Tag: Festivalul International de Film Transilvania

  • Reportaj despre TIFF 2024

    Reportaj despre TIFF 2024

    Fondat în 2002, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România și unul dintre cele mai importante evenimente de gen din regiune. TIFF are loc anual în inima Transilvaniei, în Cluj-Napoca. Din 2021, datorită TIFF, Cluj-Napoca face parte din rețeaua UNESCO City of Film.

     

    După 11 zile care au marcat cea mai lungă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024), organizatorii a anunțat cifrele evenimentului. În al 23-lea an de TIFF, care a debutat spectaculos în Piața Unirii, 125.000 de clujeni, turiști și invitați au participat la evenimentele festivalului: sute de proiecții de film, cine-concerte și concerte, expoziții, proiecții speciale și întâlniri cu cineaști români și internaționali. Peste 1.000 de invitați români și internaționali – cineaști, scenariști, producători sau actori – au participat la proiecții, dar și la programele RO Days | Industry Events dedicate profesioniștilor din industrie.

     

    Vă invit să ascultaţi un reportaj realizat pentru RRI de către Cristina Galbici Papuc, masterandă la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj.

     

  • Cultura română acasă şi în lume 07.07.2022

    Cultura română acasă şi în lume 07.07.2022

    La “Cultura română, acasă și în lume” ne întâlnim cu trei dintre regizorii români recent premiați la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, ediția a 21-a: Bogdan George Apetri, Alina Grigore și Sebastian Mihăilescu; “Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj la secțiunea Zilele Filmului Românesc din cadrul celei de-a 21-a ediții a Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF (17-26.06.2022, Cluj Napoca). Premiul pentru Debut i-a revenit filmului “Crai nou”, regizat de Alina Grigore și Cel mai bun documentar a fost desemnat la TIFF “Pentru mine tu ești Ceaușescu”, regizat de Sebastian Mihăilescu.



  • Club Cultura 29.07.2021

    Club Cultura 29.07.2021

    “Neidentificat”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Apetri, a avut premiera naţională în prezenţa echipei, în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), şi intră în cinematografele din România din 6 august, distribuit de Transilvania Film.



    Pelicula a avut premiera mondială în cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului de Film de la Varșovia unde, actorii principali, Bogdan Farcaș și Dragoș Dumitru, au primit Premiul Special al Juriului.



    Invitaţi la Club Cultura sunt regizorul Bogdan Apetri şi actorul Bogdan Farcaş, pentru care rolul din “Neidentificat” este primul rol principal într-un film românesc de lungmetraj, deși are peste 20 de apariții în filme internaționale.




  • Proiecții speciale la TIFF

    Proiecții speciale la TIFF

    Cel mai recent film regizat de Corneliu Porumboiu, La Gomera, a
    fost proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania
    (TIFF), în secţiunea Zilele Filmului Românesc, și aplaudat minute în șir de
    publicul de la Cluj. Filmul a fost inclus anul acesta în competiţia
    Festivalului de la Cannes și elogiat în presa internațională, care l-a caracterizat
    drept un un film noir cu accente comice. Filmul La Gomera, al cincilea lungmetraj de ficţiune al lui Corneliu
    Porumboiu, a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018, iar din
    distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia, Rodica Lazăr, Sabin
    Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

    Cristi, un
    poliţist român corupt, implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu
    mafia, ajunge pe insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa El Silbo, un
    limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să îl
    elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la Bucureşti, şi singurul din
    bandă care ştie unde sunt ascunşi banii. Corneliu Porumboiu ne-a spuns că
    scenariul i-a fost inspirat de un reportaj TV despre insula La Gomera și limbajul
    folosit acolo. ”Documentarul mi-a
    rămas în minte, am început să citesc despre limbajul fluierat şi când am
    început să mă gândesc la film l-am văzut în zona de thriller policier. Am scris
    mai multe variante până acum patru ani când m-am apucat din nou de film și am
    lucrat constant ca, până la urmă, să-l duc în zona film noir. Realizarea
    acestui film a presupus o documentare destul de serioasă. M-am documentat mai
    întâi folosind internetul, am ajuns şi pe insulă ca să-mi dau seama despre ce
    este vorba de fapt. Pentru că sunt lucruri pe care nu e suficient să le
    citeşti, trebuie să ajungi să le vezi ca să-ţi dai seama despre ce este vorba..

    La
    Gomera intră în cinematografele româneşti în luna septembrie, fiind
    distribuit de 42 Km Film şi Ro Image 2000.
    La Gala premiilor Festivalului Internaţional de Film Transilvania
    (TIFF), Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut a fost câştigat de
    filmul Monştri, de Marius Olteanu. Filmul, singurul românesc selecționat pentru
    Trofeul Transilvania, a fost însoţit la Cluj de echipa de producţie şi de
    actorii Cristi Popa, Judith State şi Dorina Lazăr. Premiera mondială a filmului Monştri a avut loc în cadrul
    Festivalului de Film de la Berlin, unde a rulat în secţiunea Forum, o secţiune dedicată
    proiectelor experimentale, cu accent pe avangardă, eseuri, reportaje politice. Monștri
    prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea,
    prietenii par că îi iubesc împreună, dar că îi judecă şi resping atunci când
    sunt pe cont propriu.

    Marius Olteanu. Am mai spus-o şi în alte interviuri, Monştri
    nu este un film care să dea verdicte sau să pună ştampile. Este un film care
    pune întrebări şi se adresează oamenilor care sunt dispuşi să se gândească la
    aceste lucruri. Este şi un film care ridică întrebarea în ce măsură suntem
    dispuşi să mergem către celălalt, cât suntem dispuşi să tolerăm, să facem
    compromisuri, cât îl înţelegem pe celălalt, ce se întâmplă cu iubirea într-un
    cuplu după o perioadă mai lungă de timp, cum supravieţuieşte, dacă nu
    supravieţuieşte cu ce o înlocuim, care este reacţia celor din exterior la un
    cuplu. Personajele principale din film sunt iubite de ceilalţi – familie,
    societate, prieteni – atâta timp cât sunt împreună, dar în momentul în care se
    separă, sunt desconsiderate şi primesc diverse etichete. Şi aceasta este o altă
    întrebare pe care filmul o ridică, în ce măsură aceste etichete sunt, de fapt,
    nişte sentinţe definitive. Pentru că atunci când etichetăm oamenii ne distanţăm
    de ei, punem o distanţă între noi şi ceilalţi şi pierdem această şansă, de a-i
    cunoaşte şi întâlni şi de a câştiga din această interacţiune.



    Monştri, o producţie Parada Film şi
    Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, va
    intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii septembrie.

  • Cele mai importante evenimente culturale din 2018

    Cele mai importante evenimente culturale din 2018


    După ce am trecut în revistă cele mai importante cărţi şi producţii cinematografice româneşti din 2018, ne oprim, în ediţia de astăzi a rubricii Eveniment cultural, asupra evenimentelor culturale care ne-au îmbogăţit anul. Desfășurată în București la sfârşitul lunii octombrie, ediţia cu numărul 28 a Festivalului Naţional de Teatru i-a fost dedicată unei mari personalităţi a culturii române care în 2018 a împlinit 80 de ani: Cătălina Buzoianu, regizor şi profesor. Cătălina Buzoianu a montat peste o sută de spectacole, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Bulandra şi Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrum Mundi, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Evreiesc de Stat. “Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de Luigi Pirandello, “Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov, “O dimineaţă pierdută” după romanul Gabrielei Adameşteanu, “Patul lui Procust” după Camil Petrescu, “Pescăruşul” de Cehov, “Furtuna” de Shakespeare şi “Levantul” după Mircea Cărtărescu sunt câteva dintre acestea.



    Festivalul Național de Teatru și Les Films de Cannes à Bucarest și-au unit forțele într-un parteneriat care să omagieze, într-un amplu portret, personalitatea unui artist unic artist care a marcat cu arta și viziunea sa atât teatrul cât și filmul românesc şi care s-a stins din viaţă în 2018. Activitatea și viziunea maestrului ca regizor de teatru a fost evocată de invitați speciali ai Festivalului precum Serge Peyrat (asistentul lui Pintilie timp de 15 ani la Théâtre de la Ville din Paris), Marie-France Ionesco, fiica marelui dramaturg Eugène Ionesco, regizoarea Sanda Manu, actorii Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. Cu aceeaşi ocazie a fost prezentat în premieră albumul realizat special de Doina Levintza. “Jurnalul unui film: De ce trag clopotele, Mitică?”. Produs de Tangi Photo, este un album cu fotografii din pelicula realizată în 1979, film interzis de regimul comunist și proiectat în țară abia în anul 1990. Doina Levintza a semnat costumele pentru această operă cinematografică.



    Noi recorduri de bilete vândute s-au înregistrat la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, desfăşurat la sfâşitul lunii mai, la Cluj-Napoca. Început și încheiat cu proiecții sold out, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice a atras, anul acesta, peste 135.000 de participanți. Pe cel mai mare ecran din România și în cele 13 spații-partenere au rulat 227 producții – 178 de lungmetraje și 49 de scurtmetraje sosite din toată lumea. Filmul “Moştenitoarele”, o producţie paraguayană, regizată de Marcelo Martinessi, a câştigat Trofeul TIFF 2018. Una dintre cele mai fermecătoare actriţe din cinematografia românească, Anna Szeles, a fost distinsă în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania cu premiul pentru întreaga carieră în onoarea celor peste 50 de ani dedicaţi teatrului şi filmului. Celebra actriţă franceză Fanny Ardant a primit Trofeul Transilvania pentru întreaga sa carieră artistică. Filmul Pororoca, în regia lui Constantin Popescu, a fost distins cu premiul Zilele Filmului Românesc, iar “Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, cu premiul publicului din Categoria Zilele Filmului Românesc.



    Încheiem această retrospectivă cu o scurtă prezentare a celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional pentru Literatură şi Traduceti Iaşi (FILIT). La manifestare au fost prezenţi autori cu milioane de exemplare vândute în întreaga lume, laureaţi sau nominalizaţi ai National Book Award, Man Booker Prize, ai Premiului Goncourt, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, Premiului Consiliului Nordic pentru Literatură. În premieră, a fost lansată colecţia de cărţi “Scriitori de poveste”, care a readus în centrul atenţiei scriitorii cărora le sunt dedicate muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Codreanu şi Mitropolitul Dosoftei.