Tag: faliment

Sistemul economiei dirijate de
către stat a fost o piesă de rezistenţă a regimului comunist. După instalarea
primului guvern comunist în România, pe 6 martie 1945, PCR a început să pună în
practică acest sistem. În transformarea economiei, partidul comunist s-a bazat
pe instituţiile de stat pe care le acaparase sub tutela armatei sovietice, pe
cadrele proprii, pe munca ideologică, pe presiuni şi pe cointeresare. Ritmul de
trecere de la o economie liberă de piaţă la una centralizată şi planificată a
fost unul care a durat câţiva ani, însă cu obiective bine definite şi
îndeplinite. Metoda a fost naţionalizarea sau confiscarea, iar băncile au fost
printre principalele bunuri care au trecut în proprietatea statului.
Considerate unul dintre simbolurile capitalismului, băncile au fost deposedate
de atât de prerogativele, cât şi de activele lor, de dreptul de a da credite şi
de a fixa dobânzi, de depozite şi alte creanţe.

Legea nr. 119 din 11 iunie 1948
naţionaliza întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de
transporturi, care intrau în proprietatea statului. Practic, orice mijloc de
producţie aducător de profit era etatizat. Nicolae Magherescu, membru al
tineretului liberal şi şef de cabinet al ministrului de finanţe Mihail
Romniceanu, îşi aducea aminte în 1996 când a fost intervievat de Centrul de
Istorie Orală din Radiodifuziunea Română de momentele care au urmat
naţionalizării. Toţi
salariaţi care erau la celelalte bănci au fost preluaţi de Banca Naţională,
care a devenit bancă de stat şi numai prin ea se făceau toate operaţiunile
bancare: şi de casă, şi de credite, şi decontări şi tot. Era o singură bancă,
de atunci a început sistemul centralizat al statului. Sistemul centralizat al
statului a început cu sistemul bancar, pentru că sistemul bancar era acela care
deţinea pârghiile economico-financiare în mâna lui şi atunci desfiinţând tot
sistemul bancar particular şi concentrând toate operaţiunile într-o singură
bancă centralizată, de atunci a început sistemul centralizat de statului.

Etatizarea
sistemului bancar a dus la prăbuşirea economiei de piaţă şi a sistemului de
creditare,a circulaţiei monetare, motorul unei economiii sănătoase. Mihail
Magherescu şi-a amintit de noile condiţii în care muncea un angajat într-o
bancă. Eram nou intrat în
bancă şi aveam cel mai mic salariu, că eram stagiar, un salariu de vreo
45.000.000 de lei, iar o pâine era 200.000 sau 400.000 lei, poate şi mai mult.
Ca să distrugă sau ca să confişte toate aceste mijloace de producţie care erau
în mâna clasei de mijloc sau a burgheziei, guvernul a venit cu o reformă
monetară, dar nu era o reformă monetară în sensul adevărat al cuvântului, ci
era numai o lichidare a tuturor sumelor, dar nu se dădea nimic în schimb. Noi
care eram salariaţi eram singurii privilegiaţi pentru că primeam un salariu
oricât de mic, dar era un salariu. Ţin minte că atunci, în 1947, am primit 30
de lei, dar cu 30 de lei aceştia puteai să faci ceva. Alţii, care nu erau în
câmpul muncii cum spuneau comuniştii, nu primeau nimic. Şi asta a fost cea
mai mare lovitură care s-a dat burgheziei, că în primul rând i s-au luat banii.
După ce a luat banii, după un an de zile, guvernul a venit cu naţionalizarea tuturor inteprinderilor particulare şi atunci
s-a dat a doua lovitură. În anul 1952 a
urmat a doua reformă monetară care nu s-a făcut la paritatea de 1 la 1, ci la
paritatea de 1 la 20 şi nu s-au schimbat toate sumele pe care le aveau
deponenţii, ci numai până la un cuantum. Acestea au fost mijloacele prin care
Partidul Comunist a căutat să scape de burghezie şi să-şi atragă toate
mijloacele băneşti care erau în ţară.

Consilierii
sovietici au fost un element esenţial în noul tip de economie pe care puterea comunistă
de la Bucureşti îl punea în practică. Mihail Magherescu: În Banca Naţională eu, personal, am văzut consilieri
când am fost preluat de la Banca Românescă. Pentru că eram foarte tânăr şi
necăsătorit, am fost trimis la sucursala Ploieşti, dar nu am stat decât doi ani
şi după aceea am revenit în centrală. Şi când am revenit în centrală, asta s-a
întâmplat prin 1949-50, era un consilier sovietic pe care îl chema Romaşov, îmi
aduc aminte numele perfect. Şi era neglijent îmbrăcat şi pantalonii necălcaţi,
după câte ţin eu minte. Şi acesta a venit cu toate instrucţiunile de la
GostBank, de la Moscova, şi noi am trecut cu toate operaţiunile noastre de
bancă pe modelul GostBank.

Dar Mihail Magherescu a ţinut să
spună că regimul s-a sprijinit şi pe vechile cadre în atingerea obiectivelor
sale. Toate capetele care
au dirijat acest proces foarte bine pus la punct au fost cadrele vechi. Dacă
erai curat, nu avuseşi proprietăţi sau nu aveai intreprinderi, dacă erai un bun
salariat, erai lăsat să lucrezi. Şi tot acest aparat timp de 8-9 ani a făcut
lucrurile astea, deci comuniştii au lucrat tot cu cadrele vechi. Eu pot să
vorbesc mai bine despre Banca Naţională, unde am funcţionat până când am ieşit
la pensie. Toţi foştii directori care erau mai vechi şi aveau atunci vârsta de
45 de ani sau 50 de ani au fost înlocuiţi treptat cu cadre vechi de partid şi
chiar cu muncitori care deşi nu aveau o pregătire financiară, se bazau foarte
mult pe tehnocraţii care erau păstraţi în posturi şi nu erau în funcţie de
conducere.

Prin
naţionalizare, băncile româneşti se integrau într-un tip de economie care nu
fusese niciodată probat în nicio ţară dezvoltată. Economia dirijată părea pe
hârtie una superioară celei de piaţă, dar în realitate se va dovedi tocmai
invers: falimentul avea să fie dovedit în anii care urmau.