Tag: exploatare muncitori

  • Jurnal românesc – 28.12.2021

    Jurnal românesc – 28.12.2021

    Exploatarea inumană a
    lucrătorilor din Bulgaria şi România la abatorul Tönnies din Germania a fost
    dezvăluită într-un documentar publicat de postul SAT 1.
    Autorul materialului,
    jurnalista Jana Bernhard, a trimis sub acoperire o femeie din Bulgaria pentru a
    studia condiţiile de muncă din abatorul care a devenit faimos anul trecut, când
    a fost scena izbucnirii un focar de COVID-19 ce a afectat peste 2.000 de
    angajaţi. Potrivit documentarului, lucrătorii sunt forţaţi să locuiască câte
    8-10 sau chiar mai mulţi într-un apartament şi fiecare trebuie să plătească 200
    de euro pe lună chirie.

    Clădirile de locuit sunt proprietatea unor companii
    care au legături cu abatorul şi chiria în acestea este de 2-3 ori mai mare faţă
    de cea obişnuită pentru acea zonă. Femeia sub acoperire, prezentată cu numele
    de Milena, s-a confruntat cu reguli draconice înscrise în contractele de
    angajare. Potrivit acestora este interzis mersul la toaletă, mâncatul sau
    băutul pe culoare. Doar pauzele scurte sunt permise. Milena povesteşte că
    oamenii au slăbit şi 20 de kilograme din cauza acestor restricţii. Este
    ca şi când ar fi oameni de mâna a doua, oameni buni de aruncat, ce sunt pur şi
    simplu înlocuiţi cu următorii de îndată ce nu mai au valoare, a spus
    jurnalista. Ea a arătat că ignoranţa şi barierele de limbă sunt în mod
    sistematic folosite abuziv, astfel încât compania să poată câştiga cât mai mult
    de pe urma muncii lor.

    Jana Bernhard consideră că principalul motiv
    pentru care tineri educaţi din România şi Bulgaria ajung să fie exploataţi în
    Germania este că, în ţările lor, nu au şanse să lucreze în specializările
    studiate. Astfel, cad în plasa lăudatei vieţi din Germania, unde sunt momiţi cu
    promisiunea unor câştiguri frumoase, dar ajung să fie victimele a ceea ce ea
    numeşte sclavie modernă. Principalul scop al filmului nostru
    este să le luăm muncitorilor teama, întrucât lucrul cel mai trist este că ei
    acceptă situaţia. În Germania lucrătorii au drepturi, dar ei pur şi simplu nu
    le cunosc, a concluzionat jurnalista postului SAT 1. Aproape 800.000 de
    români trăiau în Germania la începutul acestui an, potrivit Oficiului de
    Statistică de la Berlin.




    Repatrierile din Afganistan,
    Trilaterala pe teme de securitate România-Polonia-Turcia şi inaugurarea
    Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă se numără printre activităţile pe
    care ministerul de Externe le-a derulat anul acesta, potrivit raportului de
    activitate.
    Documentul cuprinde, totodată, eforturile MAE în ceea ce priveşte
    continuarea demersurilor de reformă a activităţii consulare promovate de
    ministrul Bogdan Aurescu. Este vorba despre redimensionarea şi modernizarea
    reţelei consulare a României, inclusiv prin înfiinţarea de consulate generale
    în capitalele statelor în care există mari comunităţi româneşti, efectuarea a
    circa 950.000 de servicii consulare, reluarea Programului Dialog cu
    diaspora pe teme consulare, în cadrul căruia au avut loc 9 sesiuni, în
    special cu românii din state ce găzduiesc comunităţi mari precum Italia,
    Spania, Germania, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Portugalia.

    MAE mai arată
    că a îmbunătăţit activitatea Call-Center-ului consular, prin modernizarea
    infrastructurii tehnice, ceea ce a permis sporirea capacităţii de procesare a
    apelurilor telefonice de la 96 la 256 de linii telefonice. Astfel, MAE a
    gestionat, anul acesta, peste 661.000 de solicitări de informaţii consulare.
    Tot anul acesta, diplomaţia română a sprijinit organizarea summitului Bucureşti
    9, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu omologul polonez, la care
    au participat secretarul general al NATO şi preşedintele Statelor Unite ale
    Americii, Joe Biden. Raportul de activitate menţionează şi faptul că România a
    obţinut, în premieră, funcţiile de secretar general al Organizaţiei de
    Cooperare Economică la Marea Neagră şi de şef al delegaţiei Uniunii Europene în
    Siria.




    Tehnicianul echipei Dinamo
    Kiev, Mircea Lucescu, a fost desemnat antrenorul anului în Ucraina, transmite
    Agenţia BucPress.
    Distincţia i-a fost acordată de Asociaţia Antrenorilor din
    Ucraina, pe baza a cinci criterii, care au vizat rezultatele înregistrate,
    dificultăţi în îndeplinirea atribuţiilor, abilitatea de a lucra cu jucătorii,
    tactica şi schimbările efectuate în timpul meciurilor, progresul în evoluţie şi
    rezultatele. Mircea Lucescu nu a fost depăşit la niciunul dintre criteriile de
    mai sus. Cu o medie generală de 4,5 puncte din 5, Mircea Lucescu i-a devasat pe
    antrenorul echipei Zoria Lugansk, Victor Skripnik, şi pe şi antrenorul lui
    Dnipro-1, Igor Iovicevici. În 2021, Dinamo Kiev a câştigat campionatul şi Cupa
    Ucrainei. În sezonul aflat în desfăşurare, echipa antrenată de acesta ocupă
    locul 2, cu 45 de puncte după 18 etape, la 2 puncte în spatele liderului
    clasamentului Şahtior Donţek.