Radio România Internațional

Tag: fascism

  • August 23, 2024 UPDATE

    August 23, 2024 UPDATE

     

    EU The Romanian Prime Minister Marcel Ciolacu discussed, on Thursday, in Brussels, with the President of the European Commission, Ursula von der Leyen, about the future European commissioner from Romania, about the implementation of the National Recovery and Resilience Plan, as well as about a new agreement on Romania’s budget deficit, which should extend over 7 years. Regarding the position of European commissioner, Marcel Ciolacu announced that he nominated Victor Negrescu, the current vice-president of the European Parliament. During the meeting, they tackled Romania’s accession to Schengen with its land borders, with the Prime Minister stressing that Ursula von der Leyen is the “biggest” supporter of this cause.

     

    DEFENCE The Chief of the defence staff, General Gheorghiţă Vlad, met on Thursday, in Bucharest, with his counterpart from the French Republic, General Thierry Burkhard, who is on an official visit to Romania. The talks between the two focused on the regional security situation, the progress in achieving full operational capacity of the NATO Battle Group in 2025, and the responsibilities of the French structures deployed to Romania in strengthening the Allied deterrence and defence posture. General Gheorghiţă Vlad emphasised that, in the last two years, the excellent cooperation between the two armies to ensure collective defence were also reflected in the increased interoperability between structures and in the development of training and quartering infrastructure. The visit also included a meeting of the two heads of defence with troops from the NATO Battle Group, at the Getica National Joint Training Center in Cincu. France is the lead nation of the NATO Battle Group.

     

    US ELECTION The Democratic Vice President Kamala Harris accepted her party’s nomination as a candidate for the US presidency, at the Democratic National Convention. She told her supporters that the country has a chance to overcome resentment, cynicism and division. Harris promised tax cuts for the middle class. As regards abortions, she accused her opponent, the former Republican President Donald Trump, of wanting to introduce a national ban. In terms of foreign policy, Harris said that dictators around the world support Trump, the BBC reports.

     

    COMMEMORATION The president of Romania, Klaus Iohannis, in his message on the Day of Remembrance for the Victims of Fascism and Communism, says that populism and hate speech are once again present, under various forms. He argues that this is precisely why society as a whole must stay alert to the risk of all the values embraced by Romania being pushed into irrelevance. Iohannis also mentioned the crucial decision made by King Michael I, who acted with responsibility and dignity and changed the fateful course of WWII, saving the country from imminent disaster. In turn, PM Marcel Ciolacu reiterated the government’s firm commitment to fight all forms of extremism, and to strengthen civic engagement, by educating the youth with respect to all the landmarks in recent history.

     

    SCHOOLS Students in secondary schools and high schools in Romania will have more rules to observe in the new academic year. School rules stipulate, among other things, that students cannot hold mobile phones during classes and provide for penalties in case of violations. School operation rules have also been amended. Novelties include conduct grades for each module, separate tests for 9th grade admission, and a teacher in charge of EU-funded projects in each school, as well as online or hybrid classes for students in exceptional situations. On the other hand, secondary school and high school students with final grades above 9.50 will receive merits scholarships. For this academic year, the merit scholarship minimum amount is nearly EUR 90. This amount may be increased by school boards, depending on the budget earmarked by the local authorities.

     

    TENNIS The Romanian tennis player Gabriela Ruse managed to reach the singles main draw of the US Open Grand Slam tournament, which starts on Monday in New York, after defeating Alexandra Eala from the Philippines in 3 sets. Ruse will face Julia Grabher from Austria in the inaugural round. She is the third Romanian to reach the singles main draw at the US Open, after Ana Bogdan and Jaqueline Cristian entered the singles draw thanks to ranking. Cristian will play against Russia’s Daria Kasatkina, seeded 12, while Ana Bogdan will meet the Dutch Arantxa Rus in the first round. (AMP)

  • Fascism in Romania in the troubled 1930s

    Fascism in Romania in the troubled 1930s




    Fascism and communism are the two forms of totalitarianism that manifested,
    fully-fledged, in the 20th century. This was the century when
    liberal democracy had been going through the most serious of crises. Totalitarianism
    succeeded in persuading a great many people that it was a better solution to the flaws of democracy.




    In Romania, totalitarianism vigorously took hold of people’s minds. Fascism
    manipulated ideas and especially feelings, churlishly simplifying them and
    turning them into killing tools. The Legionnaire Movement and its party, The
    Iron Guard, were the most radical fascist means of expression for the far-right
    totalitarian thought. But before we got them the way they were known, their
    foundation was laid by the Blood Brotherhoods, the organization that initiated those
    who shared the fascist ideas. Coming into being in 1923, as organizations of
    the nationalist youth, at the initiative of Corneliu Zelea Codreanu, the future
    leader of the Iron Guard, the Blood Brotherhoods draw and trained new staunch
    members.


    Radio Romania’s Oral History Center in the past decades has recorded
    interviews with former members of the Blood Brotherhoods. In 1997, Alexandru
    Bancescu of Câmpulung Moldovenesc recalled how a session unfolded, of
    the Blood Brotherhoods, in his native town.


    The shared legionnaire orientation
    made us all brothers. There were moments of prayer, there was, in the parlance of
    the Blood Brotherhoods, a moment of friendship, by means of which we provided
    our education. We were honest in speaking about our shortcomings, every one of
    us took their own correction measures, we tried to correct each other and we punished
    ourselves at a time when that was needed to correct our imperfections and turn
    a human being into a personality. We did physical exercises to strengthen our
    bodies, we set up camp nights with the Blood Brotherhoods, towards Rarau at the
    Devil’s Mill or somewhere else, where very many people had come, from all over
    Moldavia. We used to meet there, we used to sing, telling stories about our
    people, our country, our history.


    In 1999, Mircea Dumitrescu of Bucharest span the yarn of how he joined
    the Blood Brotherhoods when he was 13.

    I approached them through reading and discussions with
    my classmates. What had I read? For the Legionnaires, a book written by Corneliu
    Codreanu, I had read The Blood Brotherhood, written by Gheorghe Istrate,
    the organizer of the Blood Brotherhoods, A Generation’s Creed, by Ion
    Mota, From the Legionnaire World, other legionnaire books. Where would I find
    them? There was a group in Buftea who did that. One of them was shot in 39′ by
    Carol II’s police. I knew him, I knew his father. The others were doctors in
    economy, the Stan brothers. I would talk to them through my father and my
    father’s friends.


    What was
    expected from the young members? The behavior of a new type of man, a man of
    the future, as Dumitrescu said:


    What were we supposed to become? First of all, we were told we were not Christian
    enough. Every day, the 40th share of our time, that is 36 minutes, had to be
    devoted to our relationship with Christ. That meant reading from the New Testament,
    mentally checking everything we had done during the day, to see if we’d
    committed any sin. After that, we would be told that there could be no
    relationship with God without a relationship with the person next to us. Also,
    the 40th share of our spending had to be set aside, to help those in need. That
    means that if, for instance, I ate an ice-cream costing 40 lei, 1 leu had to be
    saved for those who may have needed that money. We were also checked. We had a
    little notebook, titled my notebook, where we were supposed to record
    everything, about spending our time and our money.


    The
    strongly Christian education attracted not only those interested in acquiring a
    new ethic identity, but it also translated into a selection that would give
    birth to an elite. In 1994, priest Ilie Tinta described the selection of the
    members of the Blood Brotherhoods.


    Usually, we would select students that had good grades and an exemplary
    behavior. We never took students who couldn’t pass their exams. The
    persecutions of 1938-1939 left us a bit short of members, as the Security were
    chasing us, but we managed to get through. In 1940, when the Movement was
    rendered legal for a while, during the ministry of Antonescu, I was the head of
    the Blood Brotherhoods at the Nifon Seminary in Bucharest .


    But time
    does not carve ideas in stone, it changes everything. After the end of the
    fascist period, in 1945, the other face of totalitarianism, communism, emerged
    in central and eastern Europe. And some of the members of the Blood Brotherhoods,
    those who managed to stay out of prison, would give birth to part of the
    anti-Communist resistance movement. (EN, MI)







  • Frățiile de Cruce

    Frățiile de Cruce

    În secolul 20 s-au
    manifestat deplin cele două totalitarisme, fascismul și comunismul. A fost
    secolul în care democrația liberală a suferit cele mai grave crize, iar
    totalitarismul a fost cel care a reușit să convingă mulți oameni că era o
    soluție mai bună la neajunsurile democrației. Și în România totalitarismul și-a
    făcut loc cu vigoare în mințile oamenilor. Fascismul a manipulat idei și mai
    ales sentimente, simplificându-le grosolan și transformându-le în instrumente
    de ucis. Mișcarea Legionară și partidul său Garda de Fier au fost cele mai
    radicale formule fasciste de exprimare a gândirii totalitare de extremă
    dreaptă. Dar până să ajungă așa cum au fost cunoscute, bazele lor au fost puse
    de Frățiile de Cruce, organizația care îi iniția pe cei care împărtășeau ideile
    fasciste. Apărute în 1923 ca organizații ale tineretului naționalist la
    inițiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, viitorul lider al Gărzii de Fier,
    Frățiile de Cruce au atras și instruit noi membri fervenți.


    Centrul de Istorie Orală din
    Radiodifuziunea Română a înregistrat în decursul ultimilor zeci de ani
    interviuri cu foști membri ai Frățiilor de Cruce. În 1997, Alexandru Băncescu
    din Câmpulung Moldovenesc își amintea de cum decurgeau întâlnirile Frăției de
    Cruce din orașul natal. Orientarea legionară ne înfrăţea pe toţi. Existau momente de rugăciune,
    exista, cum era în Frăţia de Cruce, un minut al prieteniei prin care ne
    făceam educaţie. Ne împărtăşeam sincer defectele, luam măsuri de corectare
    proprie fiecare, ne corijam unii pe alţii şi ne autopedepseam chiar atunci când
    era nevoie pentru a corecta defecţiunile şi a face din om o personalitate.
    Făceam exerciţii fizice de oţelire a corpului, făceam nopţi de tabără cu Frăţiile
    de Cruce spre Rarău, la Moara Dracului şi în alte părţi, unde veniseră foarte
    mulți din toată Moldova. Ne întâlneam acolo, cântam şi povesteam despre neam,
    despre țară, din istoria noastră.


    În 1999, Mircea Dumitrescu din
    București povestea cum intrase în Frățiile de Cruce la 13 ani. M-am apropiat prin citit şi
    prin discuţii cu colegii de clasă. Ce citisem? Pentru legionari, carte scrisă de Corneliu Codreanu, citisem Frăţia de Cruce, scrisă de Gheorghe
    Istrate, organizatorul Frăţiilor de Cruce, Crez
    de generaţie de Ion Moța, Din lumea
    legionară, alte cărţi legionare. Unde le găsisem? Exista un grup de oameni
    în Buftea care făceau această activitate. Unul dintre ei a fost împuşcat în ’39
    de poliţaii lui Carol al IIlea. Îl cunoşteam pe el, îl cunoşteam pe tatăl lui.
    Ceilalţi erau nişte doctori în economie, fraţii Stan. Stăteam de vorbă şi cu
    ei, prin tata, prin prietenii tatei.


    Ce se aștepta de la tinerii membri?
    Un comportament al unui om de tip nou, de om al viitorului, așa cum spunea
    Dumitrescu. Ce trebuia să
    devenim? Păi în primul rând ni s-a spus că nu suntem destul de creştini. În
    fiecare zi, a patruzecea parte din timp, asta înseamnă 36 de minute, trebuia să
    le dăruim relaţiei cu Dumnezeu. Asta însemna citire din Noul Testament, însemna o verificare mentală a ceea ce făcusem în
    timpul zilei ca să vedem unde şi cum şi dacă greşisem ceva, dacă păcătuisem.
    După aceea, ni se spunea că relaţia cu Dumnezeu fără relaţia cu omul de lângă
    tine nu exista. Tot a patruzecea parte din aşa zisele noastre cheltuieli
    trebuia să o punem de-o parte pentru ajuta pe alţii. Asta însemna că dacă
    mâncasem o îngheţată care costa, să zicem, 40 lei, 1 leu îl puneam de-o parte
    pentru cei care ar fi avut nevoie de aceşti bani vreodată. Cam asta făceam.
    Eram şi controlaţi. Adică, între altele, această mică activitate, cu timpul şi
    cu banii, trebuia să fie menționată într-o bucăţică de hârtie, un mic carnet
    numit Carnetul meu.


    Educația puternic creștină a atras
    nu numai pe cei dornici să caute o nouă identitate etică, dar a însemnat și o
    selecție din care urma să se nască o elită. În 1994, preotul Ilie Ținta a
    detaliat cum erau selectați membrii Frățiilor de Cruce. De regulă, cooptam elevii cei mai buni la carte şi cu o
    purtare exemplară. Cei care rămâneau corigenţi sau repetenţi nu, n-am recrutat
    niciodată. Prigoana din anii ’38-’39 ne-a mai subţiat puţin ca număr că ne
    căutau ăştia de la Siguranţă, dar am trecut cu bine peste ea. În ’40, când
    Mişcarea a fost pentru câtva timp legalizată, sub Antonescu, am fost şeful
    Frăţiilor de Cruce la Seminarul Nifon din Bucureşti.


    Însă trecerea timpului nu lasă ca
    ideile să înghețe, el modifică totul. După ce perioada fascismului se încheie
    în 1945, cealaltă față a totalitarismului, comunismul, își face apariția în
    Europa Centrală și de Est. Iar din rândul membrilor Frățiilor de Cruce, cei
    care scăpaseră de închisori, se naște o parte a mișcării de rezistență
    anticomunistă.


  • Artele în România anilor 1940-1950

    Artele în România anilor 1940-1950

    Într-un regim puternic represiv așa
    cum este totalitarismul, adică fascismul și comunismul, artele și artiștii se
    comportă și ei așa cum cer ideologia și formele de recunoaștere socială.
    Într-un astfel de regim, independența creativă este aproape anihilată, iar
    artele și artiștii devin parte a propagandei. De aceea, cunoașterea tipului de
    regim politic în care o operă de artă a fost creată îl ajută pe privitor să
    înțeleagă mai bine respectiva operă de artă. Indiferent că este vorba despre o
    pictură, o sculptură, o piesă de teatru, un film, un monument, un obiect de
    arhitectură, circumstanțele politico-sociale ale totalitarismului își pun
    amprenta asupra minții autorului.


    Din anul 1938, România începea să
    alunece pe toboganul totalitarismului. În acel an se instaura regimul de
    autoritate personală a regelui Carol al II-lea, un precursor al fascismului.
    Partidele politice și presa partinică erau desființate, în locul lor apărând un
    singur partid și presă aservită. Lucrurile au continuat la fel din anul 1940
    până în 1944 când la conducerea României s-a aflat mareșalul Antonescu. Iar
    după 1944-1945, la finele celui de-al doilea război mondial, regimul comunist a
    dus pe cele mai înalte culmi practicile criminale precedente și încălcările
    drepturilor omului.


    Așa cum era de așteptat, artiștii
    și-au supus creațiile rigorilor vremurilor. În anii funcționării regimului
    fascist, cultul națiunii a fost ideologia care a dominat creația artistică.
    După 1945, în anii funcționării regimului comunist, prolectultismul a fost
    ideologia care a dat tendințele artistice. Criticul
    și istoricul de artă Radu Bogdan s-a născut în 1920 și a murit în 2011, la
    vârsta de 91 de ani, și a trăit în plin perioada totalitară din istoria
    României. A avut simpatii comuniste din tinerețe și a activat în presa
    procomunistă. Însă Bogdan nu era un simplu politruc, avea studii de
    specialitate și reputația unui bun profesionist. El a fost intervievat în 1995
    de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română și o întrebare a fost în
    legătură cu condiția artistului în perioada comunistă. Bogdan a dat propriul
    exemplu și pe cele ale colegilor săi din Institutul de Istoria Artei.

    Dacă spunem că perioada
    comunistă a fost o perioadă de regim bolnav, spunem un adevăr? Se petreceau tot
    felul de lucruri bolnave. Deşi despre institut nu se poate spune că era format
    din oameni incapabili, dar era în bună parte format din cazuri. Fiecare dintre
    noi era un caz şi niţeluş săriţi de pe dungă. Nici unul dintre noi, inclusiv
    eu, nu se poate spune că era un personaj perfect echilibrat şi nu-şi avea
    păsărica lui.


    Împreună
    cu George Oprescu, profesor de istoria artei, Bogdan a făcut numiri în Comisia
    de inventariere a bunurilor regale, după ce regele Mihai I a fost forțat de
    comuniști să abdice pe 30 decembrie 1947 și să părăsească România. Recomandat de mine a fost Edgar
    Papu. El era asistent la catedra lui Tudor Vianu în timp ce eu eram student
    şi-l cunoşteam de pe băncile facultăţii şi eu l-am invitat să facă parte din
    această comisie. Eu răspundeam faţă de partid de acea Comisie. În comisie erau
    Zambaccian, care a fost membru de partid. Era negustorul de artă Levi, care nu
    era membru de partid şi avea şi paşaport turcesc, era o relaţie a lui Oprescu.
    Mai era Nestor care fusese legionar, dar care era un foarte distins arheolog şi
    om de ştiinţă. La probleme de sculptură, sporadic, a fost şi Ion Jalea. În
    personalul auxiliar era soţia lui Mac Constantinescu, în secretariatul
    comisiei. Mai era istoricul Emil Condurachi pentru partea de medalii şi
    antichităţi. Eu eram cu partea de     bibliofilie,
    cu carte și documente.


    Regimul a aplicat tezele ideologiei
    marxist-leniniste pentru a transforma atât gustul artistic, cât și arta publică
    în conformitate cu modelul sovietic. În acest sens a fost modificat Atheneul
    Român. Existase, la un
    moment dat, o dispoziţie venită din sferele înalte de partid ca fresca
    Ateneului, pictată de Costin Petrescu, să fie acoperită cu nişte picturi de
    eroi revoluţionari sau de domnitori pozitivi ca Alexandru Ioan Cuza. Şi s-au
    dat nişte comenzi celor consideraţi cei mai buni pictori ai noştri: lui Iosif
    Iser, lui Camil Ressu şi lui Ştefan Constantinescu. Proiectul ăsta a fost
    repede abandonat pentru că a ieşit o varză. Erau nişte pânzoaie înalte de 3 pe
    1,5 metri. Fresca aia originală avea 3 metri înălţime, dar avea o unitate.
    N-avea o valoare artistică deosebită, dar avea totuşi o unitate, era o
    ilustraţie care se ţinea. Ce făceau ăştia n-avea nicio unitate. Un portret era
    pictat într-un stil, altele în alt stil. Altele erau pur decorative, fără nicio
    valoare picturală, era un talmeş-balmeş. Până la urmă, acţiunea s-a oprit.


    Se
    spune că între creator, operă de artă și privitor se produce o relație de
    comuniune. Din păcate, relația aceasta a fost una construită pe suferință, pe
    acea suferință provocată de lipsa de libertate. Artele în România totalitară au
    suferit pe măsura suferinței oamenilor.

  • Avocatul Casei 14.01.2021

    Avocatul Casei 14.01.2021

    Legea 154/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.



  • Gift-offering as an exercise in power, in communist Romania

    Gift-offering as an exercise in power, in communist Romania


    Personality cult in the case of political
    leaders is a common trait in all historical ages. Flattering the leaders is part
    and parcel of a deeply-engrained human psychological mechanism. On one hand, it
    has something to do with the human being’s wish to receive over-the-top recognition
    as a sign of their power. On the other hand, it has something to do with the
    human being’s wish to climb up the social ladder, undeservedly, more often than
    not. However, over and above such an old practice, dating from time immemorial,
    we find the political leaders’ personality cult as a hallmark of fascism and communism. In Romania,
    the communist regime was no exception to the rule. Between 1965 and 1989, the
    communist leader Nicolae Ceausescu was the figure head around whom a blatantly
    wanton personality cult revolved.


    Such an exaggerated praise
    of the political leader was in fact an outgrowth of the regime’s brutality. In effect, praising the leader translated into hyper-eulogizing
    newspaper articles, grandiose shows on stadiums, parades, television and radio
    shows, official birthday ceremonies. Offering presents was a significant part of
    the personality cult. Presents were offered by economic entities, by craftsmen,
    by people from all walks of life or by foreign cultural and scientific personalities.
    Throughout the years, the presents received by Elena and Nicolae Ceaușescu made a special
    collection, as their diversity was literally spectacular. Paintings and
    sculptures alone make a nonesuch collection of works, whereby painters and
    sculptors were elbowing each other out, in their bid to pay their respects to
    the two communist leaders.


    Thirty years were marked
    in 2019 from the December 1989 revolution, when the Ceausescu regime was
    toppled. On that occasion, the Museum of Contemporary Art in Bucharest brought out
    a small-sized, 440-page album. The work included reproductions of paintings and
    various other works of art, dedicated to Elena and Nicolae Ceausescu. The album
    is somehow a sequel to Cornel Ilie’s A Portrait for the comrade, including reproductions
    of objects in the collection of Romania’s National Museum of History The latter
    album was published a year earlier, in 2018.

    Calina Barzu is a museographer with
    the National Contemporary Art Museum’s Photography Archive. Calina is also a
    curator of the tribute art exhibition. Ms Barzu didn’t fail to mention the parallel
    exhibition mounted on the premises, including items that were part of the then
    the automobile owners, members of the Retromobil club. Integrating day-to-day
    objects into the tribute exhibition is a way of understanding the spirit of the
    time when two generations of Romanians lead their lives, between 1945 and 1989.


    The
    exhibition was put together based on the 2019 catalogue that marked 30 years
    from the Revolution. It is a selection of the tribute works from the collection
    of the museum. The exhibition brings together works authored by well-established
    artists, in front of the onlookers and visitors, but also works made by ordinary
    people or working teams, works that were part of the heritage of the museum’s
    collection. The exhibition was initiated in December 2019, it had several
    episodes or series where the collections objects were on display. We initiated
    a collaboration with Retromobil Romania, they joined us along this theme and
    came up with several items belonging to their members’ collections, with automotive-related
    exhibits. The Retromobil items on
    display range from driving licences, automobile publications, maps, magazines
    and board notebooks. We also have a fridge that could be encased in the trunk
    and a TV set which could also be encased in the car’s accumulator. We have several
    registration plates and each of them has a story of its own, how they were
    rated according to the social class. We also have automobile objects that could
    be included in the travel kit. We also have a selection of archive images
    featuring pictures of cars.


    Small-sized though it is, the
    catalogue of tribute items at the National Museum of Contemporary Art quite aptly
    highlights the propagandistic charge of the tribute works of art. Sabin Balasa (1932-2008), was one of the most highly acclaimed painters of the Ceausescu
    regime. In the album, he was included with The Ceausescu Era, a painting he made
    in 1988, oil on canvas, 120
    x 150 centimetres. The work depicts four miners looking forward, against a
    half-dark, blue background. Here is Călina Bârzu once again, this time telling
    us what special items has the museum exhibited, which were part of the Ceausescus’
    presents collection.


    The special items in our collection include scale models
    of the presents sent by the people or by the enterprises that offered those
    presents. One such object, which is rather more special, showing a lot of
    creativity, performance and quality, is this present received from the Aeronautic
    Enterprise in Bacau, which also has a dedication for the two. It is a scale
    model of an airplane, symbolizing the work of the factory staff. Part of our items
    come from the original collection of then the Museum of the Romanian Communist
    Party and the Art Museum. It is a similar manner to place
    the leader centre-stage. The objects were supposed to illustrate the achievements
    of the factory, on one hand, but also his own achievements, on the other hand, they
    spoke about how he succeeded to bring the entire technological process and
    about the fact that it was entirely thanks to him that all the economic achievements
    were possible, thanks to him and to the work of the people. Everything was possible thanks
    to him, since he succeeded to contribute to the people’s progress and well-being.
    Most of the objects are in a good preservation condition.


    The tribute exhibition
    of presents received by Elena and Nicolae Ceausescu, hosted by the Museum of
    Contemporary Art, has a plain message for today’s generation: under a dictatorship,
    valuable as it may be, fine art falls outside the scope of a free spirit.

    (Translation by Eugen Nasta)



  • Simion Stoilov şi intelectualitatea colaboraţionistă în comunism

    Simion Stoilov şi intelectualitatea colaboraţionistă în comunism

    Regimurile totalitare, fascismul şi
    comunismul, au beneficiat de sprijinul interesat al unor intelectuali. Motivele
    lor au fost diverse: unii au colaborat din sentimente antifasciste, alţii din
    dorinţa de a parveni, alţii din ambiţia de a-şi pune în practică proiectele la
    care visau. Toţi însă au fost recompensaţi pe măsura gradului lor de ataşament
    la ideologia regimului. Unul dintre numele colaboraţioniştilor a fost acela al
    matematicianului Simion Stoilov.


    Născut
    în 1887 la Bucureşti, Stoilov a fondat școala română de analiză complexă și a
    enunţat teoria topologică a funcțiilor analitice. A obţinut doctoratul în
    matematică la Paris şi a fost profesor la universităţile din Iaşi, Cernăuţi,
    Bucureşti şi la Politehnica din Bucureşti. Simpatizant al Partidului
    Social-Democrat, după 1945 s-a înscris în Partidul Comunist Român. Fostul său
    student Solomon Marcus spunea într-un interviu din 1998 acordat Centrului de
    Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că opţiunea multor intelectuali de la
    finele celui de-al doilea război mondial pentru comunism a fost una din
    convingere, neînţelegând ce avea să devină acesta. În prima jumătate a anilor ’60 şi în anii ’50, comunismul
    însemna în primul rând stalinism: dictatură personală, cultul personalităţii
    lui Stalin, însemna strângerea şurubului ideologic. Dar ce însemna comunismul
    în a doua jumătate a anilor ’40? Eu pot să vă spun că pentru o serie întreagă
    de intelectuali, nu zic pentru toţi, dar dacă îi iau pe profesorii mei,
    comunismul însemna în primul rând antifascism. Şi pentru Stoilov de pildă, şi pentru
    Vrânceanu, unii care erau de dreapta. Gheorghe Vrânceanu de pildă, mare
    geometru al României, era un politician liberal, care în anii ’45, ’46, ’47
    publica mereu articole de politică liberală şi preconiza pentru România un
    regim liberal, o politică liberală. În anii aceia avea colegi comunişti, el era
    prieten bun cu Stoilov, care fusese imediat după ’44 primit în Partidul
    Comunist. Comunismul era înţeles în primul rând ca antifascism. Şi erau mulţi
    intelectuali care credeau că aceasta era atunci singura replică posibilă la
    Hitler şi la nazism şi la legionarism.


    Însă la
    sfârşitul celui de-al doilea război mondial, pentru România şi celelalte ţări
    ocupate de sovietici nu se preconiza o întoarcere la democraţie şi liberalism,
    ci un nou experiment utopic: ideile comuniste. Mai ales generaţiilor tinere le
    era adresat mesajul comunist. La deschiderea anului universitar din 1946,
    Simion Stoilov, ca rector al universităţii, a ţinut cuvântul de deschidere.
    Solomon Marcus. În aula de
    la Drept era un etaj ocupat de tineret universitar din partidele istorice,
    ţărănesc şi liberal, şi alt etaj era ocupat de tineri mobilizaţi de partidul
    comunist. În rest era lume amestecată. Asta îmi aduc aminte, că de la un etaj
    se striga mereu Regele şi patria! iar de la celălalt etaj se striga Regele
    şi poporul! Iată ce spunea Stoilov în această cuvântare la deschiderea anului
    universitar: Ieşim dintr-o epocă a istoriei noastre ce poate fi asemuită pe
    drept cu o boală grea şi lungă, o perioadă tulbure în decursul căruia dacă am
    primit lovituri politice şi materiale foarte crude, au fost izbite şi mai
    puternic poate minţile şi sufletele noastre. Vorbeşte în continuare despre
    urmările războiului cu toate consecinţele materiale şi spirituale şi vinovăţie:
    Vină mare avem cu toţii. Şi cei care rătăciţi au activat pe planul
    ideologiilor barbare, dar şi cei care prea încrezători în triumful raţiunii
    prin singurul joc al legilor naturale sau retras în liniştea cabinetului lor de
    lucru, consacrându-se prea exclusiv poate activităţii lor de specialişti.


    Solomon Marcus crede că azi judecata
    noastră faţă de intelectualii care au colaborat ar trebui să fie mai nuanţată. Fiecare trebuie judecat
    separat. Fapt este că Rosetti şi Stoilov au salvat pe mulţi de la închisoare.
    Trebuie să vă spun că chiar de la primele epurări Stoilov a înaintat un memoriu
    în care a indicat câţiva profesori care nu au ce căuta pe lista de epurări,
    unul de la Farmacie, unul de la Drept. Fusese de pildă condamnat atunci la ani
    grei de temniţă profesorul Radu Roşca, semnase un memoriu adresat lui
    Antonescu, şi nu a putut să facă nimic, deşi Stoilov ajunsese să se cunoască
    personal cu Gheorghiu Dej. Dar a reuşit să facă ceva în cazul altui
    matematician, Davidoglu, pentru că acela fusese închis pentru că era moşier, nu
    erau chestii politice. Pe el a reuşit să-l scoată la un moment dat să-l scoată
    din închisoare. Pe urmă au avut succes în o seamă întreagă de situaţii de mai
    mică importanţă cum ar fi când, la începutul anilor ’50, au fost daţi afară o
    serie întreagă de asistenţi lectori pe motive de dosar: fiu de nu ştiu ce, nepot
    de nu ştiu ce, prostii ideologice. Aceşti oameni au reuşit ca, în multe cazuri,
    cei daţi afară din facultate de pildă să fie încadraţi la Institutul de
    Matematică al Academiei. Simion Stoilow avea să moară în 1961 pe treptele
    Comitetului Central al Partidului Comunist unde se ducea de fapt tot timpul să
    intervină contra a tot felul de nedreptăţi: tineri asistenţi daţi afară din
    facultăţi, multe excluderi din corpul didactic în anii 1950, interzicerea
    deplasărilor în străinătate, oameni care nu puteau să-şi facă doctoratul.



    Istoria însă de multe ori judecă trecutul
    global. Şi cel mai adesea faptele bune făcute individual trec în umbra marilor
    catastrofe reprezentate de ideologii.

  • August 23, 2017 UPDATE

    August 23, 2017 UPDATE

    VISIT – The President of France Emmanuel Macron will be on an official visit to Romania on Thursday, and will have talks with president Klaus Iohannis and Prime Minister Mihai Tudose. The two presidents will give a joint press conference at the end of the bilateral talks and will visit the National Village Museum. The two heads of state are expected to have an open dialogue on boosting bilateral trade, as well as on cooperation during the 2018-2019 Romania-France Cultural Season, an important cultural project. Another focal point on the agenda of talks is Romanias Schengen accession, after the two presidents agreed, in June, to strengthen dialogue so that a favourable decision on Romanias joining the free movement area be made as soon as possible.



    JUDICIARY – The President of Romania Klaus Iohannis says the proposed changes to the laws regulating the judicial sector, announced on Wednesday by Justice Minister Tudorel Toader, are an attack against the rule of law, the independence of the judiciary and the anti-corruption fight. Iohannis says the pressure on the judiciary comes completely against the commitments made by Romania upon joining the EU in 2007, and will keep the Cooperation and Verification Mechanism active indefinitely, so as to enable the European Commission to monitor the Romanian judicial sector. President Iohannis explains such changes require public debate and consultations with the magistrates. Under one of the proposed amendments, Public Ministry chiefs would be appointed by the Prosecutors Department of the Higher Council of Magistrates, based on nominations by the Justice Minister, through a transparent procedure that bypasses the head of state. Minister Toader also intends to make the Judicial Inspection Corps subordinated to the Justice Ministry and to extend the term in office for chief prosecutors from 3 to 4 years. Once passed by the Cabinet, the bill will be sent to Parliament for endorsement.



    REMEMBRANCE DAY – The signing of the Ribbentrop-Molotov Pact on August 23, 1939 is a confirmation that Fascism, Nazism and Communism are mere forms of the same antidemocratic expressions of hatred and intolerance, says Romanias President, Klaus Iohannis, in a message sent on Wednesday, commemorating the Remembrance Day for the Victims of Fascism and Communism. The president added that the pact concluded by the Nazi and Soviet foreign ministers, Joachim von Ribbentrop and Veaceslav Molotov, respectively, was an odious act against the Romanians ideal of peace and freedom. The Romanian Centennial must find us consistent in the struggle to defend democracy, the rule of law and individual liberties. Let us not forget that for more than one-half of the one hundred years since the achievement of the national ideal we lived under dictatorships, and many of the personalities who contributed to the Greater Union were persecuted by totalitarian regimes. Therefore, our efforts must now be directed towards the condemnation of all actions that could affect the democratic path that Romania embarked on, in December 1989, and consolidated by its NATO and EU membership. In the current European and global context, marked by many challenges and uncertainties, defending and consolidating the rule of law, democracy and freedom against any enemies hostile to open societies is a priority, the president also said. In the wake of the Soviet-Nazi agreement, following an ultimatum given in the summer of 1940, Moscow annexed Romanias eastern territories of Bessarabia, northern Bukovina and Hertza. Hundreds of thousands of ethnic Romanians left their homes in the way of the occupiers, and other tens of thousands were arrested, executed or deported to Siberia and Kazakhstan.



    AFGHANISTAN – Romania welcomes the announcement made by the U.S. President, Donald Trump, on increasing US troops in Afghanistan by 4,000 military, the Romanian Defence Minister Adrian Ţuţuianu has said. Ţuţuianu has added that Romania, too, might increase the number of troops it contributes to the “Resolute Support mission in Afghanistan. At present, some 620 Romanian military are deployed in that Central-Asian state, Bucharest being the Alliances fourth largest contributor of troops.


    (translated by: Ana-Maria Popescu)

  • Rebeliunea legionară din 1941

    Rebeliunea legionară din 1941

    Evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941 sunt cunoscute în istoria României sub numele generic de ”rebeliunea legionară.” Ea a fost o luptă pentru acaparea completă a puterii în stat între Garda de Fier, partidul fascist din perioada interbelică, şi generalul Ion Antonescu, susţinut de armată şi de Hitler. Rebeliunea a însemnat atacarea de către legionari a principalelor instituţii ale statului, a militarilor şi jandarmilor şi a unor evrei. Pentru câteva zile, pe străzile Bucureştiului şi a câtorva oraşe din ţară au domnit haosul şi violenţa.



    Istoricul Eliza Campus, intervievată în 1999 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, îşi amintea cum a trăit acele zile. Evreică, Eliza Campus a avut norocul de a întâlni oameni care nu fuseseră fanatizaţi de ideile legionare: ”În timpul rebeliunii eu locuiam pe strada azi numită Bela Breiner şi acolo proprietarul era un legionar, unul Niculescu. Dar el avea o simpatie pentru mine. Era o casă în fund şi în faţă un apartament. Eu am vorbit cu el: “Domnule, am auzit că vor fi controale. Dvs. ce gânduri aveţi?” Şi el zice: “Eu am să spun că e aici o casă în care nu există decât creştini.” Şi gata. Într-adevăr, omul a fost la locul lui. Însă legionarii au făcut atunci lucruri îngrozitoare cu elevii, cu părinţii elevilor mei. Şi când s-a terminat rebeliunea, lumea tot a trăit în spaimă, în continuare. Lumea mergea normal pe stradă, nu pot să spun că era ceva special. Însă în case lumea nu ştia cum să se mai apere, cum să se mai închidă. Pe stradă se mergea normal, că doar am mers şi eu, am mers zilnic. Dar legionarii intrau direct în case şi luau oamenii de acolo ca ostateci sau îi omorau direct. Au ocupat şcoala în care predam, erau cu pistoalele în mână şi sub ameninţarea pistoalelor am ieşit cu toţi în curte. Am stat acolo, 800 de eleve, noroc că era o curte foarte mare. Numai şcoala au ocupat-o, în curte m-au lăsat. Dar mi-au luat şi cataloagele, mi-au luat tot, nu mai aveam nimic. Pe urmă le-am găsit la Arhivele Statului pe toate, că le-au dus acolo, la Arhive, şi le-am luat înapoi.”



    Constantin Matei a lucrat la Radiodifuziunea Română ca tehnician, fiind şef al celulei de legionari din Radio. În septembrie 1940, a aderat la Mişcarea Legionară. Intervievat în 1994, el şi-a amintit de momentele rebeliunii: ”Am fost la studio, de serviciu. A vorbit şi armata, au fost comunicatele care s-au dat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, au vorbit şi ăştia de la secretariatul Mişcării Legionare. Am fost chemat la Preşedinţie, la directorul general Mînzatu, din partea crainicilor a venit Dan Andronescu, eu din partea serviciului tehnic. Era 12.00 noaptea, Antonescu era în pijama în faţa biroului, tot aşa şi adjunctul lui Mihai Antonescu, rezemat de bibliotecă, şi a întrebat: ”Cine v-a dat ordin să daţi comunicatele la radio?” Chiar lui Mînzatu i s-a adresat, care i-a răspuns: ”Dvs. aţi dat ordin că tot ce vine din partea Preşedinţiei şi Mişcării Legionare să dăm direct la crainici”. Şi atunci, Antonescu a spus: ”Vrea Horia Sima să-mi demonstreze cu muncitorii de la Malaxa că e ţara cu el? Vă arăt mâine că intelectualii şi armata ţării vor fi cu generalul Antonescu şi vedeţi-vă de treabă! Nu mai daţi comunicate, nu faceţi agitaţie! Nu mai daţi la radio altfel decât primiţi de la noi, de la Preşedinţie!” M-am dus la emiţătorul de la Băneasa şi acolo era armata germană. Un căpitan de acolo, care vorbea foarte bine româneşte, ne zice: ”Horia Sima nu ştie să facă politică. Îmi pare rău de voi, vedeţi-vă de treabă fiindcă Antonescu a câştigat partida!”



    Generalul de jandarmi Mihail Baron, în 1995, îşi aducea aminte cum s-a desfăşurat acţiunea legionarilor din ianuarie 1941 şi cum a aplicat ordinele primite: ”În 21 dimineaţa au declanşat atacul împotriva organelor locale şi centrale în toată ţara. Profitând de surprindere, au ocupat Ministerul de Justiţie, Monitorul Oficial şi de asemenea au atacat celelalte centre ca Banca Naţională, CEC-ul, Poşta Centrală. Numai la Radio n-au reuşit. Au reuşit să captureze postul de radio Bod, dar n-au reuşit în Bucureşti, fiindcă era o gardă de jandarmi, care a reacţionat ferm. Şi atunci, ca să poată comunica totuşi cu ţara, au tăiat cablul subteran şi au legat cu un post mobil, prin care făceau un tur al Capitalei şi răspândeau poveşti, că guvernul a căzut şi că este biruinţa legionară. În acelaşi sens au răspândit şi afişe. Afişe de culoare galbenă sau roşie, unele în care erau atacaţi masonii, altele în care erau atacaţi comuniştii, ca să creeze o atmosferă tot de încordare. În ziua de 21, toate străzile erau pline de legionari. Vociferau şi scandau: ”Biruinţă legionară!” Au baricadat străzile cu camioane, cu tramvaie, cu autobuze, cu cisterne, cu benzină, gata să le dea foc la nevoie. În ziua de 22, către orele 14 :00 , Mareşalul Antonescu, văzând că atâtea cruzimi au fost făcute, sute de oameni au fost răniţi, a dat ordin armatei să intre în acţiune, să lichideze rezistenţa şi să-i aresteze pe rebeli.”



    După rebeliune, circa 8 mii de legionari au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi la diferite pedepse, iar circa 700 s-au refugiat în Germania, în frunte cu liderul Horia Sima. În urma lor, Ion Antonescu rămânea singurul stăpîn al scenei politice româneşti.

  • Comunişti români în Rezistenţa franceză

    Comunişti români în Rezistenţa franceză

    Generaţia celor care au luptat împotriva fascismului a fost una marcată de idealurile socialismului şi comunismului, în aparenţă nobile. Şi unele din acele idealuri chiar aveau sprijinul oamenilor cumsecade, oripilaţi de ideologia rasismului. Agresiunea fascismului asupra Europei a fost un motiv suficient de puternic pentru ca tinerii militanţi de stânga să se mobilizeze pentru lupta voluntară contra celui mai mare rău pe care îl imaginase istoria. Fascismul nu era altceva, conform doctrinei marxist-leniniste internaţionaliste, decât încarnarea celui mai malefic spirit al capitalismului, şi anume naţionalismul. Iar ocuparea Franţei a fost semnalul cel mai clar pentru comuniştii români că era timpul pentru acţiune.



    Reputatul istoric Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland, provine dintr-o familie cu o puternică tradiţie marxistă. Ambii săi părinţi au luptat în războiul civil din Spania, tatăl său pierzându-şi un braţ, iar sora mamei sale a fost activă în Rezistenţa franceză şi decorată cu cea mai înaltă distincţie. Vladimir Tismăneanu şi-a adus aminte de un episod din drumul mamei sale spre Spania, în 1936, ca voluntară în Brigăzile Internaţionale. Atunci începea istoria rezistenţei antifasciste române din cel de-al doilea război mondial.


    ”Prin Franţa, mama pleacă spre Spania. Era politica de non-intervenţie care interzicea practic mersul direct spre Brigăzile Internaţionale din Spania. Drumul era fie prin Italia, aşa cum a ajuns tatăl meu, fie prin Franţa. Mama a ajuns în Franţa, punctul central era Parisul, unde exista Biroul din Exterior al Partidului Comunist Francez. Este suficient de naivă în acel moment, şi evoc un episod revelator. Ajunge la Paris, unde stă o lună. I se dă o cameră, i se face un instructaj. Resposabilul de la Paris era Palmiro Togliatti, care urma ruta Spania — Moscova — Paris. Mama ia trenul în direcţia Perpignan şi fiind foarte naivă n-are altceva de făcut decât să-şi cumpere un ziar, să citească în tren. Şi ce cumpără ea? Oficial, mergea ca studentă în istoria artelor să viziteze mănăstiri. Îşi cumpără L’Humanite. Este prima mare eroare pentru că se îndrepta spre Spania, vorbind cu accent străin, şi mai cumpărase şi L’Humanite. Era în compartiment cu un singur personaj care, la sfârşit, când coboară, îi spune: precis mergi în Spania, pe linia Brigăzilor Internaţionale. Ea neagă, dar personajul îi spune: fetiţo, dacă faci acest lucru, data viitoare nu mai cumpăra L’Humanite. Nu te expui cu organul oficial al PCF. Era deputatul comunist din zona respectivă.”



    Problema internaţionalismului a fost una care a decis alegerea celor mai mulţi dintre rezistenţii români din Franţa. ”E de amintit definiţia pe care o dădea Stalin internaţionalismului proletar. Marxismul este prin definiţie o doctrină internaţionalistă. Naţionalismul şi marxismul nu sunt complementare. Dacă eşti sincer naţionalist, nu poţi fi marxist, iar dacă eşti marxist, nu poţi fi naţionalist. Aici, lucrurile sunt foarte clare. Că au existat tot felul de aliaje şi alianţe e altceva, noi tocmai asta trebuie să explicăm. Stalin dă definiţia internaţionalismului proletar, celebra Piatră de încercare: piatra de încercare a internaţionalismului proletar, spunea Stalin în 1927, care rămâne valabilă până la conflictul sovieto-chinez, o reprezintă atitudinea faţă de Uniunea Sovietică. Nu era internaţionalist adevărat cel care punea sub semnul întrebării dreptatea liniei partidului bolşevic al Uniunii Sovietice.”



    Olga Bancic, Cristina Luca, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Jar au fost printre cele mai active nume ale exilului comunist românesc din Franţa. Dar şi alte personalităţi culturale şi ştiinţifice antifasciste s-au alăturat demersului, aşa cum a fost aviatorul Traian Vuia. L-am întrebat pe Vladimir Tismăneanu despre legăturile lui Vuia cu rezistenţa franceză şi cu comuniştii români din Franţa.


    ”Ştiu că au fost foarte puternice, ştiu de la mătuşa mea, şi că s-au întâlnit în repetate rânduri. De asemenea, a fost o relaţie foarte puternică cu Elena Văcărescu, ea s-a ocupat de această relaţie, prin scriitorul Ilarie Voronca. Şi cu Elvira Popescu de asemenea. E un fapt că marile figuri ale intelectualităţii române care au ajuns în Franţa, mi-aduc aminte acum şi de balerina Lisette Codreanu, prietena lui Brâncuşi, erau de stânga. Era o discrepanţă: pe cât nu erau de stânga intelectualii din ţară, atunci când ajungeau la Paris, se făceau de stânga. Toţi merg fie spre stânga socialistă, fie spre stânga comunistă. Vuia n-a fost comunist sub nicio formă, din câte ştiu, dar avea relaţii cu ei sub formă de bani, le oferea adăpost şi legături spre sate, avea o casă de vară folosită de Rezistenţă. Era acest gen de relaţii, care în zona de nord a Franţei putea duce la multe complicaţii. Când De Gaulle îi scoate pe comunişti din guvern, în 1946, inclusiv Thorez era ministru, începe războiul rece. În 1948-49 au loc masive expulzări de comunişti români din Franţa, atunci se întoarce Mihai Şora, de exemplu. Unii dintre ei nu fuseseră naturalizaţi francezi.”



    Odată cu nimicirea fascismului, cei care crezuseră într-o lume mai bună au răsuflat uşuraţi. Aveau impresia că socialismul avea să aducă salvarea întregii umanităţi şi că suferinţele vor lua sfârşit. Dar mersul istoriei era altul.

  • Nae Ionescu, înger şi demon

    Nae Ionescu, înger şi demon

    Personalităţile puternice sunt de obicei controversate, influente şi creatoare de opinii. În România interbelică una dintre cele mai controversate personalităţi culturale a fost filosoful, logicianul şi profesorul Nae Ionescu, teoretician al naţionalismului şi antisemitismului. A făcut parte din curentul filosofic al trăirismului, varianta românească a existenţialismului. A fost director al revistei Cuvântul şi prin şcoala sa au trecut cei mai importanţi reprezentanţi ai intelectualităţii române interbelice precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran. S-a implicat activ în politică, fiind un susţinător al regelui Carol al II-lea şi apoi erijându-se în mentor al Gărzii de Fier.



    Nae Ionescu s-a născut în 1890 în Brăila. A absolvit Universitatea din Bucureşti în 1912 devenind profesor de liceu. În tinereţea sa a fost socialist, după care a migrat către fascismul italian. În anii 1920-1930, ascensiunea sa în publicistică, stilul său incisiv a atras atenţia opiniei publice. A avut şi o viaţă mondenă activă fiind implicat în relaţii amoroase, printre altele, cu pianista Cella Delavrancea şi cu Maruca Cantacuzino, viitoarea soţie a muzicianului George Enescu. Nae Ionescu s-a definit a un intelectual împotriva canoanelor tradiţionale ale culturii academice şi oficiale din România interbelică. El a fost evaluat contradictoriu, atât de către dreapta, cât şi de către stânga, atât de către mainstreamul cultural din universitate şi din opinia publică după cum arăta istoricul Florin Müller de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.



    “A fost comentat atât laudativ şi în limbajul cel mai encomiastic al lui Mircea Eliade, cât şi acuzat în cei mai gravi termeni de stânga marxistă sau de intelectualii raţionalişti ca Tudor Vianu, Şerban Cioculescu şi Mihail Ralea. Pentru Eliade, Ionescu era un creier filosofic, o adevărată minte reflexivă, care se ridica împotriva filosofiei de catedră. Fără a fi popular, Nae Ionescu a fost întotdeauna de partea elementelor creatoare, dinamice şi eroice. Pentru Mihail Sebastian, colaborator la revista Cuvântul, intelectual româno-evreu foarte apropiat de Nae Ionescu, filosoful era un adevărat director de conştiinţe. Însemna că Ionescu permisese dezlăţuirea forţelor creatoare ale tinerilor intelectuali. Aceste imagini foarte favorabile îşi au o contrapondere foarte radical negativă în linia intelectualilor de stânga, a intelectualilor raţionalişti, clasicizanţi, academici. Unul dintre ei, Lucreţiu Pătrăşcanu, comunist radical, îl considera pe Nae Ionescu un exemplu tipic al degenerării intelectualităţii române, interesate numai de promovare socială, fără niciun fel de fundament, de apetenţă pentru adevăr, un adevărat cabotin. Ionescu, în opinia lui Pătrăşanu, nu face altceva decât să distorsioneze gândirea, să promoveze cea mai penibilă politică naţionalistă şi antisemită. Sunt şi alţii din zona dreptei radicale ca Nichifor Crainic pentru care Nae Ionescu nu făcuse altceva decât să utilizeze instrumente extrem de venale pentru a deveni director al ziarului Cuvântul, nu făcuse altceva decât să îngroape spiritul de leală concurenţă şi leală politică naţionalistă pe care îl avea Cuvântul până în 1926-27.”



    Ionescu a fost dovedit şi ca plagiator, după cum spunea istoricul Florin Müller care a ţinut însă să nuanţeze contextul în care publicistul a făcut aceasta. ”Zevedei Barbu este unul dintre cei care au analizat şi observat filiaţiile, aproape plagiatul lui Nae Ionescu, din operele unor gânditori occidentali cum ar fi Spengler. Barbu a observat copierea unor teme şi pasaje, chiar a unor sintagme şi exemple. Max Scheler este un alt autor valorificat aproape fraudulos de Nae Ionescu. Dacă mergem pe linia tehnicistă, vom observa că Nae Ionescu practică ceea ce se numeşte în zilele noastre o formă destul de vizibilă de plagiat, practică deloc academică, ce se cere refuzată în totalitate. În acelaşi timp, pentru Nae Ionescu era important ca acele idei, concepte şi configuraţii spirituale să intre în structura initmă a creatorului şi de-abia atunci se putea vorbi de interiorizarea lor şi de un transfer just în conştiinţa celorlalţi. Nae Ionescu este plasat într-o zonă a oglinzilor paralele, a fost interpretat ca fiind un creator de conştiinţă, până la un spirit mentor al naţionalismului, antisemitismului şi împotriva democraţiei.”



    Gîndirea ionesciană nu a fost liniară, istoricul Florin Müller afirmând că evenimentele istorice au influenţat, aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri, opinii şi atitudini politice. “Care este de fapt conturul gândirii politice a teoreticianului şi filosofului în perioada 1924-1940, la moartea sa? Gândirea politică a lui Nae Ionescu cunoaşte trei mari etape. Una în care valorifică sau încarcă să construiască un model al democraţiei de masă, reale, de factură ţărănească. A doua etapă este cea de justificare a monarhiei de drept divin, o teorie foarte periferică în gândirea politică românească, care aparţine mai degrabă evului mediu decât modernităţii. Ultima etapă, cea care începe în 1933, este cea de exaltare a modelului totalitar, colectivist şi chiar cripto-socialist al mişcării legionare. De ce sunt importante cele trei perioade? Pentru că problema antisemitismului se găseşte în forme diferite în cele trei etape de gândire a sa.”



    Nae Ionescu a murit în 1940 în condiţii dubioase, care au alimentat zvonurile. Dar fascinaţia şi repulsia pe care le-a provocat au conturat o personalitate puternică, ce l-au plasat între ceea ce îndeosebi este cunoscut ca înger şi demon.

  • Radiodifuziunea Română şi fascismul

    Radiodifuziunea Română şi fascismul

    Ca instituţie de presă şi ca progres al tehonologiei, radioul era o noutate absolută în domeniul mass-media în perioada interbelică. Radioul a fost în centrul evenimentelor celor mai importante începând cu anii 1930 şi are o istorie care îl califică drept sursă foarte importantă în studierea istoriei contemporane.



    La sfârşitul anilor 1930, regimurile fasciste şi cele autoritare de dreapta erau instalate în întreaga Europă. Ele foloseau radioul ca mijloc de propagandă, de legitimare şi de consolidare a lor. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în România cu instituţia Radiodifuziunii, înfiinţată în 1928. Politizarea a fost unul dintre cele mai mari obstacole pe care Radioul a trebuit să le depăşească, instaurarea regimurilor toalitare de dreapta şi de stânga fiind de natură să afecteze obiectivitatea şi echidistanţa.



    Mărturiile culese de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în anii 1990 şi 2000 au confirmat dificultatea de a ţine un echilibru între presiunea regimului politic şi conştiinţa profesională. Marile evenimente şi-au găsit însă locul în programele de ştiri, aşa cum a fost, de pildă, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, în 1938. Profesorul Olimpiu Borzea îşi amintea în 2001 cum a aflat despre acel episod de la Radio.


    “În ajunul Sfântului Andrei, pe 29 noiembrie, în fiecare an se comemora apostolul Andrei. În sala mare de la Academia Teologică, în aulă, într-o parte era un pian, şi acolo se aduna crema intelectualităţii sibiene. Veneam de la şcoala nouă, şcoală ultra-modernă, pusă la punct, eram în al doilea an acolo. Am ajuns în Piaţa brânzei, plină de ciobani. Şi auzim la megafon “Atenţiune, atenţiune!”, un anunţ de la postul de radio, că erau megafoane pe străzi: o echipă de legionari în frunte cu Corneliu Codreanu, a vrut să fugă de sub escortă şi au fost împuşcaţi!” Ne-am oprit toţi. “Cum?!” A înlemnit piaţa, pur şi simplu!”



    Vasile Blănaru s-a angajat la Radio în 1938 la redacţia teatru, după care a ocupat funcţii de conducere. În 1999, el povestea despre cum se făcea simţită prezenţa fascismului în instituţie.


    “În Radio, legionarii erau o secţie. Făceau parte din Organizaţia Răspândiţi, adică erau cei din Radiodifuziune, din viitorul minister Culturii, erau tipografii şi era şi o unitate de la Straja Ţării. Erau vreo 5-6 secţii şi toate acestea aveau sediul la Radiodifuziune, pe strada Esculap, aproape de Radio, aproape de Berthelot. Şi eu am condus acest serviciu, această direcţie până după rebeliune. Eu, în calitatea care o aveam, şi ca reprezentant politic, luam parte la şedinţele consiliului de administraţie al cărui preşedinte era Nichifor Crainic. A apărut un decret în care evreii erau scoşi din funcţiile de stat. Eu eram şi şeful salarizării, şi am venit cu o propunere: dacă concediem sau dăm aviz de plecare din Radio, trebuie să dăm salariu pe cel puţin 6 luni. A fost un evreu acolo la programele Radiodifuziunii, care a fost singurul care a fost dat afară şi căruia i s-a dat salariul pe 6 luni de zile.”



    Un alt eveniment important a fost asasinarea primului ministru Armand Călinescu, pe 21 septembrie 1939, de către o echipă de legionari. După comiterea crimei, atacatorii au anunţat de la microfonul postului de radio fapta. Vasile Blănaru a fost acolo când legionarii au pătruns în emisie.


    “Eram în Radio, chiar m-am nimerit în ziua aceea în Radio. Erau Miti Dumitrescu, cu Traian Popescu şi cu Moldovanu, 6 dintre cei care l-au executat la Cotroceni pe Armand Călinescu. Şi au venit, au urcat sus, în sala de emisie, unde cânta orchestra. Erau înarmaţi, aveau arme, pistoale şi grenade. Erau foarte bine înarmaţi! Orchestra s-a ridicat, s-a speriat grupul din orchestră, şi atunci unul din ei, Traian Popescu, a anunţat la Radio că o echipă de legionari l-a executat pe duşmanul poporului, în sfârşit, toată povestea. După uşă, în studio, au aşezat toate armele, grenadele, pistoalele şi s-au dus jos la comisariatul poliţienesc al Societarii de Radio şi s-au predat. Eu i-am văzut când s-au dus şi s-au predat.”



    Radiodifuziunea Română a fost un loc fierbinte şi în timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, când generalul Ion Antonescu, beneficiind de sprijinul armatei şi de cel al Germaniei naziste, a înlăturat Garda de Fier de la putere. Inginerul Gheorghe Crisbăşanu a lucrat la emiţătorul de la Bod din 1934. În 1997, el îşi amintea evenimentele:


    “Eu am venit cu maşina de la Bucureşti şi la poartă nu mi-au dat voie să intru în curte, la staţii, pentru a nu aduce armament să-l dau legionarilor. Şi atunci, colonelul, cu care eu eram acolo, i-a spus santinelei din post să-l cheme pe comandantul gărzii formată de legionari pentru a discuta cu el. Ăla a venit, s-a prezentat şi colonelul i-a cerut să predea tot armamentul şi să se ducă de unde a venit fiecare, că nu se va întâmpla nimic. Ăla s-a dus şi a venit cu toată garda, şi-au desfăcut centurile cu pistoale, le-au pus grămadă, şi din cei care se prezentaseră au fost luat toţi. Adică erau vreo 12 inşi, i-au dus şi i-au vârât într-o dubă şi i-au dus direct la puşcărie, în Braşov. Şi după aia mi-au dat mie drumul de-am intrat în curte, după ce mi-au făcut un control pentru a verifica dacă nu am armament, aşa cum se credea.”



    Radiodifuziunea română redevenea liberă după 23 august 1944. Din păcate, pentru puţin timp, deoarece istoria a vrut altfel. Celălalt totalitarism, comunismul, o va supune pentru câteva zeci de ani.