Tag: Festivalul de Film de la Karlovy Vary

  • Mariţa, un debut remarcabil în lungmetraj

    Mariţa, un debut remarcabil în lungmetraj

    Mariţa, lungmetrajul de debut al regizorului
    Cristi Iftime, a intrat în cinematografele româneşti la sfârşitul anului
    trecut, după ce a câştigat marele premiu al juriului FEDEORA în secţiunea East
    of West a Festivalului de Film de la Karlovy Vary şi trofeul celei de-a 14-a
    editii a Festivalului International de Film Independent Anonimul. Una dintre
    calităţile care a atras atenţia criticilor europeni a fost simplitatea regiei
    acestei poveşti, concentrată pe viaţa de fiecare zi a unei familii, ai cărei membri, deşi sunt despărţiţi după divorţul părinţilor,
    când se întâlnesc, se bucură în mod spontan de energia pozitivă care îşi face
    loc în viaţa lor. Povestea filmului,
    spune regizorul Cristi Iftime, a pornit de la o întâmplare care l-a urmărit.
    Deşi separaţi de multă vreme, o femeie şi un bărbat se îndreaptă, din
    obişnuinţă, spre maşina care a fost cândva a cuplului, o Dacie botezată Mariţa.
    Una dintre întrebările pe care i le-am pus lui Cristi Iftime a fost legată de
    riscul de a construi cinematografic o poveste
    pornind de la un gest care poate părea insignifiant. Acel
    gest m-a impresionat foarte tare, m-a urmărit, şi de obicei filmele mele se
    nasc din momente care mă urmăresc. Aşa că nu m-am gândit dacă e riscant sau nu
    să pornesc de aici. Este adevărat că celebra regulă kill your darlings -
    renunţarea la elementele care îţi sunt cele mai dragi într-o poveste – de
    obicei funcţionează, dar în Mariţa n-am ţinut cont de ea. La un moment dat mi-a
    fost teamă că fimul nu va ieşi pe măsura aşteptărilor mele, dar, fără falsă
    modestie, se pare că a ieşit. Noi am încercat să condensăm cât mai multe
    lucruri în film, dar într-o formă aerisită şi totodată simplă .



    Una din mizele filmului – spune Cristi Iftime -
    este fost ca spectatorii să înţeleagă personajul Sandu, posesorul Mariţei, tată
    a trei băieţi, împătimit colecţionar de timbre, autodeclarat iubitor al vieţii
    şi doritor să-şi povestească experienţele, fără a-l judeca. Aceeaşi încercare
    la care este supus şi Costi, unul dintre cei trei fii ai lui Sandu, aparent cel
    mai exigent faţă de excesele tatălui său. Aşa se
    întâmplă şi când se reunesc cu toţii în jurul mesei de Crăciun. Cristi Iftime. M-a interesat mai mult alienarea, faptul că
    ei acolo se întâlnesc, deşi în mod real nu mai sunt împreună. Se întâlnesc şi
    se simt bine şi pentru câteva ore este o atmosferă plăcută şi prientenoasă. Dar
    apoi legătura aceasta se destramă, doar situaţia a făcut ca ei să arate, să se
    mai comporte ca o familie. La fel e şi cu gestul de la final, care te poate
    duce la ideea că încă sunt o familie, desi nu mai sunt. Dacă ar fi existat
    tensiuni sau scandaluri între ei, partea aceasta frumoasă a întâlnirii ar fi
    fost ratată, nu şi-ar mai fi avut rostul.



    Mariţa este un road movie care încearcă să
    surprindă un moment de trecere din existenţa unui tânăr – acela al desprinderii
    de tată. Un road movie în spaţiul fizic, dar şi în spaţiul interior al
    personajului, complexitate care l-a cucerit pe actorul Alexandru Potocean, unul
    dintre cei mai buni actori ai noului val, cu peste 30 de roluri în filmografia
    sa – producţii româneşti sau coproducţii internaţionale – şi colaborări cu
    regizori ca Radu Muntean, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Constantin Popescu. La un moment dat, toată ţesătura asta de
    relaţii creată în jurul tatălui din familie a început să mă intereseze foarte
    tare. Adică ceva de acolo îmi era, îmi părea foarte familiar. Aşa am început
    să-l înţeleg pe personajul Sandu, şi am înţeles şi raportarea lui Costi la
    tatăl său. La repetiţii am pornit cu ideea de a-l amenda pe Sandu. De a-l
    amenda mai tot timpul. Numai că în ultimă instanţă nu e vorba doar despre asta.
    Se întâmplă şi asta, dar ideea nu e de a-l judeca pe Sandu. Este mai degrabă o
    încercare de a-l înţelege şi de a-i înţelege raportarea la viaţă. Chiar dacă nu
    ne place sau nu ne convine.



    Adrian Titieni, premiat la Festivalul
    de Film de la Chicago, cu Silver Hugo pentru rolul principal din
    lungmetrajul Bacalaureat de Cristian Mungiu, câştigător a cinci trofee
    Gopo, 3 pentru pentru cel mai bun actor într-un rol
    principal şi
    două pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, este considerat cel mai
    prolific actor al momentului. Numai în 2017, a interpretat 12 roluri în filme de scurt şi lungmetraj iar cu Cristi Iftime nu este la
    prima colaborare, Adrian Titieni jucând şi în 15 iulie, un scurtmetraj
    selectat în competiţia de gen a Festivalului de Film de la Berlin. Adrian Titieni Cristi este un regizor cu un background
    foarte interesant. În afară de Film, a absolvit şi Facultatea de Filozofie, şi
    de aceea vine cu o perpectivă diferită asupra regiei. Are o atenţie
    extraordinară pentru detalii şi amănunt. Are o viziune şi un mod de a gândi
    care-mi plac foarte mult. Iar mie îmi face plăcere să lucrez cu oameni care văd
    dincolo de realitatea imediată, Or, modalitatea aceasta de abordare este
    provocatoare pentru mine. Eu mă bucur că s-a gândit să mă distribuie, rolul
    este ultraprovocator şi dificil în acelaşi timp. Şi, cu riscul de a mă repeta,
    nu ştiu cât de mult m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor.



    Scenariul filmului a fost scris de Anca Buja şi
    Cristi Iftime, imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, montajul a fost
    realizat de Dragoş Apetri. Alexandra
    Alma Ungureanu este designer de costume, scenografia îi aparţine Mălinei
    Ionescu iar sunetul a fost semnat de Dan-Ştefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru şi
    Florin Tăbăcaru. În afară de Alexandru Potocean şi Adrian Titieni, din
    distribuţia filmului fac parte Lucian Iftime, Victoria Cociaş, Andrei Huţuleac,
    Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea. Producători sunt Ada Solomon şi Radu Stancu.

  • „Ouăle lui Tarzan”, la cel mai important festival de documentar din Rusia

    „Ouăle lui Tarzan”, la cel mai important festival de documentar din Rusia

    Documentarul Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiția Russian Open Documentary Film Festival Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova, în perioada 6 – 12 decembrie.



    Cel mai important festival de film documentar din Rusia selectează în competiția principală și în programul necompetițional Sreda” producții care au fost filmate în această țară sau filme vorbite în limbi ale Federației Ruse și filmate în alte părți ale lumii ori pelicule regizate de cineaști ruși, care au fost finalizate cu nu mai mult de 18 luni înainte de începerea festivalului.



    Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Acum, producția va concura cu șase documentare în festivalul din Rusia, care a fost fondat în 2007.



    Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhumi, în Abhazia, și experimentele făcute acolo, și este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.



    Imaginea este semnată de Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet și Cristinel Şirli. Producători sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.