur şi cianuri


    Controversatul proiect al exploatarii aurifere de la Rosia Montana, centrul Romaniei, aflat în dezbatere de 16 ani, a revenit in atentie in ultimele zile. Saptamâna trecuta, guvernul condus de premierul Victor Ponta a aprobat un nou proiect de lege care a fost trimis spre dezbatere si adoptare Parlamentului. Decizia Executivului a stârnit proteste de strada în mai multe orase din România si din strainatate. Dar si dezbateri aprinse intre opozantii si sutinatorii proiectului. Pe de o parte, ecologistii care se opun metodei de extractie cu cianuri pentru ca, spun ei, implică riscuri majore de poluare ireversibilă a mediului si istioricii care sustin ca exploatarea minieră ar urma să distrugă vestigii istorice unice în lume existente în perimetrul respectiv.



    De cealalta parte, sunt cei care spun ca prin acest acest proiect s-ar dezvolta zona si ar fi create noi locuri de munca. Purtatorul de cuvând al companiei canadiene care ar urma sa exploateze mina de aur si argint de la Rosia Montana, Catalin Hosu prezinta cateva argumente: Este vorba de unul dintre cele mai importante proiecte industriale din România, un proiect minier modern si responsabil, care propune cele mai bune tehnologii disponibile. Mina de la Rosia Montana va aduce României peste 5 miliarde de dolari beneficii economice directe, dintre care 2,3 miliarde de dolari sunt venituri la bugetul de stat si la bugetele locale, si un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde de dolari. De asemenea, se creeaza mii de locuri de munca într-o zona grav afectata de somaj”.



    Pe de alta parte, premierul a explicat ca guvernul a fost obligat sa adopte noul proiect de lege pentru ca altfel statul roman ar fi trebuit sa plateasca despagubiri de peste doua miliarde de dolari firmelor implicate. El a precizat insa ca proiectul a fost renegociat.



    Victor Ponta: Guvernul actual a renegociat cele trei aspecte esentiale. În primul rând investitii suplimentare în protectia mediului. În al doilea rând cresterea redeventelor de la 4% la 6% si al în al treilea rând marirea participatiei statului, cu 5 procente, pâna la 25%.”



    Protestele de strada si dezbaterile aprinse privind Rosia Montana l-au facut pe seful statului Traian Basescu sa declare ca nu exclude organizarea unui referendum national pe acesta tema în aceeasi zi cu alegerile europarlamentare de anul viitor. Premierul Ponta s-a declarat de acord cu propunerea, dar numai dupa o decizie a Legislativului. Daca proiectul va fi pus in aplicare, atunci exploatarea aurului de la Rosia Montana va începe in noiembrie 2016 si va dura 16 ani, plus alti câtiva pentru conservarea si ecologizarea zonei.

  • Sarea în spaţiul preistoric românesc

    Sarea în spaţiul preistoric românesc


    Bazinul carpatic şi spaţiul extracarpatic sunt cel mai mare rezervor de sare al Europei. Arheologii au stabilit că urmele preistorice ale drumurilor sării din bazinul carpatic, către vestul şi sudul Europei, confirmă o teorie potrivit căreia prima identitate europeană este legată de comerţul cu sare. La Roma exista via salaria, drumul care aproviziona oraşul cu sare. Unele teorii consideră că expansiunea romană în Dacia antică şi cucerirea ei nu au fost exclusiv politice, ci şi pentru controlul resurselor. Pe lângă filoanele de aur, romanii au căutat şi accesul mai facil către zăcămintele de sare. Chiar dacă de dată mai recentă, adică din Evul Mediu, şi în Bucureşti există până azi o dovadă a importanţei sării pentru economia românească, şi anume bulevardul Drumul Sării.




    Puţine sunt lucrurile ce ne înconjoară azi care să aibă o istorie neîntreruptă care începe încă din preistorie. Este cazul sării. Ceea ce numim preistorie este legat de civilizaţia materială şi spirituală a omului de la apariţia sa şi până la primele oraşe şi la inventarea scrisului, deci de aproximativ 5 milioane de ani. Spaţiul carpatic a fost principala sursă de sare pentru omul european şi împreună cu Carol Căpiţă, profesor de preistorie la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, vom urmări câteva aspecte ale importanţei sării pentru comunităţile umane preistorice: “Sarea este o condiţionalitate a majorităţii organismelor vii, sarea este un element indispensabil în procesele de electroliză care asigură funcţionarea corpului. Că discutăm de procese de oxidare sau de reducţie, sarea asigură starea de sănătate a organismelor. Este fundamentală în existenţa comunităţilor nu numai pentru spaţiul românesc ci pentru spaţiul Ţărilor de Jos de exemplu, spaţiul francez. Avem argumente arheologice foarte solide pentru exploatarea sării, încă de pe la anul 10.000 î. Chr. a unor zăcăminte de sare gemă datorită faptului că exista o tradiţie îndelungată a exploatării rocilor dure. Astfel, tehnologia era disponibilă şi la acest nivel. Pentru spaţiul românesc, în Transilvania, în zona Covasna, dar şi în zona Vâlcea din Muntenia avem demonstraţia unor exploatării de sare gemă databile pe la 1.800 î. Chr. Ceea ce este foarte interesant este faptul că există o asociere între culturi ale epocii bronzului, foarte avansate şi bogate, şi existenţa unor zăcăminte de sare de importanţă mai mare sau mai mică. Cazul Sărara Monteoru este emblematic. Este o cultură ce se întinde până adânc în Europa Centrală şi spre sudul Dunării. Este cazul şi mai limpede al zonei Vâlcea cu situl Buridava şi ştim că este o zonă cu o densitate extraordinară de locuire.”




    Din arcul carpatic, sarea pleca în două direcţii: spre vest şi nord-vest şi spre sud şi sud-est. Carol Căpiţă ne oferă mai multe detalii: “Dacă ar fi să ne uităm la o hartă şi să poziţionăm exploatările de sare în raport cu centrele şi distribuţia ceramicii, cea mai viziblă formă de mărturie arheologică, vedem că spaţiul românesc aproviziona cu sare gemă două arii fundamentale în cristalizarea unei culturi europene. Pe de-o parte avem o direcţie dinspre Transilvania spre Ungaria, Slovacia şi de acolo mai departe în spaţiul german, spaţiu tradiţional lipsit de sare. Asta asigura importul de cupru de pildă din zona Europei Centrale şi stătea la baza unor culturi de epocă a bronzului din România absolut spectaculoase, cum ar fi Wittenberg. Pe de altă parte, tot pe baza ceramicii, se văd legăturile cu spaţiul sud-danubian, în special în zona dalmată, Balcanii de Vest şi mai departe spre Tracia. Este interesant şi faptul că aceste direcţii de forţă dinspre est spre vest, dinspre nord spre sud sunt şi pe linia pătrunderii ultimelor valuri de migratori indo-europeni, cei care duc la ultima fază de creare de popoare indo-europene în spaţiul românesc. Ştim din studii foarte serioase faptul că aceste valuri de indo-europeni sunt valuri cu precădere pastorale. Or, este o relaţie foarte strânsă între culturile pastorale şi existenţa sării geme. Ca atare, toate aceste elemente ne fac să credem că sarea din spaţiul românesc a fost fundamentală în crearea unui orizont cultural care marchează sfârşitul preistoriei europene.”




    Sarea carpatică a fost nu numai un necesar alimentar. Ea este considerată unul dintre primele elemente care a dus la constituirea primelor forme de apropiere între comunităţi şi invidizi foarte îndepărtaţi. Carol Căpiţă: “Poate că spaţiul românesc nu este atât de central în geneza popoarelor europene, au existat nuclee diferite de etnogeneză, aş fi mai rezervat în acest sens. În orice caz însă, sarea românească este un candidat mult mai serios decât aurul la un proces de difuziune culturală, a unor trăsături culturale comune europene. Mai probabil agentul pentru crearea unui culoar de circulaţie de idei, de modele ornamentale, de obiecte, de populaţie, până la un punct, este sarea. Fără aur te mai descurci, fără sare în niciun caz. Dacă e ceva semnificativ în sarea românească este, pe de-o parte, cantitatea, pe de alta, uşurinţa de exploatare. Nu sunt zăcăminte care să presupună săpături foarte adânci sau riscante. De-abia mai târziu, când apare fenomenul de spălare a sării încep să apară probleme de microrelief, şi anume cavităţi periculoase. Până târziu, exploatarea s-a făcut ca într-o carieră.”




    Şi după milioane de ani, rezervele de sare din bazinul carpatic sunt exploatate încă şi par inepuizabile. Pentru omul de azi, sarea nu mai este un element de apropiere, ci un simplu condiment.