Tag: FEDER

  • Fonduri europene pentru România

    Fonduri europene pentru România

    Comisia
    Europeană a adoptat Programul Operaţional Regional al României pentru perioada 2014-2020, cu o valoare ce
    depaşeşte 8 miliarde de euro. Programul acoperă nouă din cele 11 obiective
    avute în vedere de politica de coeziune a Uniunii Europene. Între ţinte se
    numără serviciile de asistenţă medicală primară, în special în regiunile mai
    puţin dezvoltate, un consum redus de energie în clădirile publice şi private,
    îmbunătăţirea transportului public urban şi reabilitarea a peste 2.000 km de
    drumuri.

    Corina Creţu, comisar pentru politică regională: Programul
    Operaţional Regional pentru România este unul dintre cele mai mari programe de
    investiţii din Uniunea Europeană
    .

    La rândul său, ministrul dezvoltării
    regionale şi administraţiei publice din guvernul de la Bucureşti, Sevil
    Shhaideh, a evocat progresele înregistrate în privinţa absorbţiei fondurilor
    acordate de UE: În decembrie 2012, gradul de absorbţie în cadrul
    Programului Operaţional Regional era de 17%. Vorbim astăzi de un grad efectiv
    de absorbţie de 67%.

    Un sprijin important pentru dezvoltarea ţării, pentru
    crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în toate
    regiunile, a reactionat premierul Victor Ponta la vestea adoptării programului.

    Din cele 8,2 miliarde de euro prevăzute în Programul Operaţional Regional
    2014-2020 pentru România, 6,7 miliarde provin din Fondul European de Dezvoltare
    Regională. Investiţiile vor fi folosite pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii la
    oraş, pentru crearea şi amenajarea de spaţii verzi, pentru un transport
    accesibil şi curat şi pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate. Programul
    va urmări, de asemenea, creşterea calităţii serviciilor de sănătate, includerea
    comunităţilor marginalizate şi adaptarea educaţiei şi a formărilor profesionale
    la nevoile pieţei de muncă.

    Un accent special va fi pus pe creşterea eficienţei
    energetice a clădirilor, pentru a contribui în mod semnificativ la tranziţia
    către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Aceste investiţii sunt
    menite să sprijine IMM-urile din sectoarele economice cu potenţial de creştere
    accelerată. Programul va putea fi folosit şi pentru a finanţa investiţiile în
    reabilitarea drumurilor care servesc la consolidarea legăturilor cu reţelele
    euroăpene de transport.

    Pe 6 august 2014, Comisia Europeană a adoptat un Acord
    de Parteneriat cu România prin care a fost stabilită strategia pentru
    utilizarea optimă a fondurilor structurale şi de investiţii europene pentru
    perioada 2014-2020. În cadrul politicii de coeziune a UE, România va primi, în
    total, 23 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Fondul European de
    Dezvoltare Regională (FEDER) urmăreşte consolidarea coeziunii economice şi
    sociale în cadrul Uniunii Europene, prin reducerea dezechilibrelor dintre
    regiunile sale. FEDER va investi mai mult de 197 miliarde de euro în regiunile
    Europei de-a lungul perioadei 2014-2020.