Radio România Internațional

Tag: feminism

  • „Pinkstory” – Raluca Ilaria Demetrescu

    „Pinkstory” – Raluca Ilaria Demetrescu

    Galeria CREART găzduieşte până pe 24 martie 2023 expoziția personală Pinkstory” a artistei vizuale Raluca Ilaria Demetrescu. Expoziția prezintă o serie de lucrări textile care explorează diferite fațete ale feminității.



    Raluca Ilaria Demetrescu este artistă vizuală cu studii doctorale în arte vizuale la Universitatea Sorbona din Paris. Inițiatoare de ample proiecte expoziționale colective, atât în spații destinate în mod tradițional artei, cât și în spații alternative, Demetrescu produce un discurs curatorial social urban, feminist asumat. Artista vizuală ne decriptează expoziţia de la CREART.






    Țesute majoritatea cu fir roz, personajele feminine din această serie, precum și simbolurile de care acestea sunt însoțite, își spun povestea dintr-o perspectivă feministă (herstory)”, spune curatoarea Ana Daniela Sultana, cu care am stat de vorbă la vernisaj.



  • The Sofia Nadejde Awards Gala for Literature by Women

    The Sofia Nadejde Awards Gala for Literature by Women

    Todays edition is about the Sofia Nadejde Awards Gala for Literature by Women, held in Bucharest. The winners of this third edition were Sputnik in the Garden, by Gabriella Eftimie, Sonia Raises Her Hand, by Lavinia Braniste, Fotocrom Paradis, by Deniz Otay, and Marcels Children, by Ema Stere. The name of the gala is in dedication to a major figure in Romanian culture, Sofia Nadejde, the first woman in Romania to be allowed to hold her high school graduation in a boys gymnasium, the first woman to lead a literary magazine, and author of the first feminist novel in the history of Romanian literature.



    The Sofia Nadejde Awards Gala for Literature by Women was held as part of the Sofia Nadejde Days event, which started in late August with an evening of short films made by women. Here is poet and journalist Elena Vladareanu, initiator of the gala:

    “I was interested right from the start by this intersection of arts, and this year we have a partnership with the Romanian Association of Women in Cinema. As such, the writers nominated for fiction will take part in a series of meetings with the directors selected after the call issued by this association. It is equally important that, starting this year, we have a partnership with Scena.ro, the most important platform in the country dedicated to theater. Starting with the previous edition, Scena.ro grants a special drama award as part of the Sofia Nadejde Awards, and the prize this year went to Alexandra Pazgu, a very interesting playwright who has been living in Vienna for a few years, and who started writing in German. Speaking of this intersection of the arts, I would also like to emphasize the long term partnership with tranzit.ro, long term because we have been running a series of debates with them. In addition, tranzit.ro is a partner in this gala, they helped financially by offering one of the prizes. I think this intersection is very important, I also hope that we will be able to hold the workshop proposed by artist Liliana Basarab, a workshop centered on the book as an object, which starts off from the nominated books.”




    At the gala, Sanda Cordos was awarded the special award A Room Just for Them, granted for the effervescence with which, for decades, she has been supporting contemporary Romanian literature with her articles. Gratiela Benga-Tutuianu critic and literary historian, is a member of the jury of the Gala:

    “It is, in my opinion, a very good choice, because nothing bad can be said about Sanda Cordos and her persuasive criticism work. Also, this choice is an answer given to a reality that makes us sad most of the time. Because many times we have seen how critics and literary historians are still referring to the literature and criticism written by women in perpetual minority terms, and in thematic and stylistic stereotypes. And if we apply an honest reading to everything that Sanda Cordos has written, it is an answer to such criticism. Unfortunately, we are part of a literature that we still carve up into categories, male and female, and this boxing seems to me totally inadequate, because literature has to reflect the whole world, humanity means more than limiting oneself to a given formula.”




    Poet and translator Alexandra Turcu and visual artist Liliana Basarab have been part of the Sofia Nadejde Awards for Literature by Women since the first edition. We talked to them about the need for such an event, and the reactions it elicited. Here is Alexandra Turcu:

    “I realized that I wanted to help literature more than I wanted to write it, especially help literature by women, and for this reason I joined the initiative launched by Elena Vadareanu. I had various reactions, some of them negative after the first edition, and I got discouraged for a moment, but as time went by I realized that these awards are welcome, and they have grown from one edition to the next. Even if there are still unfavorable reactions to this project, I believe it is very important that we continue it. I believe this is precisely the idea of the awards, more than just granting some prizes, they want to dismantle prejudices towards literature written by women, and towards the place of women in the world in general.”




    And here is Liliana Basarab:

    “I had the feeling that I had very much to learn while working with the Sofia Nadejde Awards team, and that we were building them up together. As you have heard before, this initiative is not limited to giving out some prizes. The Sofia Nadejde Days include a lot of activities that come in recognition of womens creations, the more so that I see the need for such undertaking, and I hope this continues. I believe these awards have started to produce changes in mentality. Which Is why I think they should be continued, and we should find new ways of emphasizing the creations of women, which sometimes are not appreciate, or treated as minor art.”

  • O abordare incluzivă pentru femeile din România

    O abordare incluzivă pentru femeile din România

    Lavinia Ionescu este o tânără preocupată de percepția asupra femeilor din România și nu numai. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din București, iar în urmă cu doi ani a pus bazele uneia dintre puținele publicații feministe din România, alături de Ali Venir, Nicoleta Moise și Cristian Nanculescu. Revista CUTRA” este dedicată tuturor femeilor și grupurilor minoritare din societate.



    Lavinia Ionescu: Este o revistă feministă în limba română, al cărei număr în print a apărut pentru prima oară în anul 2018. Sunt, deci, parte a acestei echipe editoriale și de coordonare, iar ca domenii de interes, cred că pot menționa feminismul. Este un domeniu de interes major pentru mine, dar în forma sa intersecțională. Este un model de feminism care nu își limitează analiza la nivel de gen, ci ia în considerare diferite axe de opozițiune și diferențe prezente în societate.”



    Soarta femeilor din grupurile etnice minoritare o interesează în mod deosebit pe Lavinia. S-a hotărât, astfel, să devină un soi de ambasador într-o companie de teatru independent care atrage atenția asupra experiențelor femeilor rome. Lavinia Ionescu: Cred că a venit ca o necesitate. Eu sunt și parte a colectivul Giuvlipen”, care este prima companie de teatru feminist rom din România. Sunt aliată non-roma a mișcării feministe rome din România. Acum doi ani, mergeam pe stradă și mi-am dat seama că sunt foarte puține publicațiile din media autohtone care să aibă deschidere și să ofere spațiu unor asemenea inițiative și să ofere, astfel, legimitate discursivă acestora.”



    Lavinia Ionescu crede că un discurs potrivit poate ridica probleme importante pentru societatea de astăzi și poate desființa preconcepții despre cei lângă care trăim, ca membri ai unei comunități umane. Ne-am dat seama că este foarte important să avem o platformă unde să putem propaga un anumit tip de discurs, care nouă ni se pare esențial, destigmatizant, destereotipizant și empowering (n.a. care oferă putere) pentru vocile mai marginale, adică identitățile de gen neconforme sau sexualitatea care nu se aliniază heteronormativității.”



    Am rugat-o pe Lavinia Ionescu să ne spună care ar fi provocările pe care orice tânăr freelancer ar trebui să le aibă în vedere, atunci când se hotărăște să demareze un proiect editorial pe cont propriu. Să-și facă niște calcule. Dacă vrea să facă antreprenoriat, trebuie să știe că este puțin mai greu cu banii. Dar, din alt unghi privind, cred că este foarte important să începem să construim inițiative care să reflecte această idee de a avea grijă unii de ceilalți, bazate pe cooperare, pe solidaritate și pe posibilitatea de a ne aduce împreună. Când ne gândim la ceva ce ne-am dori să facem, trebuie să știm și să avem în vedere că imaginația colectivă joacă un rol foarte important pentru un viitor mai bun și mai incluziv pentru noi toate.”


    Mai multe detalii despre publicația a cărei cofondatoare este Lavinia Ionescu puteți afla de pe site-ul web www.cutra.ro, dar și de pe pagina de Facebook cu același nume.





  • Artă vizuală la genul feminin

    Artă vizuală la genul feminin

    Arta vizuală din
    România se remarcă prin valenţele pe care le-a căpătat în diferite epoci
    istorice. Cenzura din perioada
    comunistă şi libertatea de exprimare câştigată odată cu evenimentele din
    decembrie 1989, presiunea de a rămâne tributar într-un domeniu al artei vizuale
    şi libertatea de a te manifesta artistic în funcţie de propriile credinţe,
    toate acestea au influenţat profund generaţiile de ieri şi de azi.


    Considerată primul artist care a abordat problema
    feminismului în România, Marilena Preda-Sânc este în egală măsură apreciată
    drept unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani. Marilena Preda-Sânc: Practica mea artistică începe în 1980. Încă
    de la prima mea expoziţie personală, am încercat să mă exprim în mai multe medii
    artistice. Cred că ceea ce caracterizează întreaga mea creaţie artistică este
    acest lucru. M-a interesat foarte mult mesajul şi ceea ce vreau să transmit şi
    să găsesc forma de expresie artistică cea mai bună. În acest sens, am
    experimentat. Practicile artistice sunt extrem de diverse, de la desen, la
    pictură tradiţională, obiect, carte de artist, fotografie, acţiune,
    performance, instalaţie. Am predat şi sunt extrem de preocupată de arta în
    spaţiul public. Aceasta înseamnă toate tipurile de manifestări, de evenimente cu
    caracter temporar, tot ceea ce se întâmplă în spaţiul public. Ce consider a fi
    cel mai important pentru un artist este libertatea. Libertatea de a crea, de a
    se trezi dimineaţa şi a face ceea ce îşi doreşte. Să fie mai puţin constrâns de
    mode, de clişee, de întregul mecanism coercitiv, fie că este ideologic, fie că
    este generat de societatea consumistă.


    Pentru Claudia
    Brăileanu, reprezentantă a noii generaţii de artişti vizuali, ideea de
    libertate s-a extins cu mult dincolo de spaţiul personal. Experienţa din
    Germania i-a conturat activitatea din domeniul artei vizuale. Nu neapărat libertatea de a crea, cât libertatea de a învăţa. Nu e
    neapărat faptul că nu aş vrea să fiu legată de o anumită zonă sau de un anumit
    proiect. Pur şi simplu, ideea de a mă putea plimba şi de a afla lucruri care,
    într-un fel, să mă ghideze către noi zone pe care să le explorez şi să le duc
    mai departe. Venind din domeniul picturii, am început să fac acest lucru
    fiindcă tocmai pictura este ceea ce m-a atras din toată sfera artei. Am studiat
    în Bucureşti, la Universitatea Naţională de Arte. A mai fost şi o altă experienţa
    la fel de importantă pentru mine, cea din Leipzig, unde am avut o bursă la
    Academia de Arte. Spun asta pentru că acolo am încercat să experimentez lucruri
    care nu îmi erau neapărat la îndemână. Am scris texte pentru performance-uri.
    Eram într-o clasă de arte vizale în care se experimentau mai multe medii. Se
    lucra pe pictură, pe obiect, chiar şi cu text.



    Implicarea în
    sfera socială este la fel de importantă şi pentru generaţia tânără de artişti
    vizuali. Datorită posibilităţilor nelimitate oferite astăzi de cele mai noi
    tehnologii, Claudia Brăileanu integrează în pictura sa o estetică apărută
    iniţial în spaţiul virtual Mi-am ales, de altfel, şi un curs care numea
    Social and Humour. Era, evident, ceva ce nu făcusem în trecut. De fapt, din tot
    acest context, am găsit o anumită modalitate de exprimare, pe care am adus-o ulterior
    în zona mea de pictură, deşi ceea ce am experimentat acolo a fost total
    diferit. Era o estetică total diferită prin modul în care am privit ideea asta
    de repetiţie, care a fost foarte importantă pentru mine, iar partea de social
    am încercat să o tratez prin ideea de repetiţie. O structură care se repetă
    generează un anumit pattern, care, în timp, este modificat.. Din nou, prin
    repetiţie, la rândul lui generează un pattern diferit. Este un lucru, pentru
    mine, foarte organic, este o idee pe care am integrat-o în demersul meu din
    pictură. Astfel am ajuns la proiectul pe care îl dezvolt în acest moment şi
    care a debutat acum doi ani. La început, era doar pictură. Ulterior, am început
    şi partea digitală.



    Marilena
    Preda-Sânc a expus în spaţii prestigioase din întreaga lume, cum ar fi Kultur Kontakt Viena, Ernst Museum
    Budapesta, Valparaiso Biennale, International Art Center of Kyoto, Galeria
    Propaganda Varşovia sau Kunsthalle Nürnberg. Ca tânăr artist format în anii
    ’70-’80, Marilena Preda-Sânc a luat contact cu ideile feministe ale
    epocii. Când am început să fac primele fotografii şi intervenţii, în 1983-1983,
    eu nu ştiam nimic despre feminism. Dar era o stare interioară, o stare
    puternică, simţeam că trebuia să fac acest lucru. Întotdeauna m-am considerat
    un lider de opinie al genului meu. Am făcut-o cu încărcătură şi cu empatie
    pentru ceilalţi. Apropo de empatie, cam asta practic şi în tot ceea ce fac ca
    reprezentare vizuală şi asta îmi doresc. Bineînţeles, după 1990, când am cunoscut
    şi nişte teoreticiene precum Mihaela Miroiu, de care mă simt efectiv ataşată,
    sau Laura Grünberg, am reuşit să călătoresc, să cunosc fenomenul, să îl
    înţeleg. Atunci am conştientizat şi ceea ce făceam şi lucrurile au devenit mai
    aplicate. Aşa m-am trezit şi cu eticheta de feministă. Nu înţeleg feminismul
    prin perspectiva agresivă, cea practicată mai ales în anii ’70, ci, aşa cum am
    şi scris sau curatoriat câte o expoziţie, mai degrabă înţeleg dimensiunea
    eco-feministă, o anumită ecologie de profunzime. O consider esenţială.



    Dimensiunile experienţei
    cotidiene sau culturale, pe care Marilena Preda-Sânc şi Claudia Brăileanu le
    transpun în artă vizuală, sunt oferite publicului din perspectiva a două
    generaţii diferite de artişti. Ceea ce este important, dincolo de mijloacele de
    expresie folosite, este tocmai dialogul dintre cele două epoci cărora artistele
    le aparţin.

  • Feminism and female artists in Romanian contemporary art

    Feminism and female artists in Romanian contemporary art


    Many voices have been heard lately speaking of the little attention paid to female artists in Romania. So feminism has become more visible. Starting from a debate titled “Histories and narrations. About Romanian feminism”, which gathered representatives of Romanian architecture, visual arts and contemporary arts, today well be talking about feminism and female artists. The debate was organised by the Association 4Culture, in cooperation with the Bucharest branch of the Order of Romanian Architects, which hosted the meeting. Andreea Capitanescu, a modern dance choreographer and cultural manager, and also the artistic director of the association, told us about female performers in Romania:



    “I believe that, generally speaking, at least with regard to contemporary dance, male choreographers have always been more visible, although the number of women graduating from choreography schools has been much higher. One of the reasons is that decision makers in this field, both in theatres and in major institutions or for major events are predominantly men. Its true that on the other hand, its more difficult to have your voice heard as a female artist. There are many sensibilities here, egos, and the feminine space is not always prepared to get into such a fight. A male presence is often quite intimidating, and rather aggressive. Especially in dance, we work a lot with the body, so the relationship between artists is physical.”



    Valentina Iancu is a visual arts specialist who works in the field of cultural journalism. She is also a declared feminist. She sees the concept of feminism as closely connected to its initial sense, that of “a movement saying that women should be having the same right as men”. However, there are certain nuances to it and approaches differ depending on principles and ideologies:



    “In Romania, there is a dominant neo-liberal feminism, that is a feminism that American researchers define as white feminism, which deals especially with the problems of the majority of women and tends to ignore the fact that there are also other types of experiences. On the art scene, this type of academic feminism mirrors in the creations and actions of most female artists in Romania. What I find very interesting is that these young women have recently succeeded in forming a more radical group and publish a magazine that will first appear on December 1st. The magazine entitled CUTRA will try to bring to Romania, for the first time, the principles of intersectional feminism, that is the principle of feminism that acknowledges the fact that a woman has various problems, depending on the ethnic and sexual group she belongs to, and defines her identity in keeping with various other criteria, not only with gender.”



    As for the situation of women in the visual arts, the situation is similar to that of women in other fields, such as theatre directing. There are many students in the arts faculties, but after graduation it is very difficult for them to start a career as, according to Valentina Iancu, there is always the suspicion that they will eventually give up their career to start a family:



    “We have the impression that there are many female artists but in fact we cannot see them in the structures where there is money and power. We see them at the periphery, striving to survive on this stage. In the case of the established generations of artists this problem is even more acute, as there are men that reached the peak of their career at 60 or 70 and women the same age who began their careers at the same time, have worked equally hard and equally often but they do not enjoy the same recognition.”



    Attending the debate “Histories and narrations. On feminism in Romania”, Raluca Visinescu studied in Germany and Romania and has been, for a long time, a highly appreciated architect. This is her view on the situation of women in the field of architecture:



    “Their presence is decreasing a lot after graduation, in particular when it comes to built architecture and construction sites. There are valuable and numerous female architects in the academic world, in the theoretical world and also within organisations, which is also very important. For instance, De-a Arhitectura is doing a great job and is made up of mostly women. Their job is very important. After all, architecture is not just about building. It has an equally important theoretical side, a practical side and a managerial side.”



    In Raluca Visinescus opinion, feminist approaches are scarce in the field of architecture. For this reason there is no general conclusion. Nevertheless, according to Andreea Capitanescu, a cultural manager and contemporary dance expert, “we are not a society open to such talks and debates. Generally, men in the cultural field smile when they hear about events dedicated to such topics as feminism. They still see it, unfortunately, as slightly frivolous topics.”




  • Feminismul în arta românească actuală

    Feminismul în arta românească actuală

    În ultima
    perioadă, în artele din România se ridică din ce în ce mai multe voci care
    vorbesc despre slaba atenţie acordată artistelor. Curentul feminismului se
    manifestă din ce în ce mai vizibil. Pornind de la dezbaterea organizată recent,
    Istorii şi naraţiuni. Despre feminism în România, care a reunit
    reprezentanţi din arhitectură, arte vizuale şi dans contemporan, discutăm
    despre feminism şi prezenţele feminine în aceste arte.


    Dezbaterea a fost
    organizată de Asociaţia 4Culture, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din
    România (OAR) – Filiala București    , care a şi găzduit întâlnirea. Andreea
    Căpitănescu, coregrafă de dans contemporan şi manager cultural, directoarea
    artistică a Asociaţiei 4Culture, despre prezenţele feminine în artele
    performative actuale, în România: Cred că în general, cel puţin în
    domeniul dansului contemporan, coregrafii sunt mult mai prezenţi şi mai
    vizibili dintotdeauna, deşi numărul artistelor care finalizează studiile de
    coregrafie este mult mai mare. Cred că unul din motive este că în continuare
    cei care se află în poziţiile de conducere şi în poziţiile de decizie, atât în
    teatre, cât şi în instituţii importante sau evenimente importante sunt
    predominant bărbaţi. Este adevărat
    că, pe de altă parte, este şi mult mai dificil să te faci auzită şi prezentă ca
    femeie în domeniul artistic. În general, vorbim despre foarte multe
    sensibilităţi, orgolii, iar spaţiul feminin nu este întotdeauna pregătit pentru
    a intra într-o astfel de luptă. Iar prezenţele masculine sunt de foarte multe
    ori şi intimidante, şi destul de agresive. Mă refer aici la faptul că lucrăm,
    cel puţin în dans, încă foarte mult cu prezenţa corpului şi relaţia dintre
    artişti este una fizică.


    Dar există nume
    importante de femei care reuşesc să mişte lucrurile în arte, spune Andreea
    Căpitănescu: Există artiste şi curatoare cum am avut-o,
    de exemplu, invitată pe Valentina Iancu în cadrul dezbaterii pe care am
    organizat-o la Casa OAR. Ea a încercat, în poziţia în care s-a aflat pentru un
    timp la Muzeul Naţional de Artă al României, să promoveze artiste care au creat
    în România şi care nu erau cunoscute nici măcar celor care au absolvit
    facultatea sau celor care activează în omeniu, prin simplul fapt că au fost fie
    ignorate, fie asociate eronat unor demersuri politice ale începutului de secol
    20. Demersul ei, deşi am putea spune că a fost unul izolat, măcar a adus în
    atenţia publică o serie de artiste. A creat expoziţii, un album… Deci, a
    lăsat şi urme în spate. Mai există
    artiste şi curatoare feministe… Colaborez deja de câţiva ani cu Olivia Niţiş,
    care este o feministă asumată şi care, la rândul ei, încearcă să promoveze
    artiste. Există femei care predau studii de gen şi care scriu constant despre
    importanţa educării femeilor şi a accesului egal la educaţie în zone
    marginalizate, care luptă pentru drepturile femeii şi împotriva violenţei… Şi
    aici mă pot referi la Oana Băluţă, Mihaela Miroiu… Sunt foarte multe alte
    exemple de artiste, precum Marilena Preda-Sânc, care încearcă la rândul lor să
    formeze alţi oameni şi să aducă în atenţie unele aspecte mai puţin cunoscute.


    Valentina Iancu
    este specialistă în arte vizuale, activează în jurnalismul cultural şi se
    declară feministă. Vede conceptul de feminism ca fiind foarte legat de sensul
    iniţial, şi anume, o mişcare care crede că femeile trebuie să beneficieze de
    drepturi egale cu bărbaţii, dar există nuanţele în care fiecare interpretează
    şi apropie acest curent, conform principiilor şi ideologiilor personale. În România predomină un feminism neoliberal, adică un feminism pe care cercetătorii
    americani îl definesc ca feminism alb, care se ocupă în mod special de
    problemele femeilor majoritare şi tinde să ignore că există şi alte tipuri de
    experienţe. Pe scena artistică, tot acest tip de feminism academic se reflectă
    şi în creaţiile şi în acţiunile celor mai multe creatoare de la noi. Ceea ce mi
    se pare mie foarte interesant este că, recent, artistele tinere au reuşit să se
    grupeze într-o iniţiativă mai radicală şi să scoată o revistă care va fi
    lansată pe data de 1 decembrie. Este vorba de revista CUTRĂ, care încearcă să
    aducă în România pentru prima dată principiile feminismului intersecţional,
    adică principiile feminismului care îşi dă seama că o femeie are probleme
    diferite, în funcţie de comunitatea etnică sau sexuală din care face parte, îşi
    defineşte identitatea în funcţie şi de alte criterii, nu doar de genul feminin.


    În ceea ce
    priveşte prezenţele feminine în artele vizuale, situaţia este asemănătoare cu
    cea, să spunem, din zona regiei de teatru. Sunt foarte multe studente în
    universităţile de artă, dar, după absolvire, femeilor le este mult mai greu să
    debuteze în carieră, pentru că, spune Valentina Iancu, planează tot timpul deasupra capului lor suspiciunea că la un moment dat
    se vor lăsa de artă şi vor alege familia. Avem impresia că sunt
    mai multe artiste, dar, de fapt, nu le vedem în structurile unde există bani,
    în structurile unde există putere. Le vedem pe la periferie, cum se zbat
    efectiv să supravieţuiască pe scenă. În cazul generaţiilor consacrate, e mai
    pregnantă această problemă, pentru că vorbim de artişti care au ajuns la un
    anumit nivel al carierei la 60-70 de ani, şi artiste de vârstă cu ei, care au
    debutat în acelaşi timp, au lucrat cu aceeaşi intensitate, au expus cu aceeaşi
    periodicitate şi recunoaşterea nu este aceeaşi.


    Participantă şi
    ea la dezbaterea Istorii şi naraţiuni. Despre feminism în România,
    Raluca Vişinescu a urmat studii de specialitate în România şi Germania şi este
    de multă vreme o arhitectă foarte apreciată, premiată în 2018 la Anuala de
    Arhitectură Bucureşti. Despre prezenţele feminine spune că… Scad foarte mult după facultate şi mai ales în ceea ce înseamnă
    arhitectură construită, şantier. Rămân prezenţe feminine foarte valoroase şi
    multe în mediul academic, în lumea teoretică… La fel, în organizaţii care
    sunt foarte importante. De exemplu De-a Arhitectura fac o treabă nemaipomenit
    de bună şi acolo sunt mai ales femei care au iniţiat şi se ocupă de activităţi.
    Şi e foarte important ce fac. Până la urmă, arhitectura nu este doar
    construită. E, în egală măsură, şi parte teoretică, şi parte de acţiuni, şi
    parte de management, şi parte de povestit lumii. Din perspectiva Ralucăi
    Vişinescu, demersurile feministe nu prea există în domeniul arhitecturii,
    pentru că, în momentul în care ajungi să practici, nu simţi diferenţa.



    Aşadar, nu există o
    concluzie generală. Totuşi, citând-o pe Andreea Căpitănescu, manager cultural
    şi profesionistă în dansul contemporan, nu
    suntem o societate deschisă spre astfel de discuţii şi dezbateri. În general,
    bărbaţii din domeniul cultural zâmbesc uşor în colţul gurii în momentul în care
    află despre evenimente dedicate unor subiecte precum feminismul. Le văd încă,
    din păcate, ca pe nişte subiecte uşor frivole    .

  • EGAL. Artă şi feminism în România modernă

    EGAL. Artă şi feminism în România modernă

    Muzeul Naţional de Artă al României găzduieşte în perioada 16.12.2015-17.04.2016 expoziţia “EGAL. Artă şi feminism în România modernă”, deschisă la parterul Galeriei Naţionale.



    Expoziţia EGAL. Artă şi feminism în România modernă” propune o lectură nouă şi complexă a artei feminine. Creaţiei primelor artiste din România i se alătură activitatea militantă pentru emancipare pe care acestea au desfăşurat-o ca parte complementară a unui întreg insuficient explorat până astăzi. Expoziţia reuneşte piese semnate de 21 de artiste, printre care Cecilia Cuţescu-Storck, Nina Arbore, Nadia Bulighin, Maria Ciurdea Steurer, Irina Codreanu, Miliţa Petraşcu, Merica Râmniceanu, Magdalena Rădulescu etc.



    Invitând la abandonarea oricăror prejudecăţi, demersul expoziţional este o incursiune spectaculoasă şi revelatoare în universul necunoscut al unor creatoare al căror parcurs artistic este strâns legat de mişcarea feministă.



    Alături de lucrări din patrimoniul MNAR, expoziţia reuneşte un număr de piese importante şi necunoscute publicului, realizate de Olga Greceanu şi Theodora Cernat Popp, împrumutate de la familiile artistelor. Selecţia este completată cu picturi şi sculpturi provenind din alte colecţii muzeale, cum ar fi: Biblioteca Academiei Române, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck“, Muzeul de Artă Constanţa şi Muzeul de Artă Vizuală Galaţi.