Tag: exporturi UE

  • Comerțul cu medicamente și produse farmaceutice al UE

    Comerțul cu medicamente și produse farmaceutice al UE

    Uniunea Europeană a exportat anul trecut medicamente și produse farmaceutice în valoare de 277 de miliarde, în timp ce totalul importurilor a fost de numai 119 miliarde de euro, potrivit datelor oferite de Eurostat. Față de anul 2022, exporturile blocului comunitar u scăzut cu 3,5% în timp ce importurile au înregistrat o creștere de 6,1%.

     

    Chiar și cu această scădere, excedentul balanţei comerciale a UE de pe urma comerțului cu medicamente şi produse farmaceutice a fost de 158 de miliarde de euro în 2023. Aceasta înseamnă a doua cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată, după vârful de 174 miliarde de euro înregistrat în anul precedent.

     

    Excedent de 43 de miliarde de euro pentru Germania

     

    Însă, între cele 27 de state membre există diferențe semnificative. Astfel, cele mai mari excedente de pe urma comerțului comunitar cu medicamente şi produse farmaceutice s-au înregistrat în Germania (43 de miliarde de euro) şi Irlanda (31 de miliarde de euro) au înregistrat. Cele mai mari exporturi de medicamente şi produse farmaceutice în afara spațiului comunitar s-au înregistrat în Germania (62 de miliarde de euro), urmată de Belgia (44 de miliarde de euro) şi Irlanda (37 de miliarde de euro).

     

    La polul opus se află România care a avut un deficit comercial de 332 milioane de euro. Pe lângă țara noastră, doar Slovacia, Malta, Estonia şi Cehia au mai înregistrat deficite în urma schimburilor comerciale extra-UE. Pe de altă parte, alte state din estul Europei au avut excedente comerciale, precum Ungaria (882 milioane de euro) și Bulgaria (333 milioane de euro).

     

    Balanța comerțului cu medicamente și produse farmaceutice (2003-2023) / Sursa: Eurostat
    Balanța comerțului cu medicamente și produse farmaceutice (2003-2023) / Sursa: Eurostat

     

    România, doar 1% din totalul exporturilor UE

     

    Datele Eurostat pentru anul 2023 arată că România a exportat în afara UE medicamente şi produse farmaceutice în valoare de 327 milioane de euro, în timp ce importurile s-au cifrat la 659 milioane de euro. Importurile de medicamentele și produsele farmaceutice ale României s-au situat la 17,9% din importurile totale ale UE. În schimb, produsele exportate reprezentat doar 1,3% din exporturile totale ale spațiului comunitar.

    Cei mai mari importatori au fost Belgia (26 de miliarde de euro), Germania (20 de miliarde de euro) şi Ţările de Jos (16 miliarde de euro).

     

    SUA, principalul partener comercial al UE

     

    O treime dintre exporturile de medicamente și produse farmaceutice au ajuns în Statele Unite ale Americii (33,2%). Pe următoarele poziții s-au situat Elveția (15,5%), China (7.7%), Marea Britanie (6,2%) Japonia (3,5%) și Rusia 3,2%. Restul de 30,8% din exporturi au ajuns în alte state.

     

    În ceea ce privește importurile, cele mai multe medicamente și produse farmaceutice au ajuns în spațiul comunitar din SUA (39,5%), Elveția (32,3%), Marea Britanie (6,9%), Coreea de Sud (4,4%) și China (3,7%). 13,3% dintre importuri au sosit din alte state de pe mapamond.

     

    Principalii parteneri pentru exporturile și importurile UE în 2023 / Sursa: Eurostat
    Principalii parteneri pentru exporturile și importurile UE în 2023 / Sursa: Eurostat

     

     

  • Comerțul UE cu Rusia după invazia din Ucraina

    Comerțul UE cu Rusia după invazia din Ucraina


    Invazia Rusiei în Ucraina și restricțiile impuse de Uniunea Europeană în urma declanșării conflictului au redus semnificativ schimburile comerciale dintre cele două entități. Datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) arată că ponderea Rusiei în importurile blocului comunitar din afara granițelor sale s-au diminuat de la 9,5% la 4,3% în perioada februarie – decembrie 2022, în timp ce exporturile UE în afara blocului comunitar s-a redus de la 4% la 2% în aceeași perioadă menționată.



    Schimbările se reflectă în deficitul balanței comerciale a UE cu Rusia care atinsese o valoarea maximă de 18,2 miliarde de euro în martie 2022, pentru ca apoi să scadă treptata până la valoarea de șase miliarde de euro în ultima lună a anului trecut.



    Ponderea Rusiei în comerțul exterior al UE între 2021-2022/ Deficitul balanței comerciale – Sursa: Eurostat


    imp-exp-ue-rusia-2021-2022-eurostat.jpg



    Importurile Uniunii din Rusia au scăzut cu 53% în numai nouă luni, valoarea totală coborând de la 21,8 miliarde de euro în martie la 10,3 miliarde de euro în decembrie. Cea mai drastică scădere s-a înregistrat la importul de cărbune rusesc, de la 45% în 2021 la 22% în 2022. Importurile de gaze naturale s-au diminuat de la 36% în 2021 la 21% în 2022, cele de îngrăşăminte (de la 29% în 2021 la 22% în 2022), urmate de uleiul de petrol (de la 28% în 2021 la 21% în 2022), oţel şi fier (de la 16% în 2021 la 10% în 2022).



    La 5 decembrie, țările din Grupul celor 7 împreună cu Australia și UE au decis să interzică firmelor occidentale să furnizeze servicii de asigurări, finanțare şi brokeraj pentru navele care transportă țiței rusesc la un preț mai mare de 60 de dolari per baril. Efectele restricțiilor și sancțiunile impuse de către Uniune și partenerii săi sunt resimțite la Moscova care a reușit, până în prezent să trimită exporturile de petrol din Europa către India, China şi Turcia.



    Ponderea Rusiei în importurile UE de cărbune, nichel, gaz, îngrășăminte, ulei de petrol, fier și oțel (2021 vs 2022) / Sursa: Eurostat


    pondere-importuri-rusia-2022-eurostat.jpg



    Astfel, deficitul bugetar al Rusiei s-a coborât până la suma la 2.580 miliarde de ruble (circa 32 miliarde de euro) în primele două luni din 2023, după cum a anunțat Ministerul de Finanțe rusesc. Majorarea semnificativă a cheltuielilor de către autoritățile de la Moscova și încasările mici din exporturile de gaze și petrol au dus la această majorare a deficitului, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.



    Mai precis, cheltuielile au crescut cu 51,5% în primele două luni din 2023, la 5.740 miliarde de ruble, în timp ce veniturile din petrol şi gaze au scăzut cu 46,4% în perioada ianuarie-februarie 2023. În total, veniturile bugetare ale Rusiei s-au diminuat cu 24,8%.