Tag: Festivalul Narciselor

  • Poiana Narciselor

    Poiana Narciselor

    Fiind mai, vă invităm într-un loc de legendă: Poiana Narciselor,
    locul fermecat în care milioane de flori înfloresc acum. Ne aflăm în centrul
    ţării, mai precis în judeţul Braşov, comuna Şercaia, satul Vad
    .


    Rezervaţia Naturală Dumbrava Vadului, cunoscută mai ales sub
    denumirea de Poiana Narciselor, este cea mai mare poiană cu flori din Europa şi
    este arie protejată. Se întinde pe nu mai puţin de 400 de hectare şi este o
    adevărată minune a naturii. Cine ajunge la Vad în luna mai poate admira pe sute
    de hectare, milioane de narcise înflorite. Se spune că mirosul florilor se
    simte de la sute de metri distanţă. Turiştii se pot relaxa astfel într-un
    adevărat paradis natural, înconjuraţi doar de flori, verdeaţă şi multă linişte.
    Şi cum locul este o arie protejată, culesul narciselor sau cositul ierbii sunt
    interzise. Localnicii spun că solul de aici are ceva deosebit, de la natură,
    şi, de aceea, an de an, florile răsar la fel de frumoase.


    Sabina Dulgheriu este învăţătoare şi blogger la Taraba cu amintiri
    şi ne recomandă locul, ca fiind unul de bucurie a sufletului: Eu îmi doream de ceva vreme să ajung în Ţara Făgăraşului, ştiind că
    este o zonă ofertantă din punct de vedere turistic. Şi pentru că nu plec
    niciodată în călătorie fără să-mi fac bine temele, am căutat să văd ce aş mai
    putea vizita. Aşa am descoperit o fotografie care mi-a atras atenţia: o mare de
    steluţe albe pe un fond verde crud. Imaginea m-a fermecat şi m-a făcut să îmi
    doresc să ajung cât mai repede în Poiana Narciselor, din Vad, Şercaia, judeţul
    Braşov.

    An de an în Poiana Narciselor, merg mii de turişti şi atunci m-am
    interesat unde aş putea să mă cazez ca să-mi fie mai uşor să ajung. Şi am găsit
    nişte gazde extrem de primitoare chiar în Vad, care ne-au îndrumat să ajungem
    cât mai uşor în Poiana Narciselor. Se ajunge foarte simplu fiind foarte multe
    panouri- indicatoare. Am hoinărit prin Dumbrava Vadului, care este efectiv o
    comoară din Şercaia, aproximativ două-trei ore. Au fost câteva ore magice. Am
    ascultat povestea copacilor, am urmărit zborul fluturilor, desprinşi parcă din
    poveştile cu zâne şi am admirat florile care păreau că şi-au înmuiat petalele
    în culorile curcubeului. Dacă mai pun la socoteală şi ciupercile uriaşe,
    găsite, ca nişte căsuţe pentru spiriduşi, pot să spun că Poiana Narciselor e un
    tărâm de basm. Pe lângă acestea, cei care ajung aici au parte şi de o linişte
    tulburătoare. Nu vă puteţi imagina cum într-un astfel de cadru îşi fac apariţia
    crestele înzăpezite ale munţilor Făgăraş. O imagine în luna mai, a acestora înzăpeziţi
    este o imagine absolut incredibilă.



    Interlocutoarea noastră ne-a asigurat că este o destinaţie uşor
    accesibilă pentru toate vârstele: Cărarea este accesibilă, poiana este
    extraordinară, se poate ajunge foarte uşor şi este o plimbare plăcută.


    Pe lângă narcise, în aria protejată creşte o mare varietate
    floristică care include specii de gălbenele, bulbuc de munte, coada vulpii,
    stupiţă
    etc, dar şi o faună diversă de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni,
    insecte, printre care mulţi fluturi rari.


    În fiecare an, pe 21 mai, la Vad are loc şi Festivalul Narciselor, o
    sărbătoare ce nu trebuie ratată. Este o ocazie în care tinerii din Vad şi din
    satele învecinate îmbracă straie populare şi se întrec în tradiţii şi jocuri
    demult uitate. Festivalul dă posibilitatea turiştilor să guste şi din produsele
    autentice ale zonei Făgăraşului.


    Iar odată ajunşi la Vad, ar fi păcat să rataţi atracţiile satelor
    învecinate. Puteţi vizita satul Ohaba, unde există cea mai veche moară cu apă
    funcţională din România
    , cu piesele originale, având o vechime de 140 de ani.
    Tot în apropiere de Vad este şi Templul Ursitelor de la Şinca Veche. Legenda
    spune că, odată intrat în lăcaşul subteran, oboseala dispare ca prin minune şi
    tot corpul este invadat de energie. Tot aşa s-a născut mitul că toţi cei care
    intră în templu se vindecă de boli.