Tag: festivalul usturoiului

  • Pasul Tihuţa

    Pasul Tihuţa

    Ne îndreptăm
    astăzi spre nordul României, spre o zonă montană foarte apreciată de către
    turişti. Izvoare minerale, păduri întinse, pensiuni agroturistice în care
    puteţi experimenta viaţa simplă de la ţară, dar şi unităţi moderne de cazare,
    izvoare minerale, pe toate acestea le găsiţi pe Valea Bârgăului. Însă nu ne vom
    opri pe această vale, ci vom merge mai departe către Pasul Tihuţa. Este o
    trecătoare prin munţi, la circa 1200 de metri altitudine, care face legătură
    între Transilvania şi Moldova. Peisajul este deosebit, însă locul îi atrage şi
    pe pasionaţii legendei lui Dracula. Scriitorul Bram Stoker şi-a imaginat
    călătoria personajului său, Jonathan Harker, chiar prin aceste locuri. Şi, tot
    aici, se află şi un hotel, care poartă numele contelui vampir, în faţa căruia
    se află şi statuia scriitorului Bram Stoker. Aceasta a fost amplasată acum 12
    ani, în prezenţa ambasadorului Irlandei de la Bucureşti, la acea vreme.


    Claudia Andron,
    preşedinta Asociaţiei de promovare a turismului Turist în Bistriţa
    Năsăud. Avem povestea adevărată a contelui Dracula. În romanul lui Bram
    Stoker, întâmplările au loc în Bistriţa Năsăud, în Pasul Tihuţa. Noi am creat
    paşapoarte pe care le oferim celor care trec poarta Transilvaniei. În Bistriţa
    Năsăud se face trecerea dinspre Moldova înspre Transilvania, dar şi între
    Maramureş şi Transilvania. Cei care trec poarta şi intră în Bistriţa Năsăud
    primesc un paşaport în care au avertismente de călătorie şi recomandări pentru
    un sejur în ţinutul contelui Dracula. În Bistriţa Năsăud găsiţi tot ce se poate
    în materie de turism.


    Este
    o destinaţie foarte căutată mai ales în preajma Halloween-ului. Şi tot atunci
    se organizează şi Festivalul Usturoiului. Menit să pună în valoare Ţinutul
    Contelui Dracula prin exploatarea miturilor, tradiţiilor, obiceiurilor şi
    poveştilor locale despre zâne, vrăjitoare şi strigoi, evenimentul are la bază
    un concept inovator. Tema centrală este usturoiul, binecunoscut în folclor
    pentru puterile sale miraculoase, antidot pentru boli şi în lupta contra
    forţelor malefice. Însă, tot aici, sunt organizate şi târguri de produse
    meşteşugăreşti şi tradiţionale. Veţi avea, astfel, ocazia să vedeţi creaţii
    realizate cu suflet şi imaginaţie sau să degustaţi produse gastronomice
    delicioase.


    Florina Mureşan
    se ocupă de promovarea turistică în cadrul primăriei Tiha Bârgăului, şi spune
    că întreaga zonă este superbă. Îi îndrumă pe turişti să stea cât mai mult
    pentru a vizita toate locurile, dar şi pentru a practica sporturi de iarnă. Sunt două pârtii de schi, una mai micuţă şi una mai mare. Prima este
    destinată începătorilor. Există un centru de închiriere echipament chiar acolo,
    inclusiv pentru snowboard. Chiar lângă pârtie se află şi mănăstirea de măicuţe
    Piatra Fântânele. Avem pliante care nu sunt numai în limba română, ci şi în
    limba engleză, avem hărţi care-i pot ajuta pe turişti. Le oferim şi pe CD. Sunt
    foarte multe pensiuni care găzduiesc turişti.
    Cine vine în zona noastră e mereu surprins de peisajul mirific. Şi noi,
    care locuim aici şi ne-am obişnuit cu el, tot îl vedem ca fiind splendid. Este
    o zonă care merită vizitată, sunt locuri care vă vor încânta. Când veţi ajunge
    în zona noastră, vă veţi îndrăgosti de ea.



    În speranţa că v-am convins să vizitaţi acest tărâm al
    legendelor şi al tradiţiilor, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă
    destinaţie. Până atunci, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Valea Bârgăului

    Valea Bârgăului

    Mergem astăzi în nordul României, într-o zonă montană din ce în ce mai căutată de către turişti. Izvoare minerale, păduri întinse, pensiuni agroturistice în care puteţi experimenta viaţa simplă de la ţară, dar şi unităţi moderne de cazare, izvoare minerale, pe toate acestea le găsiţi pe Valea Bârgăului. Este o zonă care oferă posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber, inclusiv pentru cei care îşi doresc o vacanţă activă: există trasee montane marcate pentru drumeţie, trasee pentru ciclism montan, alpinism şi se poate practica raftingul pe apele repezi ale râului Bistriţa.



    Înainte de a prezenta atracţiile zonei, Felicia Sîci, manager de proiect, în cadrul asociaţiei de promovare a turismului Turist în Bistriţa Năsăud, foloseşte salutul din romanul Dracula, scris de Bram Stoker, care descrie în paginile sale chiar peisajul din Bistriţa Năsăud.


    Bun venit în casa mea! Intră de bună voie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci. Valea Bârgăului este o zonă de vis. Sunt peisaje minunat care se pot vedea în drumeţii. Se organizează seri cu muzică tradiţională şi dansuri populare specifice zonei în pnsiunile care sunt construite deja în număr foarte mare acolo. Se pot organiza şedinţe de photo hunting în pădurile întinse şi rămase aproape intacte. Se poate traversa dealul, pe o distanţă de circa 12 km, şi se poate ajunge în zona lacului Colibiţa. Există documente care atestă că acolo e cel mai ozonat aer din România. Se poate încerca şi rafting pe Bistriţa ardeleană. Chiar dacă, până acum, noi am fost percepuţi ca un judeţ de tranzit lumea oferă în zonă nu numai cazare, ci şi variante pentru petrecerea timpului liber.



    Pe Valea Bârgăului stilul de viaţă tradiţional românesc îşi păstrează actualitatea, majoritatea localnicilor având activităţi precum agricultura, creşterea animalelor şi meşteşugăritul, cele mai cunoscute din zonă fiind livezile cu pruni şi stânele de oi. Pe meşteşugari îi puteţi întâlni la diverse evenimente. Aceştia fac demonstraţii, vă învaţă câteva dintre tainele fiecărui meşteşug în parte şi vă oferă obiecte lucrate manual după tehnici învăţate din străbuni.



    Unul dintre aceste evenimente are loc chiar în acest weekend: Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula. Felicia Sîci, manager de proiect, în cadrul asociaţiei de promovare a turismului Turist în Bistriţa Năsăud. Se întâmplă foarte multe, pentru toate categoriile de vârstă. Toată lumea va putea să spună că a avut ceva de făcut la Festivalul Usturoiului. Am ajuns acum la a patra ediţie a festivalului şi am gândit un program în care se regăsească cât mai multă lume. Avem activităţi nenumărate pentru copii. Am ales un program care să-i îndepărteze de tablete şi de telefoane. Avem un program şi pentru tineri, pentru cei îndrăgostiţi de folclor, pentru cei care caută produse tradiţionale, mâncare specifică judeţului nostru, pe bază de ustori, bineînţeles. Avem dans şi muzică tradiţionale, muzică modernă, teatru pentru copii. Fiecare va avea ceva de descoperit.



    Ajunşi la Festivalul Usturoiului, reprezentanţii sexului puternic sunt invitaţi să se înscrie la concursul Cel mai bărbătos bărbat din ţinutul contelui Dracula. Pe parcursul zilei, cei curioşi să afle mai multe detalii despre povestea contelui Dracula pot opta pentru o drumeţie tematică de trei ore prin Munţii Bârgăului. Iar seara are loc Noaptea DJ-ilor, îndemnul organizatorilor fiind Lăsaţi femeile să facă ce vor!