Radio România Internațional

Tag: Festivalul Gellu Naum

  • Festivalul Gellu Naum

    Festivalul Gellu Naum

    Muzeul Național al Literaturii Române din București,
    în parteneriat cu Fundația Gellu Naum, ne-a invitat pe 1 august în Grădina Muzeului
    Naţional al Literaturii Române MNLR la cea de-a patra ediție a Festivalului
    Gellu Naum, pentru a marca împlinirea a 104 de ani de la nașterea scriitorului.
    Gellu Naum a absolvit în 1937 filosofia la
    Universitatea din Bucureşti. În 1938 pleacă la Paris la îndemnul prietenului
    său, pictorul Victor Brauner, unde îşi continuă studiile de filosofie la
    Sorbona. Prin intermediul lui Brauner ia contact cu grupul suprarealist francez
    animat de André Breton. În 1941 se constituie grupul suprarealist român
    (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul
    Păun), a cărui activitate, deosebit de intensă între anii 1945-1947 îl va face
    pe Breton să afirme: Centrul lumii s-a mutat la Bucureşti. Între 1948 şi 1949
    Gellu Naum scrie poemul cu tentă filosofică şi ezoterică Calea şearpelui,
    experienţă care îi va marca definitiv stilul. În anii ʼ50 şi ʼ60, publică mai
    multe cărţi de literatură pentru copii şi continuă să scrie, pe ascuns, poeme
    suprarealiste.

    Odată cu perioada destinderii regimului comunist, în 1968
    publică volumul Athanor. Gellu Naum se impune cu lucrări precum Copacul-animal, Tatăl meu
    oboist şi Zenobia drept cel mai important reprezentant român al curentului
    suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan
    european. În numai câţiva ani apar numeroase ediţii traduse din poemele lui
    Gellu Naum. Se stinge din viaţă la 29 septembrie 2001. Ioan Cristescu,
    directorul Muzeului Naţional al Literaturii Românene-a vorbit despre festivalul din
    acest an, restrâns din cauza fondurilor. Anul acesta am fost la un pas
    de a renunţa la festival. Dar în parteneriatul pe care îl avem cu Fundaţia
    Gellu Naum şi cu scriitoarea Simona Popescu, am căutat să urmărim o
    continuitate. De aceea, opţiunea noastră a fost să avem măcar o singură zi de
    festival, cu cheltuieli minime, pentru a omagia, în primul rând, figura lui
    Gellu Naum. În acelaş timp ne-am dorit ca o parte dintre tinerii poeţi contemporani
    să citească din cărţile lor în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române.
    Şi tot pentru această ediţie, i-am rugat pe Mircea Tiberian & Ion Bogdan
    Ștefănescu să îmbrace muzical seara pentru a ilustra în felul acesta poezia pe
    care am ascultat-o.

    În
    cadrul festivalului a avut loc şi masa rotundă Gellu Naum – perspective
    critice, organizată în scopul realizării unui dialog între spații și timpuri
    de creație diferite și, totodată, suprapuse, cu scopul valorificării
    patrimoniului literaturii române și a culturii scrise recente. Ioan Cristescu,
    directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. Anul trecut am reuşit să realizăm un
    festival internaţional şi am beneficiat de prezenţa multor artişti din Europa
    care cunoşteau opera lui Gellu Naum. Aceasta a fost o foarte mare surpriză
    pentru noi. După cum ştiţi, Gellu Naum rămâne o figură aparte în avangarda
    europeană şi interesul pentru opera lui este încă foarte viu. Am putea spune că
    prin festivalul organizat de Muzeului Naţional al Literaturii Române în
    parteneriat cu Fundaţia Gellu Naum, am încercat şi chiar am reuşit să adăugăm
    un plus de recunoaştere operei sale. De asemenea, încercăm să-l reaşezăm pe
    Gellu Naum în contextul firesc pe care el ar trebui să-l ocupe şi anume, un
    reprezentant de seamă al avangardei europene postbelice. În ceea ce priveşte
    spaţiul dedicat în Muzeului Naţional al Literaturii Român lui Gellu Naum, este
    vorba de un spaţiu mai amplu, consacrat reprezentanţilor avangardei româneşti.

  • Festivalul ”Gellu Naum”, la prima ediţie

    Festivalul ”Gellu Naum”, la prima ediţie

    Muzeul
    Naţional al Literaturii Române din Bucureşti împreună cu Fundaţia Gellu Naum
    au organizat anul acesta prima ediţie a Festivalului Gellu Naum. Timp de două
    zile, cei mai importanţi poeţi români contemporani, apropiaţi într-un fel sau
    altul de Gellu Naum, s-au reunit la Bucureşti şi la Comana pentru a-l omagia pe
    ultimul mare suprarealist european. Prin cele două întâlniri, organizatorii
    şi-au propus realizarea unui dialog între spaţii şi timpuri de creaţie
    diferite, cu scopul valorificării patrimoniului literaturii române şi a
    culturii scrise recente. Pe lângă lecturile din poeziile recente semnate de ei,
    poeţii invitaţi au încercat să răspundă cât mai personal la întrebarea Cum am
    ajuns eu la Gellu Naum?, restituind memorii, amintiri, crochiuri, idei, toate
    legate de marele poet suprarealist Gellu Naum.

    Gazda evenimentelor, scriitoarea
    Simona Popescu, este autoarea volumelor Despre suprarealism si Gellu Naum, şi
    Clava. Critificţiune cu Gellu Naum, cel de-al doilea volum, publicat la
    câţiva ani distanţă faţă de primul, fiind îmbogăţit cu o serie de eseuri.
    Stînd alături de Gellu Naum ani de zile, s-a limpezit tot mai mult pentru mine
    acel sens al demnităţii existenţiale care este principiul vital al poeziei.
    Avea o viscerală nevoie de puritate şi, pentru asta, era de o feroce
    intransigenţă cu el însuşi, mai apoi cu ceilalţi, încerca să nu se amestece cu
    ei, cu greşelile lor. Propriile lui erori îi provocau o mare suferinţă.
    (…) Greşea, adică se depărta de centrul existenţei poetice. Cea mai mică
    îndepărtare de la ceea ce el numea principii aducea cu sine dizarmonia,
    opacitatea, ostilitatea. Simona Popescu, căreia îi aparţin rândurile citate,
    spune că i-a venit ideea de a organiza Festivalul la sfîrşitul anului centenar
    Gellu Naum (care s-a născut pe 1 augut 1915), mai ales că scrierile lui Gellu
    Naum creează solidaritate. Având în vedere că mare parte a criticii îl
    consideră pe Gellu Naum ultimul mare suprarealist european, am întrebat-o pe
    Simona Popescu: se mai poate vorbi în ziua de azi despre suprarealism?


    Suprarealismul există, sunt poeţi suprarealişti care scriu şi în ziua de
    azi, există grupuri foarte interesante în toată lumea. Mi-ar plăcea să-i aduc
    la următoarele ediţii ale festivalului pe cei din grupul suprarealist din
    Londra, pe cei din grupul suedez, pe suprarealiştii din Praga. Există pe lumea
    asta poeţi care se autoprezintă ca fiind supraprealişti. Astfel că
    suprarealismul există în continuare şi în literatură. Altfel, dincolo de
    literatură şi de prejudecăţi, suprarealismul este nemuritor, cum nemuritor este
    şi romantismul, cum nemuritoarele sunt toate curentele literare. Toţi suntem
    suprarealişti în felul nostru, măcar atunci când visăm. Când visăm, toţi suntem
    suprarealişti, dar toţi suntem -vrem, nu vrem- şi romantici, şi postmoderni, şi
    clasici. Şi aceste lucruri primesc, din când în când, un nume. Suprarealismul a
    existat dintotdeauna, dar el a primit un nume abia în anii ’30 când l-au teoretizat
    suprarealiştii francezi, care au preluat termenul de la Apollinaire. Şi uite că
    şi astăzi vorbim despre suprarealism şi vom vorbi până la sfârşitul lumii.


    Poezia este o formă a nemulţumirii
    superioare. Ea pune la îndoială principiile, sistemele, ierarhiile şi,
    totodată, refuză cu eroism vulgaritatea cu faţa ei tot mai umană, în timp ce
    nemulţumiţii lumii caută acele furtuni cumplite în care să-şi măsoare
    puterea, ceilalţi apelau la reconfortantul sentiment de încredere oferit de
    sentinele şi-şi supralicitau perspectivele hrănindu-se convenabil – ca să
    citez un fragment din Tatăl meu obosit., scrie Simona Popescu.

    Printre poeţii
    invitaţi la Festivalul Gellu Naum a fost şi Nora Iuga, considerată încă de la
    primul ei volum înrudită cu suprarealismul. Nora Iuga: Eu sunt
    absolut convinsă că suprarealiştii se nasc în felul acesta, suprarealişti,
    adică eu nu cred că un poet suprarealist ar putea apărea în urma unor cursuri
    de creative writing. Este adevărat, poetul Miron Radu Paraschivescu este cel
    care a scris prefaţa volumului meu de
    debut, afirmând că ar exista o apropiere între mine şi Gellu Naum. De atunci,
    în România, nu prea s-au mai făcut asemenea asemănări. Eu nici nu am făcut
    parte din grupul foarte bine cunoscut al prietenilor -literari sau nu- ai lui
    Gellu Naum. Eu l-am cunoscut mai târziu pe Gellu Naum, pentru că scrierile lui
    nu circulau în perioada stalinistă. Eu am aflat că există acest cuvânt,
    suprarealism, foarte târziu, pe la jumătatea anilor 60. Aunci, de fapt, am
    citit şi prima poezie semnată de Gellu Naum, intulată Athanor. Am citit-o şi am
    simţit un fel de electrocutare, de perplexitate pentru că n-am înţeles mare
    lucru, dar mi-a plăcut la nebunie. Pentru că nu mai citisem în viaţa mea aşa
    ceva şi nu ştiam că se poate gândi sau scrie în felul acesta, fără să înţelegi
    nimic, dar simţind o asemenea vibraţie de frumuseţe, acel neaşteptat permanent.
    A fost, pentru mine, momentul în care am devenit conştientă că, de multe ori,
    prefer ininteligibilul, adică ceea ce nu seamănă cu nimic altceva şi ceea ce
    rămâne neînţeles, pentru că acolo rămâne marele mister. Şi marele mister este
    cel care ne domină viaţa.